Pretenţii. Sentința nr. 8740/2014. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 8740/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 19-06-2014 în dosarul nr. 2343/245/2013

Cod operator: 3171

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Ședința publică din 19.06.2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE – A. D. C.

Grefier - L. C.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 8740

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamantul S. C. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ SF.S. IAȘI și pe pârâta P. E. G., având ca obiect evacuare pretenții - PERIMARE.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat instanței că procedura de citare este legal îndeplinită, iar părțile au fost citate cu mențiunea de a răspunde la excepția perimării invocată din oficiu de către instanță, după care:

Instanța constată că a trecut mai mult de un an de la depunerea la dosar a ultimului act de procedură, motiv pentru care rămâne în pronunțare asupra excepției perimării invocată din oficiu.

INSTANȚA:

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Sub nr._ , la data de 24.01.2013 s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei Iași, cererea privind pe reclamantul S. C. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ SF.S. IAȘI și pe pârâta P. E. G., având ca obiect evacuare pretenții.

Analizând cu prioritate excepția perimării invocată din oficiu, instanța constată următoarele :

Din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 16.05.2013, dată la care prezenta cauză a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art. 155 indice 1 C.proc.civ. Instanța reține că de la această dată, nu a mai fost îndeplinit nici un act de procedură, dosarul rămânând în nelucrare mai mult de 1 an, din vina părților.

Potrivit dispozițiilor art. 248 C.proc.civ. orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept chiar și împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de 1 an, iar potrivit art. 252 C.proc.civ. perimarea se constată și din oficiu .

Față de aceste împrejurări, instanța consideră întemeiată excepția perimării, urmând să constate perimată cererea de chemare în judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

În temeiul art. 248, 252 C.pr.civ., constată perimată cererea de chemare în judecată.

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 19.06.2014.

PREȘEDINTE: GREFIER:

Red. jud.C.A.D./Tehnored. L.C.

2 ex/25.06.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 8740/2014. Judecătoria IAŞI