Acţiune în constatare. Sentința nr. 7946/2015. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 7946/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 12-06-2015 în dosarul nr. 7946/2015
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică de la 12 Iunie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE M. A.
Grefier C. P.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 7946
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanții T. C. I. și T. I. I. și pe pârâtele ., . SUCURSALA IAȘI, având ca obiect obligație de a face constatare carecter abuziv și nul absolut clauză; restituire comision de risc; acțiune în constatare - Lg. 193/2000.
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc părțile.
Procedura este completă, fără citarea părților.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 13 Mai 2015 cuvântul părților fiind consemnat în încheierea de ședință de la acea dată și care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea cauzei pentru data de 29 Mai 2015, apoi pentru o5 Iunie 2015 și ulterior pentru astăzi, când:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei de față:
Constată că la data de 27.08.2014 a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași, sub nr. de dosar_, cererea prin care reclamanții T. C. I. si T. I. I. au chemat în judecată pe pârâtele . SA și . – Sucursala Iași solicitând instanței:
1) Să constate caracterul abuziv al clauzei stipulate la art. 5.1 lit. a) din Convenția de credit nr._/30.06.2008, cu privire la instituirea comisionului de risc (redenumit comision de administrate, începând cu data de 1.09.2010) și să oblige pârâtele să modifice convenția de credit în sensul înlăturării acestei clauze abuzive,
2) Să oblige pârâtele să restituie echivalentul în lei la data plății al sumei de 2087,80 EUR care a fost percepută în perioada 30.06._14, inclusiv până la data rămânerii irevocabile a hotărârii instanței de fond, în temeiul art. 5 lit. a) din Convenția de credit nr._/30.06.2008,
3) Să oblige pârâtele la plata dobânzii legale (conform OG nr.13/2011) aferente debitului (constând în comision de risc, redenumit comision de administrare), calculată de la data plății primei rate 30.06.2008 și până la data achitării efective a debitului,
4) Să constate caracterul abuziv al clauzei stipulate la art. 3 lit. d) din convenția de credit nr._/30.06.2008, cu privire la dreptul băncii de a revizui rata dobânzii curente în cazul intervenirii unor schimbări semnificative pe piața monetară și să constate nulitatea și inaplicabilitatea clauzei stipulate la art. 3 lit. d), în condițiile în care, conform art. 3 lit. a) rata dobânzii curente este de 5,95% p.a. (pe an), și să oblige pârâtele să modifice convenția de credit în sensul înlăturării acestei clauze abuzive,
5) Să constate caracterul abuziv al art. 7.1. lit. b din CS ale convenției de credit, referitoare la caracterul solidar și indivizibil al împrumutaților soți, în situația unui eventual partaj sau divorț și să oblige pârâtele să modifice convenția de credit în sensul înlăturării acestei clauze abuzive,
6) Să constate caracterul abuziv al clauzei stipulate la art. 5.2. lit. a), b, c, d din Convenția de credit nr._/30.06.2008 - condiții speciale, cu privire la instituirea comisionului de confirmare informații, întocmire acord închiriere, întocmire acord de construire, emitere acord modificare/înlocuire garanție (redenumit comison de administrare, începând cu data de 1.09.2010) și să oblige pârâtele să modifice convenția de credit în sensul înlăturării acestor clauze abuzive,
7) Să constate caracterul abuziv al clauzelor cuprinse în art. 8.1 lit. a) liniuța a doua și a treia, lit. c), d) din Condițiile Generale, art. 10.1 și 10.2 din Condițiile Generale ale Convenției de credit nr._/30.06.2008.
În esență, reclamanții motivează:
Au încheiat Convenția de credit nr._/30.06.2008 cu pârâta . – Sucursala Iași și că reclamanții, în calitate de consumatori, nu au acționat de pe o poziție egală cu cea a băncii, contractul fiind unul de adeziune, creându-se totodată un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților,în detrimentul consumatorului.
In ceea ce privește clauza prevăzută la art. 3 lit. d) potrivit căreia „banca poate revizui rata dobânzii curente în cazul apariției unor schimbări semnificative pe piața monetară, urmând să aducă la cunoștința împrumutatului noua rată a dobânzii; rata dobânzii astfel modificată se va aplica de la data comunicării", apreciază reclamanții că ridică probleme sub aspectul echilibrului contractual, în sensul că oferă pârâtei dreptul discreționar de a revizui rata dobânzii curente, fără ca noua rată să fie negociată cu clientul, acesta urmând a fi doar înștiințat.
Conform art. 1 lit. a din anexa la Legea nr. 193/2000, în principiu, o clauză care dă dreptul furnizorului de servicii financiare de a modifica rata dobânzii în mod unilateral, nu este abuzivă, cu condiția ca acest lucru să se facă în baza unui motiv întemeiat, prevăzut și în contract și, totodată, cu condiția informării imediate a clientului, care să aibă, de asemenea, libertatea de a rezilia imediat contractul.
Or, motivul întemeiat prevăzut în contractul supus analizei este acela al „evoluției pieței financiare sau politica de credite a băncii", fără prezentarea altor elemente de identificare. Pentru a reține stipularea în contract a unui motiv pentru revizuirea ratei dobânzii este necesară prezentarea unei situații clare, corespunzător descrisă, care să ofere clientului posibilitatea de a cunoaște de la început că, dacă acea situație se va produce, dobânda va fi mărită.
In momentul în care a fost încheiat contractul, consumatorul a acționat de pe o poziție inegala, în raport cu banca. Contractul încheiat este unul de adeziune, clauzele cuprinse fiind prestabilite de către împrumutător, fără a da posibilitatea cocontractantului de a modifica sau înlătura vreuna din aceste clauze. Consumatorul nu a avut posibilitatea sa negocieze nicio clauza din contract, întregul act juridic fiindu-i impus, în forma respectivă, de către bancă. Conform art. 4 alin. ultim din Legea nr. 193/2000, băncii îi revenea obligația de a dovedi că a negociat, în mod direct, această clauză cu împrumutatul, ceea ce nu s-a întâmplat în cauză.
In ceea ce privește clauza prevăzută de art. 5 lit. a din Condițiile speciale, susțin reclamanții că scopul perceperii acestui comision este neclar, terminologia folosită nefiind descrisă în cuprinsul condițiilor generale ale contractelor încheiate de pârâtă, pentru ca împrumutații să fie în deplină cunoștință de cauză cu privire la motivele pentru care sunt percepute aceste sume cu titlu de comision de risc. De asemenea, nici instanța nu poate aprecia cu privire la legalitatea acestei clauze, din moment ce motivația perceperii acestor comisioane nu este detaliată nici în cuprinsul condițiilor speciale, nici în cel al condițiilor generale ale contractelor analizate.
Prin urmare, această clauză contractuală, privitoare la comisionul de risc, este abuzivă și intră sub incidența Legii nr. 193/2000, astfel încât este nulă absolut.
Este evident că sunt abuzive și clauzele menționate în cuprinsul art. 8.1 lit. a liniuța a doua și a treia, lit. c, d din Condițiile speciale, care se referă la dreptul băncii de a declara scadența anticipată a creditului, rambursabil imediat împreună cu dobânda acumulată și toate celelalte costuri datorate Băncii conform Convenției.
Aceste clauze, pentru a nu fi abuzive, ar trebui să vizeze exclusiv raporturile contractuale dintre părți, iar nu cele încheiate de client cu alte unități de creditare sau chiar cu aceeași bancă, pentru că scadența anticipată a creditului trebuie să fie în legătură cu acel credit, iar nu cu altele, într-un astfel de caz creându-se un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. Astfel, consumatorul se vede în situație în care ar trebui să ramburseze imediat creditul obținut, cu toate că plata ratelor se face constant și la termen, în cazul în care nu ar achita ratele scadente ale unui alt credit, deși neplata s-ar putea datora contestării datoriei sau altor cauze, neimputabile împrumutatului. Evident, o atare situație nu poate fi acceptată, pentru că expune consumatorul într-o poziție defavorabilă față de banca împrumutătoare, care are la discreție stabilirea momentului scadenței anticipate, inclusiv în situații care exced culpei creditorului sau în sens contractual.
De asemenea, caracterul abuziv al dispozițiilor art. 8.1 lit. c și d transpare din formulările generale și echivoce folosite pentru alte situații de declarare anticipată a scadenței, respectiv „situație neprevăzută", „în opinia Băncii", „să devină improbabil", „garantat corespunzător", formulări care sunt departe de a oferi posibilitatea reală unui observator independent să aprecieze asupra temeiniciei unui astfel de motiv. în realitate, aceste clauze oferă băncii dreptul exclusiv și discreționar de a declara soldul creditului scadent anticipat, fără ca instanța învestită cu verificarea legalității unei astfel de măsuri să se poată pronunța într-un sens sau altul. Prin urmare, clauza analizată este abuzivă, întrucât exclude, prin modul în care este formulată, posibilitatea verificării îndeplinirii condițiilor pe care le cuprinde.
Este lesne de constatat caracterul abuziv al clauzelor cuprinse în art.10.1 și art. 10.2 din condițiile generale ale convenției referitoare la costurile suplimentare.
Conform acestor clauze, în situațiile în care, din diferitele motive arătate, costurile băncii, în general, nu doar cele legate de împrumutul ce face obiectul contractului analizat, cresc, această creștere este suportată exclusiv de client. O astfel de clauză creează, de asemenea, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, astfel încât este abuzivă, din perspectiva art. 4 alin. l din Legea nr. 193/2000. Practic, în loc ca eventuala creștere a costurilor băncii cu creditul acordat să fie suportată de aceasta sau, cel mult, riscul să fie împărțit între bancă și client, acesta din urmă este obligat să acopere toată suma, în virtutea unei clauze preformulate, nenegociate, impuse prin contractul de adeziune.
Prin art. 5 lit. a) din condițiile speciale ale convenției de credit, comisionul de risc a fost stabilit în procent de 0,05% din soldul creditului, plătibil lunar în zilele de scadență, pe toată perioada de derulare a convenției de credit.
Conform clauzelor contractuale a fost întocmit un plan de rambursare a creditului în care sunt evidențiate sumele datorate lunar cu titlul de comision de risc, redenumit din septembrie 2010 comision de administrare credit, aplicat la soldul creditului, plătibil pe toată durata creditului.
Referitor la clauza stipulată la art. 5 lit. a) din condițiile speciale ale convenției de credit, aceasta nu a fost negociată cu reclamantii, ci le-a fost impusă de pârâte, contractul de credit încheiat fiind unul de adeziune, cu clauze prestabilite de împrumutător, fără a se acorda împrumutatului posibilitatea de a modifica sau înlătura clauza sus-menționată.
De asemenea, clauza în discuție nu îndeplinește cerințele prev. de art. 1 din contract întrucât în cuprinsul convenției nu se stipulează decât faptul că acel comision de risc este perceput" pentru punerea la dispoziție a creditului", fără a li se explica în nici un mod care este riscul pentru acoperirea căruia se percepe comisionul, fără a se detalia motivele pentru care comisionul este perceput, fără a se indica dacă respectivul comision poate fi modificat ori restituit și dacă da în ce condiții. în acest context, este evident că acea clauză privind comisionul de risc are caracter abuziv din momentul ce împrumutătorul are latitudinea exclusivă de a o interpreta și de a determina condițiile perceperii comisionului respectiv.
Totodată clauza în discuție creează un dezechilibru semnificativ între obligațiile părților contractante deoarece, pe de o parte, valoarea totală a comisionului de risc pe toată durata derulării contractului este una însemnată iar, pe de altă parte, acest comision nu are nici o acoperire în condițiile în care creditul este garantat cu o ipotecă de rangul I asupra imobilului proprietatea noastră, toate riscurile privind acest imobil fiind la rândul lor acoperite printr-o poliță de asigurare cesionată în favoarea băncii conform art. 7 lit. b din convenție.
În plus, comisionul de risc nu face parte din categoria comisioanelor care pot fi percepute în cazul contractelor de credit în conformitate cu disp. art.36 din OUG nr. 50/2010, potrivit cărora pentru creditul acordat creditorul poate percepe numai comision analiză dosar, comision de administrare credit sau comision de administrare cont curent,compensație în cazul rambursării anticipate, costuri aferente asigurărilor, după caz, penalități precum și un comision unic pentru servicii prestate la cererea consumatorilor, iar în conformitate cu disp. art.95 alin. 1 din același act normativ, în cazul contractelor aflate în derulare creditorii au obligația ca, în termen de 90 zile de la . ordonanței de urgență, să asigure conformitatea contractului cu dispozițiile acestei ordonanțe.
Pârâtele nu au înțeles să se conformeze dispozițiilor legale sus menționate, care impuneau înlăturarea comisionului de risc din convenția noastră de credit, ci au propus întocmirea unui act adițional prin care acest comision a fost redenumit ca fiind comision de administrare a creditului. Propunerea formulată în acest sens este nelegală deoarece potrivit art. 35 lit. b din OUG nr. 50/2010 este interzisă introducerea de noi taxe, comisioane, tarife, speze bancare sau orice alte costuri aferente contractului, în raport de dispoziția legală sus menționată pârâtele nefiind îndreptățite să ne impună un comision ce nu a fost stipulat în convenția inițială și nici să redenumească un comision care nu face parte din categoria celor permise de legiuitor.
Referitor la clauza stipulată la art. 3 lit. d) din condițiile speciale ale convenției de credit, aceasta nu a fost negociată cu reclamanții, ci le-a fost impusă de pârâte, contractul de credit încheiat fiind unul de adeziune, cu clauze prestabilite de împrumutător, fără a se acorda împrumutatului posibilitatea de a modifica sau înlătura clauza sus-menționată.
Clauza stipulată la art. 3 lit. d) din condițiile speciale ale convenției de credit care permite băncii modificarea in mod unilateral a cuantumului dobânzilor acorda un drept discreționar băncii de a modifica acordul de voința format la momentul semnării contractelor de credit. De fapt, aceasta clauza contractuala vine in contradicție nu numai cu dispozițiile legislației de protecție a consumatorilor, ci si cu prevederile art. 948 pct. 3 si art. 964 C. civ. Conform acestor texte legale, obiectul actului juridic (în cazul de fata dobanda) trebuie sa fie determinat sau determinabil. Astfel, contractele de credit cu dobanda variabila trebuie sa conțină clauze care sa confere dobânzii caracter determinabil, iar acest caracter presupune ca părțile angrenate în contract sa poată, la momentul exigibilității obligației ce reprezintă obiectul contractului, sa determine in mod obiectiv întinderea acesteia (in cazul de fata cuantumul dobânzii).
Clauzele stipulate la art. 5 lit. a) și art. 3 lit. d) din Convenția de credit nr._/30,06.2008, au caracter abuziv în sensul art. 4 din Legea nr. 193/2000 rep. pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 1 din Legea nr. 193/2000 "(l) Orice contract încheiat între comercianți și consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate.
(2)în caz de dubiu asupra interpretării unor clauze contractuale, acestea vor fi interpretate în favoarea consumatorului
(3)Se interzice comercianților stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii."
Art. 4 " (l) O clauza contractuală care. nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv, "
(2)Faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens.
(3)Lista cuprinsă în anexa care face parte integrantă din prezenta lege redă, cu titlu de exemplu, clauzele considerate ca fiind abuzive.
0) Fără a încălca prevederile prezentei legi, natura abuzivă a unei clauze contractuale se evaluează în funcție de :
a)natura produselor sau a serviciilor care fac obiectul contractului la momentul încheierii acestuia;
b)toți factorii care au determinat încheierea contractului;
c)alte clauze ale contractului sau ale altor contracte de care acesta depinde.
(6) Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de alia parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.
În ceea ce privește clauzele considerate ca fiind abuzive, potrivit art. 4, alin. 4, acestea sunt redate cu titlu exemplificativ în anexa la lege în care, la lit. g) sunt menționate și acele clauze care dau drept exclusiv comerciantului să interpreteze prevederile contractului.
Actul normativ sus amintit a transpus dispozițiile Directivei nr. 93/13/CEE din 05.04.1993, Potrivit reglementării comunitare, pentru a putea fi calificată drept abuzivă o clauză trebuie sa îndeplinească trei condiții - doua negative și una pozitivă - respectiv să nu fi fost negociată, să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților și să nu se refere la obiectul principal al contractului.
În speță, convenția de credit încheiata cu pârâta S.C. V. R. S.A. intră sub incidența Legii nr. 193/2000 întrucât subsemnații, împrumutații, avem calitatea de consumatori, iar pârâta, instituția bancară, axe calitatea de comerciant.
Din coroborarea tuturor dispozițiilor legale sus-menționate rezultă că sunt prohibite și, prin urmare nelegale, clauzele abuzive, astfel cum sunt ele definite de Legea nr. 193/2000 și că, în măsura în care o convenție dintre comerciant și consumator include astfel de clauze, ele nu intră sub incidența principiului forței obligatorii ale contractului întrucât acest principiu este aplicabil, potrivit art. 969 C. civ., numai convențiilor lega] făcute.
Prin urmare, simplul fapt ca am consimțit la încheierea convenției de credit și actului adițional în care a fost inclusă clauza contestată referitoare la comisionul de risc nu exclude examinarea acestei clauze sub aspectul conformității ei cu disp. Legii nr, 193/2000, aceasta întrucât interdicția inserării în convenții a clauzelor abuzive are caracter imperativ, neputând fi eludată prin voința părților.
Referitor la clauzele stipulate la art. 5 lit. a) din Convenția de credit nr._/30.06.2008, acestea nu au fost negociate, ci au fost impuse de pârâte, contractul de credit încheiat fiind unul de adeziune, cu clauze prestabilite de împrumutător, fară a se acorda împrumutatului posibilitatea de a modifica sau înlătura clauza sus-menționată.De asemenea, clauzele în discuție nu îndeplinesc cerințele prev. de art. 1 din Contract întrucât în cuprinsul convenției și al actului adiționa) nu se stipulează decât faptul că acel comision de risc devenit comision de administrare prin întocmirea actului adițional este perceput "pentru punerea la dispoziție a creditului"V"pentru administrarea de către Bancă a creditului din perspectiva riscurilor asumate de către aceasta prin punerea sumei principale la dispoziția împrumutatului", fără a ni se explica în nici un mod care este riscul pentru care comisionul este perceput, fără a se indica dacă respectivul comision poate fi modificat ori restituit și dacă da în ce condiții. în acest context, este evident că acea clauză privind comisionul de risc/administrare are caracter abuziv din moment ce împrumutătorul are latitudinea exclusivă, de a o interpreta și de a determina condițiile perceperii comisionului respectiv.
Totodată, clauzele în discuție creează un dezechilibru semnificativ între obligațiile părților contractante deoarece, pe de o parte, valoarea totală a comisionului de risc/administrare pe toată durata derulării contractului este una însemnată iar, pe de altă parte, acest comision nu are nici o acoperire în condițiile în care creditul este garantat cu o ipotecă de rangul II asupra imobilului proprietatea noastră, toate riscurile privind acest imobil fiind la rândul lor acoperite printr-o poliță de asigurare cesionată în favoarea băncii conform art. 7 lit. b) din Convenție.
Nu li s-a explicat în concret care sunt riscurile pentru acoperirea cărora se percepe comisionul și faptul că acesta nu este supus restituirii, încât nu am avut reprezentarea faptului că în realitate riscurile invocate sunt acoperite de celelalte costuri și garanții ale creditului și că perceperea acestui comision nu corespunde efectiv unei contraprestații a băncii, încât dacă ni s-ar fi dat aceste detalii, în mod evident, nu am fi contractat, având în vedere valoarea totală a comisionului perceput pe întreaga perioadă de derulare a creditului.
În plus, comisionul de risc/administrare nu face parte din categoria comisioanelor care pot fi percepute în cazul contractelor de credit în conformitate cu disp. art. 36 din O.U.G. nr. 50/2010, potrivit cărora pentru creditul acordat creditorului poate percepe numai comision analiză dosar, comision de administrare credit sau comision de administrare cont curent, compensație în cazul rambursării anticipate, costuri aferente asigurărilor, după caz, penalități, precum și un comision unic pentru servicii prestate la cererea consumatorilor.
Învederează că prin Decizia nr. 1535/2009, Curtea Constituțională a statuat că răspunderea comercianților pentru înserarea unor clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii are natura juridică a unei răspunderi civile delictuale, întrucât fapta de a însera în contracte clauze abuzive este incriminată contravențional prin dispozițiile legii nr. 193/2000.
In materia răspunderii delictuale, obligația de despăgubire are natura unei „restitutio în integram", obligația vizând întregul prejudiciu cauzat a cărei valoare este egală cu ceea a sumelor percepute în mod abuziv.
Totodată, instanța trebuie să admită și cererea reclamanților privind obligarea pârâtelor la plata dobânzii legale aferente debitului (constând în comision de risc), calculată de la data introducerii cererii de chemare în judecată și până la data achitării efective a debitului.
In virtutea principiului disponibilității, instanta trebuie să constate că reclamanta a solicitat echivalentul bănesc al îmbogățirii fara justa cauza a băncii, reprezentat de dobânda legala, calculată de la data plătii primei rate si până la data achitării efective a debitului.
Între reclamantă și bancă exista raporturi comerciale desfășurate între profesioniști, iar în conformitate cu OG nr. 13/2011 dobânda legală se stabilește, în această materie la nivelul dobânzii de referința a Băncii Naționale a României".
In drept au fost invocate dispoziții din art. 4 din Legea nr. 193/2000, art. 78 din Legea nr. 296/2004, art. 2 pct. 16 din OG nr. 21/1992, și prin raportare la art. 92 din O.U.G. 174/2008, la art. 3 și 4 din Directiva 87/102/CEE a Consiliului Europei din 12 decembrie 1986, art. 6 din directiva 93/13/CEE.
A solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
Cererea, scutită de la plata taxei de timbru conform art. a fost însoțită de copii după împuternicire avocațială, convenția de credit nr._/2008 si grafic de rambursare.
A fost solicitată judecata în lipsă.
Pârâta . a formulat întâmpinare, solicitând respingerea cererii.
În fapt, susține:
Între cele doua părți s-a încheiat la data de 30.06.2008 convenția de credit_ prin care reclamanții au împrumutat de la . suma de_ Euro în scopul de cheltuieli personale. Pretenția cu care reclamanții au investit instanța este constatarea nulității următoarelor clauze: art. 5 lit. a si restituirea contravalorii comisionului încasat de pârâtă, art. 3 lit. d), art. 5.2 lit. a), b), c), d), art. 7.1 lit. b), art. 8.1 lit. a), c), d), art. 10.1 si 10.2. Prin urmare, situația faptică nu ridică nici un fel de probleme, litigiul urmând a se purta asupra verificării îndeplinirii în speță a dispozițiilor art. 4 din Legea 193/2000.
Învederează că nu sunt îndeplinite cerințele pentru a considera clauza de comision de administrare ca fiind abuziva. Textele legale relevante sunt al. 1, 2 si 5 din art. 4 din Legea 193/2000 care prevada ca "(1) o clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul va fi considerata abuziva daca (.„)creeaza, in detrimentul consumatorului si contrar cerințelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligațiile partiloi", "(2) o clauza contractuala va fi considerata ca nefiind negociata direct cu consumatorul daca aceasta a fost stabilita fara a da posibilitate consumatorului sa influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vanzare practicate (...)", "(5) natura abuziva a unei clauze contractuale se evalueaza in funcție de: a) natura produselor sau a serviciilor care fac obiectul contractului la momentul incheierii acestuia, b) toti factorii care au determinat încheierea contractului, c) alte clauze ale contractului sau ale altor contracte de care acesta depinde".
Analizând dispozițiile legale redate mai sus in scopul desprinderii elementelor esențiale pentru considerarea unei clauze ca fiind abuzive ajungem la concluzia ca sunt sancționabile acele clauze care nu respecta doua cerințe: cea a negocierii directe si cea a dezechilibrului semnificativ provocat cu rea - credință.
Prin comisionul atacat nu s-a creat un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligațiile părților semnatare în defavoarea consumatorului.
In analiza existentei potențialului dezechilibru trebuie plecat de la drepturile si obligațiile părtilor. Banca s-a obligat sa împrumute o anumita suma de bani in moneda străină, iar împrumutatul sa restituie succesiv in rate acea suma si sa garanteze restituirea sumei. In acest cadru comisionul de administrare criticat reprezintă o componenta a prețului contractului si a garanției de împrumut. În schimbul împrumutarii imediate si globale a sumei de bani, corelata cu primirea ei înapoi esalonata pe un număr mare de ani, banca percepe un plus menit sa asigure pentru banca costurile generale ale activitatii de creditare (inclusiv garantarea generala a activitarii de creditare, precum si a creditului concret) si profitul care este insasi scopul activitatii comerciale.
Pentru imprumutat acest plus reprezintă costul total al creditului, materializat in D. - dobanda anuala efectiva. Aceasta reunește atat prețul banilor, dobanda pe care debitorul o returneaza băncii, cat si celelalte costuri bancare, cum ar fi comisioanele; comisionul de risc este un element al prețului contractului plătit de către cel împrumutat. Conform art. 3 din Directiva 2008/48/CE/2008 in sfera noțiunii de pret al contractului intra dobanda anuala si comisioanele deoarece reprezintă contraprestatii lunare ale creditului acordat de către banca; pe cale de consecința prețul daca este cunoscut de la inceput nu poate crea nici un dezechilibru. Nu pot fi aduse limitări prețului pe care agentul economic îl cere pentru serviciul oferit, domeniu în care este suveran atata vreme cat se exprima clar. Întotdeauna vanzatorul este liber sa fixeze prețul serviciul sau, iar cumpărătorul este liber sa accepte sau nu acel pret.
Este simplist să se considere că acest comision de administrare reprezintă o a doua dobanda pentru banca si, ca urmare, perceperea ar fi una imorala. Dobanda este strict prețul banilor, si nu include celelalte costuri ale creditarii. De remarcat ca ceea ce conteaza pentru client si se rasfrange in patrimoniul sau este D., indice care vizeaza creditul in ansamblul sau. Împrumutatul plătește un cost total al creditului si daca acesta este clar nu conteaza care îi sunt componentele; banca ar fi avut si posibilitatea de a trece in contracte o marja mai mare si sa nu treaca nici un comision de risc iar prețul total ar fi fost același.
Ceea ce mai trebuie înteles este ca elementele prețului, cum ar fi un anume comision, nu trebuie privite separat. Discutam de un produs bancar, care reprezintă o unitate si este in esența sa un bun incorporai care nu trebuie defalcat. Ceea ce vinde banca si cumpără clientul este un tot, gândit de către vanzator ca un produs competitiv pentru o piața libera, produs in care componentele sunt ponderate de către ofertant, iar ce compara si alege clientul este tot un produs pe care îl considera atractiv în comparație cu ce oferă concurenta.
Mai mult, noțiunea de risc acoperita în convenție nu a fost introdusa de banca, ci a fost reglementata de art. 104 si 126 al. 1 din OUG nr. 99/2006, deci dreptul băncii de a prevedea în convențiile de credit condițiile în care se încasează comisionul de risc este consecința respectării obligațiilor legale aferente activității de banca. Pentru clientul băncii, situatia este una simpla; împrumuta o suma si o plătește in transe. Pentru banca însa, gestionarea acestei situatii este însa una mult mai complexa, aceasta trebuind sa calculeze si planifice pe o perioada îndelungata încasari si noi credite, în condiții de solvabilitate. Este vorba așadar de un echilibru delicat între încasari si diverse plați si trebuie asigurat un nivel adecvat al lichiditatii; stabilitatea activitatii depinde de menținerea unui anumit nivel al creditelor neperformante. In atare condiții comisionul de risc exista tocmai pentru a permite băncii sa-si continue activitatea de creditare in condiții economice de criza pe o piața emergenta, chiar si in condițiile in care un anumit procent dintre debitori nu mai pot sau nu mai vor sa-si achite datoria si are scopul de a asigura lichiditatea necesara continuării activitatii. Din aceasta perspectiva băncile erau îndreptatite sa ia din timp toate masurile pentru a dispune de un nivel al fondurilor care sa le permită depasirea riscurilor, ceea ce nu poate însemna dezechilibru contractual. Daca executarea silita a unui debitor este regretabila, dar cu efecte limitate la individ, eventuala insolventa a unei banei, prin efectul de contagiune la celelalte banei si cel de bumerang împotriva deponenților ar avea un efect dezastruos la nivel social si național.
Pe de alta parte garantarea cu ipoteca a unui credit nu înseamna același lucru cu comisionul de administrare si existenta concomitenta nu duce la o supragarantie a creditului întrucat cele doua sunt complementare, nu alternative. In condițiile blocajului pieței imobiliare sub nicio forma nu se poate susține ca ipotecile sunt suficiente si totodata eficiente pentru recuperarea debitelor.
Sumele din comisionul de risc au un rol preventiv general si acopera situatia în ansamblu a creditelor neperformante, pe cand ipoteca vizeaza o datorie punctuala, deci se remediaza o paguba dupa producerea sa. Asa cum în acest moment nu ar fi corect ca banca sa adauge înca un comision de provizionare a creditelor neperformante pentru ca nu a fost avut in vedere la semnare, in egala masura nu este corect sa eliminam un cost liber convenit intre parti inca de la inceput.
In ceea ce privește comisionul atacat, a existat o forma specifica de negociere.
De aceasta data analiza trebuie începuta de o . premise. In primul termenul de negociere nu este si nu poate fi definit de către legiuitor, urmând sa fie verificat de la caz la caz care este semnificația sa; în al doilea rand suntem în situatia unui contract de adeziune, si în al treilea rand reclamanții nu sunt consumatori captivi ca în cazul gazului metan sau curentului electric, unde nu exista alternative de procurare a produsului si putem vorbi de un abuz de poziție dominanta.
In atare condiții noțiunea de negociere are un continut cuprinzător si variabil ce presupune libera formare a voinței juridice, cu posibilitatea de informare, gândire, razgandire si alegere a furnizorului, cu existenta unui interval minim de timp care se permită o reflecție conștienta asupra chestiunii, cu posibilitatea oricareia din parti de a nu accepta sau refuza semnarea, cu posibilitatea de a face contrapropuneri.
Prin urmare în cazul pârâtei negocierea nu poate duce la produse bancare unice pentru fiecare client (vorbim de O banca raportata la X clienți), ci înseamna conștientizare din partea clientului a ce înseamna un contract de credit în contextul unei oferte bancara prestabilite si gandita sa ofere maxim de avantaje clientului prin raportare la concurenta, in prezentarea ofertei, in posibilitatea pentru aceștia de a cauta si compara si oferte de la alte banei, in trecerea unui interval de timp suficient pentru formarea unei opinii intre discuția preliminara si semnarea contractului. Toate acestea se finalizeaza cu completarea particularizata la client a unui model generic de contract, dar nu se poate concepe pentru fiecare client un nou produs bancar, ci acesta alege liber unul dintre cele pe care o banca le oferă, pe o piața unde opereaza mai multe banei.
Negocierea în aceste situatii nu ia forma unui contract diferit în cazul oricărui client, ci mai degraba a unei depline si reale luări la cunostinta. Legiuitorul in art. 4 al. 5 nuanteaza chestiunea negocierii si admite ca exista situatii particulare de incheierea a contractelor, aratand ca natura abuziva se evalueaza in funcție de natura produselor care fac obiectul contractului la momentul incheierii acestuia si de toti factorii care au determinat incheierea contractului. Rezulta ca interpretarea actuala a conceptului de negociere este excesiva. Este adevarat ca legislația consumatorului este gandita si menita sa compenseze in favoarea consumatorului disproporția fata de agenții economici, dar aceasta compensare nu trebuie sa fie transformata in reversul sau, si sa devină un abuz al consumatorului care nu mai recunoaște si nu mai respecta nimic din ce a semnat. Reclamanții au avut inclusiv posibilitatea de a cere modificarea unor prevederi din proiectul de contract, ceea ce sigur nu obliga banca la acceptare dar putea fi discutat.
In ceea ce privește ajustarea dobânzii, conform art. 3. a din Condițiile speciale rata dobânzii curente este de 3,99 iar conform art. 3.d banca poate schimba rata dobânzii curente in cazul unor schimbări semnificative pe piața monetara. Se invoca de către reclamanți faptul ca sintagma schimbări semnificative" este insuficient definita si lasa loc de arbitrar din partea băncii. Ceea ce uita aceștia sa menționeze este faptul ca in Secțiunea 1 din Condițiile generale (intitulat Definiții) schimbările semnificative sunt definite clar ca fiind 1. acele variații de 0,2 sau mai mari a indicilor pieței monetare, 2. modificări in costurile de refinantare ale băncii care ar determina o depășire a nivelului maxim acceptabil in vederea continuării activitatii in condiții de profitabilitate, 3. reglementari legislative ce ar impune băncii suportarea de costuri majorate. Observam așadar ca noțiunea este definita in mod precis si nu creeaza un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligațiile pârtilor, ci tine de majorarea justificata a costului creditului strict in condițiile in care si costurile băncii cresc.
Cu privire la scadenta anticipata fundamentata pe art. 8.1.C. multe aparari nu sunt de făcut, urmeaza sa fie apreciată prin prisma criteriilor expuse mai sus prevăzute de art. 4 din Legea 193/2000.
In ceea ce privește insa scadenta anticipata fundamentata pe lit. d. -garantarea necorespunzatoare a debitului- cu certitudine nu suntem in situatia unei clauze care sa poata fi apreciata ca abuziva. Observând ca aceste credit este garantat cu ipoteca clauza de scadenta anticipata trebuie interpretata in conjuncție cu clauza 7 din Condiții speciale si art. 9 din Condiții generale. Așadar scadenta anticipata nu poate interveni decât daca terenul este evins si din diferite motive polița CASCO cesionata in favoare băncii nu acopera creditul. Privit din aceasta perspectiva acest caz de scadenta anticipata nu comporta o apreciere subiectiva a băncii si nu creaza nici un dezechilibru intre obligațiile pârtilor. Este acoperit in mod firesc acel caz in care garanțiile au dispărut si in lipsa acestora banca si-a prezervat dreptul de a cere imediat toata suma pentru a nu ramane creditor chirografar pentru fiecare rata in parte pana la finalizarea creditului si astfel sa suporte riscul insolvabilitatii debitorului sau.
Cu privire la costurile suplimentare, reclamanții citeaza clauza ., ceea ce este de natura sa îi modifice semnificația de ansamblu. In realitate textul se refera la posibilitatea edictarii de modificări ale actelor normative aplicabile (nota bene nu este avuta in vedere schimbarea situatiei vreunuia dintre contractanti pentru a discuta de o clauza subiectiva) care impun băncii fie plați suplimentare pentru creditul deja acordat, fie diminueaza incasarile pentru același credit. In esența efectul este același, respectiv banii luați de banca pentru ceea ce deja a dat se diminueaza.
Clauza din contract este perfect logica: la perfectarea contractului este avut in vedere un anumit algoritm prin care suma global acordata imprumutatului este recuperata cu profit de la acesta in mod treptat, algoritm stabilit funcție de un anumit regim de reglementare referitor la taxare si provizionare. Calculul ratei lunare astfel incat sa acopere principalul, costurile si dobanda este făcut plecând de la aceasta situatie legislativa de la semnare. Schimbările ulterioare de reglementare nu afecteaza in nici un fel imprumutatul deoarece suma luata de acesta este . la semnare, insa afecteaza banca a cărei incasare se face pe o perioada extinsa de timp. In aceste condiții este firesc ca schimbarea cadrului legislativ, eveniment care nu tine de voința părtilor, sa permită băncii sa ajusteze condițiile convenției in mod corespunzător in asa fel incat scopul contractului de imprumut -obținerea de profit pentru suma data- sa fie îndeplinit pentru banca (in condițiile in care scopul pentru imprumutat a fost deja atins). Privit dintr-o alta perspectiva nimeni nu ar da cu imprumut bani azi daca impozitele s-ar putea dubla mâine si ale ar cadea in sarcina imprumutatorului fara posibilitatea de a modifica in consecința împrumutul.
Aceasta nu inseamna ca o ajustare concreta pe care ar face-o banca este in afara oricărui control, modificarea respectiva putând fi desigur atacata în instanta de la caz la caz, ci doar ca posibilitatea generica a ajustaților nu trebuie privita ca abuziva de plano înainte de a se fi luat vreo masura. Este vorba așadar de doua acte distincte din care doar primul este cert: exista acest art. 10 care da cadrul general al ajustarii si poate exista actul viitor si incert prin care se concretizează modificarea. Abia acel act se rasfrange prin efectele sale asupra consumatorului si poate fi apreciat ca abuziv cu referire la conținutul sau.
Tinand cont de aceste argumente nu suntem in situatia unei clauze care creeaza contrar bunei-credinte vreun dezechilibru semnificativ intre parti (mai ales cata vreme nici nu produce efecte in mod direct), ci dimpotrivă scopul sau este de a restabili echilibru! in situatia in care „arbitrul" (legiuitorul Stat si/sau reglementatorul BNR) schimba cadrul legislativ din mers.
Referitor la art. 5.2. lit. a), b), c) si d) aceste clauze sunt inexistente in contractul de credit ce formeaza obiectul dosarului, nefiind posibila identificarea nici dupa denumirile comisioanelor astfel cum sunt indicate in capatul de cerere.
In dovedire, solicita proba cu înscrisuri si interogatoriu.
Intampinarea a fost însotita de împuternicire avocatiala.
Prin raspunsul la întampinare, au fost reiterate sustinerile din cererea de chemare în judecata.
In etapa cercetarii procesului a fost administrata, la cererea partilor, proba cu înscrisuri.
Examinând cererea, prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate și a dispozițiilor legale incidente în cauză, instanța reține:
Între reclamanții T. C. I. si T. I. I. și pârâta . – Sucursala Iași a fost încheiată Convenția de credit nr._/30.06.2008, pentru suma de 60.500 euro, pe o perioadă de 360 de zile.
Reclamanții au invocat caracterul abuziv al clauzelor cuprinse la:
- art. 3 lit. d), potrivit căreia banca poate revizui rata dobânzii curente în cazul apariției unor schimbări semnificative pe piața monetară, urmând să aducă la cunoștința împrumutatului noua rată a dobânzii; rata dobânzii astfel modificată urmând a se aplica de la data comunicării,
- art. 5 lit. a), prin care s-a stabilit plata unui comision de risc de 0,05% aplicat la soldul creditului, plătibil lunar, în zile de scadența, pe toată perioada de derulare a convenției,
- la art. 5.2 lit. a, b, c, d din Condiții generale ale convenției de credit,
- la art. 7.1 lit. b din condiții speciale, referitoare la caracterul solidar și indivizibil al împrumutaților, în eventualitatea unui partaj sau divorț,
- art. 8.1 lit. a) liniuța a doua și a treia, litera c și litera d din Condițiile Generale ale Convenției, potrivit cărora „în cazul în care se ivește vreuna din situațiile următoare, atunci în orice moment Banca va avea dreptul, pe baza unei notificări transmise împrumutatului, codebitoru lui și garantului să declare soldul creditului ca fiind scadent anticipat, rambursabil imediat, împreună cu dobânda acumulată și toate celelalte costuri datorate Băncii, conform Convenției dacă:
a) 2"-„împrumutatul nu își îndeplinește obligația de plata a sumei principale, a dobânzilor sau a oricăror costuri datorate conform altor Convenții încheiate de împrumutat cu Banca sau
3"-„conform altor convenții de credit încheiate de împrumutat cu alte societăți financiare /de
credit;
c) în cazul apariției unei situații neprevăzute, care, în opinia Băncii, face să devină improbabil ca împrumutatul să-și poată îndeplini obligațiile asumate conform Convenției;
d) în cazul apariției unei situații neprevăzute conform căreia, în opinia Băncii, creditul acordat nu mai este garantat corespunzător."
- la art. 10.1 în Secțiunea a 10) „Costuri suplimentare" unde s-a prevăzut:
„Referitor la Convenție pot apărea, la data semnării sau ulterior, modificări (inclusiv de interpretare) ale oricăror acte normative aplicabile, care: a) supun Banca la orice impozit, taxa cu privire la creditele acordate sau la obligațiile sale de a acorda credite sau care schimbă baza de impozitare pentru suma principală și dobânzi la creditele acordate sau care se referă la orice alte sume datorate rezultând din Convenție cu privire la creditele acordate sau Ia obligația sa de a acorda credite în conformitate cu prevederile legale în baza cărora funcționează și este organizată banca; b) impun, modifică sau consideră aplicabile orice rezervă, depozit special sau orice cerință similară (de ex în corelație sau în legătură cu propunerea noului Acord de la Basel privind capitalul propus de către Comitetul de Supraveghere a Băncilor Basel) afectează activele Băncii, depozitele constituite cu sau pentru costurile Băncii sau care impun băncii orice altă condiție care afectează creditele acordate sau obligația de a acorda credite; c) al căror rezultat este: i) creșterea costurilor Băncii legate de acordarea sau de punerea la dispoziție a oricărui credit; ii) reducerea cuantumului oricărei sume primite sau a oricărei creanțe a Băncii în baza Convenției".
- la art. 10.2 din Condițiile Generale ale Convenției unde s-a prevăzut că în oricare din cazurile de mai sus menționate, în termen de 15 zile lucrătoare bancare de la data la care a fost notificat în scris de către Bancă, împrumutatul va plăti acesteia sumele suplimentare, astfel încât să compenseze Banca pentru creșterile costurilor sau altor rambursări.
În legătură cu clauza cuprinsă în art. 5 lit. a din convenție, instanța are în vedere că, pe de o parte, comisionul de risc reprezintă fără îndoială element al costului creditului iar pe de altă parte, clauza referitoare la perceperea comisionului de risc este în mod evident standard preformulată, chiar dacă este inclusă în Condițiile Speciale ale convenției de credit. Nici legea internă și nici Directiva 93/13 nu exclud din start, de la controlul caracterului abuziv, clauzele referitoare obiectul contractului, fiind reglementată - cu titlu de excepție - posibilitatea analizării acestora, numai în situația în care acestea nu sunt exprimate în mod clar și inteligibil.
Referitor la reținerea caracterului abuziv, instanța reține că, art. 3 din Directiva 93/13 atribuie acest caracter clauzelor contractuale care nu s-au negociat individual și, în contradicție cu exigența de bună-credință, provoacă un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților care decurg din contract, în detrimentul consumatorului în timp ce, în conformitate cu normele naționale, respectiv art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, sunt abuzive acele clauze care nu au fost negociate direct cu consumatorul și care prin ele însele sau împreună cu alte prevederi contractuale creează în detrimentul consumatorului și contrar bunei-credințe un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Totodată, alin. (3) al art. 4 din lege instituie o prezumție relativă a caracterului abuziv al clauzelor în cazul contractelor prestabilite ce conțin clauze standard, preformulate, prezumție ce poate fi înlăturată doar prin dovada scrisă, făcută de profesionist, a caracterului negociat al contractului ori a unor clauze ale acestuia.
În cauza dedusă judecății suntem în prezența unui contract de credit de consum ale cărui clauze sunt standardizate, situație dificilă pentru un consumator care nu are posibilitatea să influențeze natura lor, indiferent de gradul de pregătire.
În aceste condiții, cum, banca nu a probat că a negociat efectiv și direct cu consumatorul clauzele a căror nulitate s-a solicitat, deși această probă îi incumbă în baza art. 4 alin. (3) din lege, prezumția relativă instituită de lege nu a fost răsturnată.
În același sens este și practica instanței supreme, care, în mai multe decizii de speță a statuat că: „în mod corect s-a reținut că contractul de credit este unul preformulat de bancă, standardizat, în care consumatorul nu are posibilitatea să intervină, putând doar să adere sau nu la el, consumatorul fiind privat de o informare corectă și completă asupra tuturor condițiilor de creditare” – deciziile nr. 4418 și 4419 din 8 noiembrie 2012 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția a II-a civilă.
În acest sens, instanța reține că, în mod constant, CJUE a statuat că, protecția pe care Directiva o conferă consumatorilor, se extinde astfel la cazurile în care un consumator care a încheiat cu un vânzător sau un furnizor un contract care conține o clauză abuzivă, nefiind înlăturat caracterul abuziv al clauzei, nici dacă el este conștient de drepturile sale și nici dacă este descurajat de la aplicarea ei pe seama de costurile care procedurile judiciare s-ar implica. Hotărârea Curții din 21.11.2002 în cauza C-473/00 Cofidis SA v Jean-Louis Fredout – paragraf 34. Aceeași jurisprudență constantă statuează că: „sistemul de protecție pus în aplicare prin directiva menționată se bazează pe ideea că un consumator se găsește într-o situație de inferioritate față de vânzător sau de furnizor în ceea ce privește atât puterea de negociere, cât și de nivelul de informare, situație care îl conduce la adeziunea la condițiile redactate în prealabil, rară a putea exercita o influență asupra conținutului acestora (Hot. din 27 iunie 2000, Oceano Editorial și Solvat Editores și Hot. din 26 octombrie 2006, Mostaza Claro) drept pentru care, pentru a asigura protecția urmărită de Directiva 93/13, C.J.U.E. a subliniat, în mai multe ocazii, că situația de inegalitate care există între consumator și vânzător sau furnizor nu poate fi compensată decât printr-o intervenție pozitivă, exterioară părților din contract (Hot. Oceano Editorial)”.
Totodată, instanța europeană a mai reținut că: „25.Sistemul de protecție introdus de Directiva se bazează pe ideea că un consumator este într-o poziție slabă vis - à - vis de vânzător sau un furnizor, în ceea ce privește atât puterea de negociere și de nivelul său de cunoștințe . Acest lucru duce la adere la condițiile redactate în prealabil de către vânzător sau furnizor, fără a putea influența conținutul acestor termeni ( cauzele conexate C-240/98 la C-244/98 Océano GrupoEditorial și Salvat Editores [ 2000] ECR I - 4941, punctul 25 ).26. astfel un dezechilibru între consumator și vânzător sau furnizor nu poate fi compensată decât printr-o acțiune pozitivă, exterioară părților la contract ( Océano Grupo Editorial și Salvat Editores, punctul 27)” Hotărârea Curții din 21.11.2002 în cauza C-168/05 E. María Mostaza Claro v Centro Movil Milenium SL – paragraf 25 și 26.
Nu în ultimul rând, nu se poate reține ca justificată perceperea comisionului, prin prisma garantării restituirii creditului deoarece, în art. 3.5 se prevede clar motivul perceperii acestui comision: „pentru punerea la dispoziție a creditului, împrumutatul datorează băncii un comision de risc.”
Câtă vreme riscul contractului este acoperit prin constituirea unei garanții reale ce poate fi suplimentată în anumite condiții reglementate prin contract, cât și prin încheierea unei polițe de asigurare cesionată în favoarea băncii este evident că prin introducerea comisionului de risc, fără reglementarea unei obligații corelative, se creează un dezechilibru între contraprestațiile părților, contrar unei credințe, situație ce contravine caracterului sinalagmatic al convenției de credit.
În același sens, instanța supremă a reținut că: „Afirmația recurentei prin care susține că, clauza referitoare la comisionul de risc nu poate crea un dezechilibru între prestațiile părților pentru că reprezintă exclusiv un cost de administrare a creditului este nefundamentată pentru că se încearcă a se redenumi acest comision, în contextul în care prin O.U.G nr. 50/2010 comisionul de risc a fost interzis.” deciziile nr. 4418 și 4419 din 8 noiembrie 2012 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția a II-a civilă.
Instanța nu poate reține susținerile pârâtei referitoare la faptul că a existat o negociere.
O eventuală negociere ce a avut loc între părți s-a purtat numai cu privire la modul de plată și termenele scadente, nu și asupra posibilității inserării sau nu a obligației de plată a unei asemenea sume, reclamanta neputând astfel influența nașterea unei asemenea obligații în sarcina lor, conform art. 4 alin.2 din Legea nr. 193 din 2000.
Urmează în consecință a se reține caracterul abuziv al clauzei cuprinse în art. 5 lit. a din convenția de credit.
În ce privește clauza prevăzută în art. 3 lit. d din convenție, instanța are în vedere că pârâta, unilateral, fără a negocia direct cu reclamanții, și-a rezervat dreptul de a revizui rata dobânzii curente, în cazul unor schimbări pe piața monetară printr-o clauză care instituie avantaje pentru pârâtă, permițându-i să majoreze dobânda arbitrar, fapt ce determină o încălcare evidentă a intereselor economice ale împrumutaților, aceștia fiind determinați a achita o sumă mai mare de bani decât cea stabilită inițial prin creșterea ratei împrumutului de rambursat. Posibilitatea rezervată de pârâtă ca în cazul unor schimbări semnificative pe piața monetară să poată modifica unilateral rata dobânzii, nu poate fi acceptată, deoarece scindarea costului contractului induce ideea unor rațiuni diferite de percepere a componentelor prețului, ce ar fi trebuit aduse la cunoștința reclamanților la momentul încheierii convenției, printr-o informare corectă, completă și precisă a împrumutaților cu privire la data și modul de ajustare a dobânzii cunoscute .
Clauza care dă dreptul împrumutătorului de a modifica unilateral dobânda nu este raportată la un indicator precis, individualizat, fiind de netăgăduit că piața financiară evoluează diferit în funcție de indicele la care se raportează astfel că, această modalitate de exprimare face ca respectiva clauză să fie interpretată doar în favoarea împrumutătorului, servind doar intereselor acestuia, fără a da posibilitatea consumatorului de a verifica dacă revizuirea este necesară și proporțională prin raportare la obligațiile reciproce.
Prin necircumstanțierea în nici un mod a elementelor care permit băncii modificarea unilaterală a dobânzii curente contractuale, prin neindicarea nici unui criteriu obiectiv care să-i dea băncii acest drept, lăsând practic la libera sa apreciere majorarea intempestivă și imprevizibilă a dobânzii, această clauză încalcă prevederile legale incidente în materie, fiind de natură să îl prejudicieze pe consumator.
Comisionul de administrare, redenumit și definit prin Actul adițional își păstrează caracterul abuziv și nelegal, prin prisma faptului că sub denumirea unui comision permis de lege Banca a perpetuat perceperea unui cost lipsit de contraprestație, fără a fi fost corect explicat consumatorilor, în lipsa unei negocieri (micșorarea cuantumului acestuia vizând deturnarea atenției consumatorului, iar nu o intenție de negociere a unui cost perceput abuziv ab initio) și care creează un dezechilibru semnificativ atât prin cuantum său, cât și prin imposibilitatea recuperării sale de către consumatorii în cazul cărora nu se materializează riscurile preconizate de Bancă.
Acest fapt este în concordanță și cu reglementările Convenției Europene pentru Drepturile Omului, ce se regăsesc în art. 1 din Procolul 12 Adițional la Convenție, potrivit cu care: „1.exercitarea oricărui drept prevăzut de lege trebuie să fie asigurată fără nici o discriminare bazată, în special, pe sex, pe rasă, pe culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, aparteneță la o minoritate națională, avere, naștere sau oricare altă situație 2.Nimeni nu va fi discriminat de o autoritate publică pe baza oricăruia dintre motivele menționate în paragraful 1”.
Astfel, în interpretarea dispozițiilor art. 14 prin raportare la dispozițiile art. 1 din Protocolul 12 la Convenție, referitor la interzicerea discriminării din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertății Fundamentale, în hotărârea dată în cazul Fredin c/Suede, Hoffman c/Autriche, Spadea ., Stubbings .-Uni, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat că „ diferența de tratament devine discriminare atunci când se induc distincții între situații analoge și comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare obiectivă sau rezonabilă”. Conform articolului 14 din Convenție, o discriminare constă în a trata într-un mod diferit, fără justificare obiectivă și rezonabilă, persoane aflate în situații comparabile (Willis împotriva Regatului Unit, nr._/97, § 48, CEDO 2002-IV). De asemenea, lista care cuprinde articolul 14 îmbracă un caracter indicativ și nelimitativ (a se vedea Engel și alții împotriva Olandei, decizie din 8 iunie 1976, ., nr. 22, p. 30, § 72 și Rasmussen împotriva Danemarcei, decizie din 28 noiembrie 1984, ., nr. 87, p. 13, § 34).
Aceasta înseamnă că, pentru ca o asemenea încălcare să se producă, trebuie stabilit că persoane aflate în situații analoage sau comparabile beneficiază de un tratament preferențial și că această distincție nu își găsește nici o justificare obiectivă sau rezonabilă .
În speța de față, instanța constată că, în situații identice, cea a altor persoane care au contractat credite prin care li se percepea un comision de risc, s-a constatat caracterul abuziv al acestor clauze, sens în care amintim deciziile nr. 4418 și 4419 din 8 noiembrie 2012, nr. 578 din 14 februarie 2013, nr. 686 din 21 februarie 2013, ale Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția a II-a civilă .
Curtea Europeană a Drepturilor Omului, legat de articolul 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului privind interzicerea discriminării, diferența de tratament devine discriminare, în sensul articolului 14 din Convenție, atunci când autoritățile statale induc distincții între situații analoage și comparabile fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă. Instanța europeană a decis în mod constant că pentru ca o asemenea încălcare să se producă „trebuie stabilit -că persoane plasate în situații analoage sau comparabile, în materie, beneficiază de un tratament preferențial și că această distincție nu-și găsește nici o justificare obiectivă sau rezonabilă (vezi CEDH, 18 februarie 1991, Fredin c/Suede, parag.60, 23 iunie 1993, Hoffman c/Autriche, parag.31, 28 septembrie 1995, Spadea ., 22 octombrie 1996 Stubbings .-Uni, parag.75) .
Or, în cauza de față, nu pot fi tratate în mod diferit două situații identice, deoarece, procedând astfel, discriminarea este evidentă prin înlăturarea șansei reclamanților de a-și valorifica drepturile prevăzute de lege și în final prin imposibilitatea ca aceasta să beneficieze de drepturile lor recunoscute de lege.
În același sens, in verificarea practicii judiciare în materie, instanța reține deciziile nr. 4418 și 4419 din 8 noiembrie 2012, nr. 578 din 14 februarie 2013, nr. 686 din 21 februarie 2013, ale Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția a II-a civilă.
Urmează în consecință a se reține caracterul abuziv și al clauzei cuprinse în art. 3 lit. d din convenția de credit.
În ceea ce privește clauzele referitoare la „scadența anticipată" prevăzute la art. 8 lit. a) liniuța a doua și a treia, lit. c), d) din Condițiile Generale, art. 10.1 și 10.2 din Condițiile Generale ale Convenției de credit nr._/30.06.2008, potrivit cărora, în cazul neîndeplinirii unor obligații rezultând din alte contracte, încheiate fie cu banca, fie cu alte societăți financiare/de credit, în cazul unor situații neprevăzute care în opinia băncii face să devină improbabil ca reclamanții să-și poată îndeplini obligațiile asumate din prezentul contract, banca va avea dreptul să declare soldul creditului ca fiind scadent anticipat, rambursabil imediat împreună cu dobânda acumulată și cu toate celelalte costuri datorate băncii conform convenției, instanța apreciază că formulările cuprinse în convenția de credit precum: conform altei convenții încheiate de împrumutat cu banca sau alte instituții financiare/de credit, situații neprevăzute, în opinia băncii să devină improbabil, garantat necorespunzător, nu oferă posibilitatea reală ca un observator independent să aprecieze asupra temeiniciei unei astfel de clauze.
În realitate, aceste clauze oferă băncii dreptul discreționar de a declara soldul scadent anticipat, fără ca instanța să aibă la îndemână un criteriu pentru verificarea unei astfel de măsuri.
Pentru a nu fi abuzive aceste clauze ar trebui de asemenea să descrie un motiv întemeiat, or formulările cuprinse în clauzele contractului nu oferă posibilitatea reală a unui observator independent să aprecieze asupra temeiniciei unei astfel de clauze, cu atât mai mult cu cât aceste clauze oferă băncii dreptul discreționar de a declara soldul scadent anticipat, fără ca instanța să aibă la îndemână un criteriu pentru verificare legalității unei astfel de măsuri.
În plus, în materia protecției consumatorilor, s-a avut în vedere că, prin adoptarea Directivei Consiliului nr. 93/13/CEE din 5 aprilie 1993, transpusă în legislația națională prin Legea nr. 193/2000, legiuitorul european și cel național au urmărit în anumite ipoteze atenuarea principiului pacta sunt servanda, dând instanței de judecată posibilitatea de a anula acele clauze, în măsura în care se reține că acestea sunt abuzive și că o asemenea intervenție nu încalcă principiul forței obligatorii a contractelor, libertatea contractuală nefiind identică cu una absolută sau discreționară de a contracta.
Cât privește constatarea nulității clauzelor prevăzute la art. 5.2. lit. a), b), c), d) din condițiile speciale, pretenția reclamanților este neîntemeiată, acestea neregăsindu-se în convenția părților.
Neîntemeiată este și cererea având ca obiect constarea nulității clauzei de la art. 7.1 lit. b din condiții speciale ale convenției de credit, în cauza nefiind făcută dovada existentei unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile asumate de ambele părți, cu referire la clauzele contestate.
Ca o consecință a stabilirii caracterului abuziv al clauzei privind comisionul de risc și ca efect al anulării acesteia, se va dispune repunerea părților în situația anterioară, nulitatea producând efecte retroactive.
De asemenea, în temeiul art. 1088 C.civ, care stabilește o evaluare legală a prejudiciului încercat de creditor în cazul executării cu întârziere o obligației de a plăti o sumă de bani, pârâtele urmează a fi obligate la plata către reclamanți și a dobânzii legale (conform OG nr.13/2011) aferente debitului (constând în comision de risc, redenumit comision de administrare), calculată de la data plății primei rate 30.06.2008 și până la data achitării efective a debitului.
Întrucât pârâtele au căzut parțial în pretenții, fiind în culpă procesuală, în baza art. 453 C.p.c., instanța urmează ale obliga la plata, către reclamanți, a sumei de 1500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariu de avocat cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariu de avocat, redus în parte potrivit art. 451 al. 2 din noul Cod de procedură civilă având în vedere complexitatea cauzei și numărul de termene pe parcursul cărora s-a desfășurat procesul.
În consecință acțiunea va fi admisă în parte.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte cererea formulată de reclamanții T. C. I. CNP_ și T. I. I. CNP_, cu domiciliul ales în vederea comunicării actelor de procedură la Cabinet de Avocat „V. R.", .. 10, .. Suceava, în contradictoriu cu pârâtele S.C. V. R. S.A., cu sediul în mun. București, sediul social: . 3-8,10, Sector 2, București,înregistrată la Registrul Comerțului cu iu. J_, Registrul Bancar nr. RB-PJR-048/10.04.2000, CUI_ și S.C. V. R. S.A. - Sucursala Iași, cu sediul în mun. IAȘI, str. ., bL12, jud. Iași, și la Blvd T. V., nr. 3, lași, înmatriculată la Registrul Comerțului sub nr. J33/738/30.05.2006, CUI_.
Constată nulitatea absolută a clauzei stipulate la art. 5.1 lit. a) din Convenția de credit nr._/30.06.2008, cu privire la instituirea comisionului de risc (redenumit comision de administrate, începând cu data de 1.09.2010) și să obligați pârâtele să modifice convenția de credit în sensul înlăturării acestor clauze abuzive.
Obligă pârâtele la plata către reclamanți, în lei la data plății, suma de 2087,80 EUR care a fost percepută în perioada 30.06,_14 și până la data rămânerii definitive a hotărârii, în temeiul art. 5 lit. a) din Convenția de credit nr._/30.06.2008.
Obligă pârâtele la plata către reclamanți a dobânzii legale (conform OG nr.13/2011) aferente debitului (constând în comision de risc, redenumit comision de administrare), calculată de la data plății primei rate 30.06.2008 și până la data achitării efective a debitului.
Constată nulitatea absolută a clauzei stipulate la art. 3 lit. d) din convenția de credit nr._/30.06.2008.
Constată nulitatea absolută a clauzelor cuprinse în art. 8.1 lit. a) liniuța a doua și a treia, lit. c), d) din Condițiile Generale, art. 10.1 și 10.2 din Condițiile Generale ale Convenției de credit nr._/30.06.2008.
Respinge cererea privind constatarea abuzivă a clauzelor cuprinse la art. 7.1. lit. b din condiții speciale ale convenției de credit și la art. 5.2. lit. a), b), c), d) din Convenția de credit nr._/30.06.2008 - condiții speciale.
Obligă pârâtele la plata către reclamanți a sumei de 1500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Apelul se depune la Judecătoria Iași.
Pronunțată în ședință publică azi, 12.06.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A. M. P. C.
Red./Tehnored. A.M.
6 ex./09.09.2015.
| ← Pretenţii. Sentința nr. 6031/2015. Judecătoria IAŞI | Contestaţie la executare. Sentința nr. 7973/2015. Judecătoria... → |
|---|
