Contestaţie la executare. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2015/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 04-12-2015 în dosarul nr. 14454/2015
Dosar nr._ Cod operator: 3171
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINTA CIVILA NR._/2015
Ședința publică de la 04 decembrie 2015
Instanta constituita din:
PREȘEDINTE R. M. B.
Grefier F. R. C.
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe contestator . și pe intimat A. N. DE ADMINISTRARE FISCALA - DIRECTIA REGIONALA ANTIFRAUDA FISCALA 1 SUCEAVA, intimat ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE IAȘI DIN C. DIRECȚIEI GENERALE REGIONALE A FINANȚELOR PUBLICE IAȘI, având ca obiect contestație la executare.
Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică de la 10.11.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei pentru 24.11.2015, ulterior pentru astăzi, când:
INSTANȚA,
Prin contestația la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași sub numărul_, contestatoarea S.C. T. I. S.R.L. a formulat în contradictoriu cu intimata A. N. DE ADMINISTRARE FISCALA-DIRECTIA REGIONALA ANTIFRAUDA FISCALA 1 SUCEAVA, contestatie la executare împotriva deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr._/SV/13.08.2014, emisă de DRAF 1 SV, împotriva măsurii de instituire a popririi asigurătorii asupra conturilor contestatoarei, precum și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea.
În motivare contestatoarea a arătat urmatoarele:
I. Nerespectarea principiului dreptului de a fi ascultat, consacrat de dispozițiile art. 9 alin. (1) C. proc. fisc.
In sprijinul conduitei culpabile cu ocazia întocmirii deciziei intimata a invocat dispozițiile art 9 alin. (3) cod proc. fisc, insa există o diferență esențială între măsurile de executare silită și cele asigurătorii, pe de o parte si între executarea silită prin poprire și poprirea asigurătorie, pe de altă parte. Tocmai dispozițiile art. 129 alin. (3) sunt cele ce atestă transformarea, odată cu individualizarea creanței și ajungerea acesteia la scadență, în cazul neplății, a măsurilor asigurătorii în măsuri executorii. In speță, în situația instituirii popririi asigurătorii, date fiind consecințele grave si inutile ce urmau a se produce, poziția contestatoarei se impunea a fi observată, pentru a nu încălca un principiu fundamental ce guvernează raporturile procesual-fiscale la nivel administrativ.
II. Dispunerea măsurii asigurătorii a popririi nu era obligatorie. Instituirea măsurilor asigurătorii a fost invocată ca obligatorie, în condițiile art. 11 din Legea nr.241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale “in cazul in care s-a săvârșit o infracțiune prevăzuta de prezenta lege”. Insă din situația de fapt nu reiese niciun indiciu care sa conducă spre oasemenea concluzie, caz în care obligativitatea nu mai subzistă.
Dincolo de acestea, potrivit dispozițiilor an. 129 alin. (2) C. proc. fisc, se dispun măsuri asigurătorii sub forma popririi asigurătorii și sechestrului asigurătoriu asupra bunurilor mobile și/sau imobile proprietate a debitorului, precum si asupra veniturilor acestuia, când există pericolul ca acesta să se sustragă, să își ascundă ori să iși risipească patrimoniul periclitând sau îngreunând in mod considerabil colectarea.
Deși legea impune, intimata nu a afirmat și nici nu a motivat in niciun fel existența vreunui pericol, în accepțiunea textului de lege, sens în care această măsură a fost luată în mod aleatoriu, generând următoarele consecințe grave: imposibilitatea de a plăti furnizorii externi ce asigură locuința, transportul și hrana angajaților temporari puși la dispoziția utilizatorilor străini; imposibilitatea de a dispune de fonduri rezonabile în scopul asigurării unor servicii de consultanță și asistență juridică, precum și de a efectua cheltuieli ocazionate de desfășurarea unor proceduri; imposibilitatea de a plați furnizorii naționali ce asigură funcționarea normală a agenției de munca temporară; diminuarea considerabilă a activității contestatoarei, cu urmare firească a imposibilității de a face noi angajări; cauzarea și augmentarea stării de insolvabilitate a subscrisei, cu orientarea acesteia spre un inevitabil faliment.
III.In susținerea contestației la titlu, dat fiind faptul că emiterea deciziei de instituire a popririi asigurătorii reprezintă o consecință firească a măsurilor dispuse prin procesul verbal de control nr._/13.08.2014, contestatoarea a inteles in continuare sa expuna motivele invocate pe calea contestației împotriva acestui act administrativ-fiscal, avansându-le ca motive în susținerea contestației la executare împotriva deciziei.
In cursul anilor 2013 și 2014, contestatoarea, în virtutea autorizației de funcționare ., nr._/21.11.2012, a desfășurat activitatea de agent de muncă temporară, încheind în acest sens mai multe contracte de muncă temporară cu angajați din România și contracte de punere la dispoziție cu utilizatori, persoane juridice, din Franța.
Contestatoarea, asemenea tuturor agenților de muncă temporară ce încheie contracte de punere la dispoziție cu utilizatori externi, din România, a reușit să respecte suma condițiilor impuse de legislația muncii și cea fiscală, asigurând plata unor salarii egale sau mai mari decât salariul minim pe economie în România și, prin plata indemnizațiilor pentru prestarea muncii în străinătate, să ofere angajaților proprii o remunerație suficientă, la nivelul statului membru în care aceștia și-au desfășuat misiunile de muncă temporară, în speță, Franța.
Asimilarea diurnelor acordate pentru îndeplinirea misiunilor de muncă tempoară indemnizațiilor s-a realizat sub auspiciile încrederii oferite de întreaga piață a muncii temporare din România și mai ales de confirmările primite, cu ocazia efectuării unui control de rutină, din partea reprezentanților Inspectoratului Teritorial de Muncă Iași.
In urma efectuării unul control tematic, inspectorii antifraudă din cadrul D.R.A.F. 1 Suceava au estimat și pus în sarcina contestatoarei un prejudiciu total de 769.893,45 lei, cu titlu de contribuții diferite ce ar fi trebuit calculate șl virate de angajator la bugetul de stat, deopotrivă în numele salariatului temporar și al angajatorului.
Criticile aduse de catre contestatoare argumentelor inspectorilor antifrauda sunt expuse in cele ce urmeaza:
I. Greșita calificare a contractului de muncă temporară ca fiind o specie a contractului de intermediere.
A aratat contestatoarea ca, in esenta, contractul de muncă temporară încheiat între agentul de muncă temporară și angajat este dublat de un contract de punere la dispoziție încheiat în formă scrisă, în virtutea căruia condițiile de bază de muncă și de angajare referitoare la durata timpului de lucru, munca suplimentară, repausul zilnic și săptămânal munca de noapte, concediile și sărbătorile legale și salarizarea aplicabile salariaților temporari sunt, pe durata misiunii de muncă temporară la un utilizator, cel puțin acelea care s-ar aplica salariaților în cazul in care aceștia ar fi fost recrutați direct de către utilizatorul respectiv pentru a ocupa același loc de muncă (art. 11 alin. (3) din H.G. 1256/2011).
Mai mult decât atât, în lumina principiului preeminenței dreptului comunitar, natura juridică a contractului de muncă temporară este impusă prin dispozițiile definiții ale Directivei 2008/104/CE a Parlamentului European și a Consiliului. Astfel, contractul de muncă temporară este un contract de muncă încheiat între agentul de muncă temporară și lucrător și nicidecum un contract de intermediere. Ideea de "comision" este cea care i-a indus în eroare pe inspectorii antifrauda, beneficiile patrimoniale ale agentului de muncă temporară fiind în mod eronat considerate o contraprestație într-un contract de intermediere. însă contractul de muncă temporară, asemenea celui de punere la dispoziție, sum contracte cu titlu oneros, generând venituri și profit pentru agentul de muncă temporară, în virtutea activității sale lucrative.
II. Critica interpretării oferite de Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, oferite prin adresa nr. 1O654/DCRM/23.06.2014.
III. Distincția conceptuală dintre instituția detașării și cea a misiunii de muncă temporară nu justifică o discriminare de ordin fiscal.
A precizat contestatoarea ca actualmente legislația internă nu asimilează misiunea de muncă temporară detașării sau delegării. Insă nici nu prevede în mod expres o distincție netă între cele două instituții, iar inspectorii antifrauda au realizat o separație esențială între cele două instituții pentru a ajunge la rezultatul unei baze de impozitare augmentate în favoarea bugetului de stat. Dar chiar cu prețul realizării unei colectări diminuate, drepturile și interesele legitime ale contribuabililor se impun a fi respectate mai presus de interesul bugetar public.
Contestatoarea a aratata ca nu împărtășeste viziunea dualista a inspectorilor antifraudă care au găsit de cuviință a alege între dispozițiile Directivei 96/71/CE a Parlamentului European și cele ale Directivei 2008/104/CE a Parlamentului European și a Consiliului, căci acestea nu se exclud reciproc, ba din contră, cea dintâi reprezintă un veritabil suport normativ pentru cea din urmă.
A invederat ca există o vădită și nejustificată discriminare între persoane care se află în aceeași situație de fapt, însă, din pricina regimului juridic conceptual distinct, trebuie să suporte sarcini fiscale diferențiate. In același sens, este discriminat agentul de muncă temporară față de angajatorul care încheie contracte individuale de muncă și ulterior își detașează angajații chiar dacă, în realitate, situația angajaților nu este diferita.
IV. Infrângerea principiului unional al liberei circulații a forței de muncă în Uniunea Europeană, garantat prin dispozițiile art. 45 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene - versiunea consolidată (TFUE). Stabilirea unei baze de impozitare într-un Stat Membru, prin coerciție, la nivelul salariului minim pe economie impus de legislația altui Stat Membru, în contextul unui regim juridic incert al remunerațiilor lucrătorilor ce au încheiar contracte de muncă temporară, constituie o barieră în calea liberei circulații a lucrătorilor în Uniunea Europeană.
V. Consecințele absurde ale includerii sumelor plătite cu titlu de indemnizație/diurnă în sfera salariilor plătite angajaților, fiind –in opinia contestatoarei- suficient a însuma cheltuielile efectuate cu suma imputată cu titlu de prejudiciu pentru a observa un nonsens: rezultatul depășește cifra de afaceri. Acțiunile de control soldate cu recalcularea bazei de impozitare precum în cazul de față vor conduce inevitabil la insolvență și faliment, iar odată cu falimentul acestor agenți se vor compromite și șansele de angajare și realizare a veniturilor pentru un număr foarte mare de persoane apte de muncă din România.
Contestatoarea a motivat cererea in drept pe dispozitiile legale ale art. 172 alin.1 si 3 din codul de procedura fiscala.
Intimata A. N. DE ADMINISTRARE FISCALA-DIRECTIA REGIONALA ANTIFRAUDA FISCALA 1 SUCEAVA a formulat întâmpinare, solicitand respingerea contestației la executare prin care se cere anularea Deciziei de instituire a masurilor asigurătorii nr._/13.08.2014 si a actelor de executare ca neîntemeiată, si ca fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă, in ceea ce privește cererea de anulare a actelor de executare emise in temeiul deciziei de instituire a masurilor asigurătorii.
A aratat intimata ca, în fapt, în perioada 17.07._14 s-a efectuat un control operativ și inopinat la ., care a avut ca obiectiv principal stabilirea realității operațiunilor economice desfășurate, respectiv legalitatea și temeinicia înregistrării unor cheltuieli privind diurna acordată salariaților angajati cu contract de muncă temporară pe durata misiunii menționate în contractele de punere la dispoziție, încheiate cu utilizatorii externi, pentru fiecare misiune în parte, aferente perioadei ianuarie 2013 - iunie 2014.
. lași desfășoară activitate de contractare, pe baze temporare a personalului, cod CAEN 7820 și încheie contract de punere la dispoziție cu utilizatori externi din Franța, în care se menționează, pe de o parte, numele și prenumele persoanei ce va fi pusă la dispoziție, locul executării misiunii și programul de lucru (art.91 alin. 2 lit. b) din Codul muncii, remunerația la care are dreptul salariatul (art. 91 alin. 2 lit.f) din același act normativ, dar nu se menționează valoarea comisionului de care ar trebui să beneficieze agentul de muncă temporară.
Parțile contractului de punere la dispoziție sunt utilizatorul extern și agentul de muncă temporară . lași, în timp ce salariatul este un tert, față de care, contractul produce efecte numai dacă acesta își asumă angajamentul la care s-a obligat agentul de muncă temporară.
Astfel, în 2013 au fost încheiate mai multe contracte de punere la dispoziție, cu parteneri firme externe, din Franța. În baza acestor contracte, la 31.12.2013 firma avea în plată un număr de 34 angajați, conform statului de salarii.
Lucrătorului temporar i se aplică Directiva 2008/104/CE a Parlamentului European și a Consiliului, privind munca prin agent de muncă temporară transpusă în Codul muncii, art. 88-102 si în HG nr.1256/_ privind condițiile de înființare și funcționare precum și procedura de autorizare a agentului de muncă temporară.
In preambulul Directivei 2008/104/CE a Parlamentului European și a Consiliului, privind munca prin agent de muncă temporară, la pct. 2. ultimul paragraf, se arată că "munca prin agent de muncă temporară este denumită muncă temporară".
Tot în preambulul Directivei, la pct. 14, se menționează că "condițiile de muncă și de angajare aplicabile lucrătorilor temporari ar trebui să fie cel puțin acelea care s-ar aplica lucrătorilor în cazul în care aceștia ar fi recrutați de întreprinderea utilizatoare pentru a ocupa același loc de muncă".
Art. 3 litera f) al Directivei definește noțiunea condiții de muncă și de angajare, ca fiind acele "condiții de muncă și de angajare stabilite prin legislație, reglementări, dispoziții administrative, convenții colective și/sau alte dispoziții generale obligatorii în vigoare la întreprinderea utilizatoare cu privire la:
i)durata timpului de lucru, orele suplimentare, pauzele, concediile și sărbătorile legale;
ii)remunerație;
Art. 5 din Directiva 2008/104/CE, care reglementează principiul egalității de tratament, prevede expres că "condițiile de bază de angajare și de muncă aplicabile lucrătorilor temporari sunt, pe durata misiunii de muncă temporară în cadrul unei întreprinderi utilizatoare, cel puțin acelea care s-ar aplica lucrătorilor în cazul în care aceștia ar fi fost recrutați direct de întreprinderea utilizatoare respectivă pentru a ocupa același loc de muncă".
Numai în anul 2013, . lași a încheiat mai multe contracte de punere la dispoziție cu parteneri firme externe, din Franța și ulterior contracte de muncă temporare, denumite generic, contracte individuale de muncă, pentru care ar fi trebuit să remunereze lucrătorii temporari cu salarii cel puțin la nivelul minim din Franța.
Contrar celor prevăzute în cuprinsul Directivei 2008/104/CE, societatea contestatoare a plătit salarii apropiate de salariul minim pe economie din România și diurnă. Prin însumarea salariului minim garantat în plată în România cu diurna, . lași a plătit totuși lucrătorii temporari cu sume care ajung la nivelul unui salariu minim, aplicabil în Franța, dar prin înregistrarea în contul 625 - Cheltuieli cu deplasări, detașări în loc de contul 421 -Salarii datorate personalului, nu s-au calculat, reținut și virat contribuțiile sociale obligatorii individuale, deși îi revenea această obligație în temeiul art._ din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările si completările ulterioare, care prevede ca persoanele fizice și juridice care au calitatea de angajator, precum și entitățile prevăzute la art. 2963 lit. f) și g) au obligația de a calcula, de a retine și de a vira lunar contribuțiile de asigurări sociale obligatorii.
Societatea contestatoare, . are calitatea de angajator în accepțiunea art. 2 al Directivei 2008/104/CE, potrivit căruia "obiectivul directivei este de a asigura protecție lucrătorilor temporari și de a îmbunătăți calitatea muncii prin agent de muncă temporară prin aplicarea principiului egalității de tratament așa cum este prevăzut la art. 5, lucrătorilor temporari și prin recunoașterea agenților de muncă temporară în calitate de angajatori [...]."
Societatea a procedat astfel, explicând organelor de control că munca temporară în străinătate este de fapt o detașare în Franța și ca urmare, lucrătorului temporar i se cuvine salariul minim pe economie din România, plus diurna, salariatul neavând dreptul la remunerația pe care o încasează lucrătorul în cazul în care ar fi fost recrutat direct de întreprinderea utilizatoare respectivă pentru a ocupa același loc de muncă, negând astfel, dispozițiile art. 5 ale Directivei 2008/104/CE care reglementează principiul egalității de tratament prin utilizarea sintagmei "cel puțin acelea care s-ar aplica lucrătorilor dacă ar fi recrutați direct de către utilizator".
Mijlocul folosit pentru remunerarea lucrătorului temporar a condus la înregistrarea diurnei, parte componentă a salariului temporar, în contul 625 - Cheltuieli cu deplasări, detașări, cheltuială deductibilă din punct de vedere fiscal care nu comportă obligații fiscale de natura obligațiilor sociale obligatorii.
Agentul economic a recurs la aceste mijloace (neînregistrarea salariului în contul 421 și înregistrarea acestuia în contul 625 atribuit cheltuielilor cu detașarea și delegarea) cu scopul de a nu fi calculate, plătite, reținute și virate contribuțiile sociale obligatorii către bugetul statului, datorate de angajat.
Legislația privind munca prin agent de muncă temporară definește clar și fără echivoc la art. 3 lit. b) din Directiva 2008/104/CE că "agentul de muncă temporară înseamnă persoana fizică sau juridică ce, în conformitate cu legislația națională, încheie contracte de muncă sau raporturi de muncă cu lucrători temporari pentru a-i pune la dispoziția unor întreprinderi utilizatoare, pentru a lucra cu titlu temporar sub supravegherea și conducerea acestora". F. de aceasta situație, rezultă dincolo de orice dubiu că, agentul de muncă încheie contracte cu lucrătorii temporari (elementul mijloc) pentru a fi puși la dispoziția utilizatorilor externi (elementul scop) astfel încât nu se poate interpreta ca punerea la dispoziție reprezintă detașarea .
Instituția muncii temporare se aseamănă cu detașarea, dar nu se confundă, deoarece în primul caz, salariatul încheie contractul de muncă temporară cu scopul de a lucra temporar la un utilizator sub supravegherea și conducerea acestuia, iar, in cel de-al doilea caz, pentru a evalua dacă un lucrător este detașat temporar și desfășoară munca pe teritoriul unui stat membru, altul decât cel în care lucrează în mod obișnuit, se examinează toate elementele factuale care caracterizează munca și situația lucrătorului. Aceste elemente pot include:
-munca se desfășoară pentru o perioadă de timp limitată în alt stat membru;
-detașarea se efectuează în alt . în care sau din care lucrătorul detașat își desfășoară activitatea în mod obișnuit;
-lucrătorul detașat se întoarce sau așteaptă că își va relua munca în statul membru din care a fost detașat, după finalizarea muncii pentru care a fost detașat.
Scopul (punerea salariatului la dispoziția unui utilizator) a fost anterior stabilit, însă pentru a nu achita obligațiile sociale obligatorii către bugetele statului din partea angajatului, contestatoarea a înregistrat o componentă a salariului în contul de diurnă 625, ca și cum salariatul ar fi fost detașat de la un loc de muncă pe care nu îl are în mod obișnuit, la un alt loc de muncă.
Această conduită a dus, în final, la necalcularea, nereținerea și nevirarea lunară, în mod continuu și succesiv, în perioada ianuarie 2013 - iunie 2014 a contribuțiilor sociale obligatorii, prevăzute la art.296 18, Titlul IX2 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările si completările ulterioare.
Sumele nevirate au fost calculate de către organul de control, având în vedere cheltuielile înregistrate în contul 625 din balanțele de verificare aferente lunilor ianuarie 2013 și iunie 2014 stabilindu-se astfel, că . lași ar fi sustras lunar de la plată, contribuții sociale obligatorii de la toți salariații temporari, în mod continuu și succesiv cât și impozitul pe salarii, prejudiciind astfel bugetele statului cu suma de 769.893.45 lei.
Conform art. 296 indice3 litera a) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările si compeltarile ulterioare, contribuabili ai sistemului de asigurări sociale sunt "persoanele fizice rezidente care realizează venituri din salarii sau asimilate salariilor, precum și orice alte venituri din desfășurarea unei activități dependente, cu respectarea prevederilor instrumentelor juridice internaționale la care România este parte".
Potrivit art. 296 indice 4 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificarle si completairle ulterioare, baza lunară de calcul al contribuțiilor sociale individuale obligatorii, în cazul persoanelor prevăzute la art. 2963 lit. a) și b), reprezintă câștigul brut realizat din activități dependente, în țară și în străinătate, cu respectarea prevederilor instrumentelor juridice internaționale la care România este parte, care include:
a)veniturile din salarii, în bani și/sau în natură, obținute în baza unui contract individual de muncă, a unui raport de serviciu sau a unui statut special prevăzut de lege. în situația personalului român trimis în misiune permanentă în străinătate, veniturile din salarii cuprind salariile de bază corespunzătoare funcțiilor în care persoanele respective sunt încadrate în țară, la care se adaugă, după caz, sporurile și adaosurile care se acordă potrivit legii. Pentru salariile obținute de lucrătorii temporari, pe lângă contribuțiile sociale obligatorii se mai datorează și impozit pe venit.
Conform art. 55 alin. (4) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările si completările ulterioare, anumite sume nu sunt incluse în veniturile salariale și nu sunt impozabile, în înțelesul impozitului pe venit. In aceasta categorie intra si sumele sau avantajele primite de persoane fizice din activități dependente desfășurate într-un stat străin, indiferent de tratamentul fiscal din statul respectiv. Fac excepție veniturile salariale plătite de către sau în numele unui angajator care este rezident în România ori are sediul permanent în România, care sunt impozabile în România numai în situația în care România are drept de impunere;
Pct. 873 din Normele metodologice de aplicare a acestui articol prevede că veniturile din salarii obținute de contribuabilii prevăzuți la art. 40 alin. (1) lit. a) și alin. (2) din Codul fiscal pentru activitatea desfășurată într-un stat cu care România are încheiată convenție de evitare a dublei impuneri și care sunt plătite de către sau în numele unui angajator care este rezident în România sau are sediul permanent în România sunt impozabile în România dacă persoana fizică este prezentă în acel stat pentru o perioadă care nu depășește perioada prevăzută în convenția de evitare a dublei impuneri încheiată de România cu statul în care se desfășoară activitatea și veniturile din salarii nu sunt suportate de un sediu permanent al angajatorului care este rezident în România.
Având în vedere cuantumul mare al obligațiilor fiscale estimate prin Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr._/SV/13.08.2014 și procesul verbal nr._/13.08.2014 raportat la metoda apreciata de intimata ca fiind frauduloasă și dolosivă de sustragere de la plata obligațiilor fiscale (înregistrarea salariilor din contul 421 în contul de diurnă 625), perioada îndelungată de sustragere de la plata acestor obligații fiscale (ianuarie 2013 și până în luna martie 2014), continuitatea și succesivitatea actului de sustragere de la plata obligațiilor stabilite în procesul verbal, creează pericolul ca suma de 769.893,45 lei să nu poată fi recuperată în viitor, deoarece agentul economic și în acest moment practică aceeași modalitate de sustragere de la plata contribuțiilor sociale obligatorii, ceea ce periclitează si îngreuneză în mod considerabil colectarea pe viitor a obligațiilor fiscale.
Contrar criticilor aduse de contestatoare deciziei de instituire a masurilor asigurătorii referitoare la netemeinicie si nelegalitatea acesteia sau nemotivarea actului contestat, învederam instanței faptul ca, in speța, sunt întrunite cerințele prevăzute de art. 129 din Ordonanata Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscală, republicata, cu modificările si completările ulterioare, referitoare la instituirea masurilor asigurătorii.
Astfel, potrivit articolului menționat mai sus, masurile asigurătorii (sub forma popririi asigurătorii si a sechestrului asiguratoriu asupra bunurilor imobile si/sau imobile proprietate a debitorului, precum si asupra veniturilor acestuia) se dispun, prin decizie motivata a organului fiscal competent, ori de cate ori exista pericolul ca debitorul sa se sustragă, sa isi ascundă ori sa isi risipească patrimoniul, periclitând sau ingreunand in mod considerabil colectarea si se duc la îndeplinire, prin procedura administrativa, de organele fiscale competente. In decizie, organul fiscal va preciza debitorului ca prin constituirea unei garanții la nivelul creanței stabilite sau estimate, dupa caz, masurile asigurătorii vor fi ridicate. Aceste masuri pot fi luate si înainte de emiterea titlului de creanța, inclusiv in cazul efectuării de controale sau al antrenării răspunderii solidare. împotriva actelor prin care se dispun și se duc la îndeplinire măsurile asigurătorii cel interesat poate face contestație în conformitate cu prevederile art. 172 din Ordonanata Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificările si completările ulterioare.
Totodată, pct. 2.1 lit. a) si c) din Ordinul președintelui Agenției Naționale de Adminisreare Fiscala nr. 2065/2010 privind Procedura de aplicare efectivă a măsurilor asigurătorii prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, prevede ca organul de control poate dispune măsuri asigurătorii ori de câte ori sunt indicii că există pericolul ca debitorul să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea:
•"în urma constatării unor acte și fapte care pot constitui infracțiuni de evaziune fiscală sau fraudă fiscală și vamală, în cazul cărora prejudiciul nu a fost stabilit prin acte administrative fiscale de impunere, potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătățirea și reorganizarea activității Agenției Naționale de Administrare Fiscală, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, cu modificările și completările ulterioare" si
•"în situația în care urmează să fie stabilite obligații fiscale cu ocazia acțiunii de control prin acte administrative fiscale de impunere."
De asemenea, pct. 5.1.1. din Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscala nr. 2065/2010 prevede ca, în situația în care organul de control, în timpul acțiunii de control, efectuate după procedurile prealabile de documentare pentru control și în urma analizei dosarului fiscal, situațiilor financiare, declarațiilor fiscale sau a altor documente și a informațiilor pe care le deține, constată că există suficiente informații că debitorul nu și-a declarat materia impozabilă și totodată apreciază că există pericolul iminent să se sustragă de la plata obligațiilor la bugetul general consolidat sau să prejudicieze bugetul, prin ascunderea sau risipirea patrimoniului, periclitând sau îngreunând în mod deosebit colectarea, va dispune luarea măsurilor asigurătorii, iar organul de executare va proceda la ducerea la îndeplinire a măsurilor asigurătorii împreună cu organul de control.
Din cuprinsul textelor legale anterior enunțate rezultă, deci, ca pentru a se justifica instituirea acestei masuri, organul de control trebuie să aprecieze că există pericolul ca debitorul să sustragă de la urmărire sau sa își ascundă ori sa își risipească patrimoniul, aspecte care au fost evidențiate in cuprinsul deciziei de instituire a masurilor asigurătorii.
Este adevărat ca aprecierea pericolului nu este însă subiectivă, ci trebuie justificată prin raportare la comportamentul fiscal al contribuabilului, al reprezentanților legali/al asociaților si la conținutul declarațiilor fiscale și a situației financiare a debitoarei (mod de declarare și plată, situații de atragere a răspunderii solidare, situații de insolvență sau de insolvabilitate etc).
Or, in cuprinsul deciziei de instituire a masurilor asigurătorii se precizează motivele care au determinat organul fiscal la dispunerea masurilor asigurătorii, in urma acțiunilor de control operativ efectuate de inspectorii antifrauda din cadrul Direcției Regionale Antifrauda Fiscala 1 Suceava la contribuabilul ..
Prin urmare, criticile contestatoarei privind lipsa motivării luării masurilor asigurătorii sunt neîntemeiate.
Referitor la critica reclamantei privind nerespectarea de către organul fiscal a prevederilor art. 9 alin. (1) din Ordonanata Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificările si completările ulterioare, invederam instanței ca art. 9 alin. (2) lit. d) din același act normativ prevede, in mod expres, ca organul fiscal nu este obligat să procedeze la audierea contribuabilului, cand urmează să se ia măsuri de executare silită.
In plus, modelul deciziei de instituire a masurilor asigurătorii, aprobat prin Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscala nr. 2605/2010, act normativ in vigoare, cuprinde mențiunea potrivit căreia nu este obligatorie audierea contribuabilului, cand urmează sa se ia masuri de executare silita, aspect precizat si in decizia contestata in prezenta cauza.
In speța, masurile asigurătorii au fost instituite in baza prevederilor art.129 alin. (3) din Ordonanata Guvernului nr. 93/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificările si completările ulterioare, care prevede, in mod expres, ca: "pot fi luate si înainte de emiterea titlului de creanța, inclusiv in cazul efectuării de controale sau al antrenării răspunderii solidare. Masurile asigurătorii dispuse atat de organele fiscale competente, cat si de instanțele judecătorești ori de alte organe competente, daca nu au fost desființate in condițiile legii, raman valabile pe toata perioada executării silite, fara indeplinirea altor formalități.Odată cu individualizarea creanței si ajungerea acesteia la scadenta, in cazul neplății, masurile asigurătorii se transforma in masuri executorii."
Aceasta viziune a legiuitorului a fost determinata de imperativul eficientizarii procedurilor de recuperare a debitelor pe care operatorii economici le înregistrează la bugetul de stat. In acest sens, art. 215 alin. (1) din Codul de procedura fiscala prevede in terminis ca introducerea contestației nu suspenda executarea actului administrativ fiscal. Acest lucru echivalează cu continuarea procedurilor de executare silita de către organele fiscale impotriva debitorului. In aceste condiții, pentru a se recupera creanțele fiscale pe care acesta le are la bugetul de stat, legiuitorul a prevăzut ca masurile asigurătorii sa ramana valabile pe toata durata executării silite, ca o garanție pentru recuperarea creanței fiscale datorate.
Faptul ca odată cu individualizarea creanței si ajungerea acesteia la scadenta, in cazul neplății, masurile asigurătorii se transforma in masuri executorii, nu este decât o aplicare a imperativului mai sus enunțat.
Totuși, aceste masuri sunt menținute in continuare, constituindu-se in garanția executării intru totul de către debitor a obligațiilor sale fiscale. In caz contrar, ar exista pericolul nerecuperarii creanțelor la bugetul de stat si ar demonstra o lipsa de diligenta atat a legiuitorului, cat si a organelor de executare. Or, finalitatea oricărei proceduri de executare silita este recuperarea debitelor datorate, indiferent de creditorul obligației.
Având în vedere constatările preliminare ale organelor fiscale și existând pericolul ca societatea să-și înstrăineze patrimoniul, prejudiciind astfel bugetul de stat, s-a procedat, în deplină concordanță cu prevederile art. 129 alin. (3) din Ordonanata Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificările si completările ulterioare, la emiterea deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii de către organele din cadrul Direcției Regionale Antifrauda Fiscala 1 Suceava, care au efectuat controlul.
Ulterior, acest act a fost transmis organelor de executare competente din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice lasi, care au procedat la instituirea popririi asigurătorii.
Nu in ultimul rand, emiterea deciziei de instituire a masurilor asigurătorii a cărei anulare se solicită prin acțiunea ce face obiectul prezentului dosar este o prerogativă legală la îndemâna organului fiscal ce poate dispune masuri asigurătorii asupra bunurilor contribuabilului, pentru ca recuperarea creanțelor să aibă loc efectiv. Totodată, această măsură a fost determinată de imperativul eficientizării procedurilor de recuperare a prejudiciului produs de contestatoare, iar finalitatea acestei proceduri este recuperarea prejudiciului cauzat.
Prin urmare, este suficient pentru luarea măsurilor asigurătorii numai să se constate pericolul sustragerii/ascunderii/risipirii patrimoniului debitoarei, cu consecința îngreunării procedurii de colectare, nefiind necesară producerea vreunuia dintre evenimentele precizate anterior. De asemenea, sustragerea de la plata obligațiilor către bugetul general consolidat, prin încălcarea prevederilor mai sus invocate, este o suficientă dovadă că se impuneau în cauză luarea unor măsuri asigurătorii care să protejeze creanța evidențiată de organele de control.
Prin raportare la dispozițiile art.129 alin. (3) din Ordonanata Guvernului nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările si completările ulterioare, organul fiscal, ori de câte ori constată că există pericolul ca contribuabilul supus controlului să se sustragă, să își ascundă sau să își risipească patrimoniul, îngreunând în mod considerabil colectarea creanțelor, are dreptul legal de a dispune, de urgență, măsuri asigurătorii.
Intrucât pe parcursul acestei perioade contestatoarea nu a făcut niciun fel de dovada existenței unei alte situații de fapt decât cea reținută de organele de control care au dispus măsurile contestate deși, potrivit dispozițiilor art.1169 din Codul civil și art.129 alin. (1) teza finală din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul procedură fiscală, republicata, cu modificările si completările ulterioare, lui îi incumbă aceasta sarcină a probei și, întrucât în speță, nu se poate reține existența vreunei cauze de nulitate absolută a Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii, trebuie constatat că forța probantă a acestui act nu a fost înlăturată, bucurându-se în continuare de prezumția de legalitate și temeinicie instituită de lege în favoarea sa.
Instanta, raportat la exceptia lipsei de calitate procesuală pasivă a intimatei A. N. DE ADMINISTRARE FISCALA-DIRECTIA REGIONALA ANTIFRAUDA FISCALA 1 SUCEAVA, in ceea ce privește cererea de anulare a actelor de executare emise in temeiul deciziei de instituire a masurilor asigurătorii, a dispus introducerea in cauza a emitentei adresei de infiintare a popririi asiguratorii nr._/25.08.2014- D.G.R.F.P. IASI-ADMINISTRATIA JUDETEANA A FINANTELOR PUBLICE IASI.
La data de 23.09.2015, intimata ADMINISTRATIA JUDETEANA A FINANTELOR PUBLICE IASI a formulat intampinare, solicitand respingerea contestatiei ca ramasa fara obiect, ca urmare a intrarii in vigoare a Legii nr. 209/2015 privind anularea unor obligatii fiscale. In urma acestui fapt, intimata D.G.R.F.P. IASI-ADMINISTRATIA JUDETEANA A FINANTELOR PUBLICE IASI a intocmit lista obligatiilor fiscale ce pot face obiectul anularii prevazute de Legea nr. 209/2015 cu privire la contribuabilul ., in temeiul careia urmeaza sa se procedeze la scaderea din evidentele fiscale a sumelor stabilite suplimentar prin Decizia de impunere contestată.
Analizând actele dosarului, instanța reține ca în fapt, în perioada 17.07._14, reprezentantii intimatei D.G.R.F.P. IASI-ADMINISTRATIA JUDETEANA A FINANTELOR PUBLICE IASI au desfasurat un control operativ și inopinat la ., care a avut ca obiectiv principal stabilirea realității operațiunilor economice desfășurate, respectiv legalitatea și temeinicia înregistrării unor cheltuieli privind diurna acordată salariaților angajati cu contract de muncă temporară pe durata misiunii menționate în contractele de punere la dispoziție, încheiate cu utilizatorii externi, pentru fiecare misiune în parte, aferente perioadei ianuarie 2013 - iunie 2014.
. lași desfășoară activitate de contractare, pe baze temporare a personalului (cod CAEN 7820) și încheie contracte de punere la dispoziție cu utilizatori externi din Franța, în care se menționează, pe de o parte, numele și prenumele persoanei ce va fi pusă la dispoziție, locul executării misiunii și programul de lucru (art.91 alin. 2 lit. b) din Codul muncii, remunerația la care are dreptul salariatul (art. 91 alin. 2 lit.f) din același act normativ.
S-a retinut de catre intimată conduita societatii . de necalculare, nereținere și nevirare lunară, în mod continuu și succesiv, în perioada ianuarie 2013 - iunie 2014 a contribuțiilor sociale obligatorii, prevăzute la art.296 indice 18, Titlul IX indice 2 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările si completările ulterioare.
Sumele nevirate au fost calculate de către organul de control, având în vedere cheltuielile înregistrate în contul 625 din balanțele de verificare aferente lunilor ianuarie 2013 și iunie 2014 stabilindu-se astfel, că . lași ar fi sustras lunar de la plată, contribuții sociale obligatorii de la toți salariații temporari, în mod continuu și succesiv cât și impozitul pe salarii, prejudiciind astfel bugetele statului cu suma de 769.893.45 lei. Cuantumul obligațiilor fiscale estimat prin Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr._/SV/13.08.2014 și procesul verbal nr._/13.08.2014 a condus la instituirea masurii asiguratorii de poprire asiguratorie asupra disponibilitatilor banesti aflate in conturile bancare ale ..
Masura a fost pusa in executare de catre D.G.R.F.P. IASI-ADMINISTRATIA JUDETEANA A FINANTELOR PUBLICE IASI, conform adresei de infiintare a popririi nr._/25.08.2014, calitate de tert poprit avand UNICREDIT TIRIAC BANK.
În drept, potrivit art.712 alin.1 C.p.civ., împotriva executarii silite, a incheierilor date de executorul judecatoresc precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare (…), iar potrivit alin.2, „daca nu s-a utilizat procedura prevazuta la art. 443, se poate face contestatie si in cazul in care sunt necesare lamuriri cu privire la intelesul, intinderea sau aplicare titlului executoriu”.
ART. 172 din O.G. 92/2003 prevede:
(1) Persoanele interesate pot face contestație împotriva oricãrui act de executare efectuat cu încãlcarea prevederilor prezentului cod de cãtre organele de executare, precum și în cazul în care aceste organe refuzã sã îndeplineascã un act de executare în condițiile legii.
(3) Contestația poate fi fãcutã și împotriva titlului executoriu în temeiul cãruia a fost pornitã executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotãrâre datã de o instanțã judecãtoreascã sau de alt organ jurisdicțional și dacã pentru contestarea lui nu existã o altã procedurã prevãzutã de lege.
In ceea ce priveste contestatia la titlu, instanta observa că titlul in baza caruia s-a dispus emiterea Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr._/SV/13.08.2014 este reprezentat de Procesul verbal de control nr._/13.08.2014 incheiat de A. N. DE ADMINISTRARE FISCALA-DIRECTIA REGIONALA ANTIFRAUDA FISCALA 1 SUCEAVA (f.53).
Analizand continutul contestatiei formulate, se constata ca motivele de contestatie la titlu au fost deduse judecatii drept „motive in sustinerea contestatiei la executare impotriva Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr._/SV/13.08.2014”.
Instanta reține că nu poate analiza aspectele invocate de contestator privind existența și întinderea obligației de plată astfel cum aceasta a fost stabilită prin Procesul verbal de control nr._/13.08.2014 pentru că, în acest scop, contestatorul are deschisă calea contestației împotriva actului administrativ fiscal potrivit art. 205 și urm. Cod procedură fiscală, la organul administrativ fiscal și ulterior la instanța de contencios administrativ.
Instanța este chemată să verifice exclusiv dacă masura asiguratorie a fost instituita, iar executarea silită a fost declanșată și derulată, cu respectarea prevederilor legale. Controlul instanței de judecata in cadrul prezentei contestații la executare este limitat la verificarea legalității deciziei de instituire a măsurii asiguratorii prin prisma dispozițiilor art. 129 din OG 92/2003 care reglementează condițiile in care masurile asiguratorii pot fi luate.
Instanta va raspunde, prin urmare, doar criticilor formulate în acest sens.
In ceea ce priveste contestatia la executare formulata impotriva Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr._/SV/13.08.2014, instanta retine aplicabilitatea dispozitiilor art. 129 din Codul de procedura fiscala in vigoare la data emiterii deciziei.
Față de critica privind incalcarea dreptului contestatoarei de a fi ascultată, instanta constata caracterul nefondat al acesteia.
In Procesul verbal de control nr._/13.08.2014, in cadrul capitolului IV, subcapitolul al doilea, se mentioneaza dispozitia de instituire a popririi asiguratorii asupra disponibilitatilor banesti aflate in conturile bancare ale societatii, iar in incheierea actului, s-a consemnat faptul ca față de constatările inscrise in procesul verbal, contribuabilul nu a formulat un punct de vedere. Instanta remarcă imprejurarea ca i s-a dat posibilitatea contestatoarei sa isi exprime pozitia față de masura asiguratorie instituită.
In ceea ce priveste caracterul -apreciat de catre intimată ca fiind -obligatoriu al instituirii masurii asiguratorii, se retin dispozitiile art. 129 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, care reglementeaza in sensul urmator:
“Se dispun măsuri asigurătorii sub forma popririi asigurătorii și sechestrului asigurătoriu asupra bunurilor mobile și/sau imobile proprietate a debitorului, precum și asupra veniturilor acestuia, când există pericolul ca acesta să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea.”
Instanta observa ca nu este intemeiata sustinerea contestatoarei in sensul ca intimata nu a afirmat si nici nu a motivat in niciun fel existenta vreunui pericol in acceptiunea textului de lege.
Instanța retine ca in cauza controlul asupra deciziei de instituire a măsurii asigurătorii se va mărgini la a verifica dacă există sau nu temeiuri de fapt care să nască bănuiala rezonabilă că exista pericolul ca debitorul fiscal sa se sustragă, sa își ascundă ori sa își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea.
Instanța retine ca masurile asiguratorii prevăzute de Codul de procedura fiscala constau in indisponibilizarea unor bunuri sub forma popririi sau a sechestrului impus asupra bunurilor debitorului. Odată cu individualizarea creanței si ajungerea acesteia la scadenta, in cazul neplății, masurile asiguratorii se transforma in masuri executorii.
Aceasta viziune a legiuitorului a fost determinata de imperativul eficientizării procedurilor de recuperare a debitelor pe care operatorii economici le înregistrează la bugetul de stat.
Pentru a se recupera creanțele fiscale pe care acesta le are la bugetul de stat, legiuitorul a prevăzut ca masurile asiguratorii sa rămână valabile pe toata durata executării silite, ca o garanție pentru recuperarea creanței fiscale datorate. Faptul ca odată cu individualizarea creanței si ajungerea acesteia la scadenta, in cazul neplății, masurile asiguratorii se transforma in masuri executorii, nu este decât o aplicare a imperativului mai sus enunțat.
Având în vedere constatările preliminare ale organelor fiscale și existând pericolul ca societatea să-și înstrăineze sau sa isi diminueze patrimoniul, prejudiciind astfel bugetul de stat, s-a procedat, în deplină concordanță cu prevederile art. 129 alin. 2, 3 și 4 din O.G. nr. 92/2003 la emiterea deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii de către organele fiscale. Măsurile asigurătorii nu trebuie confundate cu măsurile concrete de executare silită întreprinse de organele fiscale. Toate aceste aspecte au fost reținute în mod corect de către organul de control, acestea fiind premisele inițiale care au determinat organul de control să procedeze la emiterea deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii.
În cauza, este pe deplin satisfăcută condiția prevăzută de Codul de procedură fiscală pentru instituirea acestei măsuri și anume existența pericolului ca debitorul, fața de bugetul general consolidat al statului să se sustragă, să-și ascundă sau să-și risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea veniturilor.
Astfel, in Referatul justificativ al masurii asiguratorii emis la data de 13.08.2014 (f.48), precum si in Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr._/SV/13.08.2014 (f.51), a fost motivata necesitatea dispunerii masurilor asiguratorii pe considerentul ca agentul de munca temporara . nu a incadrat corect din punct de vedere financiar-contabil sumele acordate salariatilor si, prin urmare, nu s-au calculat, nu s-au retinut si nu s-au virat toate contributiile sociale obligatorii si impozitele datorate de salariat si de angajator catre bugetul statului.
Faptele prin care se pretinde de catre intimată că s-au încălcat de către contestatoare dispozițiile fiscale in materie cu referire directa la obligațiile stabilite prin Procesul verbal de control nr._/13.08.2014, au condus la necesitatea institurii unei masuri asiguratorii, in vederea garantării executării creanței către bugetul de stat.
In ceea ce priveste actul de executare al infiintarii popririi de catre D.G.R.F.P. IASI-ADMINISTRATIA JUDETEANA A FINANTELOR PUBLICE IASI, instanta remarcă faptul că acesta nu a fost criticat in mod distinct, ci s-a solicitat anularea ca efect al anularii deciziei de instituire a masurii.
Pentru toate cele ce preced, instanta va respinge ca neintemeiata contestatia.
Faptul că la data de 23.09.2015, intimata D.G.R.F.P. IASI-ADMINISTRATIA JUDETEANA A FINANTELOR PUBLICE IASI a invederat ca a intocmit lista obligatiilor fiscale ce pot face obiectul anularii prevazute de Legea nr. 209/2015 cu privire la contribuabilul ., in temeiul careia urma sa se procedeze la scaderea din evidentele fiscale a sumelor stabilite suplimentar prin Decizia de impunere contestată, nu are semnificatia ramanerii fara obiect a contestatiei, atat timp cat voința contestatoarei s-a mentinut in sensul investirii instantei cu criticile relative la instituirea si executarea masurii asiguratorii.
Potrivit art. 453 C.proc.civ, va respinge cererea contestatoarei de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecata ca neintemeiata.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge contestația formulată de contestatorul S.C. T. I. S.R.L., cu sediul in mun. Iasi, ., cam. 3, .,J_, în contradictoriu cu intimatele A. N. DE ADMINISTRARE FISCALA - DIRECTIA REGIONALA ANTIFRAUDA FISCALA 1 SUCEAVA cu sediul in loc. Scheia, .. Suceava si, respectiv, ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE IAȘI DIN C. DIRECȚIEI GENERALE REGIONALE A FINANȚELOR PUBLICE IAȘI, cu sediul in Iasi, .. 26, jud. Iasi, ca nefondata.
Respinge cererea contestatorului de obligare a intimatelor la plata cheltuielilor de judecată.
Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 4.12.2015.
Președinte, Grefier,
B. R. M. C. F. R.
Red./Tehn. B.R.M
5ex/29.02.2016
| ← Pretenţii. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria IAŞI | Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii.... → |
|---|
