Plângere contravenţională. Sentința nr. 8817/2015. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 8817/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 30-06-2015 în dosarul nr. 8817/2015
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 8817/2015
Ședința publică de la 30 Iunie 2015
Instanța constituită din:
Președinte: R. R.
Grefier: A.-E. B.
Pe rol se află soluționarea cererii de chemare în judecată formulată de petentul S. G. în contradictoriu cu intimatul I.P.J. IAȘI - POLIȚIA MUNICIPIULUI IAȘI, având ca obiect plângere contravențională.
Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică din data de 09.06.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei pentru 23.06.2015, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei pentru astăzi, când în aceeași compunere, a hotărât:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:
Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. de mai sus la data de 16.01.2015, petentul S. G. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul I. IAȘI, anularea procesului-verbal . nr._ din 15.01.2015.
În motivare, petentul a arătat, în esență, că nu a săvârșit fapta contravențională reținută deoarece în realitate a început să traverseze calea ferată pe culoarea verde a semaforului iar când a ajuns pe calea ferată s-a schimbat în roșu.
În drept, nu au fost indicate disp. legale.
În susținere, au fost atașate înscrisuri (f.6-8).
Plângerea a fost legal timbrată cu taxă de timbru de 20 lei.
Prin întâmpinarea depusă în termen legal, intimatul a solicitat respingerea ca neîntemeiată a plângerii, învederând, în esență, că procesul-verbal este legal și temeinic, susținerile petentului sunt neîntemeiate, fapt ce va rezulta din probatoriul administrat.
În drept, au fost invocate disp. OUG 195/2002, C.p.c.
La adresa nr.218/2014/CJ din 12.02.2015 a fost anexată documentația în baza căreia s-a încheiat procesul-verbal.
În cauză, instanța a administrat, la solicitarea părților, proba cu înscrisuri, proba cu mijloace materiale – înregistrare video și planșe fotografice -, precum și proba testimonială cu martora S. G..
Analizând probatoriul existent, instanța reține următoarea situație de fapt:
La data de 15.01.2015, în municipiul Iași, un agent constatator din cadrul I. Iași a încheiat procesul-verbal . nr._, aplicând petentului o amendă contravențională în cuantum de 877,50 lei(9 puncte-amendă), cu reținerea permisului în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce 90 de zile, pentru săvârșirea faptei prev. de art. 102 alin.3 lit. c din OUG 195/2002. S-a consemnat că, la aceeași dată, ora 10.23, în mun. Iași, pe ., petentul a condus autovehiculul marca VW cu număr_ pe . dinspre ., iar la trecerea la nivel cu calea ferată nu a respectat semnalele acustice și luminoase aflate în funcțiune ale barierei în curs de coborâre. Fapta a fost filmată pe caseta 1547, cu aparatura montată pe autospeciala_, operator T. St.
Procesul-verbal a fost încheiat în prezența petentului, care a semnat fără obiecțiuni, fiindu-i comunicat un exemplar.
În termen legal, petentul a formulat plângere contravențională.
Analizând, în acest context, procesul-verbal atacat, sub aspectul legalității, instanța constată că acesta respectă condițiile de formă prevăzute de art. 17 din O.G. nr.2/2001 sub sancțiunea nulității absolute, precum și că petentul nu a invocat cauze de nulitate relativă.
Sub aspectul temeiniciei, instanța are în vedere că petentul a negat săvârșirea faptei, invocând faptul că abia atunci când se afla pe calea ferată s-au declanșat semnalele sonore și luminoase, astfel că a fost nevoit să își continue traversarea. Martora S. G., soția petentului, audiată pentru motivele expuse în încheierea de ședință din 28.04.2015, a relatat o situație de fapt similară(f.33).
Cu toate acestea, planșele fotografice și mai ales înregistrarea video prezentate de intimat confirmă situația descrisă în cuprinsul procesului-verbal atacat, în sensul că petentul a depășit semaforul aferent trecerii la nivel cu calea ferată, deși acesta semnala optic (se presupune că și sonor) coborârea barierei pentru trecerea unui tren(f.21, 22-24). Se poate observa că petentul a decis să își continue deplasarea traversând calea ferată în considerarea faptului că încă nu fusese inițiată coborârea barierei, alegând să ignore semnalul luminos și acustic al semaforului. Or, în aceste condiții, este suficient pentru a se reține nerespectarea obligației la care face referire art. 102 alin.3 lit. c din OUG 195/2002.
Prin urmare, instanța reține că în prezenta cauză, nefiind incidente motive de nulitate și nefiind probată o altă situație de fapt decât cea constatată prin procesul-verbal, acesta continuă să se bucure de forța probantă recunoscută de art.34 din O.G. 2/2001 în favoarea sa – cu consecința respingerii plângerii ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge plângerea contravențională formulată de petentul S. G., CNP_, cu domiciliul în Iași, ., nr. 8, ., ., județul Iași, în contradictoriu cu intimatul I. IAȘI, cu sediul în Iași, .. 6, Jud. Iași, împotriva procesului-verbal . nr._/15.01.2015, ca neîntemeiată.
Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Iași.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30.06.2015.
Președinte, Grefier,
R. R. B. A.-E.
RED./TEHNORED. R.R.
4 EX./14.09.2015
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 8899/2015. Judecătoria... | Anulare act. Sentința nr. 6682/2015. Judecătoria IAŞI → |
|---|








