Evacuare. Sentința nr. 2510/2015. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 2510/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 19-02-2015 în dosarul nr. 24273/245/2014

Cod operator: 3171

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2510/2015

Ședința din camera de consiliu de la 19 Februarie 2015

Instanța constituita din:

PREȘEDINTE E. G.

Grefier M. G. P.

Pe rol se află judecarea acțiunii civile formulate de reclamanta ACORD SPRL LICHIDATOR JUDICIAR AL . în contradictoriu cu pârâta ., având ca obiect evacuare.

La apelul nominal făcut în ședința din camera de consiliu lipsă fiind părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită

Dezbaterile cu privire la excepțiile invocate în cauză au avut loc în ședința din camera de consiliu din data de 12.02.2015, susținerile apărătorului ales al reclamantei fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, când, din lipsă de timp pentru deliberări, s-a amânat pronunțarea pentru azi, când,

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de fata constata următoarele:

P. cererea înregistrata pe rolul Judecătoriei Iași la data de 03.07.2014 sub nr._ reclamanta .. prin lichidator judiciar Acord SPRL a chemat in judecata pe parata S.C. E. M. S.R.L. solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța sa se dispună evacuarea paratei din spațiul proprietatea reclamantei situat in Iași, Calea Galatei, nr. 19, ., compus din încăpere in suprafața de 74,85 m.p. si din spațiul situat in Iași, .. 19, ., parter, compus din încăpere in suprafața de 62,91 m.p., cu cheltuieli de judecata.

In motivare reclamanta a arătat ca prin sentința comerciala nr. 461/2007 pronunțata de Tribunalul Iași in dosarul nr._/99/2006 s-a dispus dizolvarea .. iar prin sentința comerciala nr. 1636/. Tribunalul Iași a fost numit in calitate de lichidator judiciar Acord IPURL, transformat in Acord SPRL.

Susține reclamanta ca a încheiat cu parata la data de 01.11.2007 un contract de închiriere pentru spațiul proprietatea sa situat in Iași, Calea Galatei, nr. 19, ., compus din încăpere in suprafața de 74,85 m.p. si din spațiul situat in Iași, .. 19, ., parter, compus din încăpere in suprafața de 62,91 m.p.. Durata contractului a fost stabilita pentru o perioada de 5 ani.

Arata reclamanta in continuare ca prin actul adițional nr. 1/02.11.2007 s-a stabilit suspendarea contractului de închiriere încheiat la data de 01.11.2007 pana la data de 01.05.2008, de la acesta din urma data începând sa curgă termenul de 5 ani pentru care au fost închiriate cele doua spatii. Contractul de închiriere a încetat ca urmare a ajungerii acestuia la termen la data de 25.04.2013, parata fiind notificata la data de 01.05.2013 sa elibereze spațiul. Deși a primit notificarea parata a refuzat sa elibereze spațiu.

In drept au fost invocate dispozițiile art. 1040 Cod procedura civila.

Parata S.C. E. M. S.R.L. a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat excepțiile lipsei capacitații procesuale de exercițiu a reclamantei, excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a Acord S.P.R.L. pentru reclamanta, excepția inadmisibilității acțiunii si excepția lipsei calității procesuale pasive a paratei. Pe fondul cauzei parata a solicitat respingerea acțiunii ca nefondata.

In motivare parata a arătat ca potrivit art. 233 alin. 3 din Legea nr. 31/1990 societatea își păstrează personalitatea juridica exclusiv pentru operațiunile lichidării, pana la terminarea acesteia.

Susține parata ca întrucât reclamanta a fost dizolvata prin hotărâre judecătoreasca acesta își păstreze capacitatea de exercițiu exclusiv pentru operațiunile lichidării.

Cererea de fata nu face parte din operațiunile necesare lichidării, lichidatorul tinzând la prelungirea nejustificata a lichidării pentru creșterea pasivului constând in retribuția sa lunara.

In ce privește excepția lipsei calității de reprezentant a ACORD SPRL parata arata ca potrivit art. 260 din legea nr. 31/1990 in varianta de dinaintea modificării prin Legea nr. 76/2012, lichidarea trebuie finalizata . cel mult 3 ani de la data dizolvării. Termenul putea fi prelungit cu maxim 2 ani prin hotărârea Tribunalului.

In varianta actuala lichidarea trebuie finalizata in termen de 6 luni, termenul putând fi prelungit pentru motive temeinice cu intervale de 6 luni dar maxim 24 de luni, prin hotărâre a Tribunalului.

In cazul in care termenul de lichidare nu se prelungește prin hotărârea Tribunalului si lichidarea nu se finalizează potrivit art. 260 alin. 10 intervine radierea din oficiu a societății independent de stadiul in care se afla lichidarea.

Susține parata ca s-a formulat o cerere in acest sens.

Având in vedere dispozițiile legale anterior citate, susține parata ca pentru Acord SPRL a intervenit de drept încetarea calității de lichidator si implicit de reprezentant al reclamantei.

In ce privește excepția inadmisibilității cererii, susține parata ca potrivit art. 1037 Cod procedura civila, întrucât reclamanta invoca prin cererea de chemare in judecat existenta unui contract de locațiune încetat prin ajungerea la termen, era necesara notificarea paratei prin intermediul executorului judecătoresc anterior promovării acțiunii.

Or in cauza reclamata a depus la dosar adrese care nu a fost comunicate la sediul societății parate si nici la imobilul in litigiu ci la sediul Cabinetului de avocat C. U. in plus notificările nu au fost transmise prin executor judecătoresc așa cum impun dispozițiile legale anterior citate.

In ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive, parata susține ca in prezent nu mai ocupa spatiile din care se solicita evacuarea sa.

In drept au fost invocate dispozițiile titlului XI Cod procedura civila.

In dovedire parata a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.

Excepțiile invocate au fost puse in discuția parților la termenul de judecata din data de 12.02.2015.

Analizând cu prioritate excepțiile invocate de parata prin întâmpinare instanța retine următoarele:

In ce privește excepția lipsei capacitații procesuale de exercițiu instanța retine ca potrivit art. 233 din legea nr. 31/1990: (1) Dizolvarea societății are ca efect deschiderea procedurii lichidării. Dizolvarea are loc fără lichidare, în cazul fuziunii ori divizării totale a societății sau în alte cazuri prevăzute de lege.

(2) Din momentul dizolvării, directorii, administratorii, respectiv directoratul, nu mai pot întreprinde noi operațiuni. În caz contrar, aceștia sunt personal și solidar răspunzători pentru acțiunile întreprinse.

(3) Interdicția prevăzută la alin. (2) se aplică din ziua expirării termenului fixat pentru durata societății ori de la data la care dizolvarea a fost hotărâtă de adunarea generală sau declarată prin sentință judecătorească.

(4) Societatea își păstrează personalitatea juridică pentru operațiunile lichidării, până la terminarea acesteia.

Cu alte cuvinte din moment ce societatea comerciala a fost dizolvata, indiferent de cauza ea încetează sa mai existe ca persoana juridica. Cu toate acestea nevoile lichidării patrimoniului societății si ale ocrotirii drepturilor asociaților si creditorilor sociali impun necesitatea menținerii personalității juridice. In faza lichidării societatea comerciala continua sa beneficieze de personalitate juridica, dar numai pentru nevoile lichidării.

In cauza de fata reclamanta a formulat o acțiune prin care a solicitat evacuarea paratei dintr-un spațiu proprietatea sa, susținând ca parata ocupa acel spațiu in lipsa unui titlu locativ, întrucât termenul contractului de închiriere încheiat cu aceasta s-a împlinit.

Acțiunea promovata in mod cert are ca scop finalizarea operațiunilor lichidării astfel ca potrivit art. 233 alin. 4 din Legea nr. 31/1190 societatea reclamanta are personalitate juridica .

Mai retine instanța ca de la data radierii societății comerciale încetează personalitatea juridica a acesteia cu toate consecințele ce decurg din acest fapt.

Or in prezenta cauza nu a intervenit radierea societății reclamante astfel cum rezulta din înscrisurile depuse la dosar.

In consecința instanța retine ca excepția lipsei capacitații procesuale de exercițiu invocata de parata este nefondata urmând a fi respinsa.

In ce privește excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a ACORD SPRL pentru reclamanta instanța retine ca prin sentința comerciala nr. 461/28.02.2007 pronunțata de Tribunalul Iași in dosarul nr._/99/2006 (filele 38-40 din dosar) s-a dispus dizolvarea ..

Ulterior, prin sentința comerciala nr. 1636/12.02.2008 pronunțata de Tribunalul Iași in dosarul nr._ (filele 41-42 din dosar) a fost desemnat pentru reclamanta lichidator judiciar cu puteri depline ACORD IPURL (in prezent ACORD SPRL).

Potrivit art. 255 alin. 1 lit. a din legea nr. 31/1990: (1) În afară de puterile conferite de asociați, cu aceeași majoritate cerută pentru numirea lor, lichidatorii vor putea: a) să stea în judecată în numele societății;

Întrucât in cauza ACORD SPRL a fost desemnat in calitate de lichidator judiciar pentru reclamanta prin sentința comerciala nr. 1636/12.02.2008, fata de dispozițiile art. 255 alin. 1 lit. a din legea nr. 31/1990 care da in mod expres lichidatorului posibilitatea sa stea in judecata in numele societății instanța retine ca si excepția lipsei calității de reprezentat invocata de parata este nefondata urmând a fi respinsa.

In ce privește excepția inadmisibilității acțiunii instanța retine ca potrivit art. 1.037: (1) Atunci când dreptul locatarului de a folosi un imobil s-a stins ca urmare a încetării locațiunii prin expirarea termenului, prin acțiunea locatorului, prin neplata chiriei sau a arenzii, precum și din orice altă cauză și locatorul dorește să intre în posesia imobilului, acesta va notifica locatarul, în scris, prin intermediul executorului judecătoresc, punându-i în vedere să elibereze și să-i predea liber imobilul, în termen de cel mult 30 de zile de la data comunicării notificării. (2) Dacă locațiunea este pe durată nedeterminată, denunțarea cerută de lege pentru încetarea contractului va fi considerată și notificare de evacuare a imobilului, în condițiile prezentului articol. (3) Când locațiunea este pe durată determinată, notificarea de evacuare a imobilului trebuie făcută cu cel puțin 30 de zile înainte de expirarea termenului, dacă prin lege nu se prevede altfel. (4) Locatarul poate renunța la notificarea prevăzută în prezentul articol prin act scris cuprinzând recunoașterea dreptului locatorului de a recurge imediat la procedura prevăzută la cap. II din prezentul titlu, dacă locațiunea încetează din orice motive, iar dreptul locatarului este socotit stins.

Potrivit art. 1038 Cod procedura civila: Atunci când proprietarul unui imobil dorește să îl evacueze pe ocupantul acestuia, după ce dreptul de a ocupa imobilul a încetat, proprietarul va notifica în scris ocupantul, punându-i în vedere să elibereze imobilul pe care îl ocupă fără niciun drept, în termen de 5 zile de la comunicarea notificării.

Din interpretarea textelor de lege anterior menționate rezulta ca procedura de notificare si termene lăsat persoanei care ocupa imobilul pentru eliberarea si predarea acestuia sunt reglementate diferit de lege după cum cel notificat este locatarul sau persoana care ocupa in fapt imobilul.

Astfel, in cazul locatarului al cărui drept de a folosi un imobil s-a stins ca urmare a încetării locațiunii prin expirarea termenului notificarea trebuie făcuta in scris prin intermediul unui executor judecătoresc.

Atunci când se dorește evacuarea ocupantului in fapt după ce dreptul de a ocupa imobilul a încetat, proprietarul trebuie sa îl notifice in scris pe ocupant punându-i in vedere sa elibereze imobilul pe care îl ocupa fără nici un drept in termen de 5 zile de la comunicarea notificării. În acest caz legea nu mai impune condiția comunicării notificării prin intermediul executorului judecătoresc astfel ca acesta notificare poate fi comunicata si prin alte modalități care asigura confirmarea primirii actului, cum ar fi scrisoarea recomandata cu conținut declarat si confirmare de primire.

În plus, in conformitate cu prevederile art. 1036 Cod procedura civila comunicarea notificării, fie prin intermediul executorului judecătoresc fie pe calea scrisorii recomandate se va face la imobilul din care se solicita evacuarea, unde legea stabilește domiciliul locatarului sau ocupantului imobilului in scopul comunicării tuturor actelor de procedura emise in condițiile dispozițiilor art. 1033 si următoarele Cod procedura civila.

În prezenta cauza reclamanta a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța sa se dispună evacuarea paratei din spațiul situat in Iași, Calea Galatei, nr. 19, ., compus din încăpere in suprafața de 74,85 m.p. si din spațiul situat in Iași, .. 19, . din încăpere in suprafața de 62,91 m.p., reclamanta invocând împrejurarea ca dreptul paratei de a folosi imobilul ar fi încetat la data de 25.04.2013, ca urmare a expirării termenului prevăzut in contractul de închiriere încheiat intre parți.

Din înscrisurile depuse de reclamanta la dosar – filele 70-73 – rezulta ca la data la care s-a împlinit termenul prevăzut in contractul de închiriere, respectiv 25.04.2013 reclamanta a trimis prin scrisoare recomandata cu confirmare de primire notificări prin care a pus in vedere paratei sa elibereze spațiul pana la data de 01.05.2013.

Or potrivit art. 1037 alin. 1 Cod procedura civila: Atunci când dreptul locatarului de a folosi un imobil s-a stins ca urmare a încetării locațiunii prin expirarea termenului (…) și locatorul dorește să intre în posesia imobilului, acesta va notifica locatarul, în scris, prin intermediul executorului judecătoresc, punându-i în vedere să elibereze și să-i predea liber imobilul, în termen de cel mult 30 de zile de la data comunicării notificării.

Cu alte cuvinte, atunci când dreptul locatarului de folosi imobilul a încetat ca urmare a expirării termenului prevăzut in contractul de locațiune, locatorul trebuie sa îl notifice pe locatar in vederea predării imobilului prin intermediul executorului judecătoresc (nefiind suficienta trimiterea notificării prin scrisoare recomandata cu confirmare de primire).

Retine instanța ca in cazul cererilor de evacuare întemeiat pe dispozițiile art. 1033 si următoarele Cod procedura civila, dovada notificării trebuie atașata cererii de evacuare formulate pe calea procedurii speciale sub sancțiunea respingerii acesteia ca inadmisibila, așa cum rezulta din dispozițiile art. 193 alin. 1 Cod procedura civila.

Inadmisibilitatea rezultând din nerespectarea dispozițiilor art. 1037 si 1038 Cod procedura civila privind notificarea comunicării poate fi invocata numai de către parat. Întrucât in cadrul procedurii speciale privind evacuarea din imobilele folosite sau ocupate fără drept întâmpinarea nu este obligatorie excepția menționata poate fi invocata de către parat pana la primul termen de judecata la care părțile sunt legal citate așa cum rezulta din dispozițiile art. 193 alin. 2 coroborat cu art. 247 alin. 2 Cod procedura civila.

Întrucât in cauza notificarea paratei pentru eliberarea spațiului nu s-a făcut prin intermediul executorului judecătoresc ci prin scrisoare recomandata cu confirmare de primire, cu nesocotirea dispozițiilor art. 1037 alin 1 Cod procedura civila, reținând ca excepția inadmisibilității a fost invocata de către parat prin întâmpinarea depusă la primul termen de judecata acordat in cauza, având in vedere si dispozițiile art. 193 alin. 1 si 2 si pe cele ale art. 247 alin. 2 Cod procedura civila instanța va admite excepția inadmisibilității acțiunii invocata de parata si va respinge in consecința acțiunea ca inadmisibila.

În ce privește cererea paratei de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecata, având in vedere dispozițiile art. 453 Cod procedura civila instanța va respinge acesta cerere reținând ca in cauza nu s-a făcut dovada acestor cheltuieli.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge excepția lipsei capacității procesuale de exercițiu a reclamantei.

Respinge excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a lichidatorului Acord S.P.R.L. pentru reclamanta ..

Admite excepția inadmisibilității acțiunii, excepție invocata de parata prin întâmpinare.

Respinge ca inadmisibila acțiunea formulata de reclamanta .., cu sediul in Iași, .-19A, .. B, parter, înregistrata la ORC sub nr. J_, CUI_, prin lichidator Acord S.P.R.L., cu sediul in Iași, ., ., ., jud. Iași in contradictoriu cu parata S.C. E. M. S.R.L., înregistrata la ORC sub nr. J_, CUI RO_, cu sediul in L. Cetățuii, ., parter, ., jud. Iași, având sediul ales pentru comunicarea actelor de procedura in Iași, .. 24, ., parter, la Cabinet avocat C. U..

Respinge cererea paratei de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecata.

Cu apel in termen de 5 zile de la pronunțare.

Apelul se depune la Judecătoria Iași.

Pronunțata in ședința publica, azi, 19.02.2015.

Președinte, Grefier,

G.E. P.M.

RED/TEHNORED: GE

6EX/12.03.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Evacuare. Sentința nr. 2510/2015. Judecătoria IAŞI