Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 10/2015. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 10/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 10-12-2015 în dosarul nr. 14751/2015
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Ședința publică din 10 Decembrie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: C. C.
GREFIER: J. V. G.
Pe rol fiind constatarea perimării din oficiu a cererii de chemare în judecată privind pe reclamanta .. IAȘI SA, în contradictoriu cu pârâta ASOCIAȚIA DE P. 42F A4 PENTRU .- PT 8 REGIE, având ca obiect actiune in raspundere contractuala.
La apelul nominal făcut în ședință publică lipsesc reprezentanții legali ai părților.
Procedură legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că, pentru acest termen de judecată:
- procedura de citare este legal îndeplinită;
- a trecut mai mult de șase luni de la ultimul act de procedură, cauza fiind suspendată la data de 28.05.2015.
Instanța invocă, din oficiu, excepția perimării cererii și reține cauza în pronunțare pe excepția invocată.
INSTANȚA
Asupra acțiunii civile introduse de reclamanta .. IAȘI SA înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 05.05.2014.
Având în vedere că din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 28.05.2015 de când prezenta cauza a fost suspendată.
Văzând că în conf. cu art. 416 Cod pr. civilă orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și în contra incapabililor, dacă a rămas în nelucrare timp de 6 luni iar potrivit art. 420 Cod pr. civilă perimarea se poate constata și din oficiu.
Având în vedere că în cauza de față nu s-a îndeplinit nici un act de procedură, în vederea judecării pricinei de mai mult de 6 luni, instanța în temeiul art. 416 și 420 Cod pr. civilă urmează a constata perimată acțiunea de față.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția perimării cererii de chemare în judecată invocată din oficiu.
Constată perimată acțiunea civilă înregistrată la această instanță la data de 05.05.2014 sub număr de dosar_ având ca obiect actiune in raspundere contractuala, formulată de reclamanta .. IAȘI SA, cu sediul în mun. Iași, Calea Chișinăului, nr. 25, jud. Iași, J22/677/_, CUI_, prin lichidator judiciar Management Reorganizare Lichidare Iași S.P.R.L., cu sediul în mun. Iași, ., jud. Iași, în contradictoriu cu pârâta ASOCIAȚIA DE P. 42F A4 PENTRU .- PT 8 REGIE, cu sediul în mun. Iași, ., ., .. Iași.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțarea hotărârii, ce se va depune la Judecătoria Iași.
Pronunțată în ședință publică, azi, 10.12.2015.
PREȘEDINTE,
C. C.
GREFIER,
J. V. G.
Red./Tehnored. C.C./G.J.
17.12.2015 / 4 ex.
| ← Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... | Succesiune. Sentința nr. 11/2015. Judecătoria IAŞI → |
|---|








