Validare poprire. Sentința nr. 2530/2015. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2530/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 19-02-2015 în dosarul nr. 38986/245/2014
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2530
Ședința publică din 19 Februarie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: C. C.
GREFIER: J. V. G.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe creditoarea S. S.A.R.L., PRIN REPREZENTANT LEGAL . (FOSTĂ .), în contradictoriu cu debitoarea C. N., terț poprit ., având ca obiect validare poprire.
La apelul nominal făcut în ședință publică lipsește reprezentantul legal al creditoarei, debitoarea și reprezentantul legal al terțului poprit.
Procedură legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că, pentru acest termen de judecată, procedura de citare este legal îndeplinită.
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din 05.02.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din aceeași zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când din lipsă de timp pentru a delibera, s-a amânat pronunțarea pentru data de 19.02.2015, când,
INSTANȚA,
Față de cererea de validare a popririi înregistrata cu nr._ la data de 28.10.2014 de petenta creditoare S. S .a .R.L., în contradictoriu cu terțul poprit S.C. V. *S S.R.L. și debitorul C. N..
În susținerea cererii, petenta creditoare arată că, poprirea a fost dispusă de către B.E.J. Silimon V. în dosarul de executare nr. 1193/2013, în temeiul titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. 6613 din data de 08.10.2007, contract de credit cesionat în data de 26.10.2011 către S. S.a.R.L., executarea silită fiind încuviințat de către Judecătoria Iași în data de 05.11.2013 dosarul nr._/245/2013.
Având în vedere că terțul poprit nu a înțeles să se conformeze dispoziției de înființare a popririi asupra tuturor veniturilor prezente și viitoare ale debitoarei C. N., până la concurența sumei de 14.167,67 lei, solicită admiterea prezentei cereri și pronunțare unei hotărâri de validare a popririi înființate prin adresa executorului judecătoresc Silimon V., obligând terțul poprit S.C. V. *S S.R.L. la plata către creditor, în limita creanței, a sumelor datorate debitorului.
Cererea a fost legal timbrata cu 20 de lei.
La dosar a fost atașat dosarul de executare 1193/2013.
În drept, cererea a fost întemeiată pe prevederile art. 782,785,786 și 789 Cod procedură civilă în vigoare la data începerii executării silite.
Debitoarea și terțul poprit S.C. V. *S S.R.L. Iași, legal citați, nu au formulat întâmpinare pentru a-și preciza poziția procesuală.
A fost depus, în copie certificată, dosarul de executare nr. 1193/2013 al B.E.J. S. V..
Analizând susținerile creditorului coroborate cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, instanța reține următoarele:
În fapt, în baza cererii de executare silită formulate de către creditorul S. S.a.R.L. a fost constituit dosarul de executare nr. 1193/2013 B.E.J. S. V., având ca obiect aducerea la îndeplinire a titlului executoriu constând în CONTRATUL DE CREDIT 6613 / 08 10 2007 emis de B.C.R. S.A.
Prin încheierea din ședința din camera de consiliu din 05.11.2013 dată de către Judecătoria Iași în dosarul nr._/245/2013, a încuviințat executarea silită.
B.E.J. a întocmit procesul-verbal privind stabilirea cheltuielilor de executare silită din 17.10 .2013.
La aceeași dată a fost emisă somația adresată debitorului, potrivit prevederilor art. 387 alin.1 Cod procedură civilă.
Din adresa nr. M/_/ 06.12.2013 emisă de către Casa Județeană de Pensii Iași, la solicitarea B.E.J., rezultă că debitorul figurează în evidențele acestei instituții ca salariat al terțului poprit, astfel încât a fost emisă adresa din 16.01.2014, prin care a fost înființată poprirea asupra tuturor sumelor de bani datorate de către terțul poprit debitorului, însă nu și-a îndeplinit obligațiile legale. Adresa de înființare a popririi a fost comunicată terțului poprit la data de 16.01.2014.
Cererea de validarea popririi a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 28.10.2014.
În drept, sunt incidente prevederile art. 789 Cod procedură civilă, în vigoare la momentul începerii executării silite, potrivit cărora dacă terțul poprit nu-și mai îndeplinește obligațiile ce-i revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă a liberat-o debitorului poprit, creditorul, debitorul sau organul de executare, în termen de o lună de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanța de executare, în vederea validării popririi.
Instanța luând act că cererea de validare a popririi a fost formulată cu încălcarea termenului de o luna de calendaristica prevăzut de disp. art. 789 din Noul Cod de procedura civilă, reține caracterul tardiv al cererii, fapt pentru care va respinge prezenta cerere de încuviințare a validării de poprire .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca tardivă cererea de validare a popririi înregistrata cu nr._ la data de 28.10.2014 de petenta S. S.a.R.L., cu sediul în Luxembourg, ., nr. 2, L-1653, prin reprezentant legal Kruk România S.R.L. (fosta S.C. Kruk International S.R.L.), cu sediul în București, ., ., București, în contradictoriu cu terțul poprit ..R.L., cu sediul în mun. Iași, ., nr. 4, jud. Iași, și debitoarea C. N., cu domiciliul în mun. Iași, .. 18, ., ..
Cu apel în 5 zile de la comunicare, calea de atac urmând a fi depusă la Judecătoria Iași.
Pronunțată azi, 19.02.2015 în ședință publică.
PREȘEDINTE,
C. C.
GREFIER,
J. V. G.
Red. C.C./Teh.C.C.+U.E.
5 ex./16.03.2015
| ← Pretenţii. Sentința nr. 2274/2015. Judecătoria IAŞI | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2954/2015. Judecătoria... → |
|---|








