Plângere contravenţională. Hotărâre din 22-09-2015, Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 22-09-2015 în dosarul nr. 10355/2015
Dosar nr._ Cod operator: 3171
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică din data de 22 Septembrie 2015
Instanța constituită din:
Președinte: I.-C. R.
Grefier: M. I.
SENTINȚA CIVILĂ Nr._
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe petenta S.C. L. A. S.R.L., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI IAȘI, având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă domnul avocat N. I., cu împuternicire avocațială (fila 9 dosar), în calitate de reprezentant convențional al petentei, lipsă reprezentantul legal sau convențional al intimatului și martorul-asistent.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că, potrivit verificărilor efectuate în aplicațiile ECRIS și SAE ale Judecătoriei Iași, s-a constatat că nu au mai fost înregistrate alte cereri privind aceleași părți și având același obiect, precum și faptul că, prin C. Registratură al Judecătoriei Iași, la data de 18.09.2015, s-au depus de către numita M. A. M., în calitate de soție a martorului-asistent M. I., într-un exemplar, înscrisuri privind imposibilitatea de prezentare a acestuia în vederea audierii, după care:
Instanța aduce la cunoștință reprezentantului convențional al petentei faptul că soția martorului-asistent M. I. a învederat imposibilitatea acestuia de a se prezenta la proces, pe considerentul că este plecat din țară.
Instanța constată că Judecătoria Iași este competentă general, material și teritorial în soluționarea cauzei, conform dispozițiilor art.94 pct.2 din Noul Cod de procedură civilă și art. 32 din OG nr.2/2001.
Nemaifiind cereri de formulat, nici alte incidente de soluționat, instanța acordă cuvântul cu privire la propunerea de probe.
Domnul avocat N. I. solicită administrarea probei cu înscrisurile depuse la dosar.
În temeiul art.255 raportat la art.258 din Noul Cod de procedură civilă, instanța încuviințează administrarea probei cu înscrisurile depuse la dosar de către petent.
Față de imposibilitatea audierii martorului-asistent, instanța dispune continuarea judecății, deschide dezbaterile, în baza art.392 N.C.proc.civ., și acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Domnul avocat N. I. solicită admiterea plângerii așa cum a fost formulată și anularea procesului-verbal de constatare a contravenției ca fiind nelegal. Solicită a se observa că sancțiunea aplicată în cuantum de 4000 lei este nelegală, temeiul de drept al sancțiunii aplicate, respectiv dispozițiile art.8 alin.1 pct.31 raportat la art.9 alin.1 lit.c fiind abrogate prin Ordonanța 8/2015 pentru modificarea și completarea OG 37/2007. Solicită a se avea în vedere, sub aspectul nelegalității, faptul că martorul M. I. figurează în procesul-verbal de constatare a contravenției ca reprezentant al societății reclamante și ca martor asistent. În subsidiar, solicită înlocuirea amenzii cu avertisment, fără cheltuieli de judecată.
Instanța ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Instanța, în temeiul art.394 din Noul Cod de procedură civilă, închide dezbaterile și reține cauza spre deliberare potrivit dispozițiilor art. 95 din Noul Cod de procedură civilă.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de fața, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 26.06.2015, sub nr.de dosar_, formulată împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._, încheiat la data de 12.06.2015 de către intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului Iași, petenta S.C. L. A. S.R.L. a solicitat anularea actului sancționator, ca nelegal și netemeinic, și exonerarea sa de plata amenzii, iar, în subsidiar, înlocuirea sancțiunii principale a amenzii în cuantum de 4000 RON cu avertismentul.
În motivarea plângerii, se arată că sancțiunea aplicată este nelegală raportat atât la temeiul de drept, cât și la cuantumul amenzii. Astfel, art.8 alin.1 pct.31 raportat la art.9 alin.1 lit.c nu mai există, ambele texte fiind abrogate prin Ordonanța nr.8/2015, pentru modificarea și completarea OG nr.37/2007, privind stabilirea cadrului de aplicare a regulilor privind perioadele de conducere, pauzele și perioadele de odihnă ale conducătorilor auto și utilizarea aparatelor de înregistrare a activității acestora, acest act normativ dând o nouă numerotare și clasificare a contravențiilor și un nou regim sancționator al acestora.
Mai mult, procesul-verbal este nelegal și raportat la faptul că, în cuprinsul său, petenta apare inițial ca fiind reprezentată de M. I., iar, ulterior, această persoană este menționată ca martor-asistent, în condițiile în care actul sancționator apare ca întocmit în lipsă. Or, aceste mențiuni contradictorii sunt de natură să afecteze valabilitatea celor cuprinse în procesul-verbal, prin încălcarea drepturilor petentei în ceea ce privește prezumția de nevinovăție.
În subsidiar, s-a solicitat înlocuirea amenzii cu avertismentul deoarece sancțiunea pecuniară este nejustificată raportat la contravenția săvârșită și la faptul că societatea nu a mai fost sancționată în temeiul art.OG nr.37/2007.
În drept, au fost invocate prevederile OG nr.2/2001 și cele din OG nr.37/2007.
În susținere, petenta a depus, în original, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat.
Plângerea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 RON.
Legal citat, intimatul I. nu a formulat întâmpinare, nici nu a depus documentația aferentă procesului-verbal contestat, astfel cum i-a solicitat instanța.
La termenul de judecată din data de 22.09.2015, instanța a încuviințat administrarea probei cu înscrisuri, pentru petentă, și a constatat imposibilitatea audierii martorului-asistent.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarea situație de fapt:
Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._, încheiat la data de 12.06.2015 de către intimatul Inspectoratul de Poliție Județean Iași, în urma controlului efectuat în trafic în orașul P. Iloaiei, DE 583, asupra vehiculului M. cu nr. de înmatriculare_, însoțit de semiremorca cu nr._, aparținând S.C. L. A. S.R.L., cu care societatea petentă efectua transport de marfă, s-a constatat neprezentarea, de către conducătorul auto, a numărului necesar de diagrame, respectiv 28.
În consecință, s-a reținut săvârșirea, de către petentă, a contravenției prevăzute de art.8 alin.1 pct.31 din OG nr.37/2007. Pentru această faptă, a fost aplicată sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 4000 RON, în temeiul art.9 alin.1 lit.c din același act normativ.
Plângerea a fost formulată în termenul legal de 15 zile de la comunicare, termen prevăzut de art.31 alin.1 din O.G. nr.2/2001.
Fiind învestită, potrivit art.34 alin.1 din același act normativ, cu verificarea legalității și a temeiniciei procesului-verbal . nr._/12.06.2015, instanța constată următoarele:
Sub aspectul legalității, actul sancționator a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art.16 și 17 din O.G. nr.2/2001, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute.
Pe de altă parte, însă, în ceea ce privește încadrarea juridică a faptei contravenționale, instanța observă că agentul constatator al intimatului a făcut aplicarea dispozițiilor art.8 alin.1 pct.31 din OG nr.37/2007, privind stabilirea cadrului de aplicare a regulilor privind perioadele de conducere, pauzele și perioadele de odihnă ale conducătorilor auto și utilizarea aparatelor de înregistrare a activității acestora, în loc de a constata incidența prevederilor art.8 alin.3 lit.m din același act normativ, acesta fiind, în realitate, textul care, la momentul încheierii procesului-verbal de contravenție în discuție, reglementa contravenția pentru care a fost sancționată petenta, respectiv nedeținerea la bordul vehiculului a unui număr suficient de diagrame tahografice. Mai mult, și regimul sancționator propriu-zis a fost modificat, fapta respectivă fiind sancționată cu amendă cuprinsă între 600 RON și 1000 RON, conform art.9 alin.1 lit.g din OG nr.37/2007, cu mult sub valoarea de 4000 RON, aplicată societății de către agentul constatator al intimatului.
În lumina acestor considerente, instanța concluzionează că, în mod eronat, s-a dispus sancționarea contravențională a petentei S.C. L. A. S.R.L. cu amendă în cuantum 4000 RON, în baza art.9 alin.1 lit.c raportat la art.8 alin.1 pct.31 din OG nr.37/2007, cu ignorarea dispozițiilor legale în vigoare, respectiv art.9 alin.1 lit.g raportat la art.8 alin.3 lit.m din OG nr.37/2007. În acest sens, instanța are în vedere și prevederile art.12 din OG nr.2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor, conform cărora: “Dacă printr-un act normativ fapta nu mai este considerată contravenție, ea nu se mai sancționează, chiar dacă a fost săvârșită înainte de data intrării în vigoare a noului act normativ.
Dacă sancțiunea prevăzută în noul act normativ este mai ușoară se va aplica aceasta. În cazul în care noul act normativ prevede o sancțiune mai gravă, contravenția săvârșită anterior va fi sancționată conform dispozițiilor actului normativ în vigoare la data săvârșirii acesteia.”
Pe cale de consecință, apreciind că încadrarea greșită a faptei contravenționale determină nulitatea absolută a procesului-verbal contestat, nemaifiind necesară analiza temeiniciei plângerii deduse judecății, instanța va admite plângerea formulată de petenta S.C. L. A. S.R.L., cu consecința anulării, în integralitatea sa, a procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr._, încheiat la data de 12.06.2015 de către intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI IAȘI.
Nu în ultimul rând, față de dispozițiile art.451-453 N.C.p.civ. și de principiul disponibilității, instanța constată că nu au fost solicitate, de către părți, cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite plângerea formulată de petenta S.C. L. A. S.R.L., CUI_, J_, cu sediul în procedural ales la Cabinet de avocat N. I., în Iași, ..4, . IV, cabinet 1, Județul Iași, prin reprezentant convențional avocat I. N., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI IAȘI, cu sediul în Iași, ..2, Județul Iași, și împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._, întocmit la data de 12.06.2015.
Anulează procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/12.06.2015.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, apel ce se va depune la Judecătoria Iași.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 22.09.2015.
Președinte, Grefier,
I.C.R. M.I.
Red./Tehnored.I.C.R./M.H.
5 ex./10.11.2015
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2015/2015.... → |
|---|








