Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr. 1664/2015. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 1664/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 06-02-2015 în dosarul nr. 1664/2015

Cod operator: 3171

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Ședința publică de la 06 Februarie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE E. C. B.

Grefier C. P.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1664

Pe rol se află judecarea cauzei Minori și familie privind pe reclamantul R. C. și pe pârâta R. G., având ca obiect partaj bunuri comune/lichidarea regimului matrimonial .

La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc părțile.

Procedura este completă, fără citarea părților.

Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 26 Ianuarie 2015 cuvântul părților fiind consemnat în încheierea de ședință de la acea dată și care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea cauzei pentru astăzi, când:

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 07.01.2014 sub nr._, reclamantul R. C. a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța în contradictoriu cu pârâta R. G. să dispună partajul bunurilor comune dobândite de către părți în timpul căsătoriei și atribuirea apartamentului nr. 13 situat în Iași, ., ., cu recunoașterea, în favoarea sa, a unei cote de contribuție de 100%. Reclamantul a solicitat și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, reclamantul a arătat că părțile s-au căsătorit la data de 25.05.1996 și că, prin sentința civilă nr. 8637/2013, Judecătoria Iași a dispus desfacerea căsătoriei. Anterior încheierii căsătoriei, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1309/17.04.1996 la B.N.P. Iași – .. 3-D, reclamantul a dobândit dreptul de proprietate asupra apartamentului nr. 7 situat în Iași, ., ., . a plătit prețul de 8.000.000 ROL. Acest imobil a fost înstrăinat ulterior prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 844/24.03.2000 la B.N.P. Maximovici G., prețul menționat în contract fiind mai mic decât cel plătit în realitate în scopul achitării unor taxe notariale mai reduse.

A mai arătat reclamantul că, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 423/20.03.2000 la B.N.P. C. Ș., a cumpărat împreună cu pârâta apartamentul nr. 13 situat în Iași, ., ., ., prețul fiind achitat cu suma obținută din vânzarea apartamentului – bun propriu al reclamantului. Pârâta nu a contribuit decât într-o manieră formală la achiziționarea apartamentului.

Reclamantul a învederat că a lucrat în Israel, fiind detașat de firma .. cu sediul în București la DEMIASIBUS, în perioada februarie 1998 – decembrie 1999, ca dulgher, pe un șantier în construcții. În aceste condiții a câștigat lunar suma de 1400 dolari, din care suma de 1000 dolari o trimitea acasă fostei soții.

În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe prevederile art. 669 și următoarele, art. 686 Cod civil, art. 979 și următoarele Cod procedură civilă.

În susținerea cererii, reclamantul a depus, în copie certificată, contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 423 din 20.03.2000 de B.N.P. C. Ș., sentința civilă nr. 8637 din 04.06.2014 pronunțată de către Judecătoria Iași în dosarul nr._, acte de stare civilă, contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1309 din 17.04.1996 de B.N.P. Maximovici G., contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 844 din 24.03.2000 de B.N.P. Maximovici G., extras de carte funciară, fișa salariilor realizate.

Reclamantul a solicitat și judecarea cauzei în lipsă, potrivit prevederilor art. 411 alin.1 pct.2 Cod procedură civilă.

Prin încheierea din ședința din camera de consiliu din 27.01.2014 instanța a admis în parte cererea de ajutor public judiciar formulată de către reclamantul R. C. și a redus cuantumul taxei judiciare de timbru de 7750 lei, în procent de 50%, stabilind în sarcina acestuia obligația de a achita taxă judiciară de timbru în cuantum de 3875 lei în 20 rate lunare egale de câte 193,75 lei fiecare (fila 57).

Pârâta R. G. nu a formulat întâmpinare pentru a-și preciza poziția procesuală.

La data de 24.10.2014, prin serviciul registratură al Judecătoriei Iași, reclamantul a depus actul de lichidare a regimului comunității legale – succedat de partajul bunurilor comune autentificat sub nr. 1145 din 15.04.2014 de Societatea Profesională Notarială T. și F..

Analizând susținerile reclamantului coroborate cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, instanța reține următoarele:

Prin sentința civilă nr. 8637/2013 pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr._, s-a dispus desfacerea, prin acord, a căsătoriei încheiate de către părți la data de 25.05.1996.

În timpul căsniciei, părțile au dobândit, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 423/20.03.2000 la B.N.P. C. Ș., dreptul de proprietate asupra apartamentului nr. 13 situat în Iași, ., ., ., prin cererea de chemare în judecată susținându-se că prețul a fost achitat cu suma pe care a obținut-o reclamantul din vânzarea unui bun imobil propriu.

Potrivit prevederilor art. 355 alin.1 cod civil la încetarea comunității, aceasta se lichidează prin hotărâre judecătorească sau prin act notarial.

Din cuprinsul actului de lichidare a regimului comunității legale – succedat de partajul bunurilor comune autentificat sub nr. 1145 din 15.04.2014 de Societatea Profesională Notarială T. și F. (fila 82), instanța reține că părțile din prezenta cauză și-au recunoscut reciproc o cotă de contribuție de 50% din masa bunurilor comune și că au convenit asupra modalității de lichidare a regimului comunității de bunuri dobândite în timpul căsătoriei, dreptul de proprietate asupra apartamentului nr. 13 situat în Iași, ., ., . fiind dat în lotul pârâtei R. G.. Totodată, pârâta R. G. și-a asumat obligația de a plăti reclamantului, cu titlu de sultă, suma de 28.000 euro.

Față de prevederile art. 355 alin.1 Cod civil, reținând că lichidarea comunității de bunuri dobândite în timpul căsătoriei a fost efectuată prin act autentic notarial, instanța apreciază că prezenta acțiune a rămas fără obiect, motiv pentru care o va respinge ca atare.

De asemenea, potrivit prevederilor art. 502 din O.U.G. nr. 51 din 2008 privind ajutorul public judiciar, modificată, în situația în care, prin hotãrâre judecãtoreascã definitivã și irevocabilã, beneficiarul ajutorului public dobândește bunuri sau drepturi de creanțã a cãror valoare, respectiv cuantum, depãșește de 10 ori cuantumul ajutorului public acordat, acesta este obligat sã restituie ajutorul public.

Reținând că suma ce urmează a fi primită de către reclamant depășește de 10 ori cuantumul ajutorului public judiciar acordat acestuia (fila 57), instanța, în temeiul art. 502 din O.U.G. nr. 51 din 2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, modificată, îl va obliga pe reclamant să restituie către stat, la data rămânerii definitive a prezentei sentințe civile, suma de 3.875 lei reprezentând ajutorul public judiciar constând în ½ din cuantumul taxei judiciare de timbru datorate, acordat prin încheierea din ședința din camera de consiliu din 27.01.2014.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge ca rămasă fără obiect acțiunea exercitată de către reclamantul R. C., CNP_, cu domiciliul procedural ales în Iași, ..6, .. A, ., județul Iași în contradictoriu cu pârâta R. G., CNP_, cu domiciliul în Iași, ., ., ., județul Iași și cu reședința în Italia, Via Degli Artificieri 10, R..

Obligă pe reclamantul R. C. să restituie către stat, la data rămânerii definitive a prezentei sentințe civile, suma de 3.875 lei reprezentând ajutorul public judiciar constând în ½ din cuantumul taxei judiciare de timbru datorate, acordat prin încheierea din ședința din camera de consiliu din 27.01.2014.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Iași.

Pronunțată în ședință publică, azi 06.02.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

B. E. C. P. C.

Red. B.E.C./ Tehnored. B.E.C./ P.C./ 07.04.2015, 4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr. 1664/2015. Judecătoria IAŞI