Actiune in raspundere contractuala. Hotărâre din 09-12-2015, Judecătoria IAŞI

La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică de la data de 09.11.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință civilă, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei pentru data de 23.11.2015, când pentru același motiv a amânat pronunțarea pentru astăzi, când, în aceeași compunere, a hotărât:

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 30.03.2015 sub nr._, reclamanta S.C. C. Iași S.A., prin administrator judiciar Management Reorganizare Lichidare Iași S.P.R.L., a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea pârâtei Asociația de P. ., . sumei de 114.416,89 lei cu titlu de contravaloare a energiei termice pentru perioada ianuarie 2010-octombrie 2011, și a sumei de 218.976,61 lei reprezentând penalități de întârziere pentru perioada noiembrie 2006 – ianuarie 2015. S-au solicitat și cheltuieli de judecată.

În motivare, reclamanta a arătat că, în baza relațiilor contractuale stabilite cu pârâta, a furnizat energie termică pentru încălzire și apă caldă menajeră, însă pârâta nu și-a îndeplinit obligația de a achita integral și la termen facturile emise de societatea reclamantă pentru contravaloarea serviciilor prestate. Facturile nu au fost contestate de către pârâtă. Penalitățile au fost calculate în baza clauzei penale cuprinse în contract.

În drept, cererea a fost întemeiată pe prevederile art. 1270, art. 1516 alin.1, art. 1169, art. 1073, art. 1530 Cod civil, coroborate cu dispozițiile Legii nr. 325/2006 privind serviciul public de alimentare cu energie termică, Ordinului A.N.R.S.C. nr. 483/2008 privind aprobarea Contractului – cadru de furnizare a energiei termice.

Potrivit prevederilor art. 77 din Legea nr. 85/2006 cererea este scutită de taxă judiciară de timbru.

În susținerea cererii, reclamanta a depus, în copie certificată, invitația la mediere, facturi, proces-verbal de neprezentare la mediere, procese-verbal de conciliere directă, contractul de furnizare a energiei termice nr. 313 din 14.03.2007, contract de furnizare a energiei electrice nr. 4907/16.09.2000, componența sold clienți la data de 10.03.2015, facturi fiscale.

Pârâta, legal citată, nu a formulat întâmpinare.

La termenul din data de 22.06.2015 instanța a invocat din oficiu excepția prescripției dreptului material la acțiune.

Analizând susținerile reclamantei coroborate cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, instanța reține următoarele:

Reclamanta S.C. C. Iași S.A., în calitate de furnizor (vânzător), și pârâta, în calitate de consumator, au încheiat contractele de furnizare a energiei termice nr. 4907/16.09.2000, respectiv nr. 313 din 14.03.2007. Potrivit art. 9, respectiv 9.3 din contracte, pârâta și-a asumat obligația de a achita integral și la termen facturile emise de către furnizor reprezentând contravaloarea serviciilor prestate. Potrivit art. 9 alin. 3, respectiv art. 21 din cele două contracte neachitarea facturii în termen de 30 de zile de la data scadenței atrage majorări de întârziere egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare.

În temeiul acestui contract, reclamanta a emis facturile depuse la dosarul cauzei, despre care afirmă că nu au fost achitate la termen. Revenea pârâtei obligația de a proba faptul că a achitat integral la termenul de scadență aceste facturi, probă ce nu a fost produsă de pârâtă. De asemenea, pârâta nu a făcut dovada că ar fi contestat facturile emise de reclamantă. Pentru plățile efectuate cu întârziere, au fost calculate penalități de întârziere.

Instanța constată că sunt aplicabile speței prevederile Decretului nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, iar în conformitate cu dispozițiile art. 16 lit. a din actul normativ menționat, cursul prescripției extinctive se întrerupe prin recunoașterea dreptului a cãrui acțiune se prescrie, fãcuta de cel în folosul cãruia curge prescripția. Din fișa de cont depusă la dosar de reclamantă după invocarea excepției prescripției și care a fost comunicată pârâtei, fără a fi contestată de aceasta, rezultă că reclamanta a efectuat plăți ale debitului principal . Potrivit fișei de cont de la fila 192, necontestată de pârâtă, prin plățile efectuate în data de 27.06.2012 pârâta a stins parțial debitul aferent facturii U_ emisă la 31.10.2010. Prin urmare, prin această plată pârâta a întrerupt cursul prescripției extinctive pentru sumele datorate începând cu data de 31.10.2010, nu și pentru sume anterioare. În consecință, instanța constată că la data înregistrării acțiunii era împlinit termenul general de prescripție de 3 ani pentru valorificarea, în instanță, a facturilor de debit principal emise anterior datei de 31.10.2010. Întrucât pârâta nu a probat că ar fi achitat facturile de energie termică neprescrise depuse la dosar de reclamantă, nici nu a dovedit că le-ar fi contestat în vreo modalitate, instanța, în baza art. 969, 1073 C.Civ. de la 1864 (aplicabil speței având în vedere data încheierii contractului), va obliga pârâta să plătească reclamantei suma de 91.650,94 lei cu titlu de contravaloare energie termică furnizată și facturată în perioada 31.10._11. În ceea ce privește plățile aferente facturii U556021/30.09.2010, pentru care reclamanta a depus la dosar chitanțe, instanța constată că această factură nu figurează nici printre cele pentru care se solicită plata debitului principal, nici nu apare ca fiind avută în vedere la calculul penalităților; de asemenea, nu s-a depus la dosar această factură, astfel că nu se poate stabili în ce temei a fost emisă, pentru a se putea considera că plățile efectuate în contul acestei facturi ar fi întrerupt mai devreme cursul prescripției în discuție în prezenta cauză.

Însă, în ceea ce privește penalitățile de întârziere instanța învederează că recunoașterea debitului, pentru a întrerupe prescripția, trebuia să fie expresă sau tacită, dar neîndoielnică. Plata unei sume de bani ce reprezintă debit principal nu putea avea valoarea unui act de recunoaștere neechivocă a datoriei constând în penalități. Prevederile art. 2538 Cod civil, care conferă plății parțiale a datoriei valoarea unui act de întrerupere a cursului prescripției extinctive nu sunt aplicabile retroactiv și, oricum, plățile efectuate de pârâtă vizau doar debitul principal, nu și penalitățile. Creanța constând în penalități are o relativă independență față de cea reprezentată de debitul principal, astfel încât recunoașterea debitului principal nu poate fi echivalată cu o recunoaștere și a debitului constând în penalități.

Mai reține instanța că, potrivit prevederilor art. 1 alin.1 și art. 3 alin.1 din Decretul nr. 167 din 1958 privitor la prescripția extinctivă, dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege, termenul de prescripție fiind de 3 ani.

Constatând că nu este incident niciunul dintre cazurile de suspendare sau de întrerupere a cursului prescripției extinctive reglementate de art. 13, art. 14, respectiv 16 din Decretul nr. 167 din 1958, în ceea ce privește obligația de plată a penalităților, și reținând că prezenta cerere de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 30.03.2015, față de scadențele menționate în componența soldului la data de 10.03.2015, instanța apreciază ca întemeiată excepția prescripției extinctive a dreptului la acțiune privind penalitățile de întârziere scadente anterior datei de 29.02.2012, motiv pentru care o va admite și va respinge ca prescrisă cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata acestor penalități de întârziere.

Din facturile depuse la dosarul cauzei și din componența soldului la data de 10.03.2015, făcând aplicarea clauzei penale de la art. 21 din contract, referitoare la penalitățile de întârziere, instanța reține că pârâta datorează reclamantei suma de 36.496,75 lei cu titlu de penalități de întârziere aferente plății energiei termice pentru facturile de penalități cu scadență ulterioară datei de 04.10.2011, penalități calculate pentru energie termică emise în perioada 31.10._11, sumă pe care va fi obligată să o achite reclamantei. Instanța a calculat această sumă scăzând din facturile de penalități neprescrise (emise începând cu data de 29.02.2012) penalitățile calculate pentru facturile de debit principal prescrise, care s-au stins ca urmare a prescrierii debitului principal la care au fost calculate.

Va fi respinsă cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată întrucât nu s-a făcut dovada suportării acestor cheltuieli.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DISPUNE:

Admite excepția prescripției dreptului la acțiune având ca obiect plata facturilor de debit principal emise anterior datei de 31.10.2010, precum și plata penalităților de întârziere aferente acestor facturi. Respinge ca prescrise pretențiile reclamantei având ca obiect plata facturilor de debit principal emise anterior datei de 31.10.2010, precum și plata penalităților de întârziere aferente acestor facturi.

Admite excepția prescripției dreptului la acțiune având ca obiect plata facturilor de penalități emise anterior datei de 29.02.2012. Respinge ca prescrise pretențiile reclamantei având ca obiect plata facturilor de penalități emise anterior datei de 29.02.2012.

Respinge excepția prescripției dreptului la acțiune având ca obiect plata plata facturilor de energie termică emise în perioada 31.10._11, precum și plata facturilor de penalități emise în perioada 29.02._15.

Admite în parte acțiunea formulată de reclamanta ., cu sediul în Iași, Calea Chișinăului nr. 25, prin Administrator Judiciar Management Reorganizare Lichidare Iași SPRL, în contradictoriu cu pârâta Asociația de P. Bradului nr. 7, .>, cu sediul în Iași, ., ., parter, jud. Iași.