Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Hotărâre din 07-12-2015, Judecătoria IAŞI

Hotărâre pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 07-12-2015 în dosarul nr. 14510/2015

Cod operator: 3171

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Ședința publică din data de 07 Decembrie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE –Ș. A. P.

GREFIER-C. L. R.

SENTINȚA CIVILĂ NR._

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe petenții C. C. și C. V. în contradictoriu cu intimata ASOCIAȚIA DE P. PT 1 C. A, având ca obiect plângere împotriva încheierii de carte funciară (Art.52 alin.2 Legea nr.7/1996) radiere CF.

La apelul nominal făcut în ședință publică, în ordinea de pe listă (poziția 24), la prima strigare au lipsit părțile, situație în care potrivit prevederilor art. 104 alin. 13 din ROI, aprobat prin HCSM nr. 387/2005, instanța dispune lăsarea dosarului la sfârșitul ședinței când, după o nouă strigare, în ordinea listei, se constată, de asemenea, lipsa acestora.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că pentru acest termen de judecată procedura de citare este legal îndeplinită.

Constatând cauza în stare de judecată, instanța reține că nu mai sunt alte cereri în completare, în temeiul dispozițiilor art. 394 Noul Cod de Procedură Civilă, declară dezbaterile închise și reține cauza spre competentă soluționare, având în vedere împrejurarea că s-a solicitat judecarea în lipsa părților în temeiul dispozițiilor art. 223 alin. 3 și art. 411, alin. 1, pct. 2 din Noul cod procedură civilă.

INSTANȚA,

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 15.04.2015 sub nr._, petenții C. C. și C. V. au solicitat, în contradictoriu cu intimații OCPI I. și Asociația de P. PT1 C. A, plângere împotriva încheierii de respingere a cererii de reexaminare nr._/13.03.2015 emisă de Biroul de cadastru și Publicitate Imobiliară Iași din cadrul OCPI Iași. Petenții au solicitat admiterea plângerii și obligarea OCPI Iași la radierea privilegiului imobiliar întabulat în favoarea Asociației de P. PT1 C. A în cartea funciară asupra imobilului cu nr. cadastral_-C1-U10 înscris în cartea funciară nr._-C1-_ Iași.

În fapt, petenții au arătat că prin încheierea de reexaminare nr._/13.03.2015 a fost respinsă ca neîntemiată cererea de reexaminare împotriva încheierii nr._/19.02.2015 sub C3 din cartea funciară nr._-C1-_ Iași. Prin cererea de reexaminare petenții solicitaseră reexaminarea încheierii nr._/19.02.2015 prin care s-a admis cererea Asociației de P. PT1 C. A privind înscrierea în cartera funciară a privilegiului imobiliar de rang prioritar pentru suma totală de 4209,95 lei asupra imobilului apartamjent proprietatea petenților. Petenții arată că nu datorau asociației intimate suma de 4209,95 lei, pentru care s-a întabulat privilegiul imobiliar, ci suma de 3417,32 lei, reprezentând 3054,96 lei majorări de întârziere, 150,99 lei restanță și 211,37 lei cheltuieli de întreținere pentru luna ianuarie 2015. Suma de 150 lei reprezentând restanță provine de la privilegiul imobiliar trecut pe lista de plată a lunii decembrie 2014, afișată la 20.01.2015, suma de 211,37 lei cheltuieli de întreținere a fost achitată la data de 25.02.2015 cu chitanța nr. 0278, iar pentru suma de 3054,96 lei reprezentând majorări de întârziere este în executare silită sent.civ.nr. 8691/31.05.2010, în cadrul dosarului execuțional nr. 877/2012 al B. D. și T., având ca obiect recuperarea sumei de 4693,22 lei, sumă compusă din 500 lei cheltuieli de judecată+3486 lei penalități conform sen.civ.nr. 8691/31.05.2010 a Jud. Iași+707,22 lei cheltuieli de executare. Până la data de 12.02.2015 s-a executat suma de 3750 lei, conform adeverinței nr._/12.02.2015, emisă de Casa Județeană de Pensii Iași. În consecință, diferența de debit de recuperat la data de 28.02.2015 este de 944 lei.

În drept, s-au invocat prevederile art. 31 din Legea nr. 7/1996, art. 907,908 C.Civ..

Acțiunea a fost legal timbrată, cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 50 lei.

Intimata Asociația de P. PT1 C. A nu a depus întâmpinare, dar a formulat concluzii scrise, de respingere a acțiunii, solicitând obligarea petenților la plata cheltuielilor de judecată.

Intimatul OCPI Iași a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive. Pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată. În motivare, s-a arătat că OCPI verifică doar legalitatea procedurii de înscriere a privilegiului imobiliar, aspectele care vizează exclusiv valabilitatea creanței constatate prin înscrisurile în baza cărora s-a făcut înscrierea privilegiului, precum și raporturile juridice dintre asociația de proprietari și petenți neputând fi clarificate în cadrul procedurii de reexaminare a încheierii de carte funciară prin care s-a dispus înscrierea privilegiului imobiliar. Intimatul a indicat dispozițiile legale aplicabile în vederea soluționării cererii de înscriere a privilegiului legal, respectiv radierii acestuia.

Prin încheierea de ședință din data de 14.09.2015 (f.45) a fost admisă excepția lipsei calității sale procesuale pasive a intimatului OCPI Iași, astfel că plângerea formualtă în contradcitoriu cu acest intimat va fi respinsă ca fiind formulată în contradcitoriu cu o persoană lipsită de calitate procesuală pasivă.

A fost administrată proba cu înscrisuri, inlcusiv cele ce au stat la baza emiterii încheirii de reexaminare contestate.

Analizând actele și lucrările cauzei, instanța constată următoarele:

Prin încheierea de reexaminare nr._/13.03.2015 emisă de Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Iași a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de reexaminare împotriva încheierii nr._/19.02.2015 sub C3 din cartea funciară nr._-C1-_ Iași, prin care s-a admis cererea intimatei Asociația de P. PT1 C. A privind înscrierea în cartea funciară a privilegiului imobiliar de rang prioritar pentru suma totală de 4209,95 lei asupra imobilului apartament proprietatea petenților. Petenții arată că nu datorau asociației intimate suma de 4209,95 lei, pentru care s-a întabulat privilegiul imobiliar, ci o sumă mai mică.

Instanța învederează că potrivit art. 50 din Legea nr. 230/2007, “Asociația de proprietari are un privilegiu imobiliar cu rang prioritar asupra apartamentelor și altor spații proprietãți individuale ale proprietarilor din condominiu, precum și un privilegiu asupra tuturor bunurilor mobile ale acestora, pentru sumele datorate cu titlu de cota de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, dupã cheltuielile de judecata datorate tuturor creditorilor în interesul cãrora au fost fãcute. (2) Privilegiul se înscrie în registrul de publicitate imobiliarã al judecãtoriei, la cererea președintelui asociației de proprietari, pe baza extraselor de pe ultima lista lunarã de plata a cotelor de contribuție din care rezulta suma datoratã cu titlu de restanta”. De asemenea, potrivit art. 27 din HG nr. 1588/2007 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 230/2007, privilegiul imobiliar se înscrie în partea a III-a a Cãrții funciare, iar conforma art. 28 din același act normativ “Privilegiul imobiliar se înscrie la cererea președintelui asociației de proprietari.Cererea se adreseazã biroului de cadastru și publicitate imobiliarã în a cãrui circumscripție este situat imobilul și va cuprinde numele, prenumele/denumirea și domiciliul/sediul solicitantului, actul de identitate, codul numeric personal, obiectul înscrierii, indicarea actului sau a actelor în mãsurã sã justifice cererea, localitatea în care este situat imobilul, numãrul cadastral al imobilului și numãrul de carte funciarã, dupã caz.

(3) În cazul în care nu existã deschisã carte funciarã pentru imobilul asupra cãruia se solicitã înscrierea privilegiului, se va face mențiune despre aceasta în cerere, urmând ca privilegiul sã fie înscris în vechile registre de publicitate imobiliarã, în conformitate cu art. 58 alin. (2) din Legea nr. 7/1996, republicatã.

(4) La cerere se va anexa un exemplar original sau o copie legalizatã a extrasului de pe listele lunare de platã a cotelor de contribuție, din care rezultã suma datoratã.

(5) Cererea și extrasele de pe listele de platã, prevãzute la alin. (4), vor purta ștampila asociației de proprietari și, dupã caz, semnãtura administratorului, a unui membru al comisiei de cenzori, respectiv a președintelui asociației, cu precizarea numelui și prenumelui acestora”.

Instanța constată, analizând înscrisurile ce au stat la baza emiterii încheierii de reexaminare și a celei supuse reexaminării, că toate condițiile impuse de textele legale anterior amintite au fost respectate, astfel încât, raportat la documentația de care dispunea registratorul de carte funciară, acesta era obligat să procedeze la înscrierea privilegiului imobiliar recunoscut de lege în favoarea intimatei. Se constată și faptul că listele de plată se afișează cuprinzând cheltuielile aferente lunii precedente, iar în cauza de față lista de plată aferentă lunii decembrie 2014, ce a stat la baza menționării sumei pentru care s-a procedat la înscrierea privilegiului a fost afișată la 20.01.2015, fiind ultima listă de plată la momentul formulării cererii de înscriere în cartea funciară. În consecință, raportat la această listă de plată suma înscrisă în cartea funciară este corectă. În cadrul plângerii împotriva încheierii de reexaminare instanța va verifica legalitatea și temeinicia soluției registratorului de carte funciară raportat la datele de care acesta dispunea și trebuia să țină cont la momentul emiterii încheierii supusă reexaminării. În cadrul plângerii împotriva încheierii de reexaminare instanța nu poate stabili corectitudinea sumei înscrise pe lista de plată avută în vedere la înscrierea în cartea funciară a privilegiului, la fel cum nici registratorul de carte funciară care a dispus înscrierea, nici cel care a soluționat cererea de reexaminare, nu aveau abilitarea legală de a cenzura suma menționată în lista de plată emisă de Asociația de P.. Petenții ar putea formula o acțiune având ca obiect constatrea inexistenței, totale sau parțiale, a debitului ce a justificat înscrierea privilegiului, putând solicita și rectificarea cărții funciare sub acest aspect, potrivit art. 907, 908 N.C,civ.

Or, în speță, raportat la aceste date, soluția registratorului a fost corectă, inclusiv în ceea ce privește cuantumul sumei menționate în cartea funciară, pentru care s-a instituit privilegiul. De asemenea, instanța învederează că privilegiul imobiliar există și poate fi înscris în cartea funciară chiar dacă se află în desfășurare o executare silită pentru recuparea unei părți din debitul pentru care s-a înscris privilegiul.

Având în vedere cele anterior expuse, instanța urmează a respinge ca neîntemeiată plângerea petenților. În baza art. 453 alin. 1 N.C.p.c. petenții, care au pierdut procesul, vor fi obligați să plătească intimatei suma de 800 lei cu titlu de cheltuieli de judecată constând în onorariu avocat dovedit prin chitanța de plată depusă la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatului OCPI Iași, invocată prin înmtâmpinare. Respinge plângerea formulată în contradcitoriu cu OCPI Iași ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană lipsită de calitate procesuală pasivă.

Respinge plângerea împotriva încheierii nr._/13.03.2015 pronunțată de Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Iași, OCPI Iași în dosarul nr._/13.03.2015, plângere formulată de petenții C. C., CNP_, și C. V., domiciliați în Iași, . nr. 2, ., ., în contradictoriu cu intimata Asociația de Propeitari PT1 C. A, cu sediul în Iași, .. 10, ., parter.

Obligă petenții să plătească intimatei suma de 800 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, eventuala cerere de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Iași.

Pronunțată în ședință publică azi, 07.12.2015.

Președinte, Grefier,

P. Ș. A. R. C. L.

Red/tehnored.P.Ș.A./R.C.L.

5ex/23.12.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Hotărâre din 07-12-2015, Judecătoria IAŞI