Acţiune în constatare. Sentința nr. 3641/2015. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3641/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 11-03-2015 în dosarul nr. 21697/245/2014
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică din data de 11.03.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – C. I.
GREFIER - P. A.-M.
SENTINȚA CIVILĂ NR.3641
Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe reclamantul T. D. in contradictoriu cu parata R. B. SA PRIN AGENȚIA PIAȚA UNIRII CASA TA, având ca obiect acțiune în constatare constatare clauze abuzive - Lg.193/2000.
La apelul nominal făcut în ședință publică lipsesc partile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ,după care:
Dezbaterile din prezenta cauza au avut loc in ședința publica din data de 11.02.2015 fiind consemnate in încheierea de ședința din acea data, care face parte integrantă din prezenta hotărâre când,din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pronunțarea succesiv la datele de 18.02.2015,25.02.2015 si pentru astăzi, 11.03.2015, când:
INSTANȚA:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 18.06.2014 sub nr._, reclamantul T. D. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta R. B. SA, pronunțarea unei hotărâri prin care să se constate nulitatea absolută a clauzelor nr. 3.5 și nr. 3.7 din convenția încheiata intre părți, ca fiind abuzive; obligarea pârâtei la restituirea sumelor plătite cu titlu de comision de procesare și comision de administrare, respectiv 9259 lei ți_ lei.
In fapt, reclamantul a arătat că a încheiat cu R. B. SA convenția de credit. Clauza a cărei nulitate se invocă, a arătat reclamantul, nu a fost negociată în mod direct cu acesta, în calitate de consumator. Reclamantul consideră că, întrucât nu a putut să-și exprime voința în legătură cu inserarea în contract a clauzelor contestate, consimțământul lui apare ca viciat, fiindu-i impus un contract standard, preformulat, valabil pentru toți clienții băncii. Clauzele menționate, prin caracterul abuziv, conduce la un dezechilibru între prestații, defavorabil reclamanților, pârâta fiind de rea-credință la încheierea acestui contract.
În drept, reclamantul a invocat prevederile din Legea nr. 193/2000, Regulamentul BNR nr. 2/2007 și nr. 11/2008 și nr. 2/2009.
Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată și a invocat excepția lipsei de interes, a lipsei de obiect și a inadmisibilității. Pe fond, s-a arătat că a existat o negociere prin faptul că banca a explicat reclamantului contractul de credit, iar reclamantul a semnat acest contract fără obiecții. De asemenea, comisioanele nu au creat un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților semnatare în defavoarea consumatorului.
În ședința publică din data de 03.12.2014, a fost respinsă excepția lipsei de obiect.
În prezenta cauză a fost încuviințată proba cu înscrisuri pentru ambele părți și proba cu interogatoriul reclamantului, la termenul din 11.02.2015 reclamantul învederând imposibilitatea de prezentare în vederea administrării interogatoriului.
Analizând actele și lucrările cauzei, instanța constată următoarele:
Între pârâtă, în calitate de bancă împrumutătoare, și reclamant, în calitate de împrumutat, s-a încheiat convenția de credit nr. RFI_, în temeiul căreia pârâta a acordat acestuia un credit în valoare de_ CHF, pe o durată de 144 de luni. La art. 1.1 s-a stipulat că din suma de_ CHF acordată credit, suma de 2046 CHF va fi utilizată pentru achitarea comisionului de procesare datorat în baza convenției de credit.
La art. 3.5 s-a prevăzut faptul că pentru procesarea cererii de credit, împrumutatul datorează băncii un comision de procesare de 2,2 % calculat prin aplicarea procentului la valoarea creditului menționată la 1.1 lit a. comisionul se va achita integral la data tragerii creditului, împrumutatul autorizând banca să rețină automat contravaloarea comisionului de procesare.
Potrivit art. 3.7, pentru monitorizarea de către bancă a utilizării/rambursării creditului, precum și a îndeplinirii oricăror alte obligații asumate de acesta în baza contractului de credit, împrumutatul datorează lunar băncii un comision de administrare de 0,23 %, ce se calculează prin aplicarea procentului la soldul creditului. Suma de plată rezultată urmează a fi achitată la data scadenței fiecărei rate lunare.
În ceea ce privește excepția lipsei de interes, instanța constată că potrivit art. 248 din Codul de Procedură Civila, instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepțiilor de procedură și de fond care fac de prisos cercetarea în fond a pricinii.
Una din condițiile promovării oricărei acțiuni civile este interesul exercitării acesteia. Prin interes se înțelege folosul practic urmărit de cel ce a pus în mișcare acțiunea civilă, interesul putând fi atât material cât și moral.
Interesul trebuie să îndeplinească următoarele condiții: să fie legitim, deci să nu contravină legilor sau regulilor de conviețuire socială, să fie născut și actual, respectiv să existe în momentul exercitării acțiunii, în sensul că partea s-ar expune la un prejudiciu numai dacă nu ar recurge în acel moment la acțiune, să fie personal și direct, și anume să îl vizeze pe cel care recurge la forma procedurală.
Analizând actele dosarului din acest punct de vedere, instanța constată că reclamantul justifică un interes în formularea cererii de chemare în judecată, având în vedere obiectul prezentei cauze prin care se urmărește restituirea unor sume achitate în temeiul convenției de credit intervenită între părți.
Prin urmare, instanța va respinge excepția lipsei de interes, ca neîntemeiată.
Pe fond, instanța constată că raporturile contractuale dintre reclamant și pârâtă intră sub incidența Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori, fiind vorba de raporturi decurgând dintr-un contract comercial încheiat între un profesionist (pârâta) și consumatori (reclamantul), astfel cum aceste două categorii sunt definite de art. 2 din amintita lege.
Potrivit art.4 alin.1 din Legea nr. 193/2000, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. A..2 al aceluiași articol prevede că o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.
Așadar, pentru a se reține caracterul abuziv al unei clauze contractuale, este necesară îndeplinirea cumulativă a două condiții și anume: clauza pretins abuzivă să nu fi fost negociată între comerciant și consumator; această clauză să genereze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților contractante, în detrimentul consumatorului și contrar bunei-credințe.
Potrivit art. 4 alin. 3 teza finală din Legea nr. 193/2000 prevede că dacã un comerciant pretinde cã o clauzã standard preformulatã a fost negociatã direct cu consumatorul, este de datoria lui sã prezinte probe în acest sens.
În cauza C226/12 Constructora Principado SA împotriva José Ignacio Menéndez Álvarez Curtea Europeană de Justiție a arătat că, astfel cum reiese din articolul 3 alineatul (1) din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii, intră în domeniul de aplicare al acesteia doar clauzele care figurează într-un contract încheiat între un vânzător sau un furnizor și un consumator care nu au făcut obiectul unei negocieri individuale. Este, așadar, de competența instanței de trimitere să se pronunțe cu privire la existența negocierii, luând în considerare normele privind repartizarea sarcinii probei prevăzute în această privință la articolul 3 alineatul (2) primul și al treilea paragraf din directivă, care prevăd, printre altele, că, în cazul în care vânzătorul sau furnizorul pretinde că o clauză standard a făcut obiectul unei negocieri individuale, acestuia îi revine sarcina probei.
Curtea Europeană de Justiție a mai subliniat, în contextul articolului 5 din directivă, că informarea, înaintea încheierii unui contract, privind condițiile contractuale și consecințele acestei încheieri este de o importanță fundamentală pentru consumator. Acesta din urmă decide, în special pe baza respectivei informări, dacă dorește să se oblige potrivit condițiilor redactate în prealabil de vânzător sau de furnizor (Hotărârea din 21 martie 2013, RWE Vertrieb, C‑92/11, punctul 44).
Instanța învederează că, potrivit Legii nr. 193/2000, un consumator are dreptul la negocierea clauzelor contractului încheiat cu un profesionist, dar acestuia din urmă nu îi revine obligația de a avea el inițiativa negocierii. Profesionistul își manifestă disponibilitatea de încheiere a contractului în anumite condiții prezentate consumatorului, urmând ca acesta din urmă, în măsura în care nu este mulțumit de condițiile propuse, să încerce negocierea clauzelor contractului ce urmează a fi încheiat. Practic, prin obligația profesionistului de a dovedi împrejurarea că acel contract a fost supus negocierii cu consumatorul trebuie să se înțeleagă că va reveni profesionistului sarcina de a proba faptul că a creat condițiile pentru consumator ca acesta să ia cunoștință de conținutul contractului pe care ar urma să-l încheie, să-i înțeleagă consecințele și să-i asigure consumatorului posibilitatea de a negocia clauzele acelui contract. Ar fi excesiv și contrar uzanțelor comerciale să se ceară profesionistului să inițieze el negocierea contractului, atât timp cât consumatorul nu-și exprimă vreo nemulțumire cu privire la acesta.
În speță, instanța constată imposibilitatea de prezentare a reclamantului la administrarea probatoriului față de adeverința medicală emisă de către I. L. – psiholog clinician autonom.
În ceea ce privește comisionul de procedare, instanța constată că acesta a fost perceput o singură dată la momentul acordării creditului în cuantumul stipulat în mod expres la art. 1.1 din contract. Acest comision unic nu este calculat și datorat pe algoritmul de calcul al dobânzii, ci reprezintă un procent aplicat la valoarea creditului și reprezintă contravaloarea costurilor pe care banca le-a efectuat în activitatea de procesare a cererii de credit, cheltuieli legate de salarizarea personalului, de asigurare a spațiului în care își desfășoară activitatea bancară, de asigurare a sistemului de comunicații și a sistemului informatic, de asigurare a materialelor de birotică și servicii interne și nu în ultimul rând cheltuieli legate de pregătirea în sine a dosarului de împrumut, analiză documente, îndeplinire condiții, elaborare contract de credit, etc.
Totodată, instanța constată că acest comision a fost cuantificat încă de la data încheierii contractului, fiind menționat în contractul de credit prin clauze clare, fără echivoc și pe înțelesul consumatorului mediu, fără a presupune costuri ascunse ori de neprevăzut.
Față de aceste considerente, văzând și că suma reprezentând comisionul de procesare a fost inclusă în suma împrumutată la data încheierii contractului, iar cuantumul acesteia nu este unul ridicat raportat la suma împrumutată, instanța constată că prin includerea acestei clauze nu s-a creat un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, pârâta nefiind de rea-credință la încheierea contractului analizat.
Aceeași concluzie se impune și cu privire la comisionul de administrare pentru următoarele argumente:
În aprecierea dezechilibrului semnificativ între drepturile și obligațiile părților, trebuie avut în vedere obiectul contractului de credit, care îl constituie acordarea unei sume de bani pentru o perioadă relativ întinsă de timp în schimbul profitului, care în cauză este format din dobândă și comisioane, iar potrivit art. 4 alin 6 din Legea nr. 193/2000 evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.
Clauzele referitoare la dobânzi și comisioane sunt elemente care determină costul total al creditului și împreună cu marja de profit formează prețul contractului, în aprecierea caracterului abuziv al acestor clauze neputând fi analizat caracterul adecvat al prețului.
Prin urmare, acest comision de administrare constituie un element al prețului și, perceperea acestui comision a fost clară și fără echivoc, fiind însușit de către reclamant prin semnarea contractului. Reclamantul nu a fost obligat să se supună unor condiții contractuale despre care nu a avut posibilitatea reală de a lua cunoștință la data semnării contractului, fiind în posesia tuturor elementelor care au putut avea efect asupra întinderii obligațiilor acestuia.
Totodată, instanța constată că apărările reclamantului invocate în cadrul cererii de chemare în judecată se referă la alte costuri ce nu fac obiectul clauzelor contestate.
Așadar, este fără dubiu faptul că nu sunt îndeplinite în prezenta cauză condițiile referitoare la crearea, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, a unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților și pentru aceste motive urmează a respinge ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge excepția lipsei de interes invocată de către pârâtă, ca neîntemeiată.
Respinge cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantul T. D., având CNP_, domiciliat in Iasi,. nr.21,.,., judtul Iasi, în contradictoriu cu pârâta R. B. SA,având CUI_, cu sediul in București, Piata Charles de Gaulle nr.15,sector 1, ca neîntemeiată.
Cu drept de a formula apel în termen de 30 zile de la comunicare, ce se depune la Judecătoria Iași sub sancțiunea nulității.
Pronunțată în ședință publică, azi 11.03.2015.
Președinte, Grefier,
C. I. P. A.-M.
Red/teh.I.C.
4 ex/10.04.2015
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 4315/2015. Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 3856/2015. Judecătoria IAŞI → |
|---|
