Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 1860/2015. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 1860/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 10-02-2015 în dosarul nr. 33537/245/2014

Cod operator: 3171

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1860/2015

Ședința publică de la 10 Februarie 2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE T. B.

Grefier L. T.

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamant . ADMINISTRATOR JUDICIAR MANAGEMENT REORGANIZARE LICHIDARE IAȘI S.P.R.L. și pe pârât ASOCIAȚIA DE L./PROPRIETARI PT 1A P. VEST - PENTRU BLOCUL H 3, . ca obiect acțiune in răspundere contractuala.

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsind:

- pârât - ASOCIAȚIA DE L./PROPRIETARI PT 1A P. VEST - PENTRU BLOCUL H 3, .> - reclamant - . ADMINISTRATOR JUDICIAR MANAGEMENT REORGANIZARE LICHIDARE IAȘI S.P.R.L.

Procedura de citare este legal îndeplinită..

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:

Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică de la 28.01.2015 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei pentru 04.02.2015, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei pentru astăzi 10.02.2015, când în aceeași compunere, a hotărât:

INSTANȚA,

P. acțiunea civilă, scutită de plata taxei de timbru, înregistrată la instanță sub numărul_, reclamanta S.C. C. IAȘI S.A., prin lichidator judiciar Management Reorganizare Lichidare Iași S.P.R.L., a chemat în judecată pe pârâta ASOCIAȚIA DE L./PROPRIETARI PT 1A P. VEST - PENTRU BLOCUL H 3, . să se dispună prin hotărâre judecătorească obligarea acesteia la:

- plata sumei de 1995,81 lei cu titlu de preț energie termică furnizată și facturată în perioada martie 2011 – octombrie 2011;

- plata sumei de 26.714,77 lei cu titlu de penalități de întârziere aferente perioadei noiembrie 2007 – aprilie 2014, urmând să curgă până la achitarea integrală a prețului;

- plata cheltuielilor de judecată.

Reclamanta arată că a furnizat pârâtului energie termică în baza convenției nr. 1811/2004, însă acesta nu a achitat prețul facturilor aferente perioadei martie 2011 – octombrie 2011,la data scadentă, astfel că datorează și suma de 26.714,77 lei cu titlu de penalități pentru perioada noiembrie 2007 – aprilie 2014.

În drept, a invocat dispozițiile art. 1169 din vechiul Cod civil, art. 1270, 1516 din Noul Cod Civil, Legea 325/2006, Ordinul A.N.R.S.C. 483/2008 și art. 411 Cod procedură civilă.

Pârâta a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiate întrucât nu rezultă ce debite au generat penalitățile pretinse și a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune pentru sumele a căror scadență la plată este anterior datei de 19.09.2011.

A invocat dispozițiile art. 18 lit. b din convenție în conformitate cu majorările de întârziere nu se capitalizează, iar valoarea acestora nu poate depăși valoarea facturii la care s-au calculat și dispozițiile D. 167/1958.

Susține că a achitat toate datoriile cu agentul termic către reclamantă.

În dovedirea acțiunii a depus înscrisuri.

Din analiza probelor administrate, instanța reține următoarele:

Reclamanta a furnizat pârâtei energie termică în baza convenției nr. 1811/2004.

Pârâta în calitate de consumator avea obligația de a achita integral și la termen facturile emise de furnizor potrivit art. 16 din convenție, acesta datorând penalități de întârziere potrivit art. 18 alin. 1 din Ordinul A.N.R.S.C. 483/2008 și art. 42 alin. 10 din Legea nr. 51/2006.

Acesta nu a făcut dovada că ar fi contestat vreo factură potrivit art. din convenție.

Pârâta a efectuat plăți în perioada 27 noiembrie 2007 - 12 februarie 2012 potrivit componenței sold clienți aflată la filele 17-29 dosar, plăți care au întrerupt cursul prescripției extinctive potrivit art. 16 din D. 167/1958 și art. 2536 Cod civil.

Excepția prescripției dreptului la acțiune este neîntemeiată și urmează a fi respinsă.

Potrivit art. 18 alin. 1 din convenția încheiată de părți neplata facturii în termen de 30 zile de la data scadenței atrage calcularea de penalități de întârziere, iar potrivit art. 18 alin. 1 lit. b) penalizarea nu se capitalizează trimestrial, iar valoarea totală a penalităților nu poate depăși valoarea facturii.

P. extrasul de cont de la fila 6 dosar, pârâta a recunoscut prețul în cuantum de 1995,81 lei.

Acțiunea formulată este întemeiată în parteși dovedită cu facturile atașate și modul de calcul al penalităților în documentul componență sold clienți, instanța urmând a dispune obligarea pârâtului la plata sumei de 1995,81 lei cu titlu de preț energie termică pentru perioada martie 2011 – octombrie 2011 și a sumei de 1995,81 lei cu titlu de penalități pentru aceeași perioadă, raportat la clauzele contractuale asumate de părți potrivit art. 969 Cod civil.

Reclamanta nu a făcut dovada că a efectuat cheltuieli de judecată, astfel că, acest capăt de cerere va fi respins.

De asemenea, va fi respins capătul de cerere privind plata penalităților necuantificate, reclamanta având posibilitatea de a le solicita ulterior cu condiția facturării acestora și a prezentării modului de calcul a acestora.

Referitor la modul de soluționare a acțiunii, instanța va respinge cererea pârâtei de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge excepția prescripției dreptului la acțiune.

Admite în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta S.C. C. IAȘI S.A., prin Administrator Judiciar Management Reorganizare Lichidare Iași S.P.R.L., cu sediul în Iași, ., în contradictoriu cu pârâta ASOCIAȚIA DE L./PROPRIETARI PT 1A P. VEST - PENTRU BLOCUL H 3, . sediul în Iași, ., .> Obligă pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 1995,81 lei cu titlu de preț energie termică și suma de 1995,81 lei cu titlu de penalități.

Respinge capetele de cerere privind plata penalităților necuantificate și plata cheltuielilor de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, ce se va înregistra la Judecătoria Iași.

Pronunțată în ședință publică, azi, 10.02.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red.B.T./Teh.U.E.

4 ex./24.04.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 1860/2015. Judecătoria IAŞI