Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 3809/2015. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3809/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 16-03-2015 în dosarul nr. 3809/2015
Dosar nr._ Cod operator: 3171
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința Publică din data de 16 martie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – Judecător: E. L. A.
Grefier: S. M. G.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3809
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanta .>în contradictoriu cu pârâtul P. M., având ca obiect acțiune în răspundere contractuală.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, părțile au lipsit.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc la termenul de judecată din data de 09.03.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 16.03.2015, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
P. cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași sub numărul_ din 21.10.2014, reclamanta .. IAȘI S.A. a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea pârâtului P. M. la plata sumei de 6658,26 lei din care 3487,09 lei cu titlu de contravaloare de energie termică aferentă perioadei 04._ și 3171,17 lei cu titlu de penalități de întârziere aferente perioadei 04._ și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, reclamanta a arătat, în esență, că în baza relațiilor contractuale stabilite cu pârâtul, a furnizat energie termică pentru încălzire și apă caldă menajeră, pentru care a emis facturi fiscale care nu au fost achitate de pârât la termenul de scadență stabilit; reclamanta a mai arătat că pentru neachitarea la termen a sumelor datorate, a calculat penalități de întârziere.
Reclamanta a mai arătat că deși a încercat stingerea diferendului pe cale amiabilă, pârâtul nu a dat curs invitației.
În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe prevederile art.194 Cod procedură civilă, art.1169, art. 1270, art.1516 alin.1 Cod civil, Legea nr.325/2006, Ordinul ANRSC nr.483/2008.
În dovedirea susținerilor formulate prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, sens în care a depus în copie certificată somații filele 5-7, convenție de facturare individuală a consumurilor de energie termică nr.1315/22.11.2007 filele 8-9, situația debitului defalcat pe apartamente fila 10, sentința civilă nr.697/2012 pronunțată de Tribunalul Iași în dosar nr._ filele 11-16, componență sold clienți la 30.09.2014 filele 17-45, facturi fiscale de agent termic aferente perioadei 04._ filele 46-60, facturi fiscale cu titlu de penalități aferente perioadei 06._ filele 61-104.
Cererea de chemare în judecată este scutită de plata taxei judiciare de timbru în acord cu prevederile art.77 din Legea 85/2006.
În temeiul dispozițiilor art. 411 alin.1, pct.2 Cod procedură civilă, reclamanta a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
În cauză, s-a realizat regularizarea acțiunii în acord cu prevederile art.200 Cod procedură civilă în care reclamanta a făcut dovada calității de reprezentant, a arătat plățile efectuate de pârât, atașând în copie conformă centralizator privind calculul penalităților de întârziere filele 116-119, facturi fiscale de agent termic aferente perioadei 04._ filele 120-122, facturi fiscale cu titlu de penalități aferente perioadei 03._ filele 123-258.
Pârâtul, legal citat, nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat în fața instanței pentru a se apăra contra susținerilor și apărărilor reclamantei.
La termenul din 09.03.2015, instanța din oficiu a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru debitele pentru care termenul de prescripție de 3 ani s-a împlinit anterior formulării acțiunii și a încuviințat pentru părți proba cu înscrisurile atașate cauzei.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În fapt, numita . calitate de furnizor, și pârâtul P. M., în calitate de consumator, au încheiat convenția de facturare individuală a consumurilor de energie termică nr.1315/22.11.2007, având ca obiect furnizarea energiei termice la locul de consum solicitat de consumator, astfel cum rezultă din convenție de facturare individuală a consumurilor de energie termică nr.1315/22.11.2007 filele 8-9 (convenția).
În schimbul serviciilor prestate, pârâtul și-a asumat obligația de a achita integral și la termen facturile emise de furnizor, potrivit art.7.1 din convenție, în termen de 15 zile lucrătoare de la data emiterii facturii, potrivit art.14 din contractul de furnizare a energiei termice
Potrivit art.20.1 din convenție, neplata facturilor în termen de 30 zile calendaristice de la data scadenței obligațiilor, atrage după sine calcularea de penalități de întârziere egalele cu nivelul majorării datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare, începând cu prima zi după data scadenței și până la data achitării ei inclusiv.
Conform art.18 alin 1 din Ordinul ANRSC 483/2008, termenul de plată al facturilor este de 15 zile lucrătoare de la data emiterii facturii.
Potrivit art.42 alin.10 din Legea nr.51/2006, neachitarea facturii în termen de 30 de zile de la data scadenței atrage penalități de întârziere egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru debitele pentru care termenul de prescripție de 3 ani s-a împlinit anterior formulării acțiunii, excepție invocată de instanță din oficiu la termenul din 09.03.2015, excepție de fond, absolută și peremptorie, instanța urmează a se pronunța asupra acesteia cu prioritate în acord cu prevederile art.248 Cod procedură civilă, pe care o va admite pentru considerentele ce vor fi arătate mai jos.
În temeiul contractului au fost emise facturile fiscale cu titlu de debit restant aferente perioadei 04._, astfel cum rezultă din facturi fiscale de agent termic aferente perioadei 04._ filele 46-60, facturi fiscale de agent termic aferente perioadei 04._ filele 120-122; la suma neachitată de către pârât au fost calculate penalități de întârziere aferente perioadei 04._, astfel cum rezultă din componență sold clienți la 30.09.2014 filele 17-45, facturi fiscale cu titlu de penalități aferente perioadei 06._ filele 61-104, facturi fiscale cu titlu de penalități aferente perioadei 03._ filele 123-258, centralizator privind calculul penalităților de întârziere filele 116-119.
La data de 21.10.2014 a fost formulată acțiunea ce face obiectul prezentului dosar.
În ceea ce privește legea aplicabilă prezentului litigiu, văzând dispozițiile art.6 din Noul Cod Civil, potrivit cărora actele juridice încheiate sau produse înainte de . legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele în vigoare la data încheierii sau după caz producerii lor, legea aplicabilă în cauza de față, având în vedere data încheierii contractelor de furnizare a serviciilor, este dată de dispozițiile vechiului cod civil 1864.
Potrivit art.6 alin.4 din Noul cod civil, prescripțiile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi, sunt în întregime suspuse dispozițiilor legale care le-au instituit, litigiul fiind supus prevederilor Decretului nr.167/1958 prin raportare la data încheierii contractelor de furnizare a serviciilor.
Potrivit art.1 din Decretul privitor la prescripția extinctivă nr.167/1958, dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege. Odată cu stingerea dreptului la acțiune privind un drept principal se stinge și dreptul la acțiune privind drepturile accesorii; termenul de prescripție fiind unul de 3 ani în acord cu prevederile art.3 alin.1 din Decretul nr.167/1958.
Potrivit art.7 din Decretul nr.167/1958, prescripția începe sa curgă de la data când se naște dreptul la acțiune sau dreptul de a cere executarea silită, legea făcând distincție între prescripția dreptului material la acțiune, ceea ce înseamnă existența posibilității de a apela la forța coercitivă a statului într-un anumit termen pentru a-l obliga pe debitorul obligației la o anumită prestație, și prescripția dreptului de a solicita executarea silită, ceea ce înseamnă existența unui termen defipt de lege în care creditorul obligației poate solicită punerea în executare a unui titlu executoriu în contra debitorului.
Potrivit art.16 alin.1 lit.b din Decretul nr.167/1958, prescripția se întrerupe prin introducerea unei cereri de chemare în judecata ori de arbitrare, chiar dacă cererea a fost introdusă la o instanță judecătorească, ori la un organ de arbitraj, necompetent, iar potrivit art. 16 alin.1 lit.c din Decretul nr.167/1958, printr-un act începător de executare.
În privința penalităților de întârziere, se observă că acestea curg zi cu zi, începând cu data scadenței debitului principal, stingându-se fiecare prin prescripții separate de cea a debitului principal, după 3 ani de la data nașterii lor, cel mai târziu la data prescrierii dreptului la acțiune privind debitul principal (art.1 al.2, art.3, art.12 din Decretul 167/1958). De asemenea, plata debitului principal în cursul termenul de 3 ani valorează recunoaștere și determină întreruperea prescripției și curgerea unui nou termen de prescripție în privința penalităților.
Față de data scadenței fiecărui debit principal, a plăților efectuate și a modalității de imputare a plăților efectuate, instanța observă că asupra facturilor de agent termic aferente perioadei 04._ și asupra cărora s-au calculat penalitățile solicitate pe calea acțiunii de față, aferente perioadei 04._, nu s-a efectuat nicio plată, astfel cum rezultă din componență sold clienți la 30.09.2014 filele 17-45, centralizator privind calculul penalităților de întârziere filele 116-119.
Cu alte cuvinte, față de scadența facturilor fiscale de agent termic aferente perioadei 04._, față de data introducerii acțiunii și reținând că debitele scadente anterior datei de 21.10.2011 sunt prescrise (3 ani calculați regresiv de la data introducerii acțiunii), dreptul de a solicita obligarea pârâtului la plata contravalorii facturilor de agent termic aferente perioadei 04._, apare ca fiind prescris.
Față de data introducerii acțiunii, 21.10.2014 și față de data scadenței debitelor principale, penalitățile facturate pentru debitele acumulate în perioada 04._, puteau fi solicitate fiecare în parte într-un termen de 3 ani de la data nașterii lor, cel mai târziu în 3 ani de la data scadenței debitului principal aferent (stingându-se automat odată cu stingerea debitului principal), sub sancțiunea stingerii dreptului material la acțiune.
Or, observând că dreptul de a solicita obligarea pârâtului la plata contravalorii facturilor de agent termic aferente perioadei 04._ și asupra cărora s-au calculat penalitățile solicitate pe calea acțiunii de față, aferente perioadei 04._, apare ca fiind prescris, în condițiile în care asupra facturilor fiscale de agent termic aferente perioadei 04._ și asupra cărora s-au calculat penalitățile solicitate pe calea acțiunii de față, nu s-a efectuat nicio plată și reținând că debitele scadente anterior datei de 21.10.2011 sunt prescrise (3 ani calculați regresiv de la data introducerii acțiunii), instanța conchide că aceeași sancțiune este aplicabilă și penalităților aferente acestora, concluzie necontrazisă de situația debitului defalcat pe apartamente fila 10, în condițiile în care vizează o altă perioadă decât cea dedusă judecății de față.
Așadar, în raport de data scadenței facturilor fiscale de agent termic aferente perioadei 04._, în raport de lipsa oricărei plăți aferente fiecăreia dintre aceste facturi și a imputației plăților efectuate, astfel cum rezultă din componență sold clienți la 30.09.2014 filele 17-45, centralizator privind calculul penalităților de întârziere filele 116-119 și în raport de data introducerii acțiunii, instanța reține ca fiind prescrise penalitățile calculate asupra facturilor de agent termic emise în perioada 04._, penalități aferente perioadei 04._.
În raport de soluția de mai sus, instanța constată că nu se mai impune analiza fondului cauzei.
În temeiul art. 453 Cod procedură civilă, în ceea ce privește cererea reclamantei de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, apare ca neîntemeiată și urmează a fi respinsă ca atare în condițiile în care nu a făcut dovada suportării acestora, deși sarcina probei îi revenea în acord cu prevederile art.249 Cod procedură civilă.
În temeiul art. 451 Cod procedură civilă, instanța urmează a lua act că pârâtul nu a solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția prescripției dreptului material la acțiune, excepție invocată de instanță din oficiu.
Respinge acțiunea având ca obiect pretenții formulată reclamanta . J_, CUI_, cu sediul în Iași, calea Chișinăului, nr.25, județul Iași, prin lichidator judiciar Management Reorganizare Lichidare Iași SPRL cu sediul în Iași, ., județul Iași în contradictoriu cu pârâtul P. M. CNP_, domiciliat în Iași, ., ., ., județul Iași, ca prescris formulată.
Respinge ca neîntemeiată cererea reclamantei de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Ia act că pârâtul nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Iași.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16.03.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
E. L. A. S. M. G.
Pentru grefier S. M. G.,
a cărui detașare a încetat,
semnează grefier șef secție civila
Red.Tehnored.
E.L.A.-09.04.2015
4 ex.
| ← Pretenţii. Sentința nr. 3791/2015. Judecătoria IAŞI | Pretenţii. Sentința nr. 1337/2015. Judecătoria IAŞI → |
|---|








