Fond funciar. Sentința nr. 6693/2015. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6693/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 15-05-2015 în dosarul nr. 6693/2015
Dosar nr._
Cod operator: 3171
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică de la 15 Mai 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE M. O.
Grefier N. M. D.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 6693
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanta C. M. în contradictoriu cu pârâții C. L. DE FOND FUNCIAR DOBROVAT, C. J. DE FOND FUNCIAR IASI, având ca obiect fond funciar obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că dezbaterile fondului au avut loc în data de 12.03.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, când, din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pronunțarea pentru data de 27.03.2015, 09.04.2015, 24.04.2015, 08.05.2015 și pentru azi, când,
INSTANȚA,
Constată că prin cererea înregistrată la această instanță sub numărul_, reclamanta CUMPĂTESCU M. a chemat în judecată pe pârâtelor C. LOCALĂ DE FOND FUNCIAR D. și C. JUDEȚEANĂ IAȘI DE FOND FUNCIAR, solicitând obligarea primei comisii pârâte să analizeze cererea nr. 249/20.02.1994, formulată de reclamantă pentru reconstituirea dreptului de proprietate, în calitate de moștenitoare a defunctei P. E., luând act de sentința civilă nr. 16.738/12.10.2012, a Judecătoriei Iași, să procedeze la întocmirea referatului din care să rezulte propunerea comisiei, pe care s-i înainteze celeilalte comisii pârâte, împreună cu întreaga documentație necesară emiterii hotărârii, obligarea celor două comisii pârâte la punerea efectivă în posesie a reclamantei și la emiterea actelor de proprietate, conform prevederilor legii nr. 18/1991, pentru suprafața de teren de 2,19 ha, situată pe raza Comunei D., județul Iași, cea aparținut defunctei P. E., conform Registrului agricol din anii 1959-1963, precum și obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.
Acțiunea este scutită de achitarea taxei judiciare de timbru, conform dispozițiilor art. 42 din Legea nr. 1/2000 rep.
În motivarea acțiunii se arată că reclamanta este unica moștenitoare a defunctei P. E., ce a fost înscrisă în registrul agricol al Comunei D., județul Iași, cu suprafața de teren de 2,31 ha, suprafață de teren pentru care s-a reconstituit însă dreptul de proprietate tatălui reclamantei, O. Ig. M..
Se mai arată în motivarea acțiunii că, prin sentința civilă definitivă nr. 16.738/12.10.2012 a Judecătoriei Iași, s-a constatat nulitatea absolută a actelor de reconstituire emise în favoarea lui O. Ig. M. și a fost obligată C. Județeană Iași de Fond Funciar să emită o hotărâre cu privire la propunerea Comisiei Locale D. de Fond Funciar referitoare la cererea de reconstituire a dreptului de proprietate formulată de către reclamantă, însă comisiile pârâte din prezenta cauză s-au conformat doar parțial dispozițiilor instanței de judecată, ceea ce a dus la promovarea acțiunii de față.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâta C. Județeană Iași de Fond Funciar, prin reprezentant legal, a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei cu privire la capătul de cerere al acțiunii referitor la obligarea respectivei comisii la emiterea titlului de proprietate pentru suprafața de teren de 2,19 ha, situată pe raza Comunei D., județul Iași, pentru neîndeplinirea condițiilor necesare, iar pe fond a solicitat să se observe că nu poate fi reținută culpa ei procesuală atâta timp cât nu i s-a înaintat documentația necesară de către cealaltă comisie pârâtă.
Cealaltă comisie pârâtă nu a depus la dosar întâmpinare, dar, la data de 14.01.2015, a depus la dosar o cerere de amânare, deoarece între timp a fost transmisă documentația necesară pentru întocmirea titlului de proprietate pârâtei C. Județeană Iași de Fond Funciar.
Instanța a pus în discuția părților, legal citate, excepția invocată în cauză și a dispus unirea ei cu fondul, cu care are o strânsă legătură.
În probațiune au fost depuse la dosar acte și înscrisuri și s-a răspuns în scris de către cele două comisii pârâte la interogatoriile formulate de către reclamantă.
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța constată că reclamanta, în calitate de unică moștenitoare a defunctei P. E., conform certificatului de moștenitor nr. 1080/01.11.1972 și de titulară a cererii nr. 249/20.02.1998 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra suprafeței de teren ce a aparținut autoarei sale, are calitate procesuală activă să formuleze acțiunea de față, astfel că excepția invocată în cauză nu este întemeiată.
Pe fond, instanța constată că, între timp, primul capăt de cerere al acțiunii a rămas fără obiect, ca urmare a întocmirii de către prima comisie pârâtă a documentației necesare și a referatului din data de 13.01._ cu propunerea de validare a cererii reclamantei, față de dispozițiile sentinței civile nr. 16.738/12.10.2012, definitivă și irevocabilă, a Judecătoriei Iași.
Din răspunsurile la interogatoriu de la fila 47 dosar ale respectivei comisii reiese că nu a fost vorba despre un refuz al comisiei de a-și îndeplinit obligațiile, ci doar a fost vorba despre o rătăcire a cererii formulate de către reclamantă, care a existat într-un singur exemplar, ce a fost înaintat pârâtei C. Județeană Iași de Fond Funciar în anul 2002, împreună cu propunerile de invalidare.
Analizând probele depuse la dosar, văzând și certificatul nr. 5490/21.09.1992 eliberat de Direcția Generală a Arhivelor Statului, din care rezultă că soțul defunctei P. E., P. Gh. I., a figurat cu o suprafață de teren de 4,60 ha în registrul agricol pe anii 1948-1950, instanța constată că, având în vedere și celelalte considerente expuse mai sus, excepția invocată în cauză este neîntemeiată, astfel că o va respinge, iar, pe fond, acțiunea de față este parțial întemeiată, având în vedere că a rămas fără obiect primul capăt de cerere al acțiunii, astfel că va dispune în acest sens.
Instanța urmează a face aplicarea dispozițiilor art. 453 Cod procedură civilă, cu privire la cheltuielile de judecată solicitate de către reclamantă, reținând culpa procesuală a ambelor comisii pârâte, față de dispozițiile art. 5 și 6 din HG nr. 890/2005, privind obligațiile celor două comisii de fond funciar.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, iar pe fond admite în parte acțiunea civilă formulată și precizată ulterior de reclamanta CUMPĂTESCU M., din Iași, ..157, ., ., cu CNP_, împotriva pârâtelor C. LOCALĂ DE FOND FUNCIAR D., cu sediul în ., și C. JUDEȚEANĂ IAȘI DE FOND FUNCIAR, cu sediul în Iași, .. 60, și în consecință:
Respinge, ca rămas fără obiect, capătul de cerere numărul 1 al acțiunii civile de față.
Obligă pe cele două comisii pârâte, potrivit competențelor, să procedeze la punerea efectivă în posesie a reclamantei și să emită actele de proprietate, conform prevederilor Legii nr.18/1991, respectiv adeverință tip de proprietate, proces-verbal de punere în posesie și titlu de proprietate, pentru suprafața de teren de 2,19 ha, situată pe raza comunei D., jud. Iași ce a aparținut defunctei P. E., conform Registrului agricol din anii 1959 - 1962.
Obligă pe fiecare dintre cele două comisii pârâte să plătească reclamantei câte o sumă de 425 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată azi 15.05.2015, în condițiile art.396 alin.2 Cod procedură civilă.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red.O.M./Teh.U.E.
5 ex./29.10.2015
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 7532/2015.... | Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 7277/2015.... → |
|---|








