Acţiune în constatare. Sentința nr. 9366/2015. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 9366/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 10-07-2015 în dosarul nr. 9366/2015
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică din data de 10 iulie 2015
Instanța constituită din:
Președinte – C. C.
Grefier – C. D. C.
SENTINȚA CIVILĂ NR.9366/2015
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanții D. M. R. și D. M. în contradictoriu cu pârâta B. C. R., având ca obiect ,,acțiune în constatare a caracterului abuziv și nul clauză contractuală - lg. 193/2000’’.
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședință publică din data de 26.06.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acel termen, care face parte integrantă din prezenta sentință civilă, când instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru azi, 10.07.2015, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA,
Asupra cauzei civile de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ /14.05.2014 reclamanții D. M.-R. și D. M. au chemat în judecată pârâta B. Comercială Română SA, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să fie constatat caracterul abuziv și nulitatea tezei finale a clauzei de la art.5 lit.a din Condițiile speciale ale Contractului de credit_/23.04.2008 precum și a celei de la art. 2.10 lit.d din Condițiile generale ale aceluiași contract. Totodată, au solicitat reclamanții obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Acțiunea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru în conformitate cu disp. art. 29 alin.1 lit.f din OUG nr.80/2013.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat că, la data de 23.04.2008 au încheiat cu pârâta contractul de credit pentru persoane fizice nr._ iar la art. 5 lit.a din secțiunea „Condiții speciale” a fost prevăzută clauza privitoare la dobânda curentă în procent de 9,9 % pe an, ce este fixă în primele 3 luni și variabilă ulterior, fiind formată în cea din urmă situație din dobânda de referință variabilă care se afișează la sediile BCR, la care se adaugă 2,95, prevedere care deși nu este prin ea înseși nelegală are un caracter abuziv în partea finală întrucât banca nu explică în mod transparent și obiectiv, de la data semnării contractului, modalitatea în care urmează să varieze în viitor dobânda de referință determinând aprecierea arbitrară și subiectivă a sa cu privire la acest aspect .
În același timp, conform susținerilor reclamanților, la art. 2.10 lit.d din Condițiile generale se prevede că pe parcursul derulării creditului banca poate modifica dobânda fără a avea consimțâmantul împrumutatului, în funcție de costul resurselor de creditare, noul procent aplicându-se de la data modificării la soldul creditului existent, clauză de asemenea abuzivă cât timp banca nu-și asumă obligația de a adapta în permanență dobanda în funcție de costul resurselor de creditare, aceasta având natura unei condiții potestative pure (mă oblig dacă vreau) .
Cu privire la acest aspect au arătat reclamanții că banca nu-și asumă obligația de a adapta în permanență dobanda de referință administrată în funcție de evoluția pieții deci clauza nu are caracter transparent și obiectiv, fiind lăsată la latitudinea sa o asemenea modificare, iar pe de altă parte sintagma" în funcție de evoluția pieții" apare suficient de vagă încat să încalce disp. Legii nr.193/2000, ce impun profesionistului să redacteze clauzele într-un limbaj clar, ușor inteligibil, lipsit de echivoc.
În opinia reclamanților s-a creat un dezechilibru concret în ce-i privește, prin raportare la sumele înscrise în tabelul anexat, rezultând o mărire arbitrară și subiectivă a dobânzii, ce a crescut semnificativ la rata nr.4, dar și în procent și sunt îndeplinite condițiile Legii nr.193/2000 pentru a fi considerate abuzive clauzele incriminate, întrucât nu au fost negociate și nici explicate de bancă.
În drept au fost invocate disp. Legii nr.193/2000.
În susținere au fost anexate înscrisuri în copie, certificate” conform cu originalul”(f.4-51).
În termen legal a formulat și depus întâmpinare pârâta, prin care a invocat, în primul rand, excepția inadmisibilității acțiunii prin prisma faptului că reclamanții nu au calitatea de consumatori în sensul Legii nr.193/2000, dar și excepția prescripției ca urmare a îndeplinirii termenului de 3 ani pentru invocarea nulității relative a pretinsei clauze abuzive.
A arătat parata în privința excepției prescripției că normele Legii nr.193/2000 ocrotesc un interes particular al consumatorului stabilit in concreto, nu în mod abstract, iar nulitatea clauzelor nu poate fi invocată decat de acesta, în calitate de persoana interesată ce reclamă un prejudiciu.
Pe de altă parte a arătat pârâta în esență că acțiunea este netemeinică întrucât clauzele contestate nu intră în domeniul de aplicare a legilor privind protecția consumatorului, referindu-se la prețul contractelor, iar cererea a fost formulată cu nesocotirea disp. art. 969 C.civ, determinand, în cazul în care instanța ar admite acțiunea, nerespectarea principiului forței obligatorii a contractului, mai ales că art. 4 alin.6 din Legea nr.193/2000 exclude din sfera controlului clauzele referitoare la preț sau obiectul principal al acestuia.
În opinia pârâtei clauzele au o redactare clară și inteligibilă iar dobanzile exprimă o componentă a costului/prețului, după cum a statuat ÎCCJ în practica sa, pe de altă parte nefiind îndeplinite condițiile cumulative prevăzute expres de art. 4 din Legea nr.193/2004 cat timp contractul de credit a fost încheiat din inițiativa reclamanților, care au avut libertatea de a opta pentru acest tip de împrumut, modalitatea de calcul a dobanzii și chiar pentru instituția bancară, cu mențiunea că, simpla nenegociere a unei clauze nu conferă caracter abuziv, urmand ca și restul condițiilor art. 4 alin.1 din Legea nr.193/2000 să fie verificate.
Potrivit susținerilor pârâtei clauzele nu sunt contrare bunei credințe prin raportare la înțelesul noțiunilor de practici comerciale înșelătoare conform disp. art. 6 din Legea nr.363/2007 și nu se poate reține existența unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților în detrimentul reclamanților, cu mențiunea că dobânda de referință variabilă a băncii se stabilește în funcție de costul rersurselor de creditare, fiind independentă de voința sa, în baza unor reglementări ale BNR .
A arătat parata că elementele ce influențează cuantumul total al dobanzii au fost stabilite de reclamanți iar practica băncii de a modifica dobanda curentă în funcție de dobanda de referință administrată nu este abuzivă, reclamanții dandu-și acordul pentru aceasta.
La întampinare au fost anexate înscrisuri (f.68-252).
Sub nr. de înregistrare_/16.07.2014 reclamanții au formulat și depus răspuns la întâmpinare, la care au anexat înscrisuri (f.258-268).
La termenul din 10.11.2014 pârâta a depus note de ședință la care a anexat înscrisuri (f.275-284).
La termenul din 24.11.2014, prin încheiere de ședință, instanța a respins excepțiile inadmisibilității și prescripției dreptului de a cere constatarea caracterului abuziv al clauzei de la art. 5 teza finală din condițiile speciale, pentru motivele expuse în cuprins.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisurile aflate la dosar precum și proba cu interogatoriul reclamanților.
La termenul din 26.06.2015 parata a depus notă cuprinzand onorariile și cheltuielile aferente contractului de asistență juridică anexand înscrisuri doveditoare precum și un raport de expetiză contabilă extrajudiciară .
Analizând actele și lucrările dosarului instanța constată următoarele:
La data de 23.04.2008 între părți a fost încheiat contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr._, în temeiul căruia reclamantul D. M. R., în calitate de împrumutat, a beneficat de un credit în valoare de 37.500 lei pe o perioadă de 120,00 luni, a cărui rambursare a fost garantată de D. M., în calitate de coplătitor, acestuia fiindu-i atașat un grafic de rambursare, în care părțile au prevăzut suma de plată lunară pe care împrumutatul D. M. R. era obligat să o achite către bancă.
Prin prezenta acțiune reclamanții au solicitat să se constate că este abuzivă și prin urmare lovită de nulitate clauza de la art.5 lit.a teza finală din cadrul Condițiilor speciale ale contractului ce prevede că după perioada de 3 luni în care dobânda este fixă dobânda curentă este formată din dobânda de referință variabilă care se afișează la sediile BCR la care se adaugă 2,95 dar și cea de la art. 2.10 lit.d din Condițiile generale, conform căreia pe parcursul derulării creditului cu dobanda administrată banca poate modifica dobânda fără consimțământul împrumutatului, în funcție de costul resurselor de creditare, noul procent de dobândă aplicându-se de la data modificării acestuia la soldul creditului existent.
Cu privire la acest aspect, conform prevederilor art. 4 alin. 1 și 2 și ale lit. b a pct. 1 din Anexa la Legea nr. 193/2000 este dincolo de orice îndoială faptul că raporturile contractuale dintre reclamant și pârâtă intră sub incidența Legii nr. 193/2000, fiind vorba de raporturi decurgând dintr-un contract comercial încheiat între un comerciant (pârâta) și cel dintâi (consumator), astfel cum aceste două categorii sunt definite de art. 2 din amintita lege.
Potrivit art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, o clauzã contractualã care nu a fost negociatã direct cu consumatorul va fi consideratã abuzivã dacã, prin ea însãși sau împreunã cu alte prevederi din contract, creeazã, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile pãrților. A.. 2 al aceluiași articol prevede că o clauzã contractualã va fi consideratã ca nefiind negociatã direct cu consumatorul dacã aceasta a fost stabilitã fãrã a da posibilitate consumatorului sã influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.
În ce privește Legea nr. 193/2000 aceasta transpune în dreptul național cerințele Directivei 93/13/CEE privind clauzele abuzive în contractele încheiate de consumatori în timp ce, în mod corespunzător, art. 4 alin. 6 din actul normativ național transpune prevederile art. 4 alin. 2 din Directivă, care menționează în mod clar că :„aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu privește nici definirea obiectului contractului, nici justețea prețului sau a remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar și inteligibil”.
În acest context clauzele de la art. 5 lit. a din Condițiile speciale respective art.2.10 lit.d din Condițiile generale ale Contractului de credit bancar nr._/23.04.2008 ce se referă la modificarea dobânzii pe perioada derulării contractului, așadar a unui element component al costului creditului, în mod aparent nu ar putea fi supuse controlului sub aspectul caracterului abuziv, prin prisma art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000 însă, pe de altă parte, nici art. 4 alin. 2 din Directiva 93/13/CEE, nici art. 4 alin.6 din Legea nr. 193/2000 nu exclud automat și nediferențiat de la controlul caracterului abuziv clauzele referitoare la preț, ci fac referire la adecvarea dintre preț și serviciile sau produsele oferite în schimb (fiind necesar să existe o contraprestație corespunzătoare prețului perceput), precum și la necesitatea ca, pentru a nu putea face obiectul controlului, clauza referitoare la preț să fie exprimată în mod clar și inteligibil, context în care clauza menționată nu este exclusă unei asemenea analize.
Cu privire la caracterul abuziv art. 3 din Directiva 93/13 face referire la acele clauze contractuale care nu au fost negociate individual și, în contradicție cu exigența de bună-credință, provoacă un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților care decurg din contract, în detrimentul consumatorului, prevedere ce a fost transpusă de norma națională prin disp. art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, cu mențiunea că prezumția relativă instituită de alin. (3) al art. 4 din textul de lege cu privire la caracterul abuziv al clauzelor în cazul contractelor prestabilite ce conțin clauze standard, preformulate, nu ar putea fi înlăturată decât prin dovada contrară făcută de bancă, materializată printr-un înscris.
Astfel, în condițiile în care în mod evident contractul părților este unul de adeziune, având clauze prestabilite de bancă ce nu dau posibilitatea împrumutatului contractantului de a modifica sau înlătura vreuna dintre acestea, fiind redactate în spiritul prevederilor art. 4 alin. (2) din Lege banca nu a probat că a negociat efectiv și direct cu reclamantul consumator clauzele incriminate și în mod implicit, prezumția relativă instituită de lege nu a fost răsturnată, fapt ce reiese și din răspunsul la interogatoriu al reclamantului D. M. R..
În ce privește dezechilibrul creat între drepturile și obligațiile părților de aceste clauze instanța apreciază că lipsesc din contract criteriile obiective de stabilire a dobânzii de referință variabilă, iar aceasta nu este definită într-un mod inteligibil pentru consumator, cu încălcarea în acest mod a dispozițiilor art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000, limbajul folosit nefiind unul ușor de descifrat pentru consumator, prin raportare și la cerințele prevăzute de dispozițiile art. 93 alin. (1) lit. g). din O.G. nr. 21/1992 republicată și actualizată cu privire la contractele de credit cu dobândă variabilă, dar și la dispozițiile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 193/2000, potrivit cărora, „în caz de dubiu asupra interpretării unor clauze contractuale, acestea vor fi interpretate în favoarea consumatorului".
Neexistând așadar în cuprinsul contractului indici de referință obiectivi, concreți, previzibili și verificabili, la care să se poată raporta modificarea unilaterală a dobânzii curente, clauza poate fi interpretată doar în favoarea băncii determinând ca această măsură să fie aplicată în mod discreționar, fără posibilitatea pentru consumator de a înțelege mecanismul de formare a dobânzii și a determina concret data modificării dobânzii de referință variabilă, cuantumul acesteia, dacă modificarea a fost judicios dispusă.
Cum modalitatea de afișare a dobânzii de referință variabilă la sediile BCR, nu răspunde cerinței de la art. 1 lit.a din Anexa la Legea nr.193/2000 instanța apreciază că, în speță, a fost dovedită existența unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților semnatare ale convenției de credit, contrar bunei credințe și de natură a-l prejudicia pe consumatorul reclamant aflat într-o vădită situație de inferioritate față de banca pârâtă.
Raportat la toate considerentele expuse instanța va admite cererea și va constata caracterul abuziv și implicit nulitatea absolută a clauzei prevăzute la art. 5 lit.a din Contractul de credit bancar nr.31/26.11.2007 și a clauzei de la art.2.10 d din condițiile generale de creditare anexă la acesta.
Având în vedere disp. art. 453 alin.1 NCPC va obliga pârâta la plata către reclamanți a sumei de 3000,00 lei, reprezentând c/v onorariu apărător ales, cu titlu de cheltuieli de judecată cu respingerea în același timp, ca neîntemeiată, a solicitării de acordare a unor asemenea cheltuieli, formulată de pârâtă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții D. M.-R. CNP_ și D. M. CNP_, ambii cu domiciliul ales în Iași, ., jud. Iași la Cabinet avocat Ț. G.-E. în contradictoriu cu pârâta S.C. B.C.R.SA, având J_ și CUI_, cu sediul în București, ..5, sector 3.
Constată nulitatea absolută a clauzei înscrisă în Contractul de credit bancar nr._/23.04.2008, la art.5 din cadrul Condițiilor speciale precum și a clauzei de la art.2.10 lit.d din condițiile generale de creditare anexă la acesta.
Obligă pârâta la plata către reclamanți a sumei de 3000,00 lei, reprezentând c/v onorariu apărător ales, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Respinge cererea pârâtei de acordare a cheltuielilor de judecată.
Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare la Tribunalul Iași (se depune la Judecătoria Iași).
Pronunțată în ședință publică, azi, 10.07.2015.
Președinte, Grefier,
C.C. C.D.C.
Red. Pr.C.C.
4 ex./30.10.2015
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 9411/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 9378/2015.... → |
|---|
