Pensie întreţinere. Sentința nr. 205/2015. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 205/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 14-01-2015 în dosarul nr. 19281/245/2014

Cod operator: 3171

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Ședința publică de la 14 Ianuarie 2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE V. Ș. P.

Grefier G. S.

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 205/2015

Pe rol se află judecarea cauzei Minori și familie privind pe reclamant C. A. M. și pe pârât C. M., având ca obiect pensie întreținere.

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 07.01.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentință civilă, când, din lipsă de timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi, când:

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea formulată și înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași sub nr. 19281din 4._ reclamanta C. A. M. în contradictoriu cu pârâtul C. M., a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună obligarea pârâtului la plata unei pensii lunare de întreținere pe perioada studiilor.

În motivarea cererii reclamanta a arătat că este fiica pârâtului, este elevă la Colegiul Economic Administrativ din Iași și se află în nevoie, potrivit dispozițiilor Codului Civil. Arată că pârâtul a fost obligat la plata pensiei de întreținere doar până la majorat, inițial la 90 lei lunar prin sentința civilă nr 1892/22.02.2007 a Judecătoriei Iași, sumă ulterior majorată potrivit sentinței pronunțată în dosarul_ al Judecătoriei Iași. A precizat că, în egală măsură, atitudinea pârâtului a cunoscut modificări, în sensul refuzului achitării pensiei de întreținere, motiv pentru care reclamanta a fost nevoită să formuleze plângere penală pentru abandon de familie.

Cererea a fost motivată în drept pe disp. art 499, 529, 530 Cod Civil. .

În susținerea cererii reclamanta a depus în fotocopie înscrisuri: sentința civilă nr 1891/22.02.2007 a Judecătoriei Iași, sentința civilă nr 2761 din 24.02.2010 a Judecătoriei Iași, adeverința de elev, carte de identitate.

Pârâtul a depus întâmpinare prin care a arătat că este de acord cu achitarea unei pensii de întreținere pe perioada studiilor, solicitând însă stabilirea acesteia la nivelul salariului minim pe economie. A depus înscrisuri în susținerea întâmpinării.

Din dispoziția instanței a fost întocmit un raport de anchetă socială la locuințele părților.

In probațiune părțile au solicitat și instanța a admis proba cu înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Din căsătoria încheiată în anul 1994 dintre C. M. și C. C. C. a rezultat minora C. A. M., născută în data de 13.02.1996 și, devenită majoră în 13.02.2014 Părinții reclamantei au divorțat potrivit sentinței civile nr 1892 din 22.02.2007 pronunțată de Judecătoria Iași, pârâtul fiind obligat la plata pensiei de întreținere. Prin sentința civilă nr 2761 din 24.02.2010 s-a admis cererea minorei prin reprezentant legal de majorare a pensiei de întreținere.

Reclamanta se află în continuarea studiilor, adeverința depusă la dosar atestând că acesta este elevă în clasa a XII-a la Colegiul Economic Administrativ Iași.

Dispozițiile art. 499 din Codul civil prevăd că părinții datorează întreținere copiilor lor, iar în cazul copiilor majori aflați în continuarea studiilor, alin 3 al aceluiași articol prevede că această obligație subzistă până la terminarea studiilor, dar fără a depăși vârsta de 26 de ani.

Reclamanta a făcut dovada rudeniei, a împlinirii vârstei majoratului în data de 13.02.2014 și a continuării studiilor .

Articolul 524 din Codul civil stabilește că are drept la întreținere numai cel care se află în nevoie, neputându-se întreține din munca sau din bunurile sale. Prezumția că s-ar afla „în nevoie ”, deși a împlinit vârsta majoratului a fost confirmată prin probele administrate în cauză, respectiv concluziile raportului de anchetă socială din care rezultă situația de fapt prezentată de reclamantă în acțiunea introductivă.

De asemenea, reamintește instanța că numeroasele cheltuieli privind educația minorilor au o pondere importantă din sumele destinate întreținerii, alăturându-se celorlalte cheltuieli necesare asigurării traiului și impunându-se a fi efectuate nu doar pe perioada minorității, dar și ulterior în continuarea studiilor, perioadă în care obligațiile de părinte nu pot fi înlăturate.

Totodată, instanța urmează să analizeze situația materială a debitorului obligației de întreținere, în speță pârâtul. Astfel, conform art 527 din Codul Civil, poate fi obligat la întreținere numai cel care are mijloacele pentru a o plăti sau are posibilitatea de a dobândi aceste mijloace. Din înscrisurile depuse la dosar, rezultă că pârâtul a fost angajat ca și șofer de autobuz, însă în prezent contractul de muncă a încetat. Reține instanța totodată că pârâtul nu suferă de vreo boală, nu a făcut dovada vreunei invalidități, și nu are alte persoane în întreținere, astfel încât lipsa unui serviciu în condițiile în care, teoretic are posibilitatea obținerii de venituri nu este de natură să îl scutească pe pârât de la contribuția datorată fiicei sale, într-un cuantum de care ar fi beneficiat și în situația în care părinții săi nu ar fi fost divorțați.

Potrivit art 530 alin.3 C.civ. pensia de întreținere se poate stabili sub forma unei sume fixe sau într-o cotă procentuală din venitul net lunar al celui care datorează întreținere.

Față de aceste aspecte, aplicând textele legale la situația de fapt, instanța apreciază că cererea este întemeiată și va fi admisă, urmând a fi obligat pârâtul la plata pensiei de întreținere, al cărei cuantum va fi stabilit la 1/4 din venitul minim pe economie, începând cu data introducerii acțiunii și până la terminarea studiilor de către reclamantă, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 ani.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de reclamanta C. A. M., cu domiciliul în sat D., ., ., parter, ., jud. Iași, în contradictoriu cu pârâtul C. M., cu domiciliul în Iași, ., ., ., jud. Iași.

Obligă pârâtul la plata către reclamantă a unei sume în cuantum de 1/4 din venitul minim pe economie, de la data introducerii cererii - 4.06.2014 și până la terminarea studiilor de către reclamantă, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 de ani.

Cu apel în 30 zile de la comunicare, calea de atac urmând a se depune la Judecătoria Iași

Pronunțată în ședință publică, azi, 14.01.2015.

Președinte, Grefier,

P.V.Ș. S.G.

Red./Tehnored. P.V.Ș.

4 ex./30.03.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pensie întreţinere. Sentința nr. 205/2015. Judecătoria IAŞI