Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 7950/2015. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 7950/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 12-06-2015 în dosarul nr. 7950/2015

Dosar nr._

Cod operator: 3171

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Ședința publică de la 12 Iunie 2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE M. O.

Grefier N. M. D.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 7950

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanta . ADMINISTRATOR JUDICIAR MANAGEMENT REORGANIZARE LICHIDARE IAȘI S.P.R.L., în contradictoriu cu pârâții P. C., P. F., având ca obiect acțiune în răspundere contractuală.

La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că dezbaterile asupra fondului au avut loc în data de 07.05.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, când, din lipsă de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunțarea pentru data de 22.05.2015, 05.06.2015 și pentru azi, când,

INSTANȚA,

Constată că prin cererea înregistrată la această instanță sub numărul_ , reclamanta S.C. C.E.T. IAȘI S.A., prin administrator judiciar, a chemat în judecată pe pârâții P. C. și P. F., solicitând obligarea pârâților la plata sumei de 3.873,94 lei, reprezentând contravaloare energie termică, penalități de întârziere și a eventualelor cheltuieli de judecată.

Acțiunea este scutită de achitarea taxelor de timbru, conform dispozițiilor art. 77 din Legea nr. 85/2006.

În motivarea acțiunii se arată că pârâții nu și-au îndeplinit obligația de plată, la termen, a contravalorii energiei termice furnizate de către reclamantă, astfel că s-au calculat penalități de întârziere conform clauzei penale prevăzute în contractul încheiat între părți.

Legal fiind citați pârâții, s-a depus la dosar întâmpinare, prin care s-au invocat excepțiile lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtului, care este decedat și a prescrierii dreptului la acțiune al reclamantei, iar pe fond s-a solicitat respingerea acțiunii.

P. răspunsul la întâmpinare, reclamanta a precizat că se judecă doar cu pârâta P. F. și a solicitat respingerea excepțiilor.

În probațiune s-au depus la dosar acte și înscrisuri.

Examinând înscrisurile depuse la dosar și susținerile părților, instanța constată că, potrivit dispozițiilor art. 12 și 16 din Decretul nr. 167/1058, plata contravalorii energiei termice nu a întrerupt cursul prescripției și pentru penalitățile de întârziere, acestea fiind două prestații succesive, dreptul la acțiune cu privire la fiecare dintre aceste prestații stingându-se printr-o prescripție deosebită.

Instanța constată că este tardivă cererea de modificare a acțiunii, după primul termen de judecată și că sunt întemeiate ambele excepții invocate în cauză, față de motivele de mai sus, având în vedere și că pârâtul P. C. este decedat, astfel că va respinge cererea de modificare a acțiunii și va admite excepțiile, dispunând în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge cererea reclamantei de modificare a acțiunii, după primul termen de judecată, ca tardiv formulată.

Admite excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtului decedat P. C. și în consecință, anulează acțiunea formulată de reclamantă împotriva acestuia.

Admite excepția prescrierii dreptului la acțiune al reclamantei, invocată de pârâtă și în consecință, respinge acțiunea civilă inițial formulată de reclamanta ., cu J_, CUI_, prin administrator judiciar Management Reorganizare Lichidare Iași S.P.R.L., cu sediul în Iași, ., împotriva pârâtei P. F., din Iași, ., ., ., județul Iași.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată azi, 12.06.2015, în condițiile art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red.O.M./Teh.U.E.

4 ex./28.10.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 7950/2015. Judecătoria IAŞI