Contestaţie la executare. Sentința nr. 4546/2015. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4546/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 01-04-2015 în dosarul nr. 4546/2015
Acesta nu este document finalizat
Dosar nr._
Cod operator: 3171
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Sentința Civilă Nr. 4546/2015
Ședința publică de la 01 Aprilie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: T. G.
Grefier: N. S.
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe contestator . în contradictoriu cu intimat M. I. B., având ca obiect contestație la executare .
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 11.03.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta și când instanța a amânat pronunțarea pentru 18.03.2015, pentru 25.03.2015, ulterior pentru astăzi 01.04.2015, când, deliberând, a hotărât următoarele:
INSTANȚA,
Deliberând asupra contestației la executare din prezenta cauză, reține:
Prin cererea înregistrată la data de10.09.2014 sub numărul_ contestatorul ., a formulat contestație la executare împotriva sentinței civile nr. 5194/07.03.2012 a Judecătoriei Iași prin care a fost dispusă sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității pentru un interval de 20 de ore față de M. I. B.. Sentința a devenit irevocabilă la data de 01.04.2012.
Au fost efectuate multiple demersuri în vederea excutării sancțiunii, în conformitate cu prevederile art. 17 alin. (1), art. 19 alin. (1) și art. 20 alin. (3) din OG nr. 55/2002, însă contravenientul, cu rea-credință, s-a sustras, astfel încât nu a îndeplinit niciodată dispozițiile sentinței civile nr. 5194/07.03.2012.
Întrucât de la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești prin care a fost dispusă sancțiunea și până în prezent a trecut un interval mai mare de 2 ani, solicită contestatorul ca instanța să constate că a intervenit prescripția executării sanțiunii.
În drept au fost invocate prevederile art. 711 NCPC și art. 21 ind. 1 din OG nr. 55/2002.
La dosarul cauzei au fost depuse înscrisuri.
Întrucât, în urma demersurilor efectuate, nu a fost posibiliă identificarea domiciliului actual și efectiv al intimatului, acesta a fost citat prin publicitate, cu desemnarea corespunzătoare a unui curator special.
Instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri.
Analizând probele administrate în cauză, instanța reține următoarele aspecte:
Interpretând argumentele invocate în cuprinsul cererii introductive, instanța reține că acțiunea formulată de UAT ., este o contestație la executare prin care se solicită să se constate că a intervenit prescripția executării sancțiunii prestarii unei activitati în folosul comunității.
Asatfel cum a reținut și Înalta Curte de Casație și Justiție în considerentele deciziei nr. 7/2010, pronunțată în soluționarea recursului în interesul legii, operațiunea juridică de înlocuire a sancțiunii are loc în faza de executare și vizează exclusiv stabilirea altei modalități de executare a sancțiunii cu amenda deja aplicată, schimbarea modalității de executare fiind determinată de faptul că amenda nu a fost achitată în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă și nici nu există posibilitatea executării silite.
Rezultă cu claritate faptul că executarea silită continuă pentru realizarea creanței datorate de contravenient bugetului consolidat al statului, modalitatea de realizare a creanșei fiind, însă, una specifică și se concretizeză în folosul adus unității administativ teritoriale prin activitatea prestată neremunerat, în domeniile stabilite de autoritățile locale, de către contravenient.
Nu trebuie omis faptul că suntem în continuarea în faza executării silite, ceea ce presupune și o atitudine activă din partea autorităților locale.
Ca și în cazul altor creanțe datorate bugetului consolidat al statului, sancțiunea prestarii unei activitati în folosul comunității este supusă prescripției extinctive în ceea ce privește posibilitatea executării ei silite.
În acest sens, art. 21 ind. 1 alin. (1) din OG nr. 55/2002 a prevăzut că „executarea sancțiunii prestarii unei activitati in folosul comunitatii se prescrie in termen de 2 ani de la data ramanerii irevocabile a hotararii judecatoresti prin care s-a aplicat sanctiunea”.
În raport de data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești prin care s-a aplicat sancțiunea, termenul de 2 ani este, în mod evident, împlinit.
Deși OG nr. 55/2002 nu prevede expres cauzele de întrerupere și suspendare a termenului de prescripție, potrivit art. 26 alin. (1) din OG nr. 55/2002, „dispozitiile prezentei ordonanțe se completează cu prevederile Codului de procedura civilă”, or potrivit art. 405 ind. 2 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cursul prescripției se întrerupe pe data îndeplinirii în cursul executării silite a unui act de executare.
Adresele de executare comunicate și recepționate de contravenient au valoarea unor acte de executare silită, putând fi asimilate somațiilor de executare, astfel încât aceste acte de executare au întrerupt cursul prescripție, determinând curgerea unui nou termen de prescripție de 2 ani, astfel încât nici la momentul sesizării și nici la momentul pronunțării termenul de doi ani prevăzut de legea specială nu era împlinit, cu consecința respingerii contestației la executare.
În ceea ce privește solicitarea curatorului special de suplimentarea onorariului provizoriu, instanța o va încuviința și va stabili un onorariu definitiv de 100 lei. Întrucât contestatorul a achitat onorariul provizotiu de 50 lei, acesta va fi obligat să achite curatorului special P. M. diferența de onorariu de 50 lei în contul indicat de aceasta sau direct.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge contestația la executare formulată de contestatorul ., cu sediul în . în contradictoriu cu intimatul M. I. B., C.N.P._, cu domiciliul în ., județ N. prin curator special avocat P. M., cu sediul în Iași, ., ., ..
Stabilește ca onorariul definitiv pentru curatorul special să fie în cuantum de 100 lei.
Constată că onorariul provizoriu a fost în cuantum de 50 lei și că a fost achitat de contestator.
Dispune obligarea contestatorului să achite curatorului special P. M. diferența de onorariu de 50 lei în contul indicat de aceasta sau direct.
Cu drept de apel în termen de 10 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Iași.
Pronunțată în ședință publică, azi, 01.04.2015.
Președinte, Grefier,
T. G. N. S.
Red./Tehnored.G.T./4ex./08.07.2015
| ← Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 4565/2015. Judecătoria... → |
|---|








