Pensie întreţinere. Sentința nr. 5998/2015. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 5998/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 30-04-2015 în dosarul nr. 5998/2015

Cod operator: 3171

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Sentința civilă Nr. 5998/2015

Ședința publică de la 30 Aprilie 2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE C. D. B.

Grefier C. M. R.

Pe rol se află judecarea cauzei Minori și familie privind pe reclamant R. I. și pe pârât R. A., având ca obiect pensie întreținere.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședință publică din data de 07.04.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi care face parte integrantă din prezenta încheiere, când instanța având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea cauzei pentru data de 17.04.2015, apoi pentru azi, când în aceeași compunere, a hotărât următoarele:

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 05.12.2014 sub numărul_, reclamant R. I. a solicitat instanței în contradictoriu cu pârâtul R. A. obligarea acestuia la plata pensiei de întreținere..

În data de 29.01.2015 prin serviciul Registratură reclamanta a depus la dosar o cerere de renunțare la judecată, în temeiul art. 406 din Noul Cod de procedură civilă.

Potrivit art. 406 din Noul Cod de procedură civilă, reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă.

D. fiind principiul disponibilității care guvernează procesul civil, principiu în al cărui conținut intră și dreptul părților de a face acte procesuale de dispoziție cu privire la drepturile subiective deduse judecății, instanța urmează a lua act de desistarea reclamantei R. I. care are capacitate deplină de exercițiu, reținând a fi îndeplinite condițiile prevăzute de art. 406 din Noul Cod de procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

In baza art.406 alin.1 din Noul Cod de Procedura Civila, ia act de renuntarea reclamantei R. I. la judecarea cauzei avand ca obiect “divort” in contradictoriu cu paratul R. A..

Cu drept de recurs in termen de 30 zile de la comunicare, calea de atac urmand a fi depusa la Judecatoria Iasi.

Pronuntata in sedinta publica, astazi, 30.04.2015

Președinte, Grefier,

B. C. D. R. C. M.

Red/Dact/BC/RC

4ex/06.05.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pensie întreţinere. Sentința nr. 5998/2015. Judecătoria IAŞI