Plângere contravenţională. Sentința nr. 4277/2015. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 4277/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 25-03-2015 în dosarul nr. 17892/245/2014

Acesta nu este document finalizat

Dosar nr._

Cod operator: 3171

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Sentința Civilă Nr. 4277/2015

Ședința publică de la 25 Martie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: T. G.

Grefier: N. S.

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe petentul B. P. T. în contradictoriu cu intimat I. IAȘI, având ca obiect plângere contraventionala.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 11.03.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta și când instanța a amânat pronunțarea pentru 18.03.2015, ulterior pentru astăzi 25.03.2015, când, deliberând, a hotărât următoarele:

INSTANȚA,

Deliberând asupra plângerii contravenționale, reține:

Prin plângerea contravențională înregistrată la data de 22.05.2014 petentul B. P.-T. a contestat în contradictoriu cu intimatul I. IAȘI procesul-verbal . nr._/09.05.2014.

În motivare, petentul a arătat că, în esență, fapta de depășire neregulamentară nu există. Mai arată petentul că a fost sancționat cu avertisment pentru fapta de a nu avea asupra sa permisul de conducere, deși acest act a fost ridicat de agentul constatator.

Petentul a solicitat administrarea probelor cu martori și înscrisuri, eventual, înregistrare video.

În drept au fost invocate prevederile OG nr. 2/2001.

La dosarul cauzei petentul a depus înscrisuri.

Plângerea a fost legal timbrată.

Legal citat, intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale.

În motivare, intimatul a arătat că petentul a fost sancționat pentru săvârșirea contravențiilor prevăzute de art. 100 alin. (3) lit. e) și art. 101 alin. (1) pct. 18 din OUG nr. 195/2002, constând în aceea că, la data de 09.05.2014, a condus auto marca Dacia cu nr. de înmatriculare_, pe ., dinspre P. spre Iași, efectuând manevra de depășire neregulamentară a trei autoturismu, depășind linia continuă. De asemenea, acesta nu avea asupra sa permisul de conducere.

Intimatul a solicitat administrarea probelor cu înscrisuri și cu martori.

La dosarul cauzei intimatul a depus raportul agentului constatator.

Instnața a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri și a constatat imposibilitatea audierii martorului D. R. M..

Analizând probele administrate în cauză, reține:

Prin procesul-verbal contestat petentul a fost sancționat pentru săvârșirea contravențiilor prevăzute de art. 100 alin. (3) lit. e) și art. 101 alin. (1) pct. 18 din OUG nr. 195/2002, constând în aceea că, la data de 09.05.2014, a condus auto marca Dacia cu nr. de înmatriculare_, pe ., dinspre P. spre Iași, efectuând manevra de depășire neregulamentară a trei autoturismu, depășind linia continuă. De asemenea, acesta nu avea asupra sa permisul de conducere.

În primul rând, instanța reține că faptele au fost constatate de agentul constatator prin propriile simțuri, situație în care prezumția relativă de legalitate a procesului-verbal își produce plenar efectele sale.

În ceea ce privește legalitatea actului sancționator, conform art. 34 alin. (1) din O.G. nr. 2 din 12.07.2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța competentă să soluționeze plângerea va verifica legalitatea și temeinicia procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției, precum și modul de individualizare a sancțiunii aplicate.

Potrivit art. 17 din O.G. nr. 2/2001 „lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constata și din oficiu”.

Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută și expresă ce ar putea fi invocate din oficiu.

În ceea ce privește cauzele de nulitate relativă, condiționată, instanța reține faptul că petentul nu a invocat nicio împrejurarea care să se circumscrie acestora, motiv pentru care conchide că procesul-verbal contestat a fost legal întocmit.

Cu privire la temeinicia actului sancționator, instanța constată că agentul constatator a reținut corect situația de fapt și încadrarea juridică a faptelor.

După cum am arătat mai sus, întrucât faptele au fost constatate prin propriile simțuri de către agentul constatator care a întocmit procesul-verbal, actul de sancționare se bucură de prezumția relativă de legalitate și veridiciate.

În ceea ce privește contravenția constând în efectuarea neregulamentară a manevrei de depășire, instanța reține că petentul nu a formulat nicio obiecțiune la momentul întomirii procesului-verbal și nici ulterior, în cuprinsul plângerii contravenționale. În plângere, petentul s-a mulțumit să conteste pur formal contravenția prevăzută de art. 100 alin. (3) lit. e) din OUG nr. 195/2002, fără a indica o situația de fapt contrară sau alte elemente care să ridice un dubiu rezonabil asupra veridicității aspectelor de fapt constatate de agentul constatator.

Deși instanța nu a reușit să procedeze la audierea conducătorilor auto depășiți de petent, în cuprinsul actului de sancționare agentul constatator a descris amănunțit fapta săvârșită de petent, cu indicarea numerelor de înmatriculare a autoturismelor depășite neregulamentar, aspect de natură să confere și mai multă putere probantă prezumției relative de legalitate și veridicitate a procesului-verbal contravențional.

Cu privire la contravenția prevăzută de art. 101 alin. (1) pct. 18 din OUG nr. 195/2002, instanța reține că aspectele relatate de petent în cuprinsul plângerii contravenționale sunt confirmate de aspectele consemnate de agentul constatator în cuprinsul procesului-verbal, în sensul că acesta a notat faptul că, ulterior completării actului sancționator, petentul a prezentat permisul de conducere, însă la acest moment fapta contravențională se consumase deja, iar sancțiunea avertismentului fusese aplicată și își epuizase efectele. Întrucât efectele sancțiunii avertismentului, singura sancțiune aplicată pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 101 alin. (1) pct. 18 din OUG nr. 195/2002, s-au epuizat în chiar momentul întocmirii procesului-verbal, iar anularea parțială a actului de sancționare nu aduce petentului niciun folos practic, instanța va respinge ca lipsite de interes criticile cu privire la această contravenție.

În ceea ce privește proporționalitatea sancțiunii aplicate pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 100 alin. (3) lit. e) din OUG nr. 195/2002, instanța reține că petentului i-a fost aplicat minimul sancțiunii prevăzute de lege, motiv pentru care nu se impune reindividualizarea acesteia. De asemenea, sancțiunea complementară a suspedării dreptului de a conduce pentru 30 de zile se impune a fi menținută în raport de gradul de pericol social concret al faptei săvârșite.

Pentru toate argumentele prezentate mai sus, instanța va respinge plângerea contravențională formulată de petentul B. P.-T. și va menține dispozițiile preocesului-verbal contestat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge plângerea contravențională formulată de petentul B. P.-T., C.N.P._, cu domiciliul în Piatra N., .. 58, ., . cu intimatul I. IAȘI, cod fiscal_, cu sediul în Iași, .. 6.

Menține dispozițiile procesului-verbal contestat.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria Iași.

Pronunțată în ședință publică, azi, 25.03.2015.

Președinte, Grefier,

T. G. N. S.

Red./Tehnored.G.T./4ex./12.06.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 4277/2015. Judecătoria IAŞI