Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 6827/2015. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 6827/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 19-05-2015 în dosarul nr. 7027/245/2015

Cod operator: 3171

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 6827/2015

Ședința publică de la 19 Mai 2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE C. D. B.

Grefier L. L.

Pe rol se află judecarea cauzei Minori și familie privind pe reclamant O. N. și pe pârât D. S. - N., având ca obiect ordonanță președințială stabilire domiciliu minor; pensie de întreținere/sistare.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pârâta asistată de av. L. P. A., lipsă fiind reclamantul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că, procedura de citare cu părtile este legal îndeplinită, precum și faptul că, prin C. registratură al Judecătoriei Iasi, s-a depus la data de 15.05.2015 o adresă privind imposibilitatea efectuării anchetei sociale, cauza fiind la primul termen de judecată.

Instanța, constatând că este primul termen de judecată își verifică din oficiu a competenței materiale și teritoriale și estimează durata de soluționare a cauzei la 4 luni.

Instanța acordă cuvântul pentru susțineri pe excepțiile invocate prin întâmpinare, respectiv excepția netimbrării, excepția inadmisibilității și excepția lipsei de interes.

Apărătorul pârâtei solicită admiterea excepției de netimbrare a capătului de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la plata sumelor de bani cu titlu de pensie de întreținere.

Instanța respinge excepția de netimbrare a capătului de cerere având ca obiect „pensie de întreținere”, având în vedere că, în conformitate cu dispozițiile OUG 80/2013 acțiunile având ca obiect „pensie de întreținere” sunt scutite de taxă de timbru.

Apărătorul pârâtei solicită admiterea excepției inadmisibilității întrucât acțiunea nu îndeplinește condițiile prevăzute de NCPC pentru acțiunile formulate pe calea ordonanței președințiale, respectiv urgența, caracterul vremelnic și neprejudecarea fondului.

Instanța califică excepția inadmisibilității acțiunii ca fiind o apărare de fond și se va soluționa odată cu fondul.

Apărătorul pârâtei solicită admiterea excepției lipsei de interes a reclamantului având în vedere că minora urmează să împlinească vârsta majoratului peste 4 luni, iar conform legii ambii părinți sunt obligați să acorde întreținere copiilor până la împlinirea majoratului sau până la împlinirea vârstei de 26 ani dacă se află in continuarea studiilor.

Instanța respinge excepția lipsei de interes având în vedere că la momentul formulării cererii de chemare in judecată copilul pentru care se solicită plata pensiei de întreținere era minor.

Instanța acordă cuvântul pentru propunerea și discutarea probelor.

Apărătorul pârâtei solicită admiterea probei cu interogatoriul reclamantului, proba testimonială cu un martor(indicat prin întâmpinare) și înscrisuri și învederează instanței că între părti există și alte litigii care vizează fondul cauzei.

Instanța încuviințează pentru pârâtă proba cu înscrisuri și respinge ca neutile cauzei proba cu interogatoriul reclamantului și proba testimonială.

Apărătorul pârâtei depune la dosar înscrisuri și precizează că nu mai are alte probe de formulat.

Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat și probe de solicitat, instanța constată cercetarea judecătorească încheiată și acordă cuvântul în dezbateri asupra fondului cauzei.

Apărătorul pârâtei solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată având în vedere că prin prezenta cerere formulată pe calea ordonanței președințiale se solicită schimbarea situației de fapt stabilite printr-o hotărăre definitive pronunțate in anul 2012, minora locuind prin propria voința la domiciliul tatălui, nu s-a făcut dovada urgenței. În ceea ce privește cheltuielile de judecată reprezentând onorariu de avocat precizează că acestea vor fi solicitate pe cale separată.

INSTANȚA,

Prin cererea inregistrata pe rolul instantei la data de 12.03.2015 sub nr._ reclamantul O. N. a a solicitat pe calea procedurii speciale a ordonantei presedintiale, in contradictoriu cu parata D. S. N. exercitarea exclusiva a autoritatii parintesti in privinta minorei R. L. si stabilirea locuintei minorei la reclamant, cu sistarea pensiei de intretinere la care a fost obligate reclamantul prin hotarare judecatoreasca.

In motivare a aratat in esenta ca prin sentinta civila nr.6668 din 27.03.2012 pronuntata in dosar nr._/245/2011 al Judecatoriei Iasi a fost admisa actiunea formulata de parata, fiind stabilta locuinta minorei la parata iar el obligat la plata unei pensii de intretinere, cu obligarea lui la plata pensiei de intretinere.

Din vara anului 2014 minora locuieste cu reclamantul intrucat parata a refuzat sa o mai primeasca in casa din cauza ca este insarcinata. Minora a nascut un baiat si in present locuieste cu reclamantul.

Intrucat reclamantul nu are un loc de munca, solicita sistarea pensiei de intretinere avand in vedere ca minora se afla in intretinerea lui.

In drept, Legea nr.272/2004, art.398 alin.1, art.996 NCPC.

Alaturat au fost depusa inscrisuri (filele 6-17)

Legal citata, parata a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea cererii ca inadmisibila si ca nefondata.

In motivare a aratat ca minora a locuit in fapt cu prietenul ei, iar de numai doua saptamani aceasta s-a mutat la reclamant insa mentine legatura si cu parata, fiind chiar in relatii bune.

In cursul judecarii cauzei, fata de situatia de fapt relatata de ambele parti, atat in actiune cat si in intampinare, instanta a incuviintat si s-a administrat proba cu inscrisuri respingand ca neutila cauzei proba testimoniala si interogatoriul paratei.

Analizand actele si lucrarile dosarului instanta retine urmatoarele:

Prin sentinta civila nr.6668 din 27.03.2012 pronuntata de Judecatoria Iasi in dosarul nr._/245/2011 s-a dispus desfacerea casatoriei partilor, exercitarea exclusiva a autoritatii parintesti in privinta minorei O. R. L. si stabilirea locuintei acesteia la mama, cu obligarea tatalui la plata pensiei de intretinere pentru minora, in cuantum de 175 lei lunar.

Pe calea ordonantei presedintiale, reclamantul a solicitat modificarea acestor masuri privitoare la minora ca urmare a faptului ca in prezent minora locuieste cu reclamantul, insa nu a aratat in ce consta urgenta dispunerii unei astfel de masuri, din ce deriva caracterul temporar al masurii si daca este respectata conditia neprejudecarii fondului.

Instanta constata ca in cauza nu este indeplinita nici una din cele trei conditii specifice procedurii speciale a ordonantei presedintiale: urgenta, vremelnicia, neprejudecarea fondului.

Cat priveste vremelnicia, nici aceasta conditie nu este indeplinita in cauza, neexistand pe rolul instatei nici o cauza avand ca obiect “modificare masuri cu privire la minor” pe calea dreptului comun, astfel ca instanta sa poata dispune aceasta masura cu caracter temporar, pana la solutionarea actiunii pe dreptul comun, si nici nu a fost afirmat si dovedit in cauza vreun alt moment in raport de care instanta sa constate caracterul vremelnic al masurii, astfel ca statuand asupra cererii reclamantului, aceasta ar reprezinta o masura definitiva si nu una temporara pana la solutionarea aspectelor ce tin de fondul litigiului.

Nici conditia neprejudecarii fondului raporturilor dintre parti nu este indeplinita in cauza, dat fiind ca in actiunea promovata pe calea ordonantei nu se poate face o analiza asupra fondului raporturilor dintre parti.

Pentru toate aceste motive, nefiind nici afirmate si cu atat mai putin dovedite conditiile speciale ale ordonantei presedintiale, masurile privitoare la minori neavand in sine caracter vremelnic, instanta constata ca nu sunt indeplinite in cauza conditiile de admisibilitate prevazute de art.998 C.pr.civila, astfel ca va respinge cererea ca neintemeiata iar nu ca inadmisibila, astfel cum a solicitat parata.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge ca neintemeiata cererea formulata de reclamantul O. N., CNP_, cu domiciliul în sat L. Cetățuii, ., . și domiciliul procedural ales la Societatea Civilă Profesională de avocați „N. si A.”, Iasi, ..5, ., . in contradictoriu cu parata D. S.-N., CNP_, cu domiciliul în Iași, ., ., . și domiciliul procedural ales la cabinet avocat L. P.-A., cu sediul in Iasi, ..13, ., județul Iasi avand ca obiect stabilire locuinta minor.

Cu drept de apel in termen de 5 zile de la pronuntare.

Pronuntata in sedinta publica, astazi, 19.05.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red./teh. CDB

28.06.2015 - 4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 6827/2015. Judecătoria IAŞI