Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 3759/2015. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3759/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 16-03-2015 în dosarul nr. 3759/2015
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 3759
Ședința publică de la 16 Martie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE G. C. M.
Grefier D. B.
Pe rol se află judecarea cauzei Civil privind pe reclamant C. R. CREDIT MANAGEMENT SERVICES SRL MANDATARA A E.ON ENERGIE R. SA, curator A. S. A. PENTRU CHEMATUL ÎN GARANȚIE T. G. și pe pârât N. P. E., chemat în garanție T. G., având ca obiect cerere de valoare redusă.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică de la 02.03.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință civilă, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei pentru astăzi, când, în aceeași compunere, a hotărât:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 02.10.2014, sub nr._, reclamanta . ROMÂNIA SA prin mandatar C. R. Credit Management Services SRL a chemat in judecata pârâtul N. P. E. solicitand instantei ca prin hotararea ce o va pronunta sa oblige paratul la plata sumei de 1645,30 lei reprezentând contravaloare facturi neincasate pentru perioada iulie 2010- iulie 2013, precum si la plata sumei de 687,20 lei cu titlu de penalitati de intarziere calculate pentru aceeasi perioada, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a aratat că, în baza contractului de furnizare a energiei electrice încheiat cu pârâtul, reclamanta s-a obligat să livreze energie electrica, urmând ca abonatul sa achite prețul energiei.
De asemenea aceasta a mai precizat ca facturile emise de furnizor incepand cu data de iulie 2010nu au fost achitate nici până la momentul formulării cererii de chemare în judecată, fiind percepute și penalități de întârziere la plată .
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1270 Codului civil si art. 1025-1032 Noul C.pr.civ. .
Cererea a fost legal timbrata cu taxa judiciara de timbru in valoare de 200 lei, in temeiul dispoz. art. 6 din OUG nr. 80/2013 .
In dovedirea actiunii, reclamanta a depus la dosar, in copie certificata, inscrisuri si nu a solicitat dezbaterea orala a cauzei .
Pârâtul N. P. E. a formulat intampinare si cerere de chemare in garantie a numitului T. G. in termenul legal, prin care a invocat exceptia prescriptiei dreptului material la actiune pentru debitele constand in contravaloare energie si penalitati de intarziere anterioare lunii decembrie 2010, aratand ca a fost depasit termenul de trei ani prevazut de dispoz. decretului nr. 167/1958.
Pe fondul cauzei, paratul a aratat ca la momentul incheierii contractului de prestari servicii cu reclamanta, la imobil locuia mama sa, N. M., iar dupa deces a devenit strain de mostenire prin neacceptare, astfel cum rezulta din certificatul de mostenitor nr. 1/26.01.2007, respectiv certificatul sulplimentar nr.4/17.04.2007, unica proprietara fiind sora sa O. M., careia desi i-a solicitat sa faca toate demersurile in vederea transferarii dreptului de proprietate la toate institutiile si furnizorii de utilitati, aceasta nu a facut-o, iar ulterior la data de 25.05.2007, sorasa a instrainat imobilul numitului T. G., astfel cum rezulta din contractul de vanzare-cumparare autentificat sub numarul 2370/25.06.2007 .
Se mai precizeaza ca incepand cu aceasta data, 25.05.2007, numitul T. G. a locuit in imobilul din ., fiind beneficiarul in fapt al serviciilor prestate de catre reclamanta si ca mai mult chiar la data de 23.02.2013 a notificatreclamanta in vederea demontarii bransamentului .
In sustinerea apararilor sale, paratul a depus la dosarul cauzei inscrisuri (f. 65-72) .
La data de 27.02.2014, reclamanta a depus la dosarul cauzei raspuns la intampinare, prin care a solicitat respingerea apararilor formulate de catre parat, aratand ca nu se poate pretinde unei persoane straine de contract sa suporte aceste obligatii contractuale de plata a serviciilor.
Desi legal citat, chematul in garantie nu a formulat intampinare si nici nu s-a prezenata in instanta pentru a-si face aparari, fiindu-i desemnat insa un curator special pentru reperezentare, conform dispoz. art. 167 rap. la art. 58 NCPC .
Apreciind că cererii de față îi sunt aplicabile dispozițiile art. 1025 din Noul Cod de Procedură Civilă, Judecătoria Iași fiind competentă să soluționeze cererea în raport de dispozițiile art. 1027 coroborat cu art. 107 din Noul Cod de procedură Civilă, instanța a stabilit în conformitate cu art. 1029 termen în camera de consiliu, cu citarea părților .
Analizând actele si lucrarile dosarului, avand in vedere si exceptia prescriptiei dreptului material la actiune referitor la debitele constand in contravaloare energie si penalitatile de intarziere anterioare lunii decembrie 2010, instanța reține următoarea situație de fapt:
Instanța, potrivit art. 248 alin. 1 Noul C.proc.civ., „se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum si asupra celor de fond care fac inutila, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, dupa caz, cercetarea în fond a cauzei”.
Instanta retine ca reclamanta isi intemeiaza pretentia in ceea ce priveste debitul principal si penalitatile de intarziere pentru o perioada cuprinsa intre iulie 2010- iulie 2013.
Instanța reține că, în conformitate cu dispozițiile art. 6 alin. 4 și art. 201 din Legea nr. 71/2011, prescripțiile extinctive începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispozițiilor legale care le-au instituit, textul anterior redat nefăcând distincție între dispozițiile de drept material și cele de drept procesual în materia prescripției. În consecință, deși actuala reglementare în materie civilă a transformat prescripția extinctivă dintr-o instituție de ordine publică într-o instituție de ordine privată, fapt ce a condus la imposibilitatea organului jurisdicțional de a invoca din oficiu excepția având acest obiect, astfel cum stabilește art. 2512 alin. 2 C.civ., Codul civil din 1864 continuă să-și producă efectele ori de câte ori instanța este sesizată cu un litigiu în care momentul de debut al prescripței extinctive se situează anterior datei de 01.10.2011.
Analizând cele anterior expuse prin raportare la circumstanțele concrete ale cauzei, instanța apreciază că Codul civil din 1864 reprezintă legea aplicabilă în soluționarea excepției invocate, sub toate aspectele.
Astfel, prin cererea formulată, reclamanta a solicitat ocrotirea dreptului la recuperarea unor sume de bani datorate de catre parat, aspect ce atrage, conform art. 3 din Decretul nr. 167/1958, incidența unui termen de prescripție de 3 ani, ce se naște din momentul în care paratul era obligat la plata acestor sume
Astfel, avand in vedere ca pentru debitele si penalitatile de intarziere aferente anterioare lunii decembrie 2010, termenul de prescriptie s-a implinit la data de 12.2013, or cererea de chemare in judecata a fost introdusa la data de 30.12.2013, instanta apreciaza ca pentru aceasta perioada actiunea a fost formulata peste termenul de trei ani .
In consecinta instanta va admite exceptia invocata si va respinge in consecinta actiunea formulată de către reclamanta . ROMÂNIA SA în contradictoriu cu pârâtul N. P. E., privind obligarea paratului la contravaloarea debitelor si penalitatilor de intarziere pentru perioada anterioara lunii decembrie 2010, ca fiind prescrise .
Pe fondul cauzei, analizând actele si lucrarile dosarului, instanța reține următoarea situație de fapt:
Instanta constata ca intre partile din prezenta cauza au existat relatii comerciale, constand in furnizarea de catre reclamanta catre parat a energiei electrice la locul de consum in perioada ianuarie 2011- iulie 2013 .
Instanta retine ca reclamanta și-a îndeplinit obligația de furnizare a energiei electrice, însă pârâtul nu și-a respectat îndatorirea de plată a serviciilor prestate de reclamantă, neachitând în întregime contravaloarea facturilor fiscale emise in valoare de 1377,45 lei (f.29-55), nefacand in niciun fel dovada platii.
La suma neachitată reclamanta a calculat penalități de întârziere, raportate la nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare, în cuantum total de 437,14 lei.
Conform art.1270 din Noul Cod Civil, „Contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante”, acestea fiind ținute să-și execute întocmai și cu bună-credință obligațiile contractuale. Mai mult, potrivit art.1530 N.C.civ., „Creditorul are dreptul la daune-interese pentru repararea prejudiciului pe care debitorul i l-a cauzat și care este consecința directă și necesară a neexecutării fără justificare sau, după caz, culpabile a obligației.”
Instanta retine de asemenea ca, în baza art.152 din Hotărârea de Guvern 1007/2004 pentru aprobarea Regulamentului de furnizare a energiei electrice la consumatori, pentru întârzieri ale consumatorului la plata facturii aferente activității de furnizare a energiei electrice,furnizorul este îndreptățit sa ia, succesiv, următoarele măsuri:a) aplicarea de penalități; […] e) sistarea furnizarii energiei electrice;f) rezilierea contractului de furnizare a energiei electrice, iar conform art.200 alin.5 din aceeași HG 1007/2004, cheltuielile furnizorului/operatorului de rețea pentru deconectarea și reconectarea la rețea a consumatorului vor fi suportate de consumator.
Concret, avand in vedere natura contractuală a raportului juridic obligațional existent între părți, instanța a verificat și reținut că reclamanta a făcut dovada existenței creanței, neexecutarea prezumându-se atâta timp cât pârâtul nu probează efectuarea plății prin chitanțe eliberatorii sau intervenția unor cauze exoneratoare de răspundere. Astfel, creanța reclamantei decurge dintr-un act juridic sinalagmatic și comutativ, cu executare succesivă, fiind certă, lichidă și exigibilă, reprezentând obligația de plată a unor sume de bani.
F. de aceste imprejurari, avand in vedere dispozitiile legale anterior mentionate, instanța apreciază că cererea formulată de reclamantă este întemeiata, in parte urmand sa o admita și sa oblige paratul N. P. E. la plata catre reclamanta a sumei de 1377,45 lei reprezentând contravaloare facturi neincasate pentru perioada ianuarie 2011- iulie 2013, precum si la plata sumei de 437,14 lei cu titlu de penalitati de intarziere calculate pentru aceeasi perioada .
În baza art. 1031 Noul Cod de Procedură Civilă, va fi obligat pârâtul să plătească reclamantei cheltuieli de judecată in cuantum de 150 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentand taxa judiciara de timbru .
În ceea ce priveste cererea de chemare in garantie a numitului T. G., instanta retine ca numita O. M., sora paratului din prezenta cauza, in calitate de unic mostenitor dupa defunctii N. P. si N. M., la data de 25.05.2007 a instrainat imobilul situat in ., jud. Iasi chematului in garantie T. G.,, imobil pentru care reclamanta a prestat serviciile a caror contravaloare o reclama prin prezenta cauza .
In drept, instanta retine ca potrivit art.72 Noul C.pr.civ partea poate sa cheme in garantie o terta persoana impotriva careia ar putea sa se indrepte, in cazul cand ar cadea in pretentii cu o cerere in garantie sau in despagubiri.
F. de aceste imprejurari, constand ca intre parat si chemat de garantie a operat un transfer al dreptului de proprietate asupra imobilului pentru care s-au prestat serviciile ce fac obiectul prezentei cauze, avand in vedere ca persoana care a beneficiat in fapt de aceste servicii este chematul in garantie, instanta apreciaza ca cererea de chemare in garantie formulata de catre parat este intemeiata, urmand sa o admita si sa oblige chematul in garantie T. G. la plata catre paratul N. P. E. a sumei de 1377,45 lei reprezentând contravaloare facturi neincasate pentru perioada ianuarie 2011- iulie 2013, precum si la plata sumei de 437,14 lei cu titlu de penalitati de intarziere calculate pentru aceeasi perioada .
In ceea ce priveste cheltuielile de judecata generate de prezenta cauza, avand in vedere dispoz. art. 453 NCPC, care statueaza ca cestea vor fi suportate de partea in sarcina careia se retine o culpa procesuala, instanta va obliga prin urmare chematul in garantie T. G. la plata catre paratul N. P. E. a sumei de 850 lei, din care 150 lei reprezentand taxa judiciara de timbru si 700 lei onorariu aparator ales .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite exceptia prescriptiei dreptului material la actiune pentru debitele constand in contravaloare energie si penalitati de intarziere anterioare lunii decembrie 2010, exceptie invocata de catre parat prin intampinare .
Admite in parte acțiunea civilă formulată de către reclamanta . ROMÂNIA SA, cu sediul în orașul Târgu M., . prin mandatar C. R. Credit Management Services SRL, cu sediul in Bucuresti, Calea Floreasca, nr. 39, ., CUI_, numar de inmatriculare in Registrul Comertului J_ în contradictoriu cu pârâtul N. P. E., cu domiciliul ales la C.. Av. B. L. D.-C., cu sediul in mun. Iasi, ., parter, jud. Iasi .
Admite cererea de chemare in garantie formulata de catre paratul N. P. E., cu domiciliul ales la C.. Av. B. L. D.-C., cu sediul in mun. Iasi, ., parter, jud. Iasi in contradictoriu cu chematul in garantie T. G., cu ultimul domiciliu cunoscut in ., jud. Iasi, prin curator special Av. A. sandu, cu sediul profesional in mun. Iasi. ., jud. Iasi .
Obligă pârâtul N. P. E. la plata către reclamantă a sumei de 1377,45 lei reprezentând contravaloare facturi neincasate pentru perioada ianuarie 2011- iulie 2013, precum si la plata sumei de 437,14 lei cu titlu de penalitati de intarziere calculate pentru aceeasi perioada .
Obliga chematul in garantie T. G. la plata catre paratul N. P. E. a sumei de 1377,45 lei reprezentând contravaloare facturi neincasate pentru perioada ianuarie 2011- iulie 2013, precum si la plata sumei de 437,14 lei cu titlu de penalitati de intarziere calculate pentru aceeasi perioada .
Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentand taxa judiciara de timbru .
Obliga chematul in garantie T. G. la plata catre paratul N. P. E. a sumei de 850 lei, din care 150 lei reprezentand taxa judiciara de timbru si 700 lei onorariu aparator ales .
Executorie de drept.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea depunându-se la Judecătoria Iași.
Pronunțată în ședință publică azi, 16.03.2015 .
Președinte, Grefier,
G. C. M. D. B.
Red./tehnored.MGC/DB
5ex/11.06.2015
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 3676/2015.... | Pretenţii. Sentința nr. 3763/2015. Judecătoria IAŞI → |
|---|








