Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 6891/2015. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6891/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 20-05-2015 în dosarul nr. 44021/245/2014
Acesta nu este document finalizat
Dosar nr._
Cod operator: 3171
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Sentința Civilă Nr. 6891/2015
Ședința publică de la 20 Mai 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: T. G.
Grefier: N. S.
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamant S. C. ZRS SRL în contradictoriu cu pârât U. A.-TERITORIALĂ ., având ca obiect actiune in raspundere contractuala .
La apelul nominal făcut în ședința publică, niciuna dintre părți nu este prezentă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că, la dosar, s-a depus prin serviciul Registratură, în data de 19.05.2015, precizări, de către pârât.
Instanța, în temeiul art. 131 alin. 1 Cod procedură civilă procedează din oficiu la verificarea și stabilirea competenței în soluționarea pricinii și constată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta cauză.
Nemaifiind alte cereri de formulat, incidente de soluționat sau probe de administrat, instanța, art. 394 Cod procedură civilă declară dezbaterile închise și rămâne în pronunțare pe cererea de renunțare la judecată.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile, reține:
Prin cererea înregistrată la data de 19.12.2014 reclamantul .. SRL a chemat în judecată pârâtul U. A. TERITORIALĂ . acestuia din urmă la plata sumei de_, 75 lei cu titlu de debit restant, a sumei de_, 85 lei cu titlu de penalități, precum și a penalităților de întârziere calculate în continuare, de la data introducerii acțiunii și până la data plății efective a debitului. Cu cheltuieli de judecată.
În motivare, reclamantul a arătat că a prestat pentru pârât lucrări de reparare a instalației de iluminat public stradal și a întocmit facturile fiscale corespunzătoare, în valoare totală de_, 75 lei. Deși facturile au fost acceptate la plată, pârâtul nu a achitat contravaloarea acestora.
Ca urmare a neachitării la scadență, reclamantul a calculat penalități de întârziere în cuantum de_, 85 lei.
La dosarul cauzei reclamantul a depus înscrisuri.
Cererea a fost legal timbrată.
Prin încheierea din 04.02.2015 instanța a dispus, în cadrul procedurii de regularizare, anularea capătului accesoriu de cerere, ca insuficient timbrat.
Legal citat, pârâtul a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesual pasive, iar pe fondul cereii a solicitat respingerea acesteia ca devenită fără obiect, întrucât debitul a fost achitat integral.
La dosarul cauzei pârâtul a depus înscrisuri.
Prin cererea depusă la dosarul cauzei la data de 04.05.2015, petentul a solicitat instanței să ia act de renunțarea la judecarea cererii ce face obiectul dosarului nr._ .
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași sub numărul_ reclamantul .. SRL a chemat în judecată pârâtul U. A. TERITORIALĂ . acestuia din urmă la plata sumei de_, 75 lei cu titlu de debit restant, a sumei de_, 85 lei cu titlu de penalități, precum și a penalităților de întârziere calculate în continuare, de la data introducerii acțiunii și până la data plății efective a debitului. Cu cheltuieli de judecată.
Instanța constată că la data de 04.05.2015 reclamantul a depus prin Serviciul Registratură o cerere prin care a învederat instanței că, în temeiul dispozițiilor art. 406 alin. (1) C. proc. civ. și art. 81 alin. (1) C. proc. civ., înțelege să renunțe la judecarea cauzei care face obiectul prezentului dosar.
Având în vedere cererea formulată de reclamant prin care învederează instanței că, în temeiul art. 406 C. proc. civ., renunță la judecarea cauzei care face obiectul dosarului_, instanța, în raport și de poziția procesuală a pârâtului, urmează să ia act prin hotărâre de manifestarea de voință a reclamantului.
Instanța urmează să ia act de faptul că în cauză nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În temeiul art. 406 NCPC instanța ia act de renunțarea reclamantului .. SRL, C.U.I RO_, cu sediul în Iași, comuna R., . cererii de chemare în judecată pe care a formulat-o în contradictoriu cu pârâtul U. A. TERITORIALĂ ., cu sediul în Iași, Comuna Golăiești, .> Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de recurs urmând a fi depusă la Judecătoria Iași.
Pronunțată în ședință publică, azi, 20.05.2015.
Președinte, Grefier,
T. G. N. S.
Red./Tehnored.G.T./02.06.2015/4ex.
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 6428/2015.... | Pretenţii. Sentința nr. 6893/2015. Judecătoria IAŞI → |
|---|








