Actiune in raspundere contractuala. Hotărâre din 24-09-2015, Judecătoria IAŞI

Hotărâre pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 24-09-2015 în dosarul nr. 10477/2015

Cod operator: 3171

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Ședința publică din data de 24 Septembrie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE –M. G. T.

GREFIER-C. L. R.

SENTINȚA CIVILĂ NR._

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanta S.C. „C.E.T. IAȘI” SA PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR MANAGEMENT REORGANIZARE LICHIDARE IAȘI S.P.R.L. în contradictoriu cu pârâta ASOCIAȚIA DE P. PRIMĂVERII 11, . D1, . SOCOLA, având ca obiect acțiune în răspundere contractuală.

La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică de la data de 03.09.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință civilă, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei pentru data de 17.09.2015, când pentru același motiv a amânat pronunțarea pentru astăzi, când, în aceeași compunere, a hotărât:

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, reclamanta S.C. C. Iași S.A. (prin administrator judiciar Management Reorganizare Lichidare SPRL) a solicitat instanței să pronunțe o hotărâre prin care să oblige pârâta Asociația de proprietari Primăverii 11, . D1, . la plata sumei de 242,78 lei, reprezentând contravaloarea penalităților de întârziere pentru perioada iulie 2008-noiembrie 2013.

În motivare, a arătat următoarele:

Societatea reclamantă furnizat pârâtei energie termică pentru încălzire și apă caldă menajeră, în baza relațiilor contractuale, contractul dând naștere la dreptul de a factura, la tarifele în vigoare, cantitățile furnizate.

Pentru neachitarea la termen a facturilor (necontestate de pârâtă), au fost calculate și penalități de întârziere, conform contractului.

A fost realizată și procedura de conciliere directă.

În drept, reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe prevederile art.1270, 1516 alin.1, 1169, C.Civ., legea nr.325/2006, Ordinul A.N.R.S.C. nr.483/2008.

În dovedirea celor afirmate, a solicitat proba cu înscrisuri, pe care le-a anexat în copii certificate, f.6-80.

Pârâta a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii. .

A invocat excepția prescripției dreptului la acțiune, având în vedere perioada pentru care se solicită debitul, raportat la dat promovării prezentei acțiuni iar pe fond, a solicitat respingerea cererii fiind neântemeiată.

Alăturat întâmpinării, a anexat înscrisuri, în copie certificată, f.86-111.

Prin răspunsul la întâmpinare înregistrat la 07.05.2015, reclamanta a arătat că excepția prescripției este neîntemeiată, deoarece prescripția a fost întreruptă prin plăți.

Cererea este scutită de la plata taxei de timbru.

Instanța, la ultimul termen, a încuviințat pentru părți proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, punând în discuție excepția prescripției dreptului la acțiune.

În baza art. 248 C. proc. civ., față de excepția prescripției reține că, art.1 din Decretul 167/1958, aplicabil în speță dat fiind momentul desfășurării raporturilor dintre părți, chiar dacă a fost abrogat între timp, prevede că „dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege”. A..2 prevede că „odată cu stingerea dreptului la acțiune privind un drept principal se stinge și dreptul la acțiune privind drepturile accesorii.”

Potrivit art. 3 alin. 1, termenul prescripției este de 3 ani, iar prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune sau dreptul de a cere executarea silită, conform art. 7.

După cum rezultă din cerere și din graficul de la filele 86, reclamanta a pretins contravaloarea penalităților de întârziere calculate în perioada 07.2008 – 11.2013.

Analizând calculul penalităților pe baza componenței sold clienți aflată în copie la f.21-25 dosar, se observă că o facturile la care s-au calculat penalități au scadența între 19.09.2007 și 25.11.2011, deci cu mai mult de 3 ani înainte de introducerea acțiunii.

În pofida afirmațiilor reclamantei, nu se poate invoca o eventuală recunoaștere prin plată a datoriei, în temeiul art.16 lit. a) din Decret, de vreme ce nu a fost administrată nici o probă din care să rezulte că pârâta a plătit separat diverse facturi și, cu atât mai puțin, că prin astfel de plăți au și recunoscut dreptul reclamantei de a percepe penalități. Astfel, simpla prezentare a unor documente contabile care nu au decât valoarea unor calcule nu relevă altceva decât modalitatea în care reclamanta a înțeles să facă imputația plăților efectuate de pârâtă de-a lungul timpului. Dacă această imputație ar fi fost trecută în chitanțele eliberate pârâtei (sau în dovada aferentă oricărei alte modalități de plată folosite), atunci ar fi putut fi luată în discuție întreruperea prescripției în raport de penalitățile datorate pentru achitarea cu întârziere a facturilor identificate în chitanțe.

În consecință, se reține cu titlu general că, la momentul stingerii dreptului de a pretinde plata facturii, s-a stins și dreptul de a pretinde penalități, chiar dacă factura respectivă a fost între timp considerată achitată de reclamantă, ca urmare a modalității de imputare contabilă a plăților.

Pentru aceste considerente, instanța va admite excepția prescripției dreptului material la acțiune și va respinge ca atare cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata penalităților datorate pentru achitarea cu întârziere a facturilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția prescripției dreptului reclamantei la acțiune.

Respinge cererea formulată de reclamanta S.C. C.E.T. Iași S.A., prin lichidator judiciar Management Reorganizare Lichidare Iași S.P.R.L., cu sediul în Iași, ., județul Iași în contradictoriu cu pârâta Asociația de proprietari Primăverii 11 .>, pentru ., PT3 Socola, cu sediul în Iași, ., ., parter, județul Iași fiind prescris dreptul reclamantei la acțiune.

Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare, cererea urmând a fi depusă la Judecătoria Iași.

Pronunțată în ședință publică azi, 24.09.2015.

Președinte, Grefier,

Pentru judecător aflat în CO, semneazăPentru grefier aflat în CO, semnează

Președinte, judecător F. D. grefier desemnat cu atribuțiile grefierului

Mariașef secție civilă, A. M. B.

Red/teh. M.G.T., 29.12.2015, 4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Actiune in raspundere contractuala. Hotărâre din 24-09-2015, Judecătoria IAŞI