Pensie întreţinere. Sentința nr. 4202/2015. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4202/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 24-03-2015 în dosarul nr. 4202/2015
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă Nr. 4202/2015
Ședința publică de la 24 Martie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE I. C.
Grefier L. L.
Pe rol se află judecarea cauzei Minori și familie privind pe reclamant E. D. și pe pârât E. D., având ca obiect pensie întreținere.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că, pricina a rămas în pronunțare în ședința publică din data de 17.03.2015, când, din lipsă de timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi, când, în aceeași compunere,
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași, sub nr._ la data de 16.10.2014, reclamanta E. D. a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța în contradictoriu cu pârâtul E. D. să dispună stabilirea în beneficiul minorei E. S. a pensiei de întreținere.
În motivare, reclamanta a arătat, în esență, că este căsătorită cu pârâtul din această relație rezultând minora E. S., născută la data 17.09.2014. Părțile locuiesc împreună iar pârâtul nu contribuie în vreun mod la creșterea și întreținerea minorei.
În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe prevederile art. 524, 525 alin. 1,529, 530 alin. 2, 532 Cod civil.
În susținerea cererii, reclamanta a depus înscrisuri.
Pârâtul E. D. a formulat întâmpinare, solicitând admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
Analizând susținerile părților coroborate cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, instanța reține următoarele:
Reclamanta și pârâtul sunt căsătoriți, iar din această căsătorie a rezultat minora E. S., născută la data 17.09.2014 de a cărei întreținere se ocupă doar mama sa.
În prezenta cauză, instanța reține că, potrivit dispozițiilor art. 525 alin. 1 din Codul civil, minorul care cere întreținere de la părinții săi se prezumă că se află în nevoie dacă nu se poate întreține din munca sa, chiar dacă ar avea bunuri, pensia de întreținere fiind destinată nevoilor de zi cu zi ale minorului, nu numai acelor cheltuieli legate de procurarea alimentelor, ci tuturor cheltuielilor necesare asigurării condițiilor de dezvoltare a personalității celor cărora i se datorează.
De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 527 alin. 1 din Codul civil, poate fi obligat la întreținere numai cel care are mijloacele pentru a o plăti sau are posibilitatea de a dobândi aceste mijloace, iar potrivit alineatului 2 al aceluiași articol, la stabilirea mijloacelor celui care datorează întreținerea se ține seama de veniturile și bunurile acestuia, de posibilitățile de realizare a acestora și de celelalte obligații ale sale.
În același sens, art. 529 alin. 1 din Codul civil dispune că întreținerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere și cu mijloacele celui care urmează a o plăti.
Totodată, în temeiul art. 531 alin. 1 din Codul civil, instanța de tutelă este abilitată să reducă sau să majoreze cuantumul obligației de întreținere în situația în care intervine o schimbare în ceea ce privește mijloacele celui care prestează întreținerea și nevoia celui care o primește.
Instanța reține că pârâtul realizează venituri în cuantum mediu lunar de 1163 lei conform adreselor înaintate de către angajatorul acestuia – filele 21, 22.
În conformitate cu art. 529 al. 2 din Codul civil instanța de judecată va dispune stabilirea pensiei de întreținere, raportat la acest venit la suma de 290 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de către reclamanta E. D., CNP_, cu domiciliul în Iași, .. 14, .. 1, . în contradictoriu cu pârâtul E. D., CNP_, cu domiciliul în Iași, .. 14, .. 1, . .
Stabilește pensia de întreținere la 290 lei și obligă pârâtul la plata către reclamantă a acestei sume, cu titlu de pensie de întreținere în favoarea minorei E. S. de la data introducerii acțiunii și până la majorat.
Ia act de faptul că părțile nu au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept apel în 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 24.03.2015.
PREȘEDINTEGREFIER
C. IulianLeontescu L.
Red./tehn./C.I./L.L./ 4ex./28.05.2015
| ← Pensie întreţinere. Sentința nr. 8260/2015. Judecătoria IAŞI | Atribuire beneficiu contract de inchiriere. Sentința nr.... → |
|---|








