Validare poprire. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 2014/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 18-12-2014 în dosarul nr. 2167/245/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Ședința publică de la 18 Decembrie 2014

Completul constituit din:

PREȘEDINTE M. O.

Grefier N. M. D.

Sentința civilă nr._/2014

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe creditor . și pe debitor ., terț poprit ., având ca obiect validare poprire .

La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței cele indicate mai sus cu privire la prezența părților și modul de îndeplinire a procedurii de citare.

Instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.

INSTANȚA,

Având în vedere că din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost efectuat la data de 08.05.2014, când cauza a fost suspendată conform disp. Art.411 alin.1, pct.2 Cod procedură civilă.

Văzând că în conformitate cu dispozițiile art. 416 C.p.civ orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de șase luni, iar potrivit dispozițiilor art. 420 alin 1 C.p.civ perimarea se poate constata și din oficiu;

Constatând că de la data încheierii de suspendare prezenta cauză a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni din vina părților, nemaîndeplinindu-se nici un act de procedură în vederea judecării pricinii;

Instanța, în baza art. 416 și urm Cp.civ, urmează a constata perimată acțiunea de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Constată perimată cererea de validare poprire formulată de creditoarea ., cu sediul în loc. B., ., jud. Maramureș, în contradictoriu cu debitoarea ., cu sediul în Iași, ..32-34 și cu terțul poprit ., cu sediul în București, ..70, sector 1.

Cu drept de recurs la Tribunal în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată azi, 18.12.2014, în condițiile art.396 alin.2 Cod procedură civilă.

PreședinteGrefier

O. MarianaDumitrescu N. M.

Red.OM

Tehn.DNM

5 ex./18.12.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Validare poprire. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria IAŞI