Situaţie juridică minor. Sentința nr. 7764/2015. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 7764/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 09-06-2015 în dosarul nr. 42565/245/2014

Cod operator: 3171

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Sentința civilă nr. 7764/2015

Ședința publică de la 09 Iunie 2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE I. C.

Grefier L. L.

Pe rol se află judecarea cauzei Minori și familie privind pe reclamant G. C. și pe pârât G. R., având ca obiect situație juridică minor hotărâre care suplinește acordul parental.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părtile.

Procedura de citare este legal îndeplinită..

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că,

Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc in ședința publică din data de 26.05.2015 susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta sentință și când, din lipsă de timp pentru a delibera, instanța a amânat pronunțarea pentru data de 02.06.2015, când, în aceeași compunere și pentru aceleași motive instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi, când, în aceeași compunere,

INSTANȚA,

Asupra cauzei civile de față, constată:

Prin cererea adresată Judecătoriei Iași și înregistrată sub nr._ la data de 04.12.2014, reclamanta G. C. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul G. R., prin hotărârea ce se va pronunța, să suplinească acordul parental al tatălui pentru ca minorul G. C. să călătorească în străinătate însoțită de mama sa și pentru eliberarea unui pașaport minorului.

În motivarea cererii a arătat că la data de 04.11.2014 Tribunalul Iași a admis apelul ei împotriva sentinței în primă instanță și a dispus ca domiciliul minorului să fie stabilit la reclamantă în Italia.

Reclamanta arată că s-a deplasat în România pentru a lua minorul, dar pârâtul a refuzat fără vreun motiv să-și dea acordul pentru eliberarea pașaportului pentru ca ea împreună cu minorul să efectueze călătoria, refuzul acestuia fiind unul abuziv.

În dovedire, a atașat înscrisuri.

Pârâtul a fost legal citat și a formulat întâmpinare solicitând respingerea acțiunii ca nefondată.

Examinând actele și lucrările dosarului, instanța retine următoarele:

Astfel, din înscrisurile depuse la dosarul cauzei rezultă că prin decizia civilă nr. 850/04.11.2014 a Tribunalului Iași a fost admis apelul declarat de către reclamantă împotriva sentinței civile nr. 1063/27.01.204 a Judecătoriei Iași, stabilindu-se locuința minorului la mamă.

Reclamanta a făcut dovada necesității urgente de a se dispune cu privire la suplinirea acordului parental pentru ca minorul să poată părăsi România precum și refuzul pârâtului de a-și manifesta acordul cu privire la eliberarea pașaportului, refuz care nu apare ca fiind justificat în vreun fel.

Totodată, instanța constată că refuzul părintelui necustode, în speță al pârâtului de a-și da acordul ca minorul să părăsească țara împreună cu reclamanta practic lipsește de efecte decizia civilă nr. 850/04.11.2014 a Tribunalului Iași având în vedere că reclamanta muncește în Italia.

Astfel, instanța va admite cererea reclamantei formulată pe calea ordonanței președințiale și va dispune eliberarea pașaportului pentru minorul G. C. în vederea deplasării în afara granițelor României, împreună cu reclamanta, hotărârea urmând a ține loc de acord parental al pârâtului pentru eliberarea pașaportului și deplasarea minorului în străinătate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de către reclamanta G. C., CNP_, domiciliată în Iași, . nr.24, ., . cu pârâtul G. R., CNP_, domiciliat în Com. Dumești, ..

Dispune eliberarea pașaportului pentru minorul G. C. născut la 14.03.2007 în vederea deplasării în afara granițelor României, împreună cu reclamanta.

Prezenta hotărâre ține loc de acord parental al pârâtului pentru eliberarea pașaportului și deplasarea minorului în străinătate.

Ia act de faptul că părțile nu au solicitat cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 09.06.2015.

PREȘEDINTEGREFIER

C. IulianLeontescu L.

Red./tehn./C.I./L.L./ 4ex./03.07.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Situaţie juridică minor. Sentința nr. 7764/2015. Judecătoria IAŞI