Acţiune în constatare. Sentința nr. 7811/2015. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 7811/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 10-06-2015 în dosarul nr. 7811/2015
Acesta nu este document finalizat
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică de la 10 Iunie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE R. E. I.
Grefier A. G. M.
Sentința civilă Nr. 7811/2015
Pe rol se află judecarea cauzei Civil privind pe reclamant M. I., reclamant M. P. și pe pârât B. R. SA MEMEBRA A GRUPULUI N. BANK OF GREECE, având ca obiect acțiune în constatare constatare caracter abuziv și nulitate clauză.
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 20.05.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta, când, din lipsă de timp pentru deliberări s-a amânat pronunțarea pentru data de 27.05.2015 și ulterior pentru azi când,
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 8 mai 2014, sub număr dosar_, reclamanții M. I. și M. P. in contradictoriu cu pârâta B. Românească S.A. Membră a Grupului Național al Bank of Greece au solicitat să se pronunțe o hotărâre judecătorească prin care să se constate ca fiind abuzivă și nulitatea clauzei prevăzute in teza finală din litera a de la articolul 6 punct 1 din contractul de credit nr. B0029866/9.10.2008, privind modul de calcul al dobânzii.
Totodată au solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
In motivarea cererii s-a arătat că intre părți s-a încheiat contractul de creditare nr. B0029866/9.10.2008.
Prin același contract, la art. 6 punct 1 litera a s-a stabilit: O dobândă fixă de 5,900 % pentru primele 6 luni din perioada de creditare, perioadă care începe cu data primei trageri, după care va plăti dobânda variabilă a băncii, compusă din dobânda de referință a băncii la care se adaugă marja de 5,1550%, dobânda fiind revizuibilă in funcție de evoluția dobânzii de referință a Băncii.
Au invocat reclamanții faptul că a fost deteriorat echilibrul contractual prin abuzul de putere al comerciantului care a impus clauze ce ii creează un avantaj in detrimentul consumatorului. Astfel, pârâta și –a rezervat dreptul de a modifica discreționar rata dobânzii, fără a indica in mod neechivoc nici un criteriu sau modalitate prin care urmează să se stabilească in viitor această dobândă de referință a băncii.
In concret, cu privire la dobândă, au arătat că dobânda a crescut in mod constant, ajungând la 9,57% pe an, față de valoarea de 5,9% cât se stabilise pentru primele șase luni.
Totodată, reclamanții au invocat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Legea nr. 193/2000 pentru ca instanța să poată constata caracterul abuziv al clauzei ce face obiectul acestui litigiu.
In drept, au fost invocate prevederile Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive și art. 453 Cod procedură civilă.
Pârâta B. Românească S.A. Membră a Grupului Național al Bank of Greece a formulat și depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii, ca nefondată.
S-a arătat că motivul pentru care rata de dobândă s-a modificat după șase luni in care a fost fixă este pentru că părțile au convenit astfel la semnarea contractului. A invocat că nu pot face obiectul evaluării caracterului abuziv clauzele contractuale referitoare la dobândă și la comisioane, întrucât formează costul total al creditului.
Totodată, a invocat pârâta că după apariția OUG nr. 50/2010, contractul s-a modificat de drept, iar aceste modificări nu pot face obiectul acordului sau dezacordului de voință nici al creditorului nici al debitorului.
Reclamanții au depus răspuns la întâmpinare prin care au arătat că nici art. 4 alin. 2 al Directivei 93/13/CEE, nici art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000 nu exclud automat și nediferențiat de la controlul caracterului abuziv clauzele referitoare la preț. Cu privire la apariția O.U.G. nr. 50/2010, au invocat că nu produce efecte retroactive, clauza contestată fiind in vigoare in perioada 9 octombrie 2008 – 21 septembrie 2010, producând efecte.
A fost administrată proba cu înscrisuri și proba cu interogatoriul reclamanților.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
La data de 9 octombrie 2008 intre reclamanții M. I. și M. P. și pârâta B. Românească S.A. Membră a Grupului Național al Bank of Greece s-a incheiat contractul de credit nr. B0029866/9.10.2008.
În temeiul acestui contract, pârâta a acordat reclamanților un credit în valoare de 52.000 CHF (art. 1 din contract).
Potrivit art. 3 din contract, creditul se acordă pe o perioadă de 300 de luni, care se calculează de la data semnării actului.
În privința dobânzii, potrivit art. 6 punct 1 litera a s-a stabilit: O dobândă fixă de 5,900 % pentru primele 6 luni din perioada de creditare, perioadă care începe cu data primei trageri, după care va plăti dobânda variabilă a băncii, compusă din dobânda de referință a băncii la care se adaugă marja de 5,1550%, dobânda fiind revizuibilă in funcție de evoluția dobânzii de referință a Băncii.
Această clauză și-a produs efecte până la adoptarea OUG nr. 50/2010
Reclamanții și-au întemeiat cererea de chemare în judecată pe prevederile Legii nr. 193/2000, instanța urmând să verifice dacă clauza anterior menționată, care a produs efecte până la adoptarea OUG nr. 50/2010, a fost abuzivă, cu consecința constatării nulității absolute.
Pentru a putea statua asupra caracterului abuziv al clauzei invocate de reclamanți, în analiza sa, instanță se raportează la dispozițiile Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, în varianta sa în vigoare la data încheierii contractului de credit, respectiv la data de 29.02. 2008, în aplicarea principiului neretroactivității legii civile exprimat prin adagiul tempus regit actum, dat fiind faptul că validitatea actelor juridice și, implicit, nulitatea acestora se apreciază potrivit condițiilor stabilite de legea în vigoare la momentul încheierii actului juridic.
Acest act normativ este incident raportului juridic stabilit între părți, având în vedere că reclamantul are calitatea de consumator, în înțelesul dispozițiilor art. 2 alin. (1), iar pârâta este comerciant, perfectând contractul de credit în cadrul unei activități comerciale, potrivit prevederilor art. 2 alin. (2) din această lege.
În conformitate cu dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Potrivit dispozițiilor alin. (2) al aceluiași articol, o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.
Conform dispozițiilor art. 4 alin. (3) din lege, faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul este de datoria lui să prezinte probe în acest sens.
Statuând asupra aplicării dispozițiilor Legii nr. 193/2000 în cazul convenției de credit încheiate între părți, instanța constatată că acest act juridic are caracterul unui contract de adeziune, raportat la modul de exprimare al voinței părților, întrucât clauzele sale nu au fost negociate direct cu reclamantul, ci au fost preformulate de către bancă. S-a statuat că nu se poate considera că actul juridic încheiat între părți este un contract negociat, din moment ce în cazul acestuia părțile discută și negociază toate clauzele sale, fără ca din exteriorul voinței lor să li se impună, cu caracter obligatoriu, vreo dispoziție contractuală. Aflat pe poziție diametral opusă, contractul de adeziune este un act juridic redactat în întregime sau parțial numai de către una dintre părțile contractante, cocontractantul neavând posibilitatea de modificare a acestor clauze, ci numai pe aceea de a adera sau nu la un contract preredactat.
Instanța reține că simpla cunoaștere a clauzelor contractuale, în concordanță cu prescripțiile lit. b) din anexa legii, fără posibilitatea modificării acestora de către reclamanți, nu echivalează cu negocierea lor, aceștia având numai dreptul de a le accepta, prin semnarea contractului, iar, de pe altă parte, că elementele specificate ca fiind negociate constituie, în fapt, cererea consumatorului de creditare raportat la care banca a prefigurat unilateral contractul de credit, fără a acorda reclamanților posibilitatea de modificare a clauzelor vizând cuantumul concret al ratelor de rambursare a creditului și de derulare a raporturilor juridice dintre părți.
Pârâta nu a furnizat o explicație plauzibilă din care să rezulte că părțile au negociat înainte de încheierea contractului. Faptul că acest contract a fost încheiat la solicitarea reclamanților nu exonerează pe pârâtă să probeze negocierea potrivit art. 4 alin. (3) teza finală din Legea nr. 193/2000.
Raportat la art. 4 din Legea nr. 193/2000, trebuie să verifice următoarele condiții:
1) clauza contractuală să nu fi fost negociată;
2) prin ea însăși creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților;
3) dezechilibrul creat este în detrimentul consumatorului, nefiind respectată cerința bunei-credințe.
S-a reținut că, fără a încălca prevederile legii, natura abuzivă a unei clauze contractuale se evaluează în funcție de:
a) natura produselor sau a serviciilor care fac obiectul contractului la momentul încheierii acestuia;
b) toți factorii care au determinat încheierea contractului;
c) alte clauze ale contractului sau ale altor contracte de care acesta depinde.
Legea nr. 193/2000 nu reprezintă decât transpunerea în legislația românească a Directivei nr. 93/13/CEE, or, potrivit jurisprudenței Curții Europene de Justiție, dispozițiile acestei directive sunt de ordine publică (cauza Mostaza Claro).
Tot în acest sens, în cauza C-76/10 Pohotovost’ s.r.o. Vs. Iveta Corčkovská, în considerentul nr. 50 s-a precizat că „dată fiind natura și importanța interesului public pe care se întemeiază protecția pe care Directiva nr. 93/13/CEE o asigură consumatorilor, art. 6 din acesta trebuie să fie considerat ca o normă echivalentă cu normele naționale care ocupă, în cadrul ordinii interne, rangul de ordine publică.
În același sens, în cauza Salvat Editores SA v José M. Sánchez Alcón Prades C-241/98, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a arătat că recunoaște judecătorului puterea de a declara, din oficiu, ca nule, clauzele abuzive ale unui contract, arătând, totodată, că această putere „se încadrează pe deplin în contextul general al protecției speciale pe care directiva tinde să o recunoască interesului colectivității, care, făcând parte din ordinea publică economică, depășește interesele specifice ale unor părți. Există, cu alte cuvinte un interes public ca aceste clauze prejudiciabile pentru consumator să nu-și producă efectele”.
După cum se poate constata din examinarea cererii introductive formulate de către reclamant aceasta se referă la constatarea caracterului abuziv al unor clauze în contractul de credit, or, consecința constatării caracterului abuziv al unor clauze este echivalentă cu constatarea nulității absolute a acestora.
Potrivit jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene, care, potrivit dispozițiilor constituționale și ale Tratatului de aderare a României la Uniunea Europeană, este obligatorie pentru instanțele românești, există un interes public ca aceste clauze, constatate ca fiind abuzive pentru consumator, să nu-și producă efectele, recunoscând judecătorului național puterea de a le declara nule, chiar din oficiu.
În privința clauzei prevăzute de art. 6 punct 1 litera a teza finală din contractul incheiat, forma inițială, instanța reține că acest capăt de cerere nu este inadmisibil față de dispozițiile Directivei 93/13/CEE a Consiliului și Directivei 2011/83/UE a Parlamentului European și a Consiliului, în raport de cele arătate la punctul 2 cu privire la sancțiunea aplicabilă în cazul în care se constată că anumite clauze sunt abuzive. Potrivit considerentelor de la pct. 44 al hotărârii CJUE – C – 484/ 08 – Caja de Ahorros y Monte de Piedad de Madrid Piedad, „dispozițiile art. 4 alin. (2) și art. 8 din Directiva nr. 93/13/CEE trebuie interpretate în sensul că nu se opun unei reglementări ... care autorizează un control jurisdicțional al caracterului abuziv al clauzelor contractuale, privind definirea obiectului principal al contractului sau caracterul adecvat al prețului, sau remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, iar pe de altă parte, chiar dacă aceste clauze sunt redactate în mod clar și inteligibil”.
Totodată instanța reține că această clauză este abuzivă pentru următoarele considerente:
Din analiza modului de reglementare se observă că, în concret, nu se poate deduce care este mecanismul în funcție de care poate evolua dobânda, în partea ei variabilă, care ar fi formula matematică aplicabilă, care dintre factorii enumerați se aplică, în ce ordine, în ce proporție și în ce limite.
Părțile unui contract de credit nu sunt pe poziții de egalitate, atât din punct de vedere al forței economice, cât și din punct de vedere al cunoștințelor de specialitate, dar și din punct de vedere al posibilității de negociere, contractul de credit fiind unul de adeziune, consumatorii neavând posibilitatea de a negocia clauzele, ci doar de a-l semna sau nu, chiar dacă au avut posibilitatea să-l studieze, informarea nefiind echivalentă cu negocierea.
Potrivit practicii CJUE, clauzele unui contract bancar care se referă la prețul contractului trebuie redactate într-un mod clar și inteligibil, astfel încât, consumatorul să poată prevedea consecințele economice ale contractului semnat.
Din felul în care este redactată clauza de la art. 6 nu se poate deduce, în mod clar și inteligibil, care va fi evoluția în timp a părții variabile a dobânzii pe care reclamanții trebuie să o plătească băncii, modul de redactare dând posibilitatea băncii să aprecieze, în mod unilateral, criteriile în funcție de care va stabili această componentă a dobânzii, creându-se, astfel, un vădit dezechilibru între drepturile și obligațiile părților, în defavoarea consumatorilor, rezultând, totodată, reaua-credință a băncii la redactarea acestor clauze.
In consecință, urmează a fi admisă cererea si a se constata nulitatea absolută a clauzei de la art. 6 punct 1 litera a teza finală din contractul de credit bancar nr. B0029866/9.10.2008, încheiat intre M. I. și M. P., in calitate de împrumutați și B. Românească SA, Membră a Grupului Național Bank Of Greece.
Raportat la soluția ce urmează a se pronunța și la prevederile art. 453 Cod procedură civilă, instanța va obliga pe pârâta să plătească reclamanților cheltuieli de judecată in cuantum de 3000 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulată de reclamanții M. I. CNP_ și M. P., CNP_, cu sediul procedural ales la Cabinet Avocat Ț. E., situat in Iași, ., jud. Iași, in contradictoriu cu pârâta B. Românească SA, Membră a Grupului Național Bank Of Greece, cu sediul profesional in București, Eurotower Building, .. 11, etaj 4-7, Sector 2.
Constată nulitatea absolută a clauzei de la art. 6 punct 1 litera a teza finală din contractul de credit bancar nr. B0029866/9.10.2008, încheiat intre M. I. și M. P., in calitate de împrumutați și B. Românească SA, Membră a Grupului Național Bank Of Greece.
Obligă pârâta să achite reclamantului suma de 3000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel in termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Iași.
Pronunțată in ședință publică, astăzi, 10 iunie 2015.
Președinte,Grefier,
I. R. E. M. A. G.
Red./ Tehnored.: I.R.E. - 10.09.2015 / 5 ex.
| ← Pretenţii. Sentința nr. 7872/2015. Judecătoria IAŞI | Pretenţii. Sentința nr. 6576/2015. Judecătoria IAŞI → |
|---|
