Contestaţie la executare. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 2015/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 22-09-2015 în dosarul nr. 10342/2015

Cod operator: 3171

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Ședința publică din data de 22 Septembrie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE Z. L. F. M.

GREFIER Z. N.

SENTINȚA CIVILĂ NR._/2015

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe contestator ASOCIAȚIA DE L. N. C.U.G. PT 9 și pe intimat S.C. „C.E.T. IAȘI” SA PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR MANAGEMENT REORGANIZARE LICHIDARE IAȘI S.P.R.L., având ca obiect contestație la executare suspendare executare silită.

Instanța a reținut cauza spre soluționare la termenul de judecată din data de 08.09.2015 în baza art. 394 din Codul de procedură civilă, față de solicitarea părților de judecare a cauzelor în lipsă, apoi, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru termenul de judecată din 15.09.2015 și, ulterior, pentru termenul de judecată de astăzi, când:

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:

I. Susținerile părților

1. Prin cererea înregistrată în acest dosar la data de 08.05.2015, cu numărul mai sus menționat (în antet), contestatoarea Asociația de L. N. C.U.G. PT.9 a solicitat, în contradictoriu cu intimata S.C. C.E.T. Iași S.A. (prin administrator judiciar Management Reorganizare Lichidare Iași S.P.R.L.), anularea mai multor acte de executare din dosarul de executare cu nr.466/T/2014, aflat pe rolul B. A. L. - D. Ș. Leonid - T. D. P., suspendarea executării silite până la soluționarea definitivă a acestei contestații și suspendarea provizorie a executării silite până la soluționarea cererii de suspendare.

În motivare, a aratat următoarele:

În primul rând, contestația la executare este îndreptată împotriva executării înseși raportat la lipsa caracterului cert al sumei ce se execută silit.

Astfel, așa cum rezultă din dispozitivul titlului executoriu - sentința civilă, ea a fost obligată să plătească sumele de: 4458,71 lei reprezentând pret, 8256,85 lei, reprezentând penalități aferente prețului, conform contractului de la 30.09.2013 la data plății.

Din înscrisurile pe care le deține rezultă că sumele facturate de creditoare de la data de 30.09.2013 și până în prezent, pentru . de chemare în judecată vizează doar acest .) sunt mult mai mici decât suma de 8256,89 lei, motiv pentru care executarea silită însăși este lovită de nulitate absolută în lipsa unui caracter cert al creanței.

Se impune și efectuarea unei expertize contabile care să evidențieze cuantumul facturilor și să indice dacă acest cuantum depășește sau nu suma de 8256,85 lei reprezentând penalități.

Această apărare este valabilă prin raportare la toate actele de executare pe care le contestă, dar cu privire la unele dintre ele mai există și alte motive.

În al doilea rând, obligația de plată a unei sume de bani către creditoare este stinsă prin compensație, conform dispozițiilor art. 1615 și 1616 C. civ., deoarece și ea are de recuperat de la creditoare suma de_,75 lei.

Astfel, în fapt, la data de 16.04.2010, a fost înregistrat pe rolul B. M. L. dosarul de executare silită nr.337/2010, ca urmare a cererii formulate de creditoarea S.C. C. S.A. Iași, solicitându-se executarea silită a contestatoarei pentru sumele de 525.727,45 lei reprezentând penalități și 2893 lei reprezentând cheltuieli de mediere/notariale în baza titlului executoriu acord de mediere autentificat sub nr. 3161/05.12.2008.

Executarea silită a fost încuviințată prin încheierea din data de 07.05.2010 pronunțată de Judecătoria Iași.

În cadrul acestei executări silite, conturile sale de la CEC Bank și BRD au fost poprite și debitate cu suma totală de_,75 lei - sumă ce a fost virată de executorul judecătoresc către S.C. C. S.A. pentru acoperirea presupusei creanțe.

Împotriva acestei executări silite ea a formulat contestație la executare ce a format obiectul dosarului nr._/245/2013 al Judecătoriei Iași. Prin sentința civilă nr._/17.07.2013 pronunțată în dosarul indicat, definitivă și irevocabilă, Judecătoria Iași a admis contestația sa în contradictoriu cu S.C. C. S.A. și a dispus anularea executării silite în dosar de executare nr. 337/2010 al B. M. L.. Împotriva sentinței civile respective a declarat recurs intimata, iar prin decizia civilă nr. 421/12.06.2014 pronunțată de Tribunalul Iași a fost respinsă calea de atac.

În aceste condiții, creditoarea îi datorează suma de_.75 lei, reprezentând sumele poprite de S.C. C. S.A. din conturile CEC Bank și BRD ale contestatoarei, astfel încât a operat compensația în raport de suma urmărită în dosarul de executare contestat aici.

În al treilea rând, se impune anularea încheierii nr. 466 din data de 23.04.2015 din dosarul de executare nr. 466/T/2015, în temeiul dispozițiilor art. 666, raportat la dispozițiile art. 657 C. proc. civ., deoarece această încheiere de încuviințare a executării silite ar fi trebuit să cuprindă, conform art. 657 alin. 1 lit. d denumirea și sediul debitorului. Or, denumirea corectă a subscrisei este Asociația de L. N. C.U.G. PT.9.

Având în vedere dispozițiile art. 704 și 657 alin. 2 C.proc.civ., se impune sancțiunea nulității încheierii de încuviințare a cererii de executare silită nr. 1 din 26.09.2014, precum și a încheierii judecătorești de încuviințare a executării silite. De asemenea, în temeiul art. 704 trebuie sancționate cu nulitatea și actele de executare subsecvente.

Acest aspect este valabil și în ceea ce privește încheierea nr. 466 din data de 23.04.2015 din ds. de executare nr.466/T/2015 prin care s-a stabilit suma de 1.948,73 lei ce reprezintă cheltuieli de executare silită, somația din data de 23.04.2015 și Adresa din 23.04.2015

În al patrulea rând, cu privire la acest act de executare înțelege să conteste și cuantumul onorariului executorului.

Astfel, conform Ordinului nr. 2550/c/2006 al Ministerului Justiției privind onorariile minimale și maximale pentru serviciile prestate de executorii judecătorești, modificat prin Ordinul Ministerului Justiției nr. 2.561/2012, executorul își putea stabili un onorariu maximal pentru creanțele in valoare de pana la 50.000 lei inclusiv de 10% din suma reprezentând valoarea creanței ce face obiectul executării silite. Ori, suma ce face obiectul executării silite este în cuantum de 12.715,56 lei, iar onorariul executorului este de 1.948,73 lei, depășind evident procentul de 10 % din suma de executat.

Raportat la aceste dispoziții legale, precum și la munca efectiv depusă în această cauză, onorariul în cuantum de 1.948,73 lei stabilit de executorul judecătoresc prin încheierea menționată trebuie redus la minimul de 310 lei, în temeiul art. 670 alin. 4 C. proc. civ.

În drept, a invocat pe dispozițiile din Legea 230/2007, 712 și urm. C. proc. civ., 1615 și 1617 C. civ..

A propus proba cu înscrisuri și expertiză contabilă, care să constate dacă penalitățile în cuantum de 8256,85 lei acordate prin hotărârea judecătorească ce reprezintă titlul executoriu, depășesc valoarea facturilor.

A anexat acte de executare din dosarul menționat, plus sentința civilă nr._/17.07.2013 pronunțată în dosarul nr._/245/2013 al Judecătoriei Iași (f.15 și urm.), documente contabile (f.25 și urm.), documente din dosarul de executare nr.337/2010 al B. M. L. (f.110 și urm.), decizia civilă nr. 421/12.06.2014 pronunțată de Tribunalul Iași (f.154 și urm.), precizări din acel dosar și recursul (f.157 și urm., f.165 și urm.).

1". La data de 20.05.2015, a anexat dovada cheltuielilor făcute cu trimiterea dosarului de executare (f.176) și copia unei cereri de chemare în judecată și a celorlalte documente din dosarul nr._/245/2014 (f.177 și urm.), inclusiv încheierea din 29.04.2015 (f.184-185).

Avea să anexeze înscrisuri și la 12.06.2015 (f.216 și urm), dar și la 28.07.2015 (f.327 și urm.).

2. La data de 29.05.2015, intimata S.C. C. Iași S.A. a depus întâmpinare (f.199), prin care a solicitat respingerea cererii pentru netimbrare sau tardivitate, dar și ca neîntemeiată, arătând următoarele:

Contestatoarea a fost consumatoare de energie electrică și a fost obligată să îi achite o sumă de bani, în temeiul unui contract de mediere, fiind pornită executarea silită în dosarul nr.337/2010 al B. M. L..

După două contestații la executare respinse, a treia a fost admisă pentru perimarea executării silite, lucru pe care ea nu îl înțelege, deoarece debitoarea făcuse plăți pe parcursul executării.

Acum reclamanta solicita intoarcerea executării facând abstractie de faptul că datorează intimatei o sumă foarte mare de bani cu titlu de facturi neachitate. Din sentința pronunțata (nr._/2013) nu se înțelege ca ei ar datora alți bani în afara cheltuilelilor de judecată.

Ceea ce ar mai trebui să știe reclamanta este ca unitatea lor se afla sub incidența Legii 85/2006, fapt ce determină suspendarea tuturor acțiunilor judiciare și extrajudiciare. Orice fel de pretenții ale oricărui creditor al lor trebuiesc admise pe tabelul creditorilor la dosarul Judecătorului sindic. În situația de față, reclamanta trebuie să arate că are o hotărâre definitiva si irevocabilă prin care se arată că ei au de returnat o anumită sumă de bani și în caz afirmativ că s-a inscris la masa credala la Judecătorul sindic.

În drept, și-au întemeiat prezenta pe prevederile Cod. Pr. Civ., privind dreptul la apărare.

În dovedire, a solicitat proba cu actele existente la dosarul de executare, precum si cele anexate (sentința civilă nr.2628/14.02.2013 - f.201).

2". La data de 09.07.2015, intimata a mai depus și note de concluzii (f.315-316), prin care a sublinat că actele de executare din dosarul nr.466/T/2015 al B. T. D. P. sunt altele decât cele la care prin confuzie face referire sus numita din dosarul nr.337/2010 B. M. L., în prezenta cauză fiind vorba despre o altă perioadă de facturare, care nu are nicio legătură cu acordul de mediere care a stat la baza primei executări.

A anexat înscrisuri.

II. Aspecte procesuale

Prin încheierea din 12.05.2015, a fost respinsă cererea contestatoarei de suspendare provizorie (f.168-170), după ce aceasta achitase cauțiunea de 1271 lei și taxa de timbru de 50 lei (f.166-167).

La data de 20.05.2015, B. A. L. - D. Ș. Leonid - T. D. P. a depus dosarul de executare cu nr.466/T/2014 (f.187 și urm.).

Prin încheierea din 02.06.2015, a fost respinsă cererea de acordare facilități la plata taxei de timbru (f.205).

Subsecvent, cererea a fost legal timbrată cu suma de 846 lei(f.214).

Prin încheierea din 16.06.2015, a fost admisă cererea contestatoarei de suspendare a executării silite (f.311).

Prin încheierea de la ultimul termen, instanța a încuviințat proba cu înscrisuri, contestatoarea nemainsistând în administrarea probei cu expertiză contabilă.

III. Situația de fapt

Dosarul de executare cu nr.466/T/2014, aflat pe rolul B. A. L. - D. Ș. Leonid - T. D. P. a fost format ca urmare a cererii de executare a intimatei creditoare S.C. C.E.T. Iași S.A. (prin administrator judiciar Management Reorganizare Lichidare Iași S.P.R.L.) din data de 23.04.2015 (f.188), în temeiul titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr.4889/03.04.2014, pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr._/245/2013 (f.189).

Prin această sentință, contestatoarea a fost obligată la plata sumelor de "4458,71 lei reprezentând pret, 8256,85 lei, reprezentând penalități aferente prețului, conform contractului de la 30.09.2013 la data plății, dar fără ca valoarea totală a penalităților să poată depăși valoarea facturilor".

În acest dosar, executorul a emis mai multe acte de executare: încheierea nr.466 din data de 23.04.2015 prin care s-a încuviințat executarea silită (f.190), înștiințarea aferfentă (f.191), încheierea nr.466 din data de 23.04.2015, prin care s-a stabilit suma de 1948,73 lei, ce reprezintă cheltuieli de executare silită, din care 1576,73 lei onorariu executor, cu tot cu TVA (f.192), somația din data de 23.04.2015 (f.193 - prin care i s-a pus în vedere debitoarei ca în termen de o zi să achite suma de_,29 lei), adresa din 23.04.2015 (f.194 - prin care i s-a pus în vedere debitoarei să comunice bunurile mobile pe care le deține, precum și veniturile).

Denumirea debitoarei din conținutul acestor acte de executare este "Asociația de Proprietari/L. N. C.U.G. PT.9 Pentru .", la fel ca în titlul executoriu menționat, deși mențiunea privind scara este suplimentară.

*

Anterior acestei executări, la data de 16.04.2010, a fost înregistrat pe rolul B. M. L. dosarul de executare silită nr.337/2010, ca urmare a cererii formulate de creditoarea S.C. C. S.A. Iași, solicitându-se executarea silită a contestatoarei pentru sumele de 525.727,45 lei reprezentând penalități și 2893 lei reprezentând cheltuieli de mediere/notariale în baza titlului executoriu acord de mediere autentificat sub nr. 3161/05.12.2008.

Executarea silită a fost încuviințată prin încheierea din data de 07.05.2010 pronunțată de Judecătoria Iași. În cadrul acestei executări silite, conturile sale de la CEC Bank și BRD au fost poprite și debitate cu suma totală de_,75 lei - sumă ce a fost virată de executorul judecătoresc către S.C. C. S.A. pentru acoperirea presupusei creanțe. Aceste aspecte rezultă din pozițiile procesuale scrise adoptate de intimată în dosarele enunțate.

Împotriva acestei executări silite, contestatoarea a formulat contestație la executare ce a format obiectul dosarului nr._/245/2013 al Judecătoriei Iași. Prin sentința civilă nr._/17.07.2013 pronunțată în dosarul indicat, definitivă și irevocabilă, Judecătoria Iași a admis contestația sa în contradictoriu cu S.C. C. S.A. și a dispus anularea executării silite în dosar de executare nr. 337/2010 al B. M. L.. Nu s-a cerut sau dispus și întoarcerea executării silite.

Împotriva sentinței civile respective a declarat recurs intimata, iar prin decizia civilă nr. 421/12.06.2014 pronunțată de Tribunalul Iași a fost respinsă calea de atac.

Printr-o cerere de chemare în judecată ulterioară, înregistrată cu nr._/245/2014 (f.177 și urm.), contestatoarea a pretins întoarcerea executării silite, în sensul obligării intimatei S.C. C. S.A. la restituirea sumei de_,75 lei, ca urmare a admiterii respectivei contestații la executare. Prin încheierea din 29.04.2015 (f.184-185), Judecătoria Iași a suspendat soluționarea respectivei cereri, în temeiul art.76 din legea nr.85/2014.

IV. Analiza fondului

În conformitate cu prevederile art.711 alin.1 teza I din Codul de procedură civilă, împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare.

Contestatoarea din speță a invocat patru categorii de apărări: caracterul incert al creanței prin raportare la cuantumul mai mare al penalităților decât al debitului; intervenirea compensației; lipsa denumirii debitoarei din anumite acte de executare; cuantumul exagerat al onorariului debitorului.

În ceea ce privește prima apărare, instanța remarcă într-adevăr dispozițiile contradictorii ale dispozitivului sentinței puse în executare. Astfel, debitoarea a fost obligată la plata sumelor de "4458,71 lei reprezentând pret, 8256,85 lei, reprezentând penalități aferente prețului, conform contractului de la 30.09.2013 la data plății, dar fără ca valoarea totală a penalităților să poată depăși valoarea facturilor".

În mod evident, apare ca fiind contradictorie acordarea unei sume cu titlu de penalități de aproape de două ori mai mare decât a "prețului" și adăugarea apoi a mențiunii privind interdicția ca valoarea totală a penalităților să poată depăși valoarea facturilor.

Această contradicție poate fi rezultatul unei erori materiale (derivată, de exemplu, din folosirea ca model a unei minute dintr-un alt dosar în care figura și ultima frază sau din orice alte motive) sau al unei erori de apreciere sau poate proveni din faptul că instanța se poate referi la o altă perioadă în ceea ce privește penalitățile (ar putea fi relevante sub acest aspect antepenultimul și penultimul paragraf din hotărâre).

În oricare dintre situații, hotărârea era fie susceptibilă de o cale de atac de reformare, fie de calea de atac prevăzută de art.443 din Codul de procedură civilă, prin promovarea cărora se tindea la corectarea sau lămurirea dispozitivului.

Fără o astfel de cale de atac, este însă cert că debitoarea trebuie să achite cel puțin sumele indicate expres în cuprinsul dispozitivului. Atât timp cât doar acestea sunt indicate și în actele de executare, fără calcularea altor penalități, nu se poate dispune efectuarea unei expertize contabile pentru recalcularea lor (cum a cerut inițial contestatoarea), deoarece asta ar presupune rediscutarea fondului cererii, ceea ce este inadmisibil în această fază, hotărârea pronunțată având autoritate de lucru judecat.

Acesta este și motivul pentru care art.712 alin.1 din C.pr.civ. interzice expres operațiunea respectivă ("dacă executarea silită se face în temeiul unei hotărâri judecătorești sau arbitrale, debitorul nu va putea invoca pe cale de contestație motive de fapt sau de drept pe care le-ar fi putut opune în cursul judecății în primă instanță sau într-o cale de atac ce i-a fost deschisă").

Prin urmare, nu poate fi reținută această apărare.

În ceea ce privește presupusa compensație care ar fi intervenit în raport de situația pretinsă de debitoare, caracterizată prin aceea că intimata i-ar datora suma de_.75 lei, reprezentând sumele poprite de S.C. C. S.A. din conturile CEC Bank și BRD ale contestatoarei, aceasta ar putea reprezenta o apărare validă numai în măsura în care contestatoarea ar fi obținut și întoarcerea executării silite în dosarul nr._/245/2013 sau în cererea promovată ulterior și care a făcut obiectul dosarului nr._/245/2014.

Cum în primul dosar nu s-a cerut întoarcerea executării, iar în al doilea judecata a fost suspendată (fiind foarte probabil că aceeași ar fi fost soluția și dacă cererea ar fi format obiectul unei solicitări accesorii în primul dosar), rezultă că reclamanta nu are un titlu executoriu pentru creanța de_,75 lei. Mai mult, este puțin probabil să poată obține un astfel de titlu în procedura de drept comun atât timp cât creditoarea S.C. C. Iași S.A. este în insolvență.

Prin urmare, instanța nu poate reține nici această apărare.

În ceea ce privește presupusa eroare pe care a făcut-o executorul neconsemnând denumirea corectă a contestatoarei, aceasta nu poate echivala cu lipsa denumirii respective, ci reprezintă cel mult o eroare materială, care poate fi îndreptate printr-o încheiere emisă chiar de organul de executare, nereprezentând un motiv propriu-zis de contestație la executare.

În fine, conform Ordinului nr. 2550/c/2006 al Ministerului Justiției privind onorariile minimale și maximale pentru serviciile prestate de executorii judecătorești, modificat prin Ordinul Ministerului Justiției nr. 2.561/2012, executorul își putea stabili un onorariu maximal pentru creanțele in valoare de pana la 50.000 lei inclusiv de 10% din suma reprezentând valoarea creanței ce face obiectul executării silite.

De altfel, și legea 188/2000 prevede că pentru creanțele în valoare de până la 50.000 lei inclusiv, onorariul maxim este de 10% din suma reprezentând valoarea creanței ce face obiectul executării silite.

După cum s-a arătat, prin încheierea nr.466 din data de 23.04.2015 s-a stabilit suma de 1948,73 lei, ce reprezintă cheltuieli de executare silită, din care 1576,73 lei onorariu executor, cu tot cu TVA, conform mențiunilor executorului.

Având în vedere că nivelul creanței executate se ridică la_,56 lei, rezultă că onorariul maximal ce putea fi perceput de executor era într-adevăr de numai 1271,55 lei. Adăugând însă la această sumă taxa pe valoare adăugată de 24%, se ajunge tocmai la suma pretinsă de executor, aceasta fiind probabil operațiunea făcută și de acesta.

Se reține însă că textul de mai sus nu distinge dacă în onorariul maxim ar trebui sau nu să fie inclus și această taxă. Or, instanța consideră că dispoziția trebuie interpretată în sensul celui obligat, astfel încât el nu ar trebui să suporte efectiv un nivel mai mare decât cel maxim prevăzut de lege, fiind irelevant ce intră în componența sumei suportate cu titlu de onorariu.

Prin urmare, instanța consideră că executorul nu putea percepe de la cel executat decât suma de 1271,55 lei (cu tot cu TVA sau orice alte elemente componente), astfel încât va admite în parte contestația, reducând la acest nivel onorariul executorului, cu modificarea subsecventă a tuturor actelor de executare contestate.

În ceea ce privește adresa din 23.04.2015, prin care i s-a pus în vedere debitoarei să comunice bunurile mobile pe care le deține, precum și veniturile, aceasta nu constituie un veritabil act de executare, ci de corespondență, prin care i s-a comunicat acesteia o obligația pe care o are pe parcursul executării silite.

În temeiul art.453 alin.1 și 2 C.pr.civ., va obliga intimata la plata către contestatoare a sumei de 50 lei, reprezentând contravaloarea parțială a onorariului de avocat achitată, în mod proporțional, față de partea din cerere admisă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte contestația la executare formulată de contestatoarea Asociația de L. N. C.U.G. PT.9 (având C.:_, cu sediul în Iași, ., .. Iași) în contradictoriu cu intimata S.C. C.E.T. Iași S.A. (prin administrator judiciar Management Reorganizare Lichidare Iași S.P.R.L. – cu sediul în Iași, ., jud.Iași).

Reduce cuantumul cheltuielilor de executare calculate prin încheierea nr.466 din data de 23.04.2015, întocmit de B. A. L. - D. Ș. Leonid - T. D. P. în dosarul de executare nr.466/T/2014, de la suma de 1948,73 lei la suma de 1643,55 lei (prin reducerea onorariului brut de executor de la 1576,73 lei la 1271,55 lei).

Reduce corespunzător cuantumul cheltuielilor de executare a căror plată se solicită din somația din data de 23.04.2015, debitoarea urmând să achite suma de 1643,55 lei cu acest titlu.

Obligă intimata la plata către contestatoare a sumei de 50 lei, reprezentând contravaloarea parțială a onorariului de avocat achitată.

Cu apel la Tribunalul Iași (care se depune la Judecătoria Iași), în 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 22.09.2015.

Președinte Grefier

Z.L.F.M. N.Z.

Red/ Tehnored Z.L.F.M.

4 ex./28.09.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria IAŞI