Actiune în constatare. Sentința nr. 8635/2015. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 8635/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 26-06-2015 în dosarul nr. 8635/2015

Dosar nr._

Cod operator: 3171

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Ședința publică de la data de 26 iunie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE - A. T. S.

Grefier - M. A.-S.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 8635

Pe rol se află judecarea cauzei de minori și familie privind pe reclamantul F. V., în contradictoriu cu pârâta I. V. avand ca obiect drept de retenție.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părtilor.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul ca procedura de citare este legal îndeplinită, după care,

Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică de la 21.05.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință civilă, când instanța a amânat pronunțarea cauzei pentru data de 4.06.2015, ulterior pentru 18.06.2015 si pentru astăzi, 26.06.2015, când, în aceeași compunere, a hotărât:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 28.10.2014, sub nr._, reclamantul F. V. a solicitat în contradictoriu cu pârâta I. V. constatarea dreptului de retenție asupra apartamentului situat în Iași, ., ..

În motivarea cererii, reclamantul a arătat, în esență, că prin decizia civilă pronunțată în dosarul nr._ de Tribunalul Iași s-a dispus modificarea în parte a sentinței civile nr._/2012 a Judecătoriei Iași, pârâta fiind obligată la plata sultei în cuantum de 64.800 lei, care reprezintă cota de 40% la dobândirea masei comunitare. Reclamantul a arătat că prin aceste hotărâri a fost obligat la plata către pârâtă a sumei de 8077,50 lei reprezentând contravaloarea bijuterii și 4500 lei cheltuieli de judecată. De asemenea, prin hotărârea pronunțată în dosarul de divorț a fot obligat la plata către pârâtă a sumei de 270 lei, prin sentința 5173/2012 a Judecătoriei Iași. Pârâta a solicitat executarea silită a hotărârilor menționate, fiind format dosarul de executare nr.382/2014 al B.E.J. A. C.. Reclamantul a arătat că a solicitat, la rândul său, executarea silită cu privire la sulta stabilită în sarcina pârâtei prin decizia civilă pronunțată în dosarul nr._ de Tribunalul Iași.

În drept au fost invocate prevederile art.2495 și următoarele Cod civil, art.35, 411 al.1 pct.2 și 453 C.proc.civ.

În dovedirea celor susținute, reclamantul a depus înscrisuri, solicitând administrarea probei prin înscrisuri, prin declarațiile martorilor și interogatoriul pârâtei.

Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată.

În apărare, pârâta a arătat că, urmare a ofertei reale de plată, prin Încheierea din data de 05.09.2014, B.E.J. A. C. a constatat în mod legal plata întregii sume de_ lei cu titlu de sultă datorată reclamantului. La data de 30.10.2014 reclamantul a predat benevol cheile apartamentului, imobilul fiind predat pârâtei creditoare.

Întâmpinarea nu a fost motivată în drept.

Pârâta a solicitat administrarea probei prin înscrisuri.

Reclamantul a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a reluat motive expuse în cerere.

A fost administrată proba prin înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin decizia civilă nr.407/2013 pronunțată de Tribunalul Iași, Secția I Civilă, a fost admis apelul formulat de pârâtul F. V. împotriva sentinței civile nr._/26.09.2012 pronunțată de Judecătoria Iași, s-a constatat că reclamanta F. V. are o cotă de contribuție de 60% la dobândirea bunurilor comune și a fost obligată la plata în favoarea pârâtului F. V. a unei sulte în valoare de 64.800 lei.

Prin Încheierea din data de 23 iulie 2014, pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr._/245/2014, a fost încuviințată executarea silită a titlului executoriu reprezentat prin sentința civilă nr. 5173/2012 a Judecătoriei Iași, sentința civilă nr._/2012 a Judecătoriei Iași, decizia civilă nr. 407/2013 a Tribunalului Iași și decizia civilă nr. 418/2014 a Curții de Apel Iași, la cererea creditorului I. V. (F. F.), în contradictoriu cu debitorul F. V., în vederea recuperării creanței în cuantum de_,50 lei, din care suma de 8077,50 lei reprezentând creanță, iar sumele 270 lei, 4000 lei și 500 de lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Prin Încheierea din data de 16 septembrie 2014 pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr._/245/2014, a fost încuviințată executarea silită în vederea predării bunului imobil situat în Iași, ., ., ., în baza titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr._/26.09.2012 a Judecătoriei Iași, modificată prin decizia nr. 407/2013 a Tribunalului Iași, la cererea creditoarei I. (fostă F.) V. împotriva debitorului F. V..

Prin Încheierea din data de 05.09.2014 pronunțată în dosarul de executare nr.381/2014 de B.E.J. A. C., s-a constatat efectuarea plății și consemnării privind întreaga sumă de_ lei cu titlu de sultă, datorată creditorului F. V., formată din suma de_,32 lei cu titlu de diferență de sultă datorată conform sentinței civile nr._/2012 a Judecătoriei Iași, decizia civilă nr. 407/2013 a Tribunalului Iași; sumele de 3040,93 lei, 2956,76 lei, 7268,99 lei, care au făcut obiectul executărilor silite aflate pe rolul B.E.J. Zabolotnai V. dosar nr.337/2012, B.E.J. A. C. dosar nr.468/2010, B.E.J. Zacornea C. C. dosar nr.351/2010, debitorul I. V. fiind liberat de datorie privind această sumă.

Astfel cum rezultă din procesul verbal de predare întocmit de B.E.J. A. C. la data de 30.10.2014 în cadrul dosarului de executare silită nr.382/2014, debitorul F. V. a predat cheile apartamentului nr.2, situat în Iași, ., ..

Potrivit dispozițiilor art. 2495 C.civ., cel care este dator să remită sau să restituie un bun poate să îl rețină cât timp creditorul nu își execută obligația sa izvorâtă din același raport de drept sau, după caz, atât timp cât creditorul nu îl despăgubește pentru cheltuielile necesare și utile pe care le-a făcut pentru acel bun ori pentru prejudiciile pe care bunul i le-a cauzat (al.1). Prin lege se pot stabili și alte situații în care o persoană poate exercita un drept de retenție (al.2).

Pentru recunoașterea dreptului de retenție se cer întrunite următoarele condiții: creanța retentorului să fie certă, lichidă și exigibilă, titularul creanței de remitere sau restituire a bunului trebuie să coincidă cu debitorul retentorului, datoria pe care retentorul o pretinde de la creditorul remiterii sau restituirii să se afle în conexiune cu bunul, iar bunul asupra căruia se exercită dreptul de retenție trebuie să fie un bun corporal mobil sau imobil aflat în stăpânirea retentorului.

Potrivit dispozițiilor art.2499 C.civ., dreptul de retenție încetează dacă cel interesat consemnează suma pretinsă sau oferă retentorului o garanție suficientă.

De asemenea, reține instanța că dreptul de retenție poate înceta și în cazul deposedării voluntare de bun, care reprezintă o formă de renunțare la acest drept (potrivit art. 2499 al. 2 C.civ., teza I, interpretată a contrario).

Având în vedere că pârâta a achitat reclamantului suma datorată cu titlu de sultă, astfel cum rezultă din Încheierea din data de 05.09.2014 pronunțată în dosarul de executare nr.381/2014 de B.E.J. A. C., iar reclamantul a predat voluntar cheile apartamentului, renunțând astfel la dreptul de retenție, instanța va respinge, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 2495 C.civ.

În temeiul art.453 C.proc.civ., instanța îl va obliga pe reclamant să plătească pârâtei suma de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamantul F. V., cu domiciliul procedural ales la cabinet de avocat C.- C. M., din Iași, ..40 în contradictoriu cu pârâta I. V., CNP_, cu domiciliul procedural ales la Cabinet Avocat H. R. din Iași, ..93, ., parter, jud. Iasi.

Obligă reclamantul să plătească pârâtei suma de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea urmând a fi depusă la Judecătoria Iași.

Pronunțată în ședință publică azi, 26.06.2015.

Președinte, Grefier,

S. A.-TeodoraAndronache-S. M.

Red./Tehnored.A.T.S/A.T.S.

4 ex./16.11.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Actiune în constatare. Sentința nr. 8635/2015. Judecătoria IAŞI