Pretenţii. Sentința nr. 7689/2015. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 7689/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 08-06-2015 în dosarul nr. 7689/2015

Cod operator: 3171

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Ședința publică din data de 08 Iunie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE –Ș. A. P.

GREFIER-C. L. R.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 7689

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanta S.C. "S." S.A. în contradictoriu cu pârâții H. G. și H. I., având ca obiect pretenții .

La apelul nominal făcut în ședință publică, în ordinea de pe listă (poziția 27), la prima strigare au lipsit părțile, situație în care potrivit prevederilor art. 104 alin. 13 din ROI, aprobat prin HCSM nr. 387/2005, instanța dispune lăsarea dosarului la sfârșitul ședinței când, după o nouă strigare, în ordinea listei, se constată, de asemenea, lipsa acestora.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că pentru acest termen de judecată procedura de citare este legal îndeplinită.

Instanța reține că nu mai sunt de formulat alte cereri sau excepții și, având în vedere că proba cu înscrisurile existente la dosar este utilă, concludentă și pertinentă cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 258 din Noul Cod de Procedură Civilă, instanța o încuviințează.

Constatând cauza în stare de judecată, constatând că nu mai sunt alte cereri în completare, în temeiul dispozițiilor art. 394 Noul Cod de Procedură Civilă, declară dezbaterile închise și reține cauza spre competentă soluționare, având în vedere împrejurarea că s-a solicitat judecarea în lipsa părților în temeiul dispozițiilor art. 223 alin. 3 și art. 411, alin. 1, pct. 2 din Noul cod procedură civilă.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei de față, instanța constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 02.12.2014, sub nr._ reclamanta S.C. S. S.A. prin reprezentant legal, a chemat în judecată pe pârâții H. G. și H. I., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să oblige pârâții la plata debitului în valoare de 491,92 lei cu titlu de preț și a sumei de 68,17 lei cu titlu de penalități de întârziere. De asemenea a solicitat și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a încheiat cu pârâtul contractul de prestări servicii nr._/24.09.2007, având ca obiect, potrivit art. 1 din contract, colectarea, transportul și depozitarea deșeurilor municipale pentru persoanele care locuiesc la adresa menționată. Întrucât pârâții nu au înțeles să achite contravaloarea serviciilor prestate, s-a acumulat un debit de 491,92 lei cu titlu de preț reprezentând contravaloare facturilor de salubritate emise pe perioada 03.2013 – 03.2014.

De asemenea reclamanta arată că, în temeiul art. 8.4 din contractul încheiat, la debit au fost calculate penalități în cuantum de 68,17 lei.

În drept acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art.1516 Cod civil, solicitându-se totodată conform art. 223 alin. 3 și 411 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă judecarea cauzei și în lipsa reprezentantului legal al reclamantei.

Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în valoare de 45 lei.

În dovedirea susținerilor sale, reclamanta a depus la dosarul cauzei, în copie, proces-verbal de informare cu privire la avantajele medierii, contractul pentru prestări servicii salubritate nr._/24.09.2007, tabel privind calculul majorărilor de întârziere și facturi fiscale.

Pârâții, legal citati, nu au depus întâmpinare și nici nu s-au prezentat în fața instanței.

Analizând cererea de chemare în judecată prin prisma motivelor invocate, pe baza probatoriului administrat și a dispozițiilor legale aplicabile, instanța reține următoarele:

În fapt, reclamanta S.C. S. S.A. a încheiat cu pârâții contractul de prestări servicii nr._/24.09.2007, prin care reclamanta se obliga la colectarea, transportarea și depozitarea deșeurilor menajere. În temeiul acestui act juridic, pârâții s-au obligat, conform art. 4.9 din contract, să achite contravaloarea serviciilor executate de prestator, în termen de 30 de zile de la emiterea facturii. De asemenea, părțile au convenit că neachitarea facturii în termen de 30 de zile de la data scadenței, atrage majorări de întârziere egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare (art. 6.4 din contract).

Pentru a stabili legea aplicabilă în cauză, instanța va avea în vedere prevederile Legii nr. 71/ 2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287 / 2009 privind Codul civil. Astfel, conform prevederilor art. 102 alin. (1) din Legea nr. 71 / 2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287 / 2009 privind Codul civil „ contractul este supus dispozițiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat, în tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa”. Deoarece contactul a fost încheiat anterior intrării în vigoare a Noului Cod Civil, tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa se va circumscrie prevederilor Codului civil din 1864 în vigoare la data încheierii contractului între părți, nefiind aplicabile dispozițiile noului cod civil intrat în vigoare la data de 1 octombrie 2011.

Față de cele arătate, instanța apreciază că în cauză sunt incidente prevederile art. 969 din Codul civil din 1864, conform cărora „convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante”. Prin urmare, raportat și la prevederile art. 1169 Cod civil care dispun că cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească, reclamanta care pretinde executarea unei obligații trebuie să facă dovada existenței obligației și a temeiului juridic al acesteia. În baza facturilor depuse la dosar și necontestate, instanța apreciază că suma de 491,92 lei, reprezentând contravaloarea facturilor emise pentru servicii de salubritate în perioada 03.2013 – 03.2014, are caracter cert și exigibil. Pârâții nu au dovedit prin mijloacele de probă admise de lege faptul că ar fi plătit această sumă, pe care nici nu au contestat-o.

În consecință, fața de cele arătate, instanța apreciază că în cauză sunt întrunite condițiile răspunderii contractuale și ținând cont și de prevederile art. 1073 din Codul civil din 1864 potrivit cărora „creditorul are dreptul sa dobândească îndeplinirea exacta a obligației în caz contrar având dreptul la despăgubiri”, instanța va admite capătul de cerere referitor la obligarea pârâților la plata contravalorii serviciilor prestate de către reclamantă și va obliga pârâții la plata sumei de 491,92 lei, reprezentând contravaloarea facturilor emise pentru servicii de salubritate în perioada 03.2013 – 03.2014.

Cu privire la cererea de obligare a pârâților la plata penalităților de întârziere, instanța reține că în art. 6.4 din contract părțile au prevăzut că neplata la termen a prețului atrage plata de penalități pentru fiecare zi de întârziere egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neachitarea la termen a obligațiilor bugetare. Reclamanta a aplicat un coeficient de penalizare conform O.U.G. nr.88/2010, adică penalități egale cu cele utilizate pentru nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare respectiv de 0,04 % pentru fiecare zi de întârziere în achitarea facturilor emise. Întrucât pârâții nu și-au îndeplinit la termenul stabilit în contract obligația de achitare a contravalorii serviciilor prestate de către reclamantă, instanța apreciază că în mod corect reclamanta a dat eficienta clauzei penale stabilite în contract și a calculat penalități de întârziere la suma datorată.

Pentru aceste considerente, instanța va obliga pârâții la plata sumei de 68,17 lei cu titlu de penalități pentru neplata la termen a facturilor emise pentru servicii de salubritate în perioada 10.2010 – 03.2014.

Conform art. 453 alin. 1 N.C.p.c., instanța va obliga pârâții, ca parte căzută în pretenții, la plata către reclamantă a sumei de 45 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea formulată de reclamanta .>, cu sediul în Iași, ., jud. Iași, în contradictoriu cu pârâții H. G. (CNP_) și H. I., domiciliați în Iași, ..

Obligă pârâții să plătească reclamantei următoarele sume:

- 491,92 lei cu titlu de contravaloare servicii de salubritate prestate în perioada martie 2013- martie 2014

- 14,36 lei cu titlu de penalități pentru neplata la termen a facturilor emise pentru prestarea serviciilor de salubritate prestate în perioada octombrie 2010- martie 2014.

Obligă pârâții să plătească reclamantei, în solidar, suma de 45 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, eventuala cerere de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Iași.

Pronunțată în ședință publică azi, 08.06.2015.

Președinte, Pt .grefier

P. Ș. A. R. C. L.,

aflat în C.O., semnează înlocuitor grefier-șef secție civilă, L. P.

Red/tehnored.P.Ș.A./R.C.L.

4ex/08.07.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 7689/2015. Judecătoria IAŞI