Validare poprire. Sentința nr. 9647/2014. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 9647/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 07-07-2014 în dosarul nr. 1572/245/2014

Cod operator: 3171

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 9647/2014

Ședința publică de la 07 Iulie 2014

Completul constituit din:

PREȘEDINTE B. Ș.

Grefier C. P. C.

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe creditoarea . în contradictoriu cu debitor C. L. ȘI PRIMARIA COMUNEI GOLAIESTI, terț poprit D. R. A FINANTELOR PUBLICE IASI -TREZORERIA IASI, având ca obiect validare poprire.

Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din 23.06.2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi care face parte integrantă din prezenta, când, din lipsă de timp pentru a delibera s-a amânat pronunțarea pentru astăzi, când,

INSTANȚA,

Prin cererea formulată creditoarea . a solicitat, în contradictoriu cu debitorii C. L. și Primaria Comunei Golaiesti, terț poprit D. R. a Finantelor Publice Iasi -Trezoreria Iasi, validarea popririi înființate prin adresa Biroului Executorilor Judecătorești Asociați lovu D. si S. C. loan, in dosarul de executare nr.1166/2013 pentru suma de 63,181,79 lei, Cu cheltuieli de judecata, invocand următoarele motive de fapt:

In fapt prin sentința civila nr.4211/2013 pronunțata in dosarul_ de judecatoria Iași, debitorul C. L. Golaiesti si . legal a fost obligat la plata sumei de 52.220,65 lei plus 344 lei cheltuieli de catre SCZEST-DP SRL.

De nenumărate ori sa luam legătura cu debitorul pentru a achita debitul restant, insă fără sorți de izbânda, astfel incat am fost nevoit sa ne adresam Biroului Executorilor Asociați lovu D. si S. C. loan, in vederea punerii in executare.

Am formulat cerere la Biroul Executorilor Judecătorești Asociați lovu D. si loan,,prin care am solicitat punerea in executare a titlului executor si astfel s-a de infiintare a popririi in dosarul de executare nr.1166/2013 ,prin care i s-a pus achite debitul in suma totala de 63.181,79 lei.

Vazand refuzul debitorului de a achita in creanța datorata, Biroului Executorului Judecătorești Asociați lovu D. si S. C. loan, înaintează adresa de infiintare a popririi către Trezoreria P., aducandu-le la cunoștința acestor instituții ca au devenit tert poprit si astfel au obligația legala de a plați debitorului sumele de bani ce i te datorează.

Având in vedere aceasta împrejurare am fost nevoiți sa promovam prezenta cerere si șa dispuneți validarea poprii pentru suma neachitata de 63.181,79 lei pentru următoarele considerente:

In drept, a invocat, art.789 Cod de procedura civila, prevederile art. 2 alin. 5, art. 5 alin. 1 din cadrul directivei 2000/35/C.E., prevederile art. F alin. 2 din cadrul Tratatului de la Maastricht, art. 6 para. 1 din cadrul Convenției pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, prevederile art. 1 din cadrul Protocolului I adiționalal Convenției.

In dovedire a solicitat proba cu acte.

Intimata DGFF Iași – a formulat intampinare, invocand lipsa sa de calitate și pe fond, respingerea cereriii.

Analizand cererea, prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate – dosarul de executare nr. 1166/2013 – precum și a diposzițiilor generale și speciale incidente in materia cercetată, prezenta instanță apreciază:

Potrivit disp. art. 789 al. 4 Cod Procedură Civilă, „Dacă din probele administrate rezultă că terțul poprit îi datorează sume de bani debitorului, instanța va da o hotărâre de validare a popririi, prin care îl va obliga pe terțul poprit să îi plătească creditorului, în limita creanței, suma datorată debitorului, iar, în caz contrar, va hotărî desființarea popririi.”

In speță, intimata DGFP Iași are calitate procesuală pasivă, derivată din:

a) caracterul creanței a cărei incuviințare de executare silită a fost cenzurată de instanță prin încheierea din 18.06.2013;

b) calitatea debitorului C. L. și Primăria Golăești și

c) caracterul de contradictorialitate și opozabilitate al hotararii judecătorești pronunțată in temeiul art. 791 cod civil – care are valoare de cesiune de creanță impotriva terțului poprit.

Pentru aceste considerente, excepția va fi respinsă ca fiind nefondată.

Cu privirela caracterul exigibil, cert și lichid al creanței și la dovedirea cumulativă a cerințelor prev. De art. 789 Cod Procedură Civilă, se va constata indeplinirea tuturor condițiilor imperative onerative cerute de legiuitor, și, pe cale de consecință, se va admite cererea cu efectul obligării validării popririi inființate prin adresa emisă de B. I. și S. la 19.12.2013 in dosarul de executare nr. 1166/2013, conform titlului executoriu . – pentru suma de_,79 lei, constatandu-se indeplinite cerințele art. 789 al. 4 Cod Procedură Civilă care prevăd că „Dacă din probele administrate rezultă că terțul poprit îi datorează sume de bani debitorului, instanța va da o hotărâre de validare a popririi, prin care îl va obliga pe terțul poprit să îi plătească creditorului, în limita creanței, suma datorată debitorului, iar, în caz contrar, va hotărî desființarea popririi.”.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

  • Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive, așa cum a fost ea invocată și motivată de D. R. a Finantelor Publice Iasi cu sediul în Iași, jud. Iași;
  • Admite cererea formulată de creditoarea ., număr de înmatriculare J22/3532, Cod fiscal R_ cu sediul în Iași, . și Sfânt nr.49D, jud. Iași, în contradictoriu cu debitorul C. L. - Primaria Comunei Golaiesti cu sediul în Golăiești, jud. Iași, cod fiscal_ și terț poprit D. R. a Finantelor Publice Iasi;
  • Dispune validarea popririi înființate prin adresa emisă de B. I. și S. la 19.12.2013 in dosarul de executare nr. 1166/2013, conform titlului executoriu s.c. nr. 4211/2013 – pentru suma de_,79 lei;
  • Obligă debitorul și terțul poprit- in solidar – la plata cheltuielilor de judecată in cuantum de 20 lei;

Cu apel în 5 zile de la comunicare.

Pronunțată, astăzi, 07.07.2014, în ședință publică.

Președinte, Grefier,

Red jud. B.Ș./Tehnored/17.11.2014.: R.M.G.

4 ex.,

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Validare poprire. Sentința nr. 9647/2014. Judecătoria IAŞI