Acţiune în constatare. Sentința nr. 1114/2015. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 1114/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 28-01-2015 în dosarul nr. 18229/245/2014

Cod operator: 3171

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Ședința publică de la 28 Ianuarie 2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE M. B.

Grefier A. M.

SENTINȚA Nr. 1114/2015

Pe rol se află judecarea cauzei Civil privind pe reclamant H. M. și pe pârât N. C. M.-A., pârât U. . P., având ca obiect acțiune în constatare .

Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică din data de 13.01.2015 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei pentru 27.01.2015, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei pentru astăzi, când:

INSTANȚA,

Asupra cauzei civile de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ reclamanta H. M. a chemat în judecată pârâta N. C. M. solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate calitatea sa de constructor de bună-credință a imobilului casă de locuit situată în intravilanul satului M., lotul 40, tarlaua 54, . cadastral II, jud. Iași.

În motivarea cererii reclamanta a susținut că în anul 2001 pârâta a primit în concesiune de la Primăria . 941 m.p. teren, în vederea construirii unei locuințe., chiar din acel moment i-a cedat dreptul de a construi casa. Astfel că a edificat casa de locuit, însă între timp relațiile dintre părți s-au deteriorat, astfel că pârâta a pretins plata unei sume importante de bani pentru a se prezenta la notariat în vederea transferului dreptului de proprietate asupra imobilului de locuit, motiv pentru care s-a văzut nevoită să promoveze prezenta cerere.

În drept reclamanta a invocat prevederile art. 494 C. civ.

Alăturat acțiunii reclamanta a depus copia actului de identitate al pârâtei, copia autorizației de construire a casei de locuit,, copia actului său de identitate, copia contractului de concesiune pentru construirea de locuințe și o schiță a terenului., copii ale unor chitanțe de plată a impozitului.

Ulterior la data de 13.06.2014 a depus precizări scrise, prin serviciul de registratură al instanței, prin care a chemat în judecată în calitate de pârâți i pe numitul N. P., soțul reclamantei, și U. M., în calitate de titulară a dreptului de proprietate asupra terenului pe care și-a edificat locuința.

Pârâții N. nu au depus și nici nu s-au prezentat pentru a-și exprima poziția procesuală față de acțiunea reclamantei.

Pârâta U. M. a depus întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesual pasive a pârâților N., întrucât aceștia nu sunt și nu au fost proprietarii terenului pe care s-a edificat locuința de către reclamantă, ori pretenția formulată de aceasta nu poate fi opusă de cât proprietarului terenului.

În ceea ce privește fondul litigiului a lăsat soluția la aprecierea instanței de judecată, care urmează a hotărî după administrarea probatoriului.

În baza art. 224 C. proc. civ. instanța a pus excepția lipsei calității procesual pasive a pârâților N. în discuția contradictorie a părților.

La data de 04.11.2014 reclamanta a depus precizări scrise prin care a învederat instanței că s-a încheiat între ea și pârâții N. antecontractul autentic de vânzare-cumpărare având ca obiect imobilul casă de locuit, astfel că a solicitat respingerea acțiunii promovate de ea ca fiind rămasă fără obiect.

Reclamanta nu a solicitat încuviințarea și administrarea probatoriilor indicate în cererea de chemare în judecată.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța de judecată reține următoarele:

Prin cererea formulată reclamanta a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate calitatea sa de constructor de bună-credință a imobilului casă de locuit situată în intravilanul satului M., lotul 40, tarlaua 54, . cadastral II, jud. Iași.

Acțiunea a formulat-o în contradictoriu cu pârâții N. și cu U. M., motivat de faptul că pârâta N. este titulara contractului de concesiune pe suprafața de teren pe care a edificat construcția, iar U. M. este titulara dreptului de proprietate asupra terenului.

În baza art. 248 C. proc. civ. în ceea ce privește excepția lipsei calității procesual pasive a pârâților N. - calitatea procesuală este titlul legal care îndreptățește o persoană să fie parte în procesul civil .

Astfel, în cazul situațiilor juridice pentru a căror realizare calea justiției este obligatorie, calitatea procesuală activă aparține celui ce se poate prevala de acest interes, iar calitatea procesuală pasivă aparține celui față de care se poate realiza interesul respectiv.

Reclamantul, fiind cel care pornește acțiunea, trebuie să justifice atât calitatea procesuală activă, cat și pe cea pasivă.

Raportat la data edificării construcției, respectiv a autorizației de construire - în acord cu art. 5 din Legea 71/2011, legea de punere în aplicare a noului cod civil, dispozițiile Codului civil se aplica tuturor actelor si faptelor încheiate sau, după caz, produse ori săvârșite după ., precum si situațiilor juridice născute după .. Dispozițiile Codului civil sunt aplicabile si efectelor viitoare ale situațiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a acestuia, derivate din starea si capacitatea persoanelor, din căsătorie, filiație, adopție si obligația legala de întreținere, din raporturile de proprietate, inclusiv regimul general al bunurilor si din raporturile de vecinătate, daca aceste situații juridice subzista după . Codului civil.

Analizând dispozițiile legale prin prisma principiului enunțat, precum și a intenției legiuitorului, se poate observa că efectele deja produse, ale situațiilor juridice trecute, cad în continuare sub incidența vechii reglementări a Codului Civil, anterioară momentului octombrie 2011.

Problema constructorului de bună credință sau se rea credință se pune în situația accesiunii imobiliare artificiale reglementate de art. 494 cod civil. Accesiunea imobiliară artificială reglementată de art. 494 cod civil presupune realizarea unor lucrări sau construcții de o terță persoană cu materialele sale pe un teren proprietatea altuia.

Întrucât raportul de drept procesual nu se poate lega valabil decât între acele persoane care își dispută dreptul în litigiu, poate avea legitimare procesuală pasivă într-o asemenea acțiune în constatare a unui constructor cu materialele sale în constatarea bunei sale credințe, numai persoana care este proprietarului terenului pe care a fost edificată construcția.

În speță se apreciază că reclamantei îi revine obligația de a dovedi calitatea de proprietar al terenului, justificând astfel legitimarea procesuală pasivă a celui chemat în judecată.

O soluție contrară ar lipsi de eficiență juridică acțiunea având obiectul menționat, întrucât o persoană care nu ar putea pretinde un drept de proprietate asupra terenului nu ar putea nici să opună reclamantului ce se pretinde constructor asupra construcției edificate pe terenul în cauză apărări concrete cu privire la buna credință a acestuia, astfel încât la stabilirea cadrului procesual subiectiv instanța este obligată să verifice calitatea de proprietar asupra terenului a persoanelor chemate în judecată.

Din probele administrate în cauză nu rezultă ca pârâții N. din prezenta cauză, să aibă calitatea de proprietari ai terenului, ci sunt doar titularii unui drept de concesiune, mai mult, chiar reclamanta a recunoscut ulterior introducerii acțiunii că pârâta U. este proprietarul terenului pe care și-a edificat construcția, astfel că instanța a de judecată constată că excepția este întemeiată și pe cale de consecință o va admite, dispunând respingerea acțiunii în contradictoriu cu aceștia ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Cu privire la acțiunea promovată în contradictoriu cu pârâta U. M. - potrivit art. 492 din Codul civil „Orice construcție, plantație sau lucru făcut în pământ sau asupra pământului, sunt prezumate a fi făcute de către proprietarul acelui pământ cu cheltuiala sa și că sunt ale lui, până ce se dovedește din contra” iar potrivit art. 494 alin. 1 din Codul civil „Dacă plantațiile, construcțiile și lucrările au fost făcute de către o a treia persoană cu materialele ei, proprietarul pământului are dreptul de a le ține pentru dânsul, sau de a îndatora pe acea persoană să le ridice”.

Ca principiu, proprietarul terenului pe care a fost făcută construcția devine prin accesiune proprietarul acesteia, având obligația unei anumite dezdăunări față de constructor.

Noțiunea de „constructor de bună-credință” este consacrată legislativ de dispozițiile art.494 Cc, potrivit cărora dacă plantațiile, clădirile și operele au fost făcute de către o a treia persoană de bună-credință, proprietarul pământului nu va putea cere ridicarea acestor plantații, clădiri și lucrări, dar va avea dreptul sau de a înapoia valoarea materialelor și prețul muncii, sau de a plăti o sumă de bani egală cu aceea a creșterii valorii fondului (alineatul 3, ultima teză).

Constructorul este de bună-credință dacă nu a cunoscut că terenul aparține altcuiva, crezând că este al său, buna-credință rezultând tocmai din convingerea pe care constructorul o are, în momentul edificării lucrărilor, că fondul pe care construiește sau plantează îi aparține, stăpânind terenul în temeiul unui titlu translativ de proprietate ale cărui vicii nu îi sunt cunoscute.

Având folosința construcției și crezându-se proprietar, constructorul va invoca buna sa credință la momentul edificării atunci când adevăratul proprietar al terenului emite pretenții asupra construcției sau a plantației, invocând accesiunea reglementată de dispozițiile art. 494 C. civ.

În cauza de față, însă, reclamanta a știut încă de la început faptul că terenul pe care se construiește o nouă casă nu îi aparține, prevalându-se de înțelegerea pe care a avut-o cu concesionarul terenului, fără a se cere acordul proprietarului terenului.

În aceste condiții, în care reclamanta nu a dovedit buna sa credință instanța constată că acțiunea acesteia este neîntemeiată și pe cale de consecință o va respinge .

Față de solicitarea reclamantei de a se lua act că acțiunea sa a rămas fără obiect, instanța de judecată a constatat că nu e admisibilă, întrucât prin încheierea antecontractului, privind vânzarea-cumpărarea imobilului casă de locuit, cu pârâta N. nu s-a rezolvat fondul pricinii deduse judecății, respectiv a se constata calitatea sa de constructor de bună-credință, ci reclamanta a obținut o promisiune de vânzare a acestuia de la titularii dreptului de concesiune asupra terenului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge acțiunea civilă formulată de reclamanta H. M., domiciliată în sat M., .. 30, . în contradictoriu cu pârâții N. C. M.-A., domiciliată în ., jud. Iași și N. P., domiciliat în ., jud. Iași, ca fiind îndreptată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.

Respinge acțiunea civilă formulată de reclamanta H. M., domiciliată în sat M., .. 30, ., în contradictoriu cu pârâta U.A.T. M..

Cu apel (care se depune la Judecătoria Iași) în 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 28.01.2015.

Președinte, Grefier,

B. M. M. A.

Red/tehnored. M.B.

16.04.2015 6ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Acţiune în constatare. Sentința nr. 1114/2015. Judecătoria IAŞI