Plângere contravenţională. Sentința nr. 1328/2015. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 1328/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 03-02-2015 în dosarul nr. 1328/2015

Cod operator: 3171

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Ședința publică din data de 03 februarie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE - C. C.

GREFIER - A. E.

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1328/2015

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe petentul N. G., în contradictoriu cu intimatul I.P.J. IAȘI -POLIȚIA RUTIERĂ, având ca obiect ,,plângere contravențională’’.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, sunt lipsă părțile litigante.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că, pentru acest termen de judecată, procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședință publică din data de 19.01.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acel termen care face parte integrantă din prezenta sentință, când instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru azi, 03.02.2015, când în aceeași compunere, a hotărât următoarele.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei de față constată următoarele:

Pe rolul acestei instanțe a fost înregistrată sub nr._ /25.09.2013 plângerea formulată de petentul N. G., împotriva procesului verbal . nr._ din 02.09.2013 încheiat de intimatul I. Iași, prin care acesta a solicitat admiterea contestației, cu mențiunea că amenda este prea mare .

Plangerea a fost legal timbrată.

În motivare a arătat petentul că, la data de 02.09.2013, s-a reținut de agent în sarcina lui faptul că ar fi condus în localitatea Lețcani autoturismul Dacia L. cu nr. de înmatriculare_ cu o viteză de 71 km/h, fără a avea centura de siguranță și cu defecțiuni la sistemul de iluminare, însă în realitate avea doar 65 km/h și centura pusă, precum și certificatul în original, iar în momentul în care agentul s-a prezentat la mașină l-a rugat să-i dea o amendă mai mică și fără puncte de penalizare, întrucat mai are din acestea.

Petentul a anexat la plângere un exemplar original al procesului verbal de contravenție . nr._/02.09.2013 (f.6) precum și copie C.I (f.2-4) .

În termenul acordat pentru complinirea lipsurilor plangerii petentul a depus la dosar precizări înregistrate sub nr._/18.10.2013 la care a anexat dovada achitării taxei de timbru (f.10-11) .

În termen legal intimatul a formulat și depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii, întrucât petentul a fost sancționat pentru săvârșirea contravențiilor prevăzute de art. 108 alin.1 lit.b pct.2, art.108 alin.1 lit.a pct.3, art. 99 alin.1 pct. 18 și art.101 alin.1 pct.18 din OUG nr.195/2002, constând în aceea că la data de 02.09.2013 a condus autoturismul marca Dacia echipat taxi cu nr. de înmatriculare_ pe DE 583, iar în localitatea Lețcani a fost înregistrat de aparatul radar cu o viteză de 71 km/h pe un sector de drum limitat la 50 km/h. Totodată, acesta nu purta centură de siguranță, autoturismul prezenta defecțiuni minore la sistemul de iluminare și șoferul nu avea asupra lui documentele prevăzute de lege.

Ulterior, cu adresa de înaintare înregistrată sub nr._/16.12.2013 intimatul a depus: raportul agentului constatator din 02.12.2013, planșe foto, atestat operator radar, buletin de verificare metrologică, înregistrare pe suport DVD (f.18-23).

În cauză instanța a administrat proba cu înscrisurile aflate la dosar precum și proba testimonială, în cadrul căreia a procedat la audierea martorei C. I.-A., propusă de petent, a cărei depoziție a fost consemnată și atașată la dosar.

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului instanța a constatat următoarele:

Conform mențiunilor din cuprinsul procesului verbal de constatare a contravenției . nr._, încheiat de agentul constatator la data de 02.09.2013 petentul a fost depistat conducând autoturismul marca Dacia L. echipat taxi, cu nr. de înmatriculare_ pe DE 583, în localitatea Lețcani, cu viteza de 71 km/h control radar, în condițiile unei limitări de 50 km/h, fără a purta centura de siguranță, cu defecțiuni la sistemul de iluminare spate și fără a avea asupra lui certificatul de înmatriculare. S-a consemnat în procesul verbal că a fost efectuată filmare de pe aparatul HDD/80 montat pe autospeciala MAI_, de agentul I. M., iar faptele au fost încadrate de agentul constatator în prev. art. 108 alin.1 lit.b pct.2, art.108 alin.1 lit.a pct.3, art. 99 alin.1 pct. 18 și art.101 alin.1 pct.18 din OUG nr.195/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare, fiindu-i aplicată petentului sancțiuni cu „ avertisment” pentru ultimele trei fapte din cele enumerate și sancțiunea amenzii în sumă de 320,00 lei, pentru cea dintâi.

Analizând cu precădere legalitatea procesului verbal de contravenție sub aspectul respectării condițiilor formale impuse de lege la incheierea lui, instanța constată că in speță nu există nicio incălcare care să atragă nulitatea absolută a inscrisului constatator.

Cu privire la temeinicie, conform disp. art. 108 alin.1 lit. b pct.2 din OUG nr.195/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare, constituie contravenție: ” depasirea cu 21 -30 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatata, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate si verificate metrologic;" . De asemenea, potrivit disp. art. 108 alin.1 lit.a pct 3 constituie contravenție :„ nerespectarea obligatiei de a purta, in timpul circulatiei pe drumurile publice, centura de siguranta ori castile de protectie omologate, dupa caz;” iar art. 99 din textul normativ prevede:" (1) Constituie contraventii si se sanctioneaza cu amenda prevazuta in clasa I de sanctiuni urmatoarele fapte savarsite de catre persoane fizice:...18.conducerea pe drumurile publice a unui vehicul cu defectiuni tehnice, altele decat cele prevazute la art. 102 alin. (3) lit. b), ori care are lipsa unul sau mai multe elemente de caroserie sau aceasta este deteriorata vizibil."Nu în ultimul rand, potrivit art. 101 alin.1 pct.18 constituie contravenție: „ nerespectarea obligatiei conducatorului de vehicul de a avea asupra sa documentele prevazute la art. 35 alin. (2).”

Potrivit jurisprudenței CEDO, aplicabila în baza art.6 din Conventie, desi contravenientul se bucură de prezumția de nevinovăție el trebuie sa facă dovada contrarie celor consemnate în procesul-verbal, în situația în care, probele administrate de intimat pot convinge instanța, în privința vinovăției sale, așa cum a stabilit Curtea Europeană în jurisprudența sa, ceea ce înseamnă că prezumția de veridicitate a faptelor constatate de agent și consemnate in procesul-verbal nu are caracter absolut.

Astfel, prin hotararile pronuntate in cauzele Salabiaku c. Frantei; A. c. Romaniei este relevat faptul ca prezumțiile de fapt si de drept sunt recunoscute in toate sistemele juridice, fiind permisă utilizarea acestora și în materie penală pentru dovedirea vinovăției făptuitorului, cu respectarea unor limite rezonabile, tinand seama de gravitatea mizei si prezervand drepturile apararii, prezumția de veridicitate a faptelor constatate de agent și consemnate in procesul-verbal putand opera pana la limita la care prin aplicarea ei nu s-ar ajunge in situația ca persoana invinuită de săvarșirea faptei să fie pusă in imposibilitatea de a face dovada contrarie, deși din probele administrate de acuzare instanta nu poate fi convinsa de vinovatia acuzatului dincolo de orice indoiala rezonabila.

În cauză, coroborand imaginile de pe înregistrările pe suport DVD cu planșele foto și raportul agentului instanța apreciază că se confirmă situația de fapt consemnată în cuprinsul procesului verbal de contravenție și implicit vinovăția acestuia, în privința faptei constand în depășirea limitei de viteză, cat timp rezultă în mod clar faptul că acesta a fost surprins circuland cu viteza de 71 km/h pe un sector de drum aflat în localitate de agentul pr. I. M., atestat operator radar, fapta fiind filmată de pe autospeciala poliției ce se deplasa în sens opus, cu nr. de înmatriculare MAI_ de cinemometrul de control rutier tip AUTOVISION verificat metrologic potrivit buletinului nr._/05.04.2013 .

În același timp instanța constată faptul că, prin procesul verbal de contravenție agentul care l-a oprit în trafic pe N. G. a constatat în mod nemijlocit că petentul circula fără a purta centura de siguranță, cu defecțiuni la sistemul de iluminare spate și fără a avea asupra lui certificatul de înmatriculare.

În acest context și avand în vedere că depoziția martorului audiat nu este de natură să releve o altă situație de fapt decat cea consemnată instanța va da relevanță prezumției de temeinicie a înscrisului contestat în întregul lui și va respinge plângerea dedusă judecății, fiind neîntemeiată, cu menținerea sancțiunilor contravenționale aplicate, ce au fost corect și just individualizate de agent .

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge plângerea formulată de petentul N. G., cu domiciliul stabil în . Hărmănești, jud. Iași și reședința în ., jud. Iași împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/02.09.2013, în contradictoriu cu intimatul I. Iași.

Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare la Tribunalul Iași ( se depune la Judecătoria Iași).

Pronunțată în ședință publică azi, 03.02.2015.

Președinte, Grefier,

C.C. E.A.

Red. Pr.C.C.

4 ex./04.05.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 1328/2015. Judecătoria IAŞI