Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2954/2015. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2954/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 27-02-2015 în dosarul nr. 39235/245/2014
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința din Camera de Consiliu
de la 27 Februarie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE M. B.
Grefier A. M.
SENTINȚA Nr. 2954/2015
Pe rol se află judecarea cauzei Civil privind pe reclamant E. K. ROMANIA SRL și pe pârât G. E. A., având ca obiect cerere de valoare redusă .
Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică din data de 24.02.2015 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei pentru astăzi, când
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei comerciale de față, constată următoarele:
Prin formularul de cerere înregistrat la data de 29.10.2014 pe rolul Judecătoriei Iași sub nr._, reclamanta S.C. EOS KSI ROMÂNIA S.R.L, în calitate de creditor cesionar, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce va fi pronunțată să dispună obligarea pârâtei G. E. A. la plata sumelor de 295,32 lei reprezentând preț al serviciilor prestate și neachitate; de 44,83 dobânzi legale, precum și 1884,71 lei, taxă reziliere. De asemenea, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei și la plata cheltuielilor de judecată.
Cererea a fost legal timbrată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, în fapt, în baza contractului de servicii de telecomunicații integrate nr._/06.01.2012 . a prestat pârâtei servicii de telefonie mobilă și trafic de date de tip GPRS, pentru care a emis facturi fiscale neachitate de pârâtă.
A mai precizat reclamanta că pentru serviciile prestate și neachitate la termen a calculat dobânzi legale, conform OG 9/2000 și OG nr.13/2011.
În drept, reclamanta a invocat dispozițiile 1025 și urm. C. proc. civ., ale art. 969 și urm., art. 1073, art. 1084, din Codul civil, titlul VI C. civ..
În dovedirea celor susținute, reclamanta a depus la dosarul cauzei, înscrisuri în copie certificată.
Formularul de cerere și înscrisurile au fost comunicate pârâtei dar aceasta nu a răspuns în termenul legal de 30 de zile prevăzut de disp. art.1029 alin. 4 C..
Instanța a încuviințat la primul și ultimul termen pentru reclamantă proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Analizând înscrisurile existente la dosarul cauzei, instanța reține următoarele:
La 06.01.2012, între S.C. ORANGE ROMANIA SA și pârâtul M. D. s-a încheiat contractul seria_, prin care S.C. Orange Romania SA s-a obligat să presteze servicii de telefonie mobilă și trafic de date de tip GPRS, iar pârâta să achite contravaloarea acestora în condițiile prevăzute contract.
Pentru serviciile asigurate pârâtei, reclamanta a emis facturile fiscale aflate în copie la dosar.
Potrivit art.1270 alin.1 din Noul cod civil (aplicabil în speță, ținând cont de data încheierii contractului), contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante. Totodată, potrivit art.1516 din Noul Cod Civil, creditorul are dreptul la îndeplinirea integrală, exactă și la timp a obligației.
Instanța reține că reclamanta a făcut dovada creanței sale, prin depunerea unor facturi, nu au fost contestate de pârâtă.
Având în vedere procedura utilizată de reclamantă, instanța constată și faptul că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1025 din Noul C.pr.civ..
Cum pârâta nu a dovedit plata integrală a sumelor de bani respective, instanța va admite acțiunea pentru debitul principal.
Conform art.1535 NCC, În cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu.
În fine, potrivit art. 2 din O.G.13/2011, în cazul în care, potrivit dispozițiilor legale sau prevederilor contractuale, obligația este purtătoare de dobânzi remuneratorii și/sau penalizatoare, după caz, și în absența stipulației exprese a nivelului acestora de către părți, se va plăti dobânda legală aferentă fiecăreia dintre acestea.
În speță, dobânda urmează a fi stabilită conform clauzei penale convenită de părți la art.11 din contract, până la valoarea debitului, ulterior pârâtul datorează dobânda legală penalizatoare, reclamanta fiind îndreptățită la repararea în întregime a prejudiciului suferit (prejudiciul efectiv și beneficiul nerealizat).
În ceea ce privește taxa de reziliere în valoare de 1884,71 lei, instanța reține că aceasta se întemeiază pe prevederile articolelor din anexele încheiate la contractul intervenit între părți, anexe ce reprezintă condițiile generale ale contractului.
Față de reglementarea de ordine publică a conținutului contractelor încheiate între comercianți și consumatori fără negociere directă (Legea nr. 193/2000), instanța urmează a analiza din oficiu conținutul clauzei invocate.
Analizând, în raport de dispozițiile art. 4 din Legea 193/2000, legalitatea art. 14.2 din condițiile generale ale contractelor dintre părți, instanța o apreciază ca fiind clauză abuzivă întrucât nu a fost negociată direct cu pârâtul.
Conform art. 6 din Legea nr. 193/2000, clauzele abuzive cuprinse în contract și constatate fie personal, fie prin intermediul organelor abilitate prin lege nu vor produce efecte asupra consumatorului.
De asemenea, potrivit art. 6 din Directiva Consiliului nr.93/13/CEE „Statele membre stabilesc că clauzele abuzive utilizate într-un contract încheiat cu un consumator de către un vânzător sau un furnizor, în conformitate cu legislația internă, nu creează obligații pentru consumator, iar contractul continuă să angajeze părțile prin aceste clauze, în cazul în care poate continua să existe fără clauzele abuzive”.
Potrivit jurisprudenței Curții Europene de Justiție, obligatorie pentru instanțele române, în cazul în care un stat transpune o directivă incorect, acele prevederi din directivă care conferă persoanelor anumite drepturi pot fi valorificate în justiție, organele naționale cu atribuții jurisdicționale trebuind să le protejeze, cu condiția ca ele să fie suficient de clare, precise și necondiționate (a se vedea cauza 41/74 V. Duyn c. Home Office).
Întrucât art.6 din Legea nr. 193/2000 prevede drept condiție pentru ca o clauză abuzivă să nu producă efecte constatarea acesteia într-o anumită modalitate, de altfel neclară, în timp ce Directiva dispune necondiționat că astfel de clauze nu creează obligații pentru consumator, instanța constată faptul că dispozițiile art. 6 din Directiva Consiliului nr.93/13/CEE au efect direct în legislația internă .
Clauza referitoare la plata taxei de reziliere a fost cuprinsă în condițiile generale stabilite unilateral de reclamantă prin contractul standard, fiind prevăzută în mod evident în detrimentul pârâtului și creând un dezechilibru evident între drepturile și obligațiile părților.
Instanța apreciază că această clauză se circumscrie ipotezei reglementate de lit. i) din Legea 193/2000, întrucât obligă consumatorul la plata unei sume disproporționat de mari în cazul neîndeplinirii la termen a obligațiilor contractuale, comparativ cu pagubele suferite de comerciant.
Pe cale de consecință, în temeiul art. 1 alin. 3 Legea 193/2000 conform căreia se interzice comercianților stipularea de clauze abuzive în contractul încheiat cu consumatorii, instanța apreciază neîntemeiate și pretențiile creditoare privitoare la plata taxei de reziliere.
Față de cele care preced, instanța va admite în parte cererea reclamantei, va obliga pârâta să plătească contravaloarea serviciilor și a dobânzii legale cum au fost solicitate, urmând a respinge cererea de obligare a acesteia la plata contravalorii taxei de reziliere.
În temeiul art. 453 și 1031 C. proc. civ., instanța va obliga pârâta și la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând taxă judiciară timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta E. K. România S.R.L., cu sediul în București, .. 10 A sector 2 în contradictoriu cu pârâta G. E. A., domiciliată în ., ..
Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 295, 32 lei, reprezentând c/v servicii prestate și neachitate, suma de 44,83 lei, reprezentând dobânda legală aferentă debitului și suma de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru.
Respinge cererea privind obligarea pârâtei la plata taxei de reziliere.
Cu apel (care se depune la Judecătoria Iași) în 30 de zile de la comunicare.
Dată în Camera de Consiliu și pronunțată în ședință publică, azi 27.02.2015.
Președinte, Grefier,
B. M. M. A.
Red/tehnored. M.B.
18.03.2015 4ex
| ← Validare poprire. Sentința nr. 2530/2015. Judecătoria IAŞI | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2723/2015.... → |
|---|








