Contestaţie la executare. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 2015/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 14-12-2015 în dosarul nr. 15027/2015

Cod ECLI

Cod operator: 3171

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr._/2015

Ședința publică de la 14 Decembrie 2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE I. Z.

Grefier L. C.

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe contestatoarea S. A. M. N. și pe intimat E. K. ROMANIA, terț poprit ., având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat instanței că procedura de citare este legal îndeplinită și faptul că contestatoarea nu a îndeplinit obligațiile stabilite de către instanță, după care:

Instanța invocă din oficiu excepția netimbrării cererii de repunere pe rol precum și excepția perimării și rămâne în pronunțare asupra ambelor excepții.

INSTANȚA:

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Sub nr. _, la data de 01.10.2012 s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei Iași, cererea privind pe contestatoarea S. A. M. N. în contradictoriu cu intimata E. K. ROMANIA si tertul poprit ., având ca obiect contestatie la executare.

Analizând exceptia netimbrării cererii de repunere pe rol, instanta constata că, desi contestatoarea a fost citata, potrivit dovezii de indeplinire a procedurii de citare din data de 16.11.2015, cu mentiunea achitării taxei de timbru in valoare de 81,68 lei aferenta cererii de repunere pe rol, aceasta nu a depus timbrajul solicitat pâna la termenul acordat . Instanta mentioneaza ca taxa de timbru a fost stabilita in conformitate cu prevederile art 9 lit g din OUG nr 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

Pentru aceste motive, va admite exceptia netimbrării cererii de repunere pe rol pe care o va anula ca atare.

Analizând cu prioritate excepția perimării invocată din oficiu, instanța constată următoarele :

Din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 17.11.2014, dată la care prezenta cauză a fost suspendată datrorita lipsei părtilor. Instanța reține că de la această dată, nu a mai fost îndeplinit nici un act de procedură, dosarul rămânând în nelucrare mai mult de 1 an, din vina părților.

Potrivit dispozițiilor art. 248 C.proc.civ. orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept chiar și împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de 1 an, iar potrivit art. 252 C.proc.civ. perimarea se constată și din oficiu .

Față de aceste împrejurări, instanța consideră întemeiată excepția perimării, urmând să constate perimată cererea de chemare în judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Anuleaza ca netimbrata cererea de repunere pe rol.

Admite exceptia perimării si constată perimată acțiunea formulată de contestatoarea S. A. M. N., CU D.. ALES ÎN . (INCINTA S. T. SRL), J. IAȘI în contradictoriu cu intimata E. K. ROMANIA CU SEDIUL PROC. ALES ÎN .-128, CLADIREA T. CENTER, . si tertul poprit . cu sediul în IAȘI, P. Ț., nr. 11, ..1, ., J. IAȘI.

Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 14.12.2015.

PREȘEDINTE: GREFIER:

Red. Z.I./Tehnored. Z.I. 4 ex/05.01.2016

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria IAŞI