Atribuire beneficiu contract de inchiriere. Sentința nr. 5983/2015. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5983/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 30-04-2015 în dosarul nr. 5983/2015
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă Nr. 5983/2015
Ședința publică de la 30 Aprilie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE C. D. B.
Grefier C. M. R.
Pe rol se află judecarea cauzei Minori și familie privind pe reclamant M. M. O. și pe reclamant M. V. L., având ca obiect atribuire beneficiu contract de inchiriere disjungere.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședință publică din data de 21.04.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi care face parte integrantă din prezenta încheiere, când instanța având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea cauzei pentru astăzi când în aceeași compunere, a hotărât următoarele:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 06.03.2015 sub numărul_, reclamanții M. M. O. și M. V. L. au solicitat instanței atribuirea beneficiului contractului de închiriere.
În data de 17.04.2015 prin serviciul Registratură reclamanții au depus la dosar o cerere de renunțare la judecată, în temeiul art. 406 din Noul Cod de procedură civilă.
Potrivit art. 406 din Noul Cod de procedură civilă, reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă.
D. fiind principiul disponibilității care guvernează procesul civil, principiu în al cărui conținut intră și dreptul părților de a face acte procesuale de dispoziție cu privire la drepturile subiective deduse judecății, instanța urmează a lua act de desistarea reclamanților, care au capacitate deplină de exercițiu, reținând a fi îndeplinite condițiile prevăzute de art. 406 din Noul Cod de procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
In baza art.406 alin.1 din Noul Cod de Procedura Civila, ia act de renuntarea petentilor M. M. O. si M. V.-L. la judecarea cauzei avand ca obiect atribuire beneficiu contract de inchiriere.
Cu drept de recurs in termen de 30 zile de la comunicare, calea de atac urmand a fi depusa la Judecatoria Iasi.
Pronuntata in sedinta publica, astazi, 30.04.2015
Președinte, Grefier,
B. C. D. R. C. M.
Red/Dact/BC/RC
4ex/06.05.2015
| ← Pensie întreţinere. Sentința nr. 5998/2015. Judecătoria IAŞI | Pensie întreţinere. Hotărâre din 10-12-2015, Judecătoria IAŞI → |
|---|








