Plângere contravenţională. Sentința nr. 2248/2015. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 2248/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 17-02-2015 în dosarul nr. 11332/245/2014

Cod operator: 3171

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2248/2015

Ședința publică de la 17 Februarie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE R. R.

Grefier A.-E. B.

Pe rol se află soluționarea cererii de chemare în judecată formulată de petentul Z. G. în contradictoriu cu intimata POLIȚIA L. IAȘI, având ca obiect plângere contravențională.

Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică din data de 03.02.2015 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei pentru astăzi, când în aceeași compunere, a hotărât:

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:

Prin adresa nr.2494/27.03.2014 a POLIȚIEI LOCALE IAȘI, a fost înaintată spre competentă soluționare acestei instanțe plângerea formulată de petentul Z. G., în contradictoriu cu intimata POLIȚIA L. IAȘI, împotriva procesului-verbal . nr._ din 03.03.2014– plângere înregistrată sub nr._ .

În motivare, petentul a arătat, în esență, că procesul-verbal este netemeinic, deoarece autovehiculul cu numărul_ a fost condus la data sancționării de către soția petentului Z. A..

În drept, nu au fost indicate disp. legale.

În susținere, au fost atașate înscrisuri (f.6).

Plângerea a fost legal timbrată cu taxă de timbru de 20 lei.

Prin precizările depuse la data de 15.04.2014, petentul a învederat că la data de 22.02.2014 a suferit o intervenție chirurgicală oftalmologică de cataractă, astfel că la data de 27.02.2014 s-a deplasat pentru efectuarea controlului medical, la volan fiind soția sa. Petentul a mai criticat faptul că procesul-verbal a fost încheiat la data de 03.03.2014, precum și că martorul-asistent nu putea confirma la data comiterii presupusei contravenții că a refuzat să semneze sau nu a putut să semneze procesul-verbal.

Prin întâmpinarea depusă o dată cu înaintarea plângerii contravenționale, intimatul a solicitat respingerea ca neîntemeiată a plângerii, învederând, în esență, că procesul-verbal este legal și temeinic.

În drept, au fost invocate disp. OG 2/2001.

Odată cu întâmpinarea, a fost anexată documentația în baza căreia s-a încheiat procesul-verbal(f.8-9).

În cauză, instanța a administrat, la solicitarea părților, proba cu înscrisuri, proba testimonială și proba cu mijloace materiale – planșe fotografice.

Analizând probatoriul existent, instanța reține următoarea situație de fapt:

La data de 03.03.2014, în localitatea Iași, un agent constatator din cadrul Poliției Locale Iași a încheiat procesul-verbal . nr._, aplicând petentului o amendă contravențională în cuantum de 340 lei, pentru săvârșirea faptei prev. de art. 100 alin.2 și 108 alin.1 lit.b pct.7 din OUG 195/2002. S-a consemnat că, la data de 27.02.2014, ora 15.25, în localitatea Iași, pe . a staționat neregulamentar cu autoturismul marca Skoda nr._ pe calea de acces către Tribunalul Iași, în raza de acțiune a indicatorului „Oprirea interzisă” cu semn adițional de ridicare, stânjenind circulația celorlalți participanți la trafic. S-a dispus ridicarea autovehiculului.

Procesul-verbal a fost încheiat în absența petentului, aspect confirmat de un martor-asistent, fiindu-i comunicat un exemplar prin poștă.

În termen legal, petentul a formulat plângere contravențională.

Analizând, în acest context, procesul-verbal atacat, sub aspectul legalității, instanța constată că acesta respectă condițiile de formă prevăzute de art. 17 din O.G. nr.2/2001 sub sancțiunea nulității absolute, precum și că petentul nu a invocat cauze de nulitate relativă incidente. Întocmirea ulterioară a procesului-verbal, raportat la data săvârșirii faptei, nu constituie motiv de nulitate a procesului-verbal, agentul constatator trebuind să se încadreze numai în termenul prev. de art. 13 din OG 2/2001, 6 luni de la data săvârșirii faptei, pentru a nu interveni prescripția aplicării amenzii contravenționale. Martorul-asistent a semnat procesul-verbal încheiat exclusiv pentru a confirma faptul că la acel moment petentul nu a fost de față, lipsa acestei persoane la data și locul ridicării autovehiculului nefiind relevantă pentru valabilitatea procesului-verbal.

Sub aspectul temeiniciei, instanța observă că petentul a negat săvârșirea faptei contravenționale, susținând că în realitate, soția sa a condus autovehiculul la data de 27.02.2014. Martorul A. M. I. a declarat că a văzut-o pe aceasta din urmă coborând din autovehicul după ce ambii parcaseră autovehiculul pe cale de acces din lateralul Tribunalului Iași, constatând la întoarcere lipsa autovehiculului petentului(f.46). Coroborat cu această declarație, instanța are în vedere că înscrisurile depuse la filele 58-59 confirmă ipoteza enunțată de petent, în sensul că la data de 17.02.2014 a suferit o intervenție chirurgicală de cataractă cu implant de cristalin artificial, după care tratamentul a presupus pansament ocular la ieșirea din casă timp de 14 zile, restricții în ceea ce privește solicitarea ochiului operat. Instanța a ținut cont și de faptul că în cauză, agentul constatator nu a perceput în mod personal și direct săvârșirea faptei, petentul nefiind de față la momentul sosirii reprezentantului intimatului la fața locului, ceea ce conduce, în lumina considerentelor hotărârii CEDO în cauza A. contra României, la argumentul că procesul-verbal nu se mai bucură de o prezumție relativă de veridicitate pe acest aspect. Este adevărat că fotografia depusă de intimat în apărare confirmă existența faptei contravenționale reținute, însă în cauză, săvârșirea acesteia de către petent a fost infirmată.

În concluzie, instanța va admite plângerea contravențională și va anula procesul-verbal atacat, ca netemeinic.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite plângerea formulată de petentul Z. G., cu domiciliul în Piatra N., ., Nr. 38, ., ., în contradictoriu cu intimata POLIȚIA L. IAȘI, cu sediul în Iași, ., Jud. Iași, împotriva procesului-verbal . nr._ din 03.03.2014.

Anulează în totalitate procesul-verbal atacat, ca netemeinic.

Cu apel în 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Iași.

Pronunțată în ședință publică, azi, 17.02.2015.

Președinte, Grefier,

R. R. B. A.-E.

RED./TEHNORED. R.R.

4EX./17.03.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 2248/2015. Judecătoria IAŞI