Actiune in regres. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2015/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 02-10-2015 în dosarul nr. 10947/2015
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr._/2015
Ședința publică de la 02 Octombrie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE I. Z.
Grefier L. C.
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamant ., reclamant . - PRIN SUCURSALA IAȘI și pe pârât S. C., având ca obiect actiune in regres.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 07.09.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință din data de 07.09.2015, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea hotărârii pentru data de 23.09.2015 și ulterior pentru astăzi, 02.10.2015, când în aceeași compunere, a hotărât:
INSTANȚA:
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
La data de 08 aprilie 2015 sub nr._, a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași cererea prin care reclamanta . PRIN SUCURSALA IASI l-a chemat în judecată pe pârâtulS. C., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța sa fie obligat pârâtul la plata sumei de 1240 Ron reprezentând despăgubire. De asemenea, s-a solicitat și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că în data de 09.04.2010, în localitatea Constanta, a avut loc un eveniment rutier în care au fost implicați pârâtul, conducător al autoturismului cu nr. de înmatriculare_, care, pe fondul de consum de băuturi alcoolice, a intrat in coliziune cu autoturismul marca Audi cu nr de înmatriculare_ . In urma impactului auto marca Audi a fost proiectat pe trotuar si a intrat in coliziune cu auto marca Dacia cu nr de inmatriculare_ . D. fiind faptul că autovehiculul_ avea încheiată asigurarea tip RCA la reclamantă, aceasta a achitat contravaloarea reparațiilor in cuantum de 1240 lei către păgubit, reclamanta intelegând să se intoarca impotriva celui vinovat de producerea incidentului .
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 58 lit b din Legea 136/1995.
În dovedirea cererii legal timbrate, reclamanta anexat înscrisuri ( filele 5- 10 ds).
Legal citat, desi a primit actiunea, potrivit dovezii din data de 18.05.2015, pârâtul nu a formulat întâmpinare si nici nu s-a prezentat in fata instantei in vederea administrării de probe.
În cadrul cercetării judecătorești a fost administrată pentru reclamanta proba cu înscrisuri .
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Astfel cum rezulta din actele depuse la dosar de către reclamant, în data de 09.04.2010, în localitatea Constanta, a avut loc un eveniment rutier în care au fost implicați pârâtul, conducător al autoturismului cu nr. de înmatriculare_, marca Daewo Cielo, care, pe fondul de consum de băuturi alcoolice, a intrat in coliziune cu autoturismul marca Audi cu nr de înmatriculare_ . In urma impactului auto marca Audi a fost proiectat pe trotuar si a intrat in coliziune cu auto marca Dacia cu nr de inmatriculare_ . D. fiind faptul că autovehiculul_ avea încheiată asigurarea tip RCA la reclamantă, aceasta a achitat contravaloarea reparațiilor in cuantum de 1240 lei către păgubitul L. A., proprietarul autoturismului cu nr. de inmatriculare_, conform ordinului de plata din data de 04.10.2011 (fila 7 ds), reclamanta intelegând să se intoarca impotriva celui vinovat de producerea incidentului, respectiv impotriva pârâtului S. C. .
Imprejurarea ca pârâtul se face vinovat de săvârsirea acestui accident, rezulta din probele administrate de reclamanta, respectiv din inscrisurile atasate la filele 6 si 8 ds.
Potrivit actelor dosarului autoturismul condus de pârât avea asigurare RCA la societatea reclamantă ( a se vedea fila 5 ds) astfel incât aceasta solicita recuperarea sumei plătite de la persoana vinovată de provocarea accidentului, adica de la pârât.
În consicinta, asigurătorul a plătit păgubitului suma de 1240 lei, reprezentând contravaloarea reparațiilor efectuate.
În drept, instanța reține că, potrivit art. 22 din Legea nr.136/1995, în limitele indemnizației plătite în asigurările de bunuri și de răspundere civilă, asigurătorul este subrogat în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării contra celor răspunzători de producerea pagubei, aceste drepturi putându-se exercita conform art. 57 al. 1 și direct împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia.
Pe de alta parte, potrivit prev art 58 lit b din Legea nr.136/1995:
ART. 58
Asigurătorul recuperează sumele plătite drept despăgubiri de la persoana răspunzătoare de producerea pagubei, în următoarele cazuri:
b) accidentul a fost produs în timpul comiterii unor fapte incriminate de dispozițiile legale privind circulația pe drumurile publice ca infracțiuni săvârșite cu intenție, chiar dacă aceste fapte nu s-au produs pe astfel de drumuri sau în timpul comiterii altor infracțiuni săvârșite cu intenție;
Pentru aceste considerente, având în vedere dispozițiile art. 22 și 58 din Legea nr. 136/1995, instanța apreciază drept întemeiat capătul de cerere referitor la obligarea pârâtului la plata sumei 1240 lei, admitând actiunea.
În temeiul art. 453 din Codul de procedură civilă, reținând culpa procesuală a pârâtului S. C. în declanșarea și derularea prezentului litigiu, instanța il va obliga pe aceasta la plata către reclamantă a sumei de 91,80 lei, cu titlu de taxa de timbru .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea de chemare în judecată formulată de . - PRIN SUCURSALA IAȘI cu sediul în municipiul Iași, ..13-19, ., J. IAȘI, în contradictoriu cu pârâtul S. C. cu domiciliul în . ), J. IAȘI.
Obligă pârâtul să achite reclamantei suma de 1240 lei reprezentând cuantumul despăgubirii acordate de reclamanta in dosarul de daune RA0474CT11.
Obligă pârâtul să achite reclamantei suma de 91,80 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentate de taxe judiciare de timbru.
Cu drept de apel in termen de 30 zile de la comunicare, apel ce se va depune la Judecătoria Iași.
Pronunțată în ședința publică azi, 02.10.2015 .
PREȘEDINTE,GREFIER,
Red./Tehnored. Z.I./4 ex/ 23.10.2015
| ← Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 2015/2015.... | Reprezentativitate sindicat. Sentința nr. 2015/2015.... → |
|---|








