Pensie întreţinere. Sentința nr. 6676/2015. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6676/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 15-05-2015 în dosarul nr. 40550/245/2014
Dosar nr._ Cod operator: 3171
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Sentința Civilă Nr. 6676/2015
Ședința publică de la 15 Mai 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: C. D. B.
Grefier: N. S.
Pe rol se află judecarea cauzei Minori și familie privind pe reclamant P. M. și pe pârât P. I., având ca obiect pensie întreținere reducere.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 05.05.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta și când instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi 15.05.2015, când, deliberând, a hotărât următoarele:
INSTANȚA,
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași sub nr._, reclamantul P. M. a chemat în judecată pe pârâta P. I. in calitate de reprezentant legal al minorilor P. Ș. V. si P. A. R., solicitand reducerea cuantumului obligației de întreținere stabilit prin sentinta civila nr.2066 din 28.02.2008 pronunțată de Judecătoria Brasov in dosar nr._, motivat de faptul ca veniturile pe care le realizeaza in prezent impun acest lucru, reclamantul nemaiavand in prezent un loc de munca.
Cererea este scutită de plata taxei de timbru și a fost motivată în drept pe disp.art.531 NCC.
Alaturat au fost depuse inscrisuri (filele 5-6)
Pârâta, legal citata a aratat ca nu este de acord cu reducerea pensiei de intretinere intrucat de la nasterii si pana in prezent, data introducerii actiunii, reclamantul nu s-a interesat niciodata de copii si nu a venit sa-i vada si nu a contribuit la cheltuielile pentru cresterea si educarea lor.
In cursul judecatii instanta a incuviintat si a administrat proba cu inscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin sentința civilă nr.2066 din 28.02.2008 pronunțată de Judecătoria Brasov in dosar nr._ reclamantul a fost obligat la plata unei pensii de întreținere în cuantum de 222,5 lei lunar în favoarea minorilor P. Ș. V. si P. A. R., nascuti la data de 12.06.2003, instanta raportandu-se la veniturile pe care le realiza reclamantul din prezenta cauza la acel moment.
În prezent, reclamantul nu realizeaza venituri de natura salariala sau de alta natura.
Cu privire la obligația legală de întreținere, art.516 al.1 C.civ. stipulează că această obligație există între părinți și copii, iar art. 499 al.1 C.civ., prevede că tatăl și mama sunt obligați, în solidar, să dea întreținere copilului lor minor, asigurându-i cele necesare traiului, precum și educația, învățătura și pregătirea sa profesională.
De asemenea, instanța reține dispozițiile art.525 al.1 C.civ. care prevăd că minorul care cere întreținere de la părinții săi se află în nevoie dacă nu se poate întreține din munca sa, chiar dacă ar avea bunuri, text de lege ce instituie prezumția stării de nevoie a minorului.
Regula de principiu privind cuantumul obligației de întreținere este prevăzută de art.529 al.1 C.civ., potrivit căruia întreținerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere și cu mijloacele celui care urmează a o plăti, iar conform al.2 al aceluiași articol, când întreținerea este datorată de părinte, ea se stabilește până la o pătrime din venitul său lunar net pentru un copil, o treime pentru doi copii și o jumătate pentru trei sau mai mulți copii.
Dacă se ivește o schimbare în ceea ce privește mijloacele celui care prestează întreținerea și nevoia celui care o primește, instanța de tutelă, potrivit împrejurărilor, poate mări sau micșora pensia de întreținere sau poate hotărî încetarea plății ei, astfel cum prevăd dispozițiile art.531 al.1 C.civ.
Întrucât minorii, în vârstă de 12 ani, se află în imposibilitate de a munci, situație ce determină starea de nevoie a acestora și reclamantul, în calitate de părinte, are obligația legală de întreținere în funcție de mijloacele sale materiale, care s-au micșorat, instanța va admite cererea și va dispune reducerea pensiei de întreținere de la 222,5 lei lunar la cota de 1/6 din venitul lunar net al reclamantului, pentru fiecare minor, incepand cu data introducerii actiunii, 10.11.2014, si pana la majoratul fiecaruia dintre copii.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea astfel cum a fost formulata de reclamantul P. M., C.N.P._, cu domiciliul în Iași, ., . in contradictoriu cu parata P. I., C.N.P._, cu domiciliul în Iași, ., .. A, . in calitate de reprezentant legal al minorilor P. Ș. V. si P. A. R..
Modifica pensia de întreținere stabilită în sarcina reclamantului și în favoarea minorilor, stabilita prin sentinta civila nr.2066 din 28.02.2008 pronunțată de Judecătoria Brasov in dosar nr._, de la suma de 225,5 lei lunar la o cota de 1/6 din venitul minim pe economie pentru fiecare minor.
Obligă reclamantul să plătească lunar în favoarea minorilor P. Ș. V. si P. A. R., nascuti la data de 12.06.2003, o pensie de întreținere în cota procentuala de 1/6 din venitul minim pe economie pentru fiecare minor, incepand cu data introducerii actiunii, 10.11.2014, si pana la majoratul fiecaruia dintre copii.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, calea de atac urmand a fi depusa la Judecatoria Iasi.
Pronunțată în ședință publică, astazi, 15.05.2015.
Președinte, Grefier,
C. D. B. N. S.
Red./teh. CDB
11.09.2015 - 4 ex.
| ← Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr.... | Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr.... → |
|---|








