Înregistrare tardiva a nasterii. Sentința nr. 6791/2015. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 6791/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 19-05-2015 în dosarul nr. 18682/245/2014

Cod operator: 3171

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Sentința civilă Nr. 6791/2015

Ședința publică de la 19 Mai 2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE I. C.

Grefier L. L.

Pe rol se află judecarea cauzei Minori și familie privind pe reclamant T. A. M. și pe pârât P. M. IASI- SERVICIUL STARE CIVILĂ, având ca obiect înregistrare tardiva a nasterii .

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părtile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că,

Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc in ședința publică din data de 12.05.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta sentință și când, din lipsă de timp pentru a delibera, instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi, când, în aceeași compunere,

INSTANȚA,

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea adresată acestei instanțe și înregistrată sub nr._ din 30.05.2014 reclamanta T. A. M. în contradictoriu cu pârâta Direcția Locală de Evidența Persoanelor Iași – Serviciul de Stare Civilă a solicitat încuviințarea înregistrării tardive a nașterii sale, la data de 11.03.1994 în registrul de nou născuți .

În motivare a arătat că s-a născut la data de 11.03.1994 la M. „E. Doamna” Iași, părinții săi fiind D. M. și T. L..

În drept și-a întemeiat acțiunea pe disp. art. 21 din Legea nr. 119/1996 și art. 23 alin. 2 din Decretul 31/1954.

În dovedire a anexat la dosar înscrisuri.

Analizând cererea de față, înscrisurile depuse de reclamantă, instanța reține că ea s-a născut la data de 11.03.1994 din părinți tatăl - D. M. – fiul lui V. și M.,născut la data de 05.11.1964 în . și mama –T. L. fiica lui C. și A., născută la data de 03.12.1968 în . și, naștere ce nu a fost înregistrată în Registrul Stării Civile al mun. Iași, jud. Iași, întrucât nu a fost declarată.

D. fiind că a trecut mai mult de un an de la nașterea reclamantei, instanța în temeiul art. 21 din Legea nr. 119/1996 va admite cererea, va dispune înregistrarea tardivă a nașterii acesteia în registrul de nou născuți al Direcției Locale de Evidența Persoanelor Iași – Serviciul de Stare Civilă și va dispune întocmirea actului de naștere al ei.

Referitor la numele pe care îl va purta minora, instanța constată că aceasta a ales numele mamei sale, sens în care, aceasta va avea doar numele acesteia, respectiv T..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea formulată de reclamanta T. A.-M., cu domiciliul în ., județul Iași în contradictoriu cu D.L.E.P. Iași – Serviciul de Stare Civilă.

Dispune înregistrarea în Registrul de Nou Născuți al D.L.E.P. Iași – Serviciul de Stare Civilă a nașterii reclamantei T. A.-M., sex feminin, fiica lui D. M. – fiul lui V. și M.,născut la data de 05.11.1964 în . și T. L. fiica lui C. și A., născută la data de 03.12.1968 în ., nașterea având loc la data de 11.03.1994 în Mun.Iași .

Cu apel în 30 de zile de la comunicare care se depune la Judecătoria Iași.

Pronunțată în ședință publică azi, 19.05.2015.

PREȘEDINTEGREFIER

C. IulianLeontescu L.

Red./tehn./C.I./L.L./ 4ex./02.07.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Înregistrare tardiva a nasterii. Sentința nr. 6791/2015. Judecătoria IAŞI