Plângere contravenţională. Sentința nr. 4360/2015. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4360/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 30-03-2015 în dosarul nr. 4360/2015
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică din data de 30 Martie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE –Ș. A. P.
GREFIER-C. L. R.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 4360
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe petenta J. G. în contradictoriu cu intimata A. E. PERMANENTĂ, PRIN BIROUL JUDEȚEAN IAȘI, având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică din data de 16.03.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință civilă, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei pentru astăzi, când, în aceeași compunere, a hotărât:
INSTANȚA,
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 19.11.2014, sub nr._, petentul J. G. a solicitat, în contradictoriu cu intimata A. E. Permanentă, anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/08.10.2014.
În fapt, petentul a arătat că a fost emisă dispoziția nr. 176/26.06.2013 de către d-l Primar al . petentul a fost autorizat să efectueze operațiuni de actualizare a listelor permanente, având în vedre că petentul deține, pe lșâgă calitatea de secretar al UAT Ungheni și funcția de ofițer de stare civilă. În consecință, în mod eronat s-a reținut prin procesul-verbal contestat că petentul ar fi o persoană neautorizată să efectueze oerațiuni în Registrul electoral sau în listele electorale permenente.
În drept, petentul a invocat prevederile OG nr. 2/2001.
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în valoare de 20 lei.
În dovedirea cererii sale, petentul a depus următoarele înscrisuri: proces-verbal de contravenție, dispoziția nr. 176/26.06.2013 emisă de Primarul . (f.8).
Intimatul a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată, apreciind că procesul-verbal de contravenție este temeinic și legal întocmit. Prin dispoziția nr. 176/26.06.2013 emisă de Primarul . fost împuternicit să efectueze numai operațiuni de actualizare a listelor permanente.
Analizând actele și lucrările cauzei, instanța constată următoarele:
Prin procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._/08.10.2014 petentul a fost sancționat contravențional cu o amendă în cuantum de 1000 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 50 lit. a ind. 3 din Legea nr. 35/2008, constând în aceea că la data de 08.10.2014, cu ocazia efectuării controlului efectuat de A. E. Permanentă, s-a constatat că petentul efectuase operațiuni în Registrul electoral fără a poseda autorizare în acest sens conferită prin dispoziția Primarului.
În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal de contravenție, se constată că, potrivit art. 22 alin. 3 din Legea nr. 35/2008 “înregistrarea și actualizarea datelor de identificare a cetățenilor români cu drept de vot înscrise în Registrul electoral se realizează, în mod permanent, de către persoane autorizate de primari, prin dispoziție, cu sprijinul filialelor și birourilor Autorității Electorale Permanente.” De asemenea, din analiza cap IV al Legii nr. 35/2008 rezultă că legiuitorul nu a făcut distincție între operațiunea de înregistrare și actualizare a listelor electorale și alte operațiuni efectuate în Registrul electoral, pentru care ar fi necesară o altă abilitare decât cea conferită de Primar prin emiterea dispoziției la carea face referire art. 22 alin. 3. De asemenea, în procesul-verbal de contravenție nu s-a menționat în ce au constat operațiunile efectuate de petent în Registrul electoral, ceea ce ridică chiar problema unei insuficiente descrieri a faptei, aptă să atragă nulitatea procesului-verbal de contravenție întrucât nu se poate verifica dacă operațiunile efectuate necesitau o altă autorizare decât cea pe care petentul o deținea. Întrucât prin depunerea la dosar a copiei dispoziției nr. 176/26.06.2013 emisă de Primarul . făcut dovada faptului că fusese autorizat să efectueze operațiuni de actualizare a listelor permanente, instanța va admite plângerea, anulând procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/08.10.2014.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite plângerea formulată de petentul J. G., cu domiciliul în Iași, ., .. A, ., în contradictoriu cu intimata A. E. Permanentă, cu sediul în București, ., sector 3, împotriva procesului-verbal de contravenție . nr. 436/08.10.2014.
Dispune anularea procesului-verbal de contravenție . nr. 436/08.10.2014, încheiat de intimată, cu consecința exonerării petentului de la plata amenzii aplicate prin acesta.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, eventuala cerere de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Iași.
Pronunțată în ședință publică azi, 30.03.2015.
Președinte,
P. Ș. A. Pt. grefier R. C. L., aflat în CO, semnează grefier-șef secție civilă, L. P.
Red/tehnored.P.Ș.A./R.C.L.
4ex/07.07.2015
| ← Pretenţii. Sentința nr. 4366/2015. Judecătoria IAŞI | Plângere contravenţională. Sentința nr. 4349/2015.... → |
|---|








