Pretenţii. Sentința nr. 4768/2014. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4768/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 31-03-2014 în dosarul nr. 7369/245/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 4768/2014
Ședința publică de la 31 Martie 2014
Instanța constituită G.
Grefier M. C. M.
Pe rol se află judecarea cauzei privind pe petent T. S. și pe intimat I.P.J. IAȘI -S.P.R., având ca obiect plângere contraventionala acțiune în pretenții.
Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc în ședința publică din data de 05.03.2014 susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea data, ce face parte integrantă din prezenta și când instanța din lipsa de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la 12.03.2014, 19.03.2014 apoi la 26.03.2014și ulterior pentru astazi,
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile, reține următoarele aspecte:
Prin cererea înregistrată la data de 05.03.2012, sub numărul_, T. S. a chemat în judecată intimatul I. IAȘI solicitând anularea procesului-verbal . nr._/02.03.2012 și obligarea intimatului la plata de despăgubiri provocate ca urmare a sancționării neîntemeiate.
Instanța, prin încheierea din 22.10.2012 a dispus disjungerea capătului de cerere având ca obiect plângere contravențională, fiind format dosarul_/245/2012.
Prin aceeași încheiere, instanța a dispus suspendarea capătului de cerere având ca obiect pretenții, ce face obiectul dosarului nr._, până la soluționarea dosarului nr._/245/2012, având ca obiect plângere contravențională.
Prin sentința civilă nr. 1476/28.01.2013, pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr._/245/2012, a fost admisă plângerea contravențională formulată de petentul T. S. împotriva procesului-verbal . nr._/02.03.2012. Sentința a devenit irevocabilă prin nerecurare.
La data de 17.12.2013 reclamantul T. S. a formulat cerere de repunere pe rol în vederea continuării judecării cauzei ce face obiectul dosarului nr._ .
În argumentarea cererii de acordare a despăgubirilor, reclamantul a susținut următoarele:
Pe lângă perspectiva pierderii locului de muncă, reclamantul a fost nevoit să se supună unei manopere medicale traumatizante în scopul înlăturării consecințelor unui abuz.
Sancționarea sa contravențională a avut consecințe negative asupra probității morale a reclamantului, precum și asupra bunei repuntații profesionale și asupra derulării activității unității în care își desfășoară activitatea.
De asemenea, întrucât în ziua sancționării sale nu a mai avut dreptul să conducă un autoturism, juristul instituției nu a mai ajuns la Judecătoria Moinești pentru a susține cauza în care unitatea la care este angajat reclamantul era parte. Ziua în care a fost sancționat, nu a mai fost plătită.
În susținerea poziției sale procesuale reclamantul a solicitat că intimata să depună la dosarul cauzei buletinul de analiză emis de IML Iași, procesul-verbal de prelevare din 02.03.2012, buletinul de verificare metrologică și aprobarea de model ale aparatului etilotest.
Alăturat cererii de chemare în judecată reclmantul a depus înscrisuri.
La data de 24.04.2012, reclamantul a depus la dosarul cauzei precizări scrise prin care a indicat următoarele:
Solicită suma de 250 lei cu titlu de despăgubiri materiale, reprezentând contravaloarea tarifului de analiză IML de 160 lei pe care a fost obligat să îl achite la IML Iași, conform chitanței . nr. 2117/02.03.2012, și contravaloarea unei zile de muncă.
De asemenea, reclamantul solicită suma de 5000 lei cu titlu de daune morale pentru următoarele motive:
La data de 17.05.2012 intimatul I. IAȘI a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii privind acordarea despăgubirilor.
Ulterior, la data de 15.01.2014, intimatul I. IAȘI a depus la dosarul cauzei un înscris intitulat „Întâmpinare”, prin care a arătat următoarele:
Instanța a încuviințat și administrat probele cu înscrisuri și cu declarația martorului B. R. L..
Analizând probele administrate în cauză, instanța reține următoarele aspecte:
În raport de data săvârșirii prestinsei fapte ilicite, instanța constată că, din punct de vedere al dispozițiilor materiale, sunt aplicabile prevederile noului Cod civil.
În ceea ce privește instituția incidentă în cauză, aceasta este reprezentată de răspunderea civilă delictuală indirectă, mai exact de răspunderea comitentului pentru fapta prepusului.
În noul cod civil răspunderea comitentului pentru fapta prepusului este reglementată de prevederile art. 1373 C. civ.
Este dincolo de orice critică faptul că I. IAȘI este comitent în raport de agentul constatator care a întocmit procesul-verbal prin care a fost sancționat petentul, proces-verbal care a fost ulterior anulat de către instanță.
În ceea ce privește condițiile prevăzute de lege pentru a fi atrasă răspunderea comitentului pentru fapta prepusului său, instanța constată că, potrivit prevederilor noului Cod civil, acestea sunt:
- existența faptei ilicite săvârșite de prepus;
- existența prejudiciului;
- legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu;
- vinovăția prepusului;
- existența, la data săvârșirii faptei, a raportului de prepușenie;
- săvârșirea faptei de către prepus în legătură cu atribuțiile sau cu scopul funcțiilor ce i-au fost încredințate de comitent.
Condițiile cerute de lege pentru a fi atrasă răspundere comitentului pentru fapta ilicită a prepusului său sunt cumulative.
Instanța va analiza în continuare dacă se poate reține în sarcina prepusului – agent constatator săvârșirea unei fapte ilicite cu vinovăție.
În ceea ce privește vinovăția, instanța reține că, potrivit art. 1357 alin. (2) C. civ., autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă.
Cu toate acestea, instanța va avea în vedere și corelarea art. 1357 C. civ. cu cele ale art. 1353 C. civ., conform cărora, cel care cauzează un prejudiciu prin chiar exercițiul drepturilor sale nu este obligat să îl repare, cu excepția cazului în care dreptul este exercitat abuziv.
Deși textul de lege are în vedere exercițiul drepturilor subiective civile, acesta, împreună cu art. 15 din noul Cod civil conturează cadrul general al abuzului de drept.
Extrapolând și aplicând instituția abuzului de drept la situația de față, instanța apreciază că simpla întocmire a unui proces-verbal de sancționare contravențională, proces-verbal care ulterior a fost desființat de instanță, nu reprezintă, per se, o faptă ilicită. Pentru a reține săvârșirea unei fapte ilicite, reclamantul trebuie să dovedească împrejurarea că agentul constatator (prepusul în raport de care se analizează condiția existenței fapte ilicite) fie a întocmit în mod abuziv procesul-verbal, fie a nerespectat dispozițiile legale referitoarea la întomirea legală a acestuia, ceea ce ar echivala cu o gravă neglijență.
În opinia instanței, situația din cauza de față este similară cu cea reglementată de dispozițiile art. 723 C. proc. civ. 1865, potrivit cu care „drepturile procedurale trebuie exercitate cu bună-credință și potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege”. Practic, textul indicat mai sus reglementează abuzul de drept procesual. Practica și doctrina au stabilit că formularea unui acțiuni, ulterior respinse, nu reprezintă un abuz de drept. Abuzul de drept ar putea fi reținut doar în cazul în care promovarea acțiunii s-a făcut doar într-un scop pur șicanator sau când a fost promovată în condiții care să justifice greșeala gravă.
Corespondentul în dreptul material al art. 723 C. proc. civ. (aplicabil în cauză) este reprezentat de art. 15 NCC și art. 1353 NCC.
Abuzului de drept îi este, astfel, consacrată o reglementare expresă în noul Cod civil: pe de o parte, art. 15 NCC ("nici un drept nu poate fi exercitat în scopul de a vătăma sau păgubi pe altul ori într-un mod excesiv și nerezonabil, contrar bunei-credințe"), pe de altă parte, art. 1353 din NCC ("cel care cauzează un prejudiciu prin chiar exercițiul drepturilor sale nu este obligat să-l repare, cu excepția cazului în care acesta este exercitat abuziv").
În esență, exercitarea unui drept va fi considerată abuzivă atunci cand dreptul nu este utilizat în vederea realizării finalității sale, ci cu intenția de a vătăma o altă persoană sau contrar bunei-credințe.
Este evident că agentul constatator – prepusul – a exercitat o atribuție dată în competența sa de lege atunci când a oprit în trafic reclamantul și când i-a solicitat să se supună probei cu etilotestul.
Prezentul litigiu a fost generat de rezultatul obținut în urma utilizării etilotestului, rezultat potrivit cu care reclamantul avea 0, 33 mg alcool în aerul expirat în timp ce conducea un autoturism, faptă ce constituie contravenție.
Reclamantul a contestat rezultatele testării cu alcooltestul susținând că nu a consumat băuturi alcoolice și solicitând prelevarea unor probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, scopul final fiind acela al dovedirii nevinovăției.
Trebuie analizat dacă sancționarea reclamantului a fost sau nu abuzivă, în sensul că agentul constatator, cu rea-credință, cu intenție, l-a sancționat deși știa că nu ar fi trebuit să îl sancționeze, sau dacă sancționarea a fost dispusă cu încălcarea gravă a normelor legale.
Analiza abuzului de drept în situația particulară din speță nu poate fi disociată de prevederile legale din OUG nr. 195/2002 și din HG nr. 1391/2006.
Astfel, potrivit art. 6 pct. 20 din OUG nr. 195/2002, prin mijloc tehnic omologat si verificat metrologic se înțelege dispozitivul care stabilește concentrația de alcool in aerul expirat ori destinat masurării vitezei.
Conform art. 38 din OUG nr. 195/2002, conducatorii vehiculelor, cu exceptia celor trase sau impinse cu mana, instructorii auto atestati sa efectueze instruirea practica a persoanelor pentru obtinerea permisului de conducere, precum si examinatorul autoritatii competente, in timpul desfasurarii probelor practice ale examenului pentru obtinerea permisului de conducere, sunt obligati sa se supuna testarii aerului expirat si/sau recoltarii probelor biologice in vederea stabilirii alcoolemiei ori a consumului de produse sau substante stupefiante ori a medicamentelor cu efecte similare acestora, la solicitarea politistului rutier.
Art. 88 alin. (4) din OUG nr. 195/2002 prevede că stabilirea concentratiei de alcool in aerul expirat se face de catre politia rutiera, cu ajutorul unui mijloc tehnic omologat si verificat metrologic, iar potrivit art. 88 alin. (5) din OUG nr. 195/2002, persoana care conduce un autovehicul sau tramvai, testata de politistul rutier cu un mijloc tehnic certificat si depistata ca avand o concentratie de pana la 0,40 mg/l alcool pur in aerul expirat, poate solicita acestuia sa i se recolteze probe biologice de catre unitatile sau institutiile medicale prevazute la alin. (1), in vederea stabilirii imbibatiei de alcool in sange.
Conform art. 102 alin. (3) lit. a) din OUG nr. 195/2002 „constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda prevazuta in clasa a IV-a de sanctiuni si cu aplicarea sanctiunii complementare a suspendarii exercitarii dreptului de a conduce pentru o perioada de 90 de zile conducerea sub influenta bauturilor alcoolice, daca fapta nu constituie, potrivit legii, infractiune.
În temeiul art. 190 alin. (1) din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002, în cazurile prevazute de lege, odata cu constatarea faptei, politistul rutier sau, dupa caz, politistul de frontiera retine permisul de conducere, eliberand dovada inlocuitoare cu sau fara drept de circulatie, dupa caz.
Potrivit art. 185 alin. (1) din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002 (în continuare Regulament), constatarea contraventiei de conducere a unui autovehicul sau tramvai de catre o persoana care se afla sub influenta alcoolului se face prin testarea aerului expirat de aceasta cu un mijloc tehnic certificat sau cu un mijloc tehnic omologat si verificat metrologic.
Art. 192 alin. (1) din Regulament stabilește următoarele: conducatorului de autovehicul sau tramvai, testat cu un mijloc tehnic certificat sau cu un mijloc tehnic omologat si verificat metrologic, i se retine permisul de conducere daca valoarea concentratiei este de cel mult 0,40 mg/l alcool pur in aerul expirat, eliberandu-se dovada inlocuitoare fara drept de circulatie, daca nu doreste recoltarea probelor biologice in vederea stabilirii alcoolemiei, in conditiile stabilite la art. 194 alin. (1). A.. (2) al art. 192 din Regulement prevede: „cand conducatorul vehiculului solicita recoltarea probelor biologice in vederea stabilirii alcoolemiei, acesta va fi insotit de politistul rutier la cea mai apropiata institutie medicala autorizata sau institutie medico-legala, iar dupa recoltare i se va elibera o dovada inlocuitoare cu drept de circulatie pentru cel mult 15 zile, a carei valabilitate intra in vigoare la 24 de ore de la cea de-a doua recoltare de probe biologice.
Potrivit art. 96 alin. (1) din OUG nr. 195/2002, sanctiunile contraventionale complementare au ca scop inlaturarea unei stari de pericol si preintampinarea savarsirii altor fapte interzise de lege si se aplica prin acelasi proces-verbal prin care se aplica si sanctiunea principala a amenzii sau avertismentului, iar potrivit alin. (2) lit. b) suspendarea exercitarii dreptului de a conduce, pe timp limitat, reprezintă una dintre sancțiunile complementare.
Având în vedere legislația rutieră, în forma de la momentul sancționării contravenționale a petentului, instanța apreciază că agentul constatator nu avea altă posibilitate pentru a înlătura starea de pericol generată de conducerea unui autoturism de către un conducător auto care, în urma testării cu etilotestul, a fost depistat pozitiv pentru consumul de alcool, decât aceea de a sancționa contravențional petentul și de a aplica sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce.
În ceea ce privește aparatul utilizat pentru stabilirea prezenței alcoolului în aerul expirat, instanța notează că este de notorietate că etilotestele Drager sunt folosite de poliția rutieră din România în vederea identificării în trafic a conducătorilor auto care au consumat alcool și că acestea reprezintă un mijloc tehnic ceritificat în înțelesul art. 88 alin. (5) din OUG nr. 195/2002.
Potrivit Buletinului de calibrare din data de 23.01.2012 (f. 24), aparatul Drager .-0339, era apt din punct de vedere metrologic, de a stabili alcoolemia.
Coroborând toate argumentele de mai sus, instanța conchide că agentul constatator – prepusul pârâtei – nu și-a exercitat nici abuziv atribuțiile de serviciu și nici nu a nesocotit prevederile legale incidente cu gravă neglijență, situație în care nu se poate reține abuzul de drept.
Altfel, spus deși petentul a avut câștig de cauză în procedura specială a plângerii contravenționale, întrucât pe baza probelor administrate și interpretate coroborat instanța a stabilit că acesta nu se face vinovat de săvârșirea contravenției imputate, această împrejurare nu poate conduce, în lipsa relei-credințe sau abuzului de drept din partea agentului constatator, care a respectat prevederile legale incidente și s-a încrezut cu bună-credință pe probele obținute cu ajutorul mijloacelor tehnice din dotare, la reținerea săvârșirii unui delict civie de către agentul constatator, prepusul pârâtului. Astfel, în lipsa unor dovezi certe cu privire la exercitarea abuzivă a atribuțiilor de serviciu, nu se poate aprecia în mod rezonabil că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale în persoana prepusului și, în consecință, nu poate fi atrasă răspunderea delictuală a comitentului.
În ceea ce privește prejudiciul material constând în pierderea salariului aferent unei zile de muncă, reclamantul nu a depus la dosarul cauzei probe din care să rezulte diminuarea salarială invocată, astfel încât nu este îndeplinită nici condiția prejudiciului, cel puțin în raport de suma solicitată cu acest titlu.
Considerentele de mai sus au în vederea daunele materiale constând în pierderile salariale și daunele morale solicitate de petent.
În ceea ce privește suma de 160 lei, deși petentul ar fi trebuit să o solicite cu titlu de cheltuieli de judecată în cadrul plângerii contravenționale, procedură în care a avut câștig de cauză, instanța apreciază că aceasta se cuvine reclamantului în temeiul răspunderii civile delictuale a pârâtului – intimat, întrucât acesta este în culpă procesuală pentru litigiul având ca obiect plângere contravențională pe care l-a generat prin sancționarea petentului-reclamant și pe care l-a pierdut irevocabil.
Pentru toate argumentele de mai sus, instanța va admite în parte cererea reclamantului și va obliga pârâtul să achite reclamantului suma de 160 lei cu titlu daune materiale, reprezentând contravaloarea tarifului de analiză IML de 160 lei pe care reclamantul a fost obligat să îl achite la IML Iași, conform chitanței . nr. 2117/02.03.2012.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte cererea formulată de reclamantul T. S., cu domiciliul în Iași, Bld. N. I., nr. 49, ., . în contradictoriu cu pârâtul I. IAȘI, cu sediul în Iași, ., 6, jud. Iași.
Obligă pârâtul să achite reclamantului suma de 160 lei reprezentând contravaloarea tarifului de analiză IML de 160 lei pe care reclamantul a fost obligat să îl achite la IML Iași, conform chitanței . nr. 2117/02.03.2012.
Respinge restul pretențiilor reclamantului.
Ia act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 31.03.2014.
Președinte,
Pentru grefier, aflat în C.O., semnează grefierul șef al secției civile.
RED.G.T./TEH .G.T.
4ex/09.07.2014
| ← Pretenţii. Sentința nr. 8206/2014. Judecătoria IAŞI | Plângere contravenţională. Sentința nr. 6586/2014.... → |
|---|
