Contestaţie la executare. Sentința nr. 8899/2015. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 8899/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 30-06-2015 în dosarul nr. 8899/2015
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 8899/2015
Ședința publică de la 30 Iunie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE R. M. F.
Grefier A. - M. S.
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe contestatorii A. P. - G., A. I. și pe intimații ., intimat B. P. S. S., având ca obiect contestație la executare .
Procedură legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că, pentru acest termen de judecată, procedura de citare este legal îndeplinită.
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din 09.06.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din aceeași zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când din lipsă de timp pentru a delibera, s-a amânat pronunțarea pentru data de 16.06.2015, apoi pentru azi, când,
INSTANȚA,
Prin contestația la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași sub numărul_, contestatorii A. P. G. si A. I. au solicitat în contradictoriu cu intimata S.C. A. I. S.R.L.si B. P. S. S., anularea formelor de executare efectuate in dosarul de executare nr. 498/2012 deschis la B. P. S. S. si a tuturor actelor subsecvente.
În motivare contestatoarea a arătat urmatoarele:
Prin Sentința civila nr._ din 29 noiembrie 2013 pronunțata de către JUDECĂTORIA IASI - SECȚIA CIVILA in dosarul nr._ s-a dispus:
1.Desfacerea căsătoriei cu acordul pârtilor si fără motivare prin pronunțarea
divorțului dintre reclamanta A. P.-G. si pârâtul A. I.
incheiata la data de 22.08.1999 in . conform Certificatului
de căsătorie . nr_ eliberat de către Primăria Tomești, precum și:
2.Partajarea bunurilor dobândite in comun, respectiv:prin atribuirea către A. P.-G. a următoarelor bunuri:
-un teren in suprafața de 1000(unamie) m.p situat extravilanul comunei Tomești, județul Iași, in valoarea actuala de 5.000 lei.
-una locuința construita in anul 2002 in satul C., ., in valoare construita de 10.000.lei
-un autoturism marca FORD lip DA3/SHDATP/FOCUS an fabricație 2008. in aloare de piața de 15.000,00 lei
-un autoturism marca HYUNDAI tip CM/C5D14/SANTA Fe an fabricație 2006, n valoare de piața de 20.000. lei
Urmare a acestei hotărâri judecaloreși, terenul extravilan in suprafața de 1000 (unamie) m.p situat in satul C., ., CF_ Tomesti, nr cadastral 774, a fost atribuit contestatoarei A. P.-G., astfel ca, in opinia acesteia, nu mai poate face obiectul executării silite pentru o creanța aparținând lui A. I..
Cererea a fost intemeiata pe disp. art 711 si urm C proc civila.
S-au anexat următoarele înscrisuri:
-Somația nr. 498/2012 din 27.10.2014;
-Procesul verbal dc situație a imobililui din data de 23.10.2014;
-Sentința civila nr._ din 29 noiembrie 2013 pronunțata de catre JUDECĂTORIA IAȘI - SECȚIA CIVILA in dosarul nr._ ;
-Adeverința nr_/06.11.2014 eliberata de . class="Style7"> -Adeverința nr._/14.11.2014 eliberata de . class="Style5"> -Certificat de atestare fiscala nr._/06.11.2014 eliberat de . class="Style5"> Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației, aratand ca între intimata și AUTO SMART SERVICE S.R.L. (avalist A. I.) au existat raporturi de natură comercială în baza cărora A. I. S.R.L. a livrat către contestatoare piese de schimb, accesorii auto și lubrifianți în valoare totală de 73 754,23 lei, conform contractelor de vânzare cumpărare, începând cu data de 11.01.2012. Deși scadența facturilor era de 30-60 de zile, debitoarea nu a achitat marfa cumpărată. Creditoarea a inițiat executarea silită pe baza biletului la ordin avalizat de către d-nul A. I., învestit cu formulă executorie, rămânând cu un sold actual de 73 754,23 lei.
La data înscrierii somației de plată în CF, creditoarea nu avea cunoștință de faptul că s-a pronunțat sentința civilă nr._/2013 prin care s-a dispus împărțirea bunurilor comune prin atribuirea către A. P.-G. a terenului menționat mai sus. Creditoarea, de bunâ-credință a luat măsura de notare a somației în cartea funciara, la inițiativa executorului judecătoresc, doar pentru a aduce la cunoștința terților executarea silită (urmărirea silită) începută împotriva avalistului.
Pe cale reconventională, intimata a solicitat anularea tranzacției intervenită între A. P. -G. și A. I. pentru evidenta rea-credință a contestatorilor și fraudarea intereselor creditoarei.
In sedinta din 12 mai 2015, instanta a anulat cererea reconventionala pentru motivele aratate in incheiere.
Analizând exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a intimatului B. P. S. S. instanta va admite exceptia si va respinge pentru acest motiv cererea in contradictoriu cu acest intimat, pe considerentul ca executorul judecatoresc nu dobandeste nici drepturi si nici obligatii in cadrul raportului juridic creat intre debitor si creditor.
Pe fondul cauzei, instanța reține ca între intimata S.C. A. I. S.R.L. și S.C. AUTO SMART SERVICE S.R.L. au existat raporturi de natură comercială în baza cărora S.C. A. I. S.R.L. a livrat către contestatoare piese de schimb, accesorii auto și lubrifianți în valoare totală de 73 754,23 lei; debitoarea nu a achitat marfa cumpărată.
Creditoarea a inițiat executarea silită in baza biletului la ordin . nr._ avalizat de către contestatorul debitor A. I. pentru S.C AUTO SMART SERVICE S.R.L., învestit cu formulă executorie, debitul fiind in cuantum de 73 754,23 lei.
La data de 27.10.2014, a fost emisa somatia nr. 498/27.10.2014 in dosarul de executare silita nr. 498/2012 deschis la B. P. S. S., pentru achitarea sumei de_ lei, in caz contrar urmand a se proceda la executarea silita a imobilului teren in suprafața de 1000 m.p situat in satul C., ., CF_ Tomesti, nr cadastral 774.
Instanta observa ca la data emiterii somatiei, in Cartea Funciara nu se notase in Cartea funciara hotararea de partaj pronuntata la data de 29.11.2013, astfel cum rezulta din extrasul de carte funciara pentru informare emis de OCPI Iasi la 3.11.2014, in care imobilul apare ca fiind bun comun al contestatorilor (f.153).
În drept, potrivit art.399 C.p.civila in vigoare la data formularii cererii de executare silita, împotriva executarii silite, a incheierilor date de executorul judecatoresc precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare (…).
Instanta retine ca potrivit art. 680 alin.2 din Noul Cod Civil, partajul bunurilor imobile isi produce efectele numai daca au fost indeplinite formalitatile de publicitate, formalitati care constau in inscrierea in cartea funciara a hotararii judecatoresti ramasa definitiva.
Avand in vedere ca la data emiterii somatiei, hotararea de partaj nu era inscrisa in cartea funciara, instanta apreciaza ca somatia intocmita impotriva debitorului A. I., avand ca obiect imobilul teren in suprafața de 1000 (unamie) m.p situat in satul C., ., CF_ Tomesti, nr cadastral 774, respecta exigentele procedurale ale executarii silite, in conditiile in care imobilul figurand la acea data ca bun comun al contestatorilor, executorul judecatoresc a procedat la suspendarea executarii silite in temeiul art. 493 Cod procedura civila.
Cererea va fi respinsa ca neintemeiata.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a B. P. S. S., cu sediul în IAȘI, .. 23, . si respinge pentru acest motiv contestatia formulata de contestatorii A. P. G., cu domiciliul în com.Tomești, . I., cu domiciliul în . cu intimatul B. P. S. S..
Respinge cererea având ca obiect contestație împotriva actelor de executare formulată de contestatorii A. P. G., CNP_, cu domiciliul în com.Tomești, . I., CNP_, cu domiciliul în com.Tomești, . cu intimata S.C. A. I. S.R.L., cu sediul în Satu M., A. V., nr. 78, ca nefondata.
Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 30.06.2015.
P., pentru Grefier, aflat in C.O.,
R.M.F semneaza grefier sef al sectiei civile,
L.P.F
RED. TEHN.R.M.F./23.11.2015
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 8836/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 8817/2015.... → |
|---|








