Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2793/2015. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2793/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 24-02-2015 în dosarul nr. 41110/245/2014
Dosar nr._ Cod operator: 3171
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința din camera de consiliu din data de 24 Februarie 2015
Instanța constituită din:
Președinte: I.-C. R.
Grefier: H. M.
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2793
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanta ., în contradictoriu cu pârâta . SRL, având ca obiect cerere de valoare redusă.
La apelul nominal făcut în camera de consiliu, lipsă părți.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că pentru acest termen de judecată, procedura de citare este legal îndeplinită, după care:
Instanța reține că Judecătoria Iași este competentă general, material și teritorial în soluționarea cauzei conform dispozițiilor art.94 pct.1 lit.j și art.113 alin.1 pct.3 din Noul Cod de procedură civilă.
Instanța pune în discuție estimarea duratei procesului și estimează durata cercetării judecătorești la o lună, conform art.238 din Noul Cod de procedură civilă.
În temeiul art.255 raportat la art.258 din Noul Cod de procedură civilă, instanța încuviințează administrarea probei cu înscrisurile depuse la dosar pentru reclamantă.
Nemaifiind cereri de formulat, nici probe de administrat, în temeiul art.392 din Noul Cod de procedură civilă, instanța deschide dezbaterile, constată că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și de drept ale cauzei, părțile nefiind prezente la dezbateri, și, în temeiul art.394 din Noul Cod de procedură civilă, închide dezbaterile și reține cauza spre deliberare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 14.11.2014 sub nr._, reclamanta S.C. R.&R. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C. EOLF L. LINE S.R.L., pronunțarea, în procedura cu privire la cererile de valoare redusă, a unei hotărâri prin care pârâta să fie obligată la plata sumei de 870,94 RON cu titlu de contravaloare a facturilor fiscale nr._/20.08.2012, nr._/18.09.2012 și nr._/18.10.2012, a sumei de 1118,90 RON cu titlu de contravaloare a clauzei penale, precum și la plata penalităților de întârziere în cuantum de 0,2%/zi de întârziere aferente neplății la termen a facturilor menționate. S-au solicitat și cheltuieli de judecată constând în taxa judiciară de timbru în valoare de 50 RON.
În fapt, reclamanta a arătat că a încheiat cu pârâta contractul de furnizare servicii nr._/12.07.2012, prin care s-a convenit ca pârâta să beneficieze de serviciile specificate în contract (internet și telefonie fixă) în schimbul plății tarifelor agreate. În baza procesului-verbal semnat la data de 18.07.2012, pârâtei i-a fost predat în custodie echipamentul ONT Huawei. Deși pârâtei i s-au prestat serviciile contractate aceasta nu a achitat costul lor. Pentru plata cu întârziere, pârâta datorează penalități de întârziere de 0,2%/zi de întârziere. De asemenea, reprezentanții reclamantei susțin că partea adversă datorează cu titlu de clauză penală contravaloarea echipamentelor predate în custodie acesteia și nerecuperate. Reclamanta a denunțat unilateral contractul în baza pactului comisoriu de grad IV de la art. 5.2 lit. a, la data de 08.04.2013.
În drept, s-au invocat prevederile Titlului X (art. 1025 și urm.) N.C.proc.civ.
Au fost anexate cererii introductive împuternicirea dată consilierului juridic, tabelul de calcul al sumelor datorate, copie conformă cu originalul a contractului încheiat între părți, anexe contract, certificat ORC privind societatea pârâtă, proces-verbal de instalare și proces-verbal de predare în custodie din data de 18.07.2012, copia cărții de identitate a reprezentantului legal al pârâtei și o declarație dată de acesta, 3 facturi fiscale, în copie, precum și un extras în format electronic din baza de date a reclamantei.
Acțiunea a fost legal timbrată, cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 50 RON.
Pârâta S.C. W. L. LINE S.R.L., legal citată, nu a depus formularul de răspuns completat și nici nu a formulat întâmpinare.
În cadrul ședinței de judecată din data de 24.02.2015, instanța a procedat la încuviințarea probei cu înscrisuri, pentru reclamantă.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța constată următoarele:
În fapt, între reclamanta S.C. R. & R. S.A., în calitate de furnizor, și pârâta S.C. W. L. LINE S.R.L., în calitate de consumator, s-a încheiat contractul unic pentru furnizarea serviciilor de comunicații electronice nr._/12.07.2012 (filele 1037), prin care s-a convenit ca pârâta să beneficieze de serviciile specificate în contract (internet și telefonie fixă) în schimbul plății tarifelor agreate. Deși pârâtei i s-au prestat serviciile contractate, acesta nu a achitat costul lor, constatat prin facturile fiscale nr._/20.08.2012, nr._/18.09.2012 și nr._/18.10.2012 (filele 43-45).
La data de 18.07.2012, a fost semnat un proces-verbal de predare în custodia reprezentanților pârâtei a unui echipament ONT Huawei ( fila 542 din dosar).
Conform clauzelor înscrise în contract (art.3.7), pentru plata cu întârziere a sumelor facturate cu titlul de debit, beneficiarul datorează penalități în cuantum procentual de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere, de la data scadenței înscrise pe factură, până la data plății efective.
De asemenea, beneficiarul datorează contravaloarea echipamentelor predate în custodie și nerecuperate. Astfel, în temeiul art.5.5 din contract și față de calculul sumelor datorate, depus la fila 8, contravaloarea totală a acestora este de 1118,90 RON.
Instanța reține că atât contractul, cât și toate anexele suplimentare și procesele-verbale aferente convenției părților au fost asumate pe bază de semnătură și ștampilă de pârâtă.
Este de asemenea de notat faptul că în convenția părților a fost inserat un pact comisoriu de gradul 4 (rezultat din formularea utilizată – furnizorul poate considera reziliat de drept prezentul contract, fără a fi necesară punerea în întârziere, fără acordarea unui termen, fără intervenția instanței și fără alte formalități, dacă beneficiarul nu plătește la termen abonamentul lunar, încalcă obligațiile cuprinse în contract).
În privința tarifelor agreate de furnizor, se poate observa că ele au fost aduse la cunoștința cumpărătorului la momentul încheierii contractului (anexele asumate de acesta), astfel cum se poate observa și în ceea ce privește contravaloarea dispozitivului predat în custodie. în privința acestora din urmă ele se regăsesc menționate în euro în procesul-verbal de predare primire și au fost asumate pe bază de semnătură și ștampilă de cumpărător.
În drept, conform dispozițiilor art.1025 NCPC: „Prezentul titlu se aplică atunci cand valoarea cererii, fără a se lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecată și alte venituri accesorii, nu depășește suma de 10.000 lei la data sesizării instanței. Prezentul titlu nu se aplică în materie fiscală, vamală sau administrativă și nici în ceea ce privește răspunderea statului pentru acte sau omisiuni în cadrul exercitării autorității publice.”
Cercetând înscrisurile depuse la dosarul cauzei, prin prisma condițiilor răspunderii civile contractuale, instanța reține că între părți a fost încheiat, ulterior momentului intrării în vigoare a Noului Cod civil, un contract de prestări servicii.
Astfel, cu privire la fundamentarea în drept a pretențiilor deduse judecății, instanța apreciază că, în acord cu principiul aplicării legii de drept civil material în timp, precum și cu dispozițiile art.6 N.C.civ., situațiile născute sub imperiul vechiului cod rămân supuse reglementării în vigoare de la momentul la care acestea au luat naștere, indiferent de date concretizării plenare a efectelor pe care le produc, cu o . excepții ce nu sunt aplicabile prezentei acțiuni. Astfel, din punct de vedere a legii de drept material, aceasta este reprezentată de din punct de vedere a legii de drept material, aceasta este reprezentată de Noul Cod Civil. Potrivit art.1270 din noul Cod civil, „Contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante”, acestea fiind ținute să-și execute întocmai și cu bună-credință obligațiile contractuale. În cauza dedusă judecății, instanța reține că reclamanta a reușit să probeze încheierea unui contract în mod legal, asumat de cealaltă parte, contract ce individualizează în mod expres tarifele percepute de furnizor, cuantumul penalităților în cazul depășirii termenului de scadență fără achitarea corespunzătoare a debitului și contravaloarea clauzei penale pentru nepredarea echipamentului.
De asemenea, reclamanta a făcut dovada, prin depunerea, la dosar, a facturilor fiscale nr._/20.08.2012, nr._/18.09.2012 și nr._/18.10.2012, ce nu au fost contestate de pârâtă, a faptului că a asigurat acesteia serviciile menționate în contractul părților. Revenea pârâtei obligația de a proba faptul că a achitat costul acestor servicii. Întrucât pârâta nu a făcut această probă, în baza art.1270 N.C.Civ va fi obligată să plătească reclamantei suma de 870,94 RON, cu titlu de contravaloare servicii de telecomunicații furnizate.
Urmărind principiul acoperirii integrale a prejudiciului contractual suferit de reclamantă în calitate de furnizor, instanța va admite și solicitarea referitoare la acordarea penalităților de întârziere de la momentul scadenței acestora la data plății efective a debitului. Instanța reține că în cazul obligațiilor bănești, creditorul nu este ținut să probeze întinderea prejudiciului și nici punerea în întârziere, debitorul datorând fie dobânzi legale, fie cuantumul clauzei penale stabilite de părți (astfel cum este cazul în prezenta acțiune). Pe cale de consecință, în baza art. 3.7 din contractul încheiat de părți, pârâta va fi obligată să plătească reclamantei penalități de întârziere în cuantum de 0,2%/zi de întârziere aferente neplății la termen a facturilor menționate, de la data scadenței fiecărei facturi la data plății efective.
Cu privire la solicitarea de acordare a clauzei penale privind contravaloarea echipamentului pus la dispoziție, reținând caracterul legal și cert al acesteia, asumarea sa de către pârâtă, precum și pactul comisoriu de gradul IV și inexistența unor apărări din partea pârâtei în acest sens, în sensul probării restituirii acestui echipament, instanța va admite și acest capăt de cerere și va obliga pârâta și la plata sumei de 1118,90 RON contravaloare clauză penală (echipamente predate și nerestituite).
Nu în ultimul rând, în baza art.1031 N.C.proc.civ., având în vedere și dispozițiile art.451-453 N.C.proc.civ. și dată fiind căderea în pretenții a pârâtei S.C. W. L. LINE S.R.L., aceasta va fi obligată să plătească reclamantei și suma de 50 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată constând în taxă judiciară de timbru aferente valorii admise a pretențiilor reclamantei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DISPUNE:
Admite cererea de valoare redusă, formulată de reclamanta S.C. R. & R. S.A., J40/_/1994, CUI_, cu sediul procedural ales în Iași, ..63, Județul Iași, în contradictoriu cu pârâta S.C. W. L. LINE S.R.L., J_, CUI_, cu sediul în Municipiul București, sector 6, Splai Independenței nr.273, corp 3, ..
Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 1989,84 RON, din care 870,94 RON reprezentând contravaloare servicii de telecomunicații furnizate, conform facturilor fiscale nr._/20.08.2012, nr._/18.09.2012 și nr._/18.10.2012, și 1118,90 RON reprezentând contravaloarea clauzei penale, precum și penalități de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere, aferente neplății la termen a facturilor menționate, penalități calculate de la data scadenței fiecărei facturi până la data plății efective.
Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 50 RON reprezentând cheltuieli de judecată.
Executorie.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, apel ce se va depune la Judecătoria Iași.
Dată în camera de consiliu și pronunțată în ședință publică astăzi, 24.02.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
I.C.R. M.H.
Red./Tehnored.I.C.R./M.H.
4 ex./11.03.2015
| ← Pretenţii. Sentința nr. 2333/2015. Judecătoria IAŞI | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2248/2015.... → |
|---|








