Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 3677/2015. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 3677/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 11-03-2015 în dosarul nr. 16649/245/2014

Acesta nu este document finalizat

Dosar nr._

Cod operator: 3171

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Sentința Civilă Nr. 3677/2015

Ședința publică de la 11 Martie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: T. G.

Grefier: N. S.

Pe rol se află judecarea cererii de completare a hotărârii formulată de către pârâtul ASOCIAȚIA DE L. N. CUG -PT 9 PENTRU ., în cauză fiind în contradictoriu cu reclamant .. IAȘI SA, având ca obiect actiune in raspundere contractuala.

La apelul nominal făcut în ședința publică răspunde pentru pârât avocat A. R. E., lipsind reclamantul

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că la dosar nu s-au mai depus alte cereri sau înscrisuri.

Apărătorul pârâtului solicită admiterea cererii de completare a dispozitivului.

Instanța reține cererea de completare a hotărârii formulată de către pârâtul ASOCIAȚIA DE L. N. CUG spre soluționare.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cererii de completare a sentinței civile nr._/03.11.2014, reține:

Prin sentința civilă nr._/03.11.2014, pronunțată în dosarul nr._, instanța a admis în parte cererea formulată de reclamanta ., societate în insolvență, prin administrator judiciar MANAGEMENT REORGANIZARE LICHIDARE IAȘI a chemat în judecată pârâtul ASOCIAȚIA DE L. N. CUG – PT. 9, pentru . și a obligat pârâtul să achite reclamantului următoarele sume:

-2337, 97 lei reprezentând contravaloarea energiei termice furnizate pentru care au fost emise facturile din intervalul 30.04.2011 – 31.10.2011;

-669, 33 lei, cu titlu de penalități de întârziere.

Pentru restul pretențiilor reclamantului, instanța a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune și respis cererea, întrucât dreptul la acțiune era prescris.

Deși pârâtul a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată, instanța a omis să se pronunțe asupa cererii acestuia.

Cererea de completare a hotărârii a fost formulată în termen, fiind înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași anterior redactării și comunicării sentinței civile a cărei completare se solicită.

Analizând cererea de completare a sentinței civile nr._/03.11.2014, instanța constată că pârâtul, prin avocat ales, a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată și a a depus la dosarul cauzei factura fiscală nr. 369/05.09.2014 emisă pentru suma de 500 lei și chitanța nr. 609/05.09.2014, prin care a dovdit efectuarea cheltuielilor de judecată în prezentul litigiu.

Având în vedere faptul că acțiunea reclamantului a fost respinsă în parte, ceea ce înseamnă că reclamantul a pierdut parțial litigiul, instanța apreciază că pârâtul are dreptul la recuperarea cheltuielilor de judecată efectuate.

Deși respingerea în parte a acțiunii reclamantului nu justifică, prin ea însăși, reducerea onorariului avocațial, instanța reține că activitatea desfășurată de avocatul ales al pârâtului s-a concretizat prin invocarea mai multor excepții și apărări, cea mai mare parte dintre acestea fiind, în opinia instanței, vădit neîntemeiate, situație în care se impune ca reclamantul să fie obligat să suporte doar parte dintre cheltuielile efectuate de pârât în prezentul litigiu.

De asemenea, instnața va ține cont de împrejurarea că prezentul litigiu nu a prezentat caracter de noutate pentru avocatul ales al pârâtului, pe rolul Judecătoriei Iași fiind înregistrate mai multe litigii similare, cum chiar pârâtul a susținut în cuprinsul întâmpinării.

În raport de argumentele invocate mai sus, instnața va cenzura cheltuielile de judecată la care este îndreptățit pârâtul și va acorda acestuia doar suma de 300 lei, reprezentând parte din onorariul avocatului ales achitat în prezenta cauza.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea de completare a hotărârii formulată de pârâtul ASOCIAȚIA DE L. PT9 N. CUG, CIF10985600, cu sediul în Iași, ., . Iași.

Admite în parte cererea de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.

Obligă reclamantul să achite pârâtului suma de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat ales.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria Iași.

Pronunțată în ședință publică, azi, 11.03.2015.

Președinte, Grefier,

T. G. N. S.

Red./Tehnored. G.T./4ex./11.05.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 3677/2015. Judecătoria IAŞI