Plângere contravenţională. Hotărâre din 13-11-2015, Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 13-11-2015 în dosarul nr. 13259/2015
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Ședința publică din 13 Noiembrie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: I. R. E.
GREFIER: J. V. G.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe petentul S. G. V., în contradictoriu cu intimatul C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA, având ca obiect plângere contravențională - .; nr._/19.05.2015.
La apelul nominal făcut în ședință publică lipsește petentul și reprezentantul legal al intimatului.
Procedură legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că, pentru acest termen de judecată, procedura de citare este legal îndeplinită.
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din 21.10.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din aceeași zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când din lipsă de timp pentru a delibera, s-a amânat pronunțarea pentru data de 28.10.2015, ulterior pentru data de 11.11.2015 și 13.11.2015 când,
INSTANȚA,
În urma deliberării în secret în Camera de Consiliu, conform art. 394 C.pr.civ., a adoptat următoarea hotărâre:
I. Procedura
Plângerea contravențională
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași, la data de 24 iunie 2015, sub număr dosar _, petentul Ș. G. V. in contradictoriu cu C. N. de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania S.A. – CESTRIN, a solicitat anularea procesului verbal . nr._ din 19 mai 2015.
În fapt, petentul a invocat prescripția dreptului de a aplica sancțiunea, in raport de prevederile art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 15/2002. Data constatării nu poate fi decât cea a efectuării cadrului foto inițial, in accepțiunea petentului, astfel incât intocmirea procesului verbal trebuie să respecte cerința legală de respectare a termenului de 30 zile.
A precizat petentul că procesul verbal a fost intocmit la data de 19 mai 2015, iar data săvârșirii faptei este 22 noiembrie 2014, astfel incât termenul de 30 zile a fost depășit.
In drept, a invocat prevederile O.G. nr. 15/2002.
A solicitat judecata plangerii in lipsa sa.
Plângerea a fost legal timbrată, la dosar fiind depusă dovada achitării taxei judiciare de timbru in cuantum de 20lei.
Apărările formulate
Intimatul a depus la dosar întâmpinare (filele 11-12), prin care a solicitat respingerea plângerii, ca nefondată.
A aratat că vehiculul cu numar de inmatriculare_, aparținând petentului a circulat la data de 22 noiembrie 2014, pe DN24, km 206+200 m, pe raza localitatii Vânători, fără a detine rovinieta valabila, motiv pentru care la data de 19 mai 2015 s-a intocmit procesul verbal . nr._.
Potrivit art. 1 alineat 2 din O.G. nr. 15/2002, Incepand cu data de 1 iulie 2002 se introduce tariful de utilizare a retelei de drumuri nationale din Romania, denumit in continuare tarif de utilizare, aplicat tuturor utilizatorilor romani si straini pentru toate vehiculele inmatriculate care sunt folosite pe reteaua de drumuri nationale din Romania si structurat in functie de perioada de parcurs si de stationare, de incadrarea in clasa de emisii poluante (EURO), de masa totala maxima autorizata (MTMA) si denumarul de axe, dupa caz.
Intimatul a arătat că sancțiunea a fost legal aplicată, iar dovezile sunt inscrisurile depuse la dosar.
In ceea ce priveste semnatura electronica, a aratat ca procesul verbal este generat si tiparit cu ajutorul mijloacelor tehnice ale SIEGMCR si conform prevederilor art. 7 din Legea nr. 455/2001, are asociata semnatura electronica extinsa a agentului constatator, bazata pe un certificat calificat si generata printr-un dispozitiv securizat de creare de semnaturi electronice.
Totodată, s-a precizat că acesta poartă și semnătura olografă, motiv pentru care nu se poate reține nelegalitatea sa.
Cu privire prescripția dreptului de a aplica sancțiunea, aspect invocat de petent in plângere, intimata a arătat că potrivit art. 13 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie in termen de 6 luni de la data săvârșirii faptei.
Conform art. 9 alin. 8 din O.G. nr. 15/2002, pentru lipsa rovinietei valabile procesul verbal se comunică contravenientului in termen de cel mult 2 luni de la data constatării contravenției, interval pentru care nu se pot incheia alte procese faverbale de constatare a contravenției pentru lipsa rovinietei valabile pentru același vehicul.
Intimata a menționat că fapta a fost săvârșită in data de 22 noiembrie 2014, fiind inregistrată prin mijloace tehnice și constatată la data de 19 mai 2015 de către agentul constatator, dată la care s-a intocmit și procesul verbal . nr._, in interiorul termenului de 6 luni de la data săvârșirii faptei, conform art. 13 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001.
În drept, a invocat O.G. 2 din 2001, OUG 15/2002, Legea nr. 455/2001 si Ordinul MTI nr. 769/2010 (Norme metodologice privind aplicarea tarifului de utilizare a retelei de drumuri nationale din Romania.)
Răspuns la întâmpinare
Petentul nu a depus la dosar răspuns la întâmpinare.
Probe
În cauză a fost administrată proba cu înscrisurile depuse la dosar.
II. Soluția instanței
Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal . nr._/19.05.2015 s-a reținut că vehiculul cu numar de inmatriculare_, aparținând petentului a circulat la data de 22 noiembrie 2014, pe DN24, km 206+200 m, pe raza localitatii Vânători, fără a detine rovinieta valabila.
Fapta a fost încadrată juridic ca reprezentând contravenția prevăzuta de art. 8 aliniat 1 din O.G. nr. 15/2002, privind verificarea tarifului de utilizare si a tarifului de trecere pe reteaua de drumuri nationale din Romania.
S-a dispus aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale în cuantum de 250 lei.
Procesul verbal a fost comunicat petentului la data de 10 iunie 2015 (fila nr. 17).
Mai reține instanța că in interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 27 alin. (1) teza I din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, modificată și completată raportat la art. 31 alin. (1) din același act normativ, comunicarea prin afișare este subsidiară comunicării prin poștă cu aviz de primire. Atunci când persoana sancționată nu a fost prezentă la întocmirea procesului verbal ori a refuzat primirea acestuia, precum și atunci când sancțiunea a fost aplicată de o altă persoană sau un alt organ decât agentul constatator, termenul de decădere în care se poate formula plângerea curge de la data la care persoana sancționată sau cei însărcinați cu primirea corespondenței (în cazul contravenientului persoană juridică) au primit procesul-verbal, prin luare de semnătură ori atunci când s-a refuzat expres primirea corespondenței, iar refuzul a fost consemnat în procesul verbal încheiat de funcționarul poștal.
In speță, comunicarea s-a făcut inițial prin poștă, dar procedura de comunicare nu a fost legal îndeplinită. Ulterior procesul verbal a fost comunicat prin afișare, la domiciliul petentului, in prezența unui martor.
In aceste condiții, procesul verbal a fost legal comunicat
Potrivit prevederilor art. 34 din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța învestită cu soluționarea plângerii verifică legalitatea și temeinicia procesului verbal și hotărăște asupra sancțiunii.
Cu privire la legalitatea procesului-verbal, potrivit art. 17 din O.G. 2/2001, lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, a faptei săvârșite și a datei comiterii sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constată și din oficiu.
Aplicând aceste dispoziții la situația de fapt reținută în cauză, instanța, verificând procesul verbal . nr._, din punct de vedere al legalității, apreciază că au fost respectate cerințele imperativ-limitativ prevăzute de lege, sub sancțiunea nulității, inclusiv cele statuate prin Decizia nr. 6/2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Prin această decizie s-a admis recursul in interesul legii formulat de Avocatul Poporului si, s-a stabilit că, in interpretarea si aplicarea dispozițiilor art. 17 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobata cu modificări si completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările si completările ulterioare, raportate la dispozițiile art. 4 pct. 1—4 si art. 7 din Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronica, republicata, procesele-verbale de constatare si sancționare a contravențiilor, prevăzute de art. 8 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare si a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din Romania, aprobata cu modificări si completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările si completările ulterioare, încheiate potrivit art. 9 alin. (1) lit. a), alin. (2) si (3) din acest act normativ, transmise persoanelor sancționate contravențional pe suport hârtie, sunt lovite de nulitate absolută in lipsa semnăturii olografe a agentului constatator.
Cu privire la motivul invocat de petent referitor la prescrierea dreptului de a aplica sancțiunea instanța reține că este nefundat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.
Conform art. 13 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie in termen de 6 luni de la data săvârșirii faptei. Potrivit art. 9 alin. 8 din O.G. nr. 15/2002, pentru lipsa rovinietei valabile procesul verbal se comunică contravenientului in termen de cel mult 2 luni de la data constatării contravenției, interval pentru care nu se pot incheia alte procese verbale de constatare a contravenției pentru lipsa rovinietei valabile pentru același vehicul. Or, in speță, fapta a fost săvârșită in data de 22 noiembrie 2014, fiind inregistrată prin mijloace tehnice și constatată la data de 19 mai 2015 de către agentul constatator, dată la care s-a intocmit și procesul verbal . nr._, in interiorul termenului de 6 luni de la data săvârșirii faptei, conform art. 13 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001.
In consecință, instanța va respinge, ca nefondată, plângerea și va menține procesul verbal . nr._/19.05.2015, ca fiind legal și temeinic întocmit de intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petentul Ș. G. V., cu domiciliul in Iași, ., ., apart. 14, jud. Iași, impotriva procesului verbal . nr._/19.05.2015, intocmit de intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică CESTRIN, cu sediul in București, Sector 6, .. 401A, CUI_, J_ .
Cu drept de apel in termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Iași.
Pronunțată in ședință publică, astăzi, 13 noiembrie 2015.
PREȘEDINTE,
I. R. E.
Pt. președinte aflat in C.O.
semnează vicepreședintele instanței
GREFIER,
J. V. G.
Red. și tehnored.: I.E.R. – 22.12.2015
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 13/2015. Judecătoria IAŞI | Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 2015/2015.... → |
|---|








