Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 739/2015. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 739/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 22-01-2015 în dosarul nr. 739/2015
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința camerei de consiliu din data de 22 ianuarie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – V. V. C.
GREFIER - C. D. C.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 739/2015
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanta S.C. C. D. S.A. în contradictoriu cu pârâtul G. A.A. M. PERSOANĂ FIZICĂ AUTORIZATĂ, având ca obiect cerere de valoare redusă .
La apelul nominal, făcut în ședința camerei de consiliu, sunt lipsă părțile.
Procedură fără citare părți.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că pricina se soluționează în camera de consiliu fără citarea părților. Totodată, se relevă instanței faptul că din eroare pârâta a fost citată G. A.A. M. Persoană Fizică Autorizată în loc de G. A. A. M. Persoană Fizică Autorizată, astfel cum s-a menționat în cuprinsul cererii de chemare în judecată.
Instanța rectifică citativul în aplicația Ecris cu privire la numele pârâtei, în sensul că se va trece G. A. A. M. Persoană Fizică Autorizată în loc de G. A. A. M. Persoană Fizică Autorizată, cum din eroare s-a menționat.
Instanța, verificând competența, în temeiul dispozițiilor art. 131 Cod procedură civilă, se declară competentă teritorial, material și general în soluționarea cauzei, având în vedere dispozițiile art. 1027 Cod procedură civilă.
În temeiul dispozițiilor art. 1029 Cod procedură civilă, instanța încuviințează pentru reclamantă proba cu înscrisuri ca fiind admisibilă potrivit legii.
Instanța reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA,
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 15.09.2014, sub dosar nr._, reclamanta S.C. C. D. S.A. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta PFA G. A .A. M., obligarea acesteia din urmă la plata sumei de 1835,99 lei reprezentând contravaloare facturi fiscale emise, a sumei de 559,87 lei reprezentând pănalități de întârziere, precum și a cheltuielilor de judecată efectuate în cauză.
În motivarea acțiunii, reclamanta a învederat instanței că între părți s-au derulat raporturi juridice concretizate în contractul de vânzare nr. 3085/16.05.2011, în baza căruia a emis facturile fiscale anexate la dosar, evidențiindu-se în acest sens ca restantă plata sumei de 1835,99 lei reprezentând contravaloare produse livrate și neachitate.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1719 cod civil și art. 1025-1032 NCPC.
În susținerea cererii, reclamanta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, fiind anexate la dosar, în copie certificată, următoarele: facturi fiscale, fișă facturi restante, contract de vânzare piese auto nr. 3085/16.05.2011.
Cererea a fost legal timbrată, cu taxă judiciară de timbru în valoare de 200 lei, în conformitate cu dispozițiile art. 6 alin. 1 din OUG nr. 80/2013, astfel cum reiese din chitanțele anexate la dosarul cauzei (f. 29).
Legal citată, pârâta nu a formulat întâmpinare.
Conform art.1029 alin.3 NCPC, instanța a dispus comunicarea formularului de cerere și înscrisurilor anexate către pârâtă. De asemenea, a dispus comunicarea formularului de răspuns către pârâtă, cu mențiunea ca în termen de 30 de zile de la primirea înscrisurilor să trimită formularul de răspuns completat corespunzător, precum și copii de pe înscrisurile de care înțelege să se folosească. Pârâta a fost informată că potrivit art.1030 alin.2 NCPC, în cazul în care nu va înainta nici un răspuns în termenul de 30 de zile stabilit de art.1029 alin.4 NCPC, instanța se va pronunța cu privire la cerere în raport cu actele aflate la dosar.
În cauză a fost încuviințată și administrată proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În fapt, între părțile litigante s-au derulat raporturi juridice concretizate în contractul de vânzare piese auto nr. 3085/16.05.2011, în baza căruia reclamanta a emis facturile fiscale anexate la dosar (f. 10-20) în valoare de 1835,99 lei, reprezentând contravaloarea produselor livrate și neachitate.
Deși legal citată, pârâta nu a formulat întâmpinare și nici nu s-a prezentat în instanță pentru a-și face cunoscută poziția procesuală, aspect ce a condus la imposibilitatea de a administra un probatoriu propus de către aceasta pentru o eventuală negare a creanței opuse. De asemenea, dovada existenței creanței atrage prezumția relativă a neexecutării, aspect operant în cauza supusă analizei instanței. În acest sens, instanța reține că pârâta nu a achitat contravaloarea facturilor fiscale emise în baza contractului de vânzare nr. 3085/16.05.2011, neexecutând astfel obligațiile contractual asumate, conduită ce a generat existența unui debit restant în cuantum de 1835,99 lei.
În drept, potrivit art. 662 NCPC, creanța este certă atunci când existența sa neîndoielnică rezultă din titlul executoriu, este lichidă atunci când obiectul ei este determinat sau când titlul executoriu conține elemente care permit stabilirea lui, precum și exigibilă dacă este ajunsă la scadență sau debitorul este decăzut din beneficiul termenului. După cum se poate observa creanța rezultă în mod direct din înscrisurile depuse, cuantumul sumei facturate este expres indicat, iar termenul de scadență este împlinit la momentul promovării acțiunii.
Reclamanta se prevalează de un caz de răspundere contractuală, iar potrivit dispozițiilor legale, aceasta are obligația de a dovedi temeiul contractual, caracterul legal și în vigoare al contractului, revenind celeilalte părți obligația de a dovedi stingerea obligațiilor asumate, fie în modalitatea plății, fie în orice altă modalitate admisă de legiuitor.
Sub aspectul dispozițiilor legale incidente și aplicării legii în timp, potrivit art. 6 alin. 1 și 2 din Codul civil din 2009, în vigoare de la 1 octombrie 2011, legea civilă nu are putere retroactivă, iar actele și faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârșite sau produse înainte de . legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârșirii ori producerii lor. Astfel, prin raportare la momentul încheierii raporturilor contractuale între părți, respectiv luna mai 2011, în cauză sunt incidente prevederile Codului civil din 1864.
Potrivit prevederilor art. 969 Cod. civ. din 1864, convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante. Art. 970 Cod. civ. din 1864 instituie în sarcina părților obligația executării convenției cu bună-credință, iar în cauză sunt incidente și dispozițiile art. 1073 Cod. civ., referitoare la dreptul creditorului de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației, în caz contrar acesta fiind îndreptățit la daune interese.
Răspunderea civilă contractuală se angajează în situația nerespectării întocmai a obligațiilor convențional asumate, prejudiciul fiind consecința neexecutării, executării cu întârziere sau necorespunzătoare a acestora. Condițiile răspunderii contractuale rezidă în existența unei fapte ilicite constând în nerespectarea unei obligații contractuale, existența unui prejudiciu, raportul de cauzalitate dintre cele două, precum și vinovăția debitorului. Îndeplinirea condițiilor răspunderii civile contractuale generează nașterea dreptul subiectiv al creditorului de a pretinde atât executarea obligației cât și eventuale daune interese, aspect ce reclamă, totodată, condiția punerii în întârziere a debitorului, precum și inexistența unei clauze de nerăspundere.
Analizând aceste condiții în concret, prin raportare la circumstanțele cauzei deduse judecății, instanța reține că fapta ilicită de față constă în nerespectarea unei obligații contractuale de către pârâtă, respectiv în neachitarea contravalorii produselor furnizate de către reclamantă. Prejudiciul suferit de reclamantă este cert și constă în paguba materială suferită ca urmare a neplății produselor. Legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu este evidentă, ea reieșind din însăși materialitatea faptei.
În ceea ce privește vinovăția pârâtei, neexecutarea ori executarea cu întârziere sau necorespunzătoare a obligației trebuie să fie imputabilă acesteia. Făcând aplicarea prezumției de vinovăție a debitorului în materie contractuală instanța constată că în speță nu este incidentă existența unei cauze străine exoneratoare de răspundere, prezumția anterior menționată subzistând astfel.
Pe cale de consecință, instanța constată îndeplinite în speță condițiile răspunderii civile contractuale, dat fiind faptul că între părți a intervenit un acord de voință cu privire la vânzarea unor bunuri, pârâta nu și-a îndeplinit obligația de plată a facturilor emise, reclamanta a suferit un prejudiciu prin neexecutarea la termen a acestei obligații, între acestea existând o legătură cauzală, iar culpa debitorului se prezumă, acesta nefăcând dovada incidenței unei cauze străine exoneratoare de răspundere.
Potrivit principiului general statuat de art. 249 NCPC, care dispune că acela care face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile prevăzute de lege, precum și în aplicarea art. 10 alin. 1 teza finală NCPC, instanța constată că reclamanta a demonstrat existența creanței sale, astfel încât revenea pârâtei sarcina de a dovedi stingerea acesteia.
În consecință, reținând că în cauză sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile contractuale, respectiv fapta constând în nerespectarea obligațiilor contractuale de achitare a produselor livrate, prejudiciul provocat de această atingere în patrimoniul reclamantei vânzătoare, raportul de cauzalitate dintre cele două, precum și vinovăția pârâtei în neexecutarea culpabilă a obligațiilor contractuale, instanța va admite cererea privind obligarea acesteia la plata către reclamantă a sumei de 1835,99 lei.
Cu privire la capătul de cerere privind acordarea de penalități de întârziere aferente prețului serviciilor, instanța reține că potrivit art. 23 din contractul părților, în cazul neîndeplinirii obligației de plată, de la data scadenței beneficiarul va plăti în afara sumei datorate și majorări de întârziere în cuantum de 0,1% pe zi .
Față de aspectele învederate anterior instanța reține că părțile au procedat la momentul încheierii contractului la o evaluare convențională anticipată a prejudiciului ce ar putea fi înregistrat de creditor în cazul neexecutării la timp a obligației de plată a contravalorii serviciilor prestate.
Prin urmare, având în vedere caracterul accesoriu precum și semnificația clauzei penale instanța apreciază că aceasta este datorată atunci când sunt întrunite toate condițiile acordării de despăgubiri, respectiv condițiilor angajării răspunderii civile contractuale.
Față de aceste considerente, instanța reține că în speță sunt incidente dispozițiile art. 1079 din Codul civil, pârâta fiind de drept în întârziere, părțile contractând expres că debitorul va fi în întârziere la momentul scadenței.
În speță, instanța reține că reclamanta a efectuat un calcul corect al penalităților de întârziere pentru sumele datorate de către pârâtă, aplicând un coeficient de penalizare prevăzut în contract la momentul emiterii facturii – 0,1%.
Pentru motivele de drept și de fapt expuse, instanța urmează a admite și capătul de cerere privind acordarea penalităților de întârziere și a o obliga pe pârâta la plata către reclamantă a sumei de 559,87 lei, cu titlu de penalități de întârziere aferente facturilor fiscale emise.
În baza art. 453 NCPC, reținând culpa procesuală a pârâtei, instanța o va obliga pe aceasta la plata către reclamantă a sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulată de reclamanta S.C. C. D. S.A., cu sediul în Iași, Calea Chișinăului nr. 32, județul Iași, înregistrată în registrul comerțului sub nr. J_, având cod de identificare fiscală_, în contradictoriu cu pârâta PFA G. A .A. M., cu sediul în ., nr.284/A, jud. Bihor.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1835,99 lei reprezentând contravaloare produse livrate și neachitate și a sumei de 559,87 lei reprezentând penalități de întârziere.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria Iași.
Soluționată în camera de consiliu și pronunțată în ședință publică, azi, 22.01.2015.
Președinte, Grefier,
V. V. C. C. D. C.
RED./ TEHNORED.:V.V.C.
26.01.2015/ 4ex.
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 718/2015. Judecătoria IAŞI | Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 760/2015.... → |
|---|
