Plângere contravenţională. Sentința nr. 4903/2015. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4903/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 07-04-2015 în dosarul nr. 4903/2015
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică din data de 07 Aprilie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE Z. L. F. M.
GREFIER Z. N.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 4903/2015
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe petent F. G. - L. și pe intimat AGENȚIA NAȚIONALĂ DE INTEGRITATE, având ca obiect plângere contravențională.
Instanța a reținut cauza spre soluționare la termenul de judecată din data de 10.03.2015 în baza art. 394 N.C.P.C, față de solicitarea părților de judecare a cauzelor în lipsă, apoi, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru termenul de judecată din 17.03.2015, pentru termenul din 24.03.2015, pentru termenul din 31.03.2015 și ulterior pentru cel de astăzi, când:
INSTANȚA,
Deliberând asupra plângerii contravenționale de față, constată următoarele:
I. Susținerile părților
1. Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe în data de 31.10.2014, cu nr. mai sus menționat, petenta F. G.-L. a contestat procesul-verbal de constatare a contravenției . nr.330 din 08.10.2014, întocmit de un agent constatator din cadrul intimatei Agenția Națională de Integritate, solicitând anularea acestuia și, în subsidiar, înlocuirea amenzii cu avertisment.
În motivare, a arătat următoarele:
A fost sancționată cu amenda maximă prevăzută de art.29 alin.3 din legea 176/2010 întrucât în calitatea sa de membru al Senatului Universității Gr.T.P. din Iași nu a aplicat sancțiunea disciplinară împotriva rectorului Universității, V. A., care a fost declarat în conflict de interese prin Rapoartele de evaluare_/G/II/14.12.2011 și_/G/II/19.12.2011, care au rămas definitive după ce contestațiile au fost respinse prin hotărâri judecătorești irevocabile.
Din cuprinsul actului, rezultă că solicitarea de aplicare a sancțiunii ar fi fost transmisă de către Ministerul Educației Naționale către Universitatea Gr.T.P. din Iași cu adresa nr.8808MD/24.07.2014.
Nu rezultă însă data săvârșirii faptei, ceea ce contravine art.16 din OG 2/2001 și atrage nulitatea actului. Chiar dacă o astfel de contravenție este susceptibilă de desfășurare continuă, agentul era obligat să prevadă la ce dată începe săvârșirea ei.
Este adevărat că, potrivit art.313 din Legea 1/2011 aplicarea sancțiunilor disciplinare se face de către Senat, insă numai cu respectarea Cartei Universității. Potrivit art.314 alin.1, “sancțiunea disciplinară se aplică numai după efectuarea cercetării faptei sesizate, audierea celui în cauză și verificarea susținerilor acestuia”.
Pentru această cercetare, trebuie constituită o comisie formată din 3-5 membri du funcție didactică cel puțin egală cu a celui cercetat, iar potrivit art.314 alin.4 lit.b din Legea 1/2011, Comisia de Analiză este numită de Ministerul Educației și Cercetării dacă persoana cercetată face parte din conducerea instituției de învățământ superior.
Este cert că în lipsa raportului acestei comisii nu se putea aplica nicio sancțiune.
Ea, ca membru al Senatului, nu a primit nicio comunicare cu privire la starea de conflict de interese a Rectorului Universității, nici de la ANI, nici de la Ministerul Educației, astfel că pentru ea nu începe să curgă termenul general de aplicare a unei sancțiuni disciplinare și cu atât mai puțin nu a expirat acest termen.
Prin urmare, ea nu este vinovată de aplicarea sancțiunii disciplinare respective în intervalul 24.07.2004 – 08.10.2014.
Potrivit art.213 alin.5 din legea 1/2011, Senatul poate fi convocat de Rector sau la cererea 1/3 din membrii săi. Rectorul nu a convocat Senatul în timpul vacanței de vară, iar membrii Senatului nu l-au convocat pentru că nu aveau cunoștință despre adresa ANI, care a fost trimisă Universității.
Dacă Ministerul Educației a fost sesizat de ANI cu privire la starea de conflict de interese, atunci Ministerul trebuia să numească cel puțin acea Comisie de cercetare, deoarece în lipsa raportului acesteia nu se putea aplica o sancțiune.
Potrivit art.54 alin.4 din Carta Universitară a Universității Gr.T. P. din Iași, în cazul în care Senatul este sesizat cu privire la starea de conflict de interese a Rectorului, acesta nu poate dispune destituirea din funcție ori desfacerea disciplinară a contractului de muncă fără procedura prealabilă a Referendumului. După obținerea rezultatului acestuia din urmă, urmează validarea sa și eventual propunerea adresată Ministerului Educației pentru revocarea din funcție (deoarece Rectorul e numit prin Ordin și trebuie revocat ca atare).
La data de 26.09.2014, a avut loc ședința Senatului, fără ca demiterea rectorului să fie pe ordinea de zi. La punctul 12 în procesul-verbal, apare ca fiind luată în considerare și această problemă, fiind decisă trimiterea cazului la Comisia de Etică Universitară.
Prin urmare, Senatul nu a refuzat aplicarea sancțiunii și nici nu a tergiversat-o, astfel încât agentul a stabilit că s-a săvârșit o contravenție în mod greșit.
Potrivit art.26 alin.3 din legea 176/2010, prin derogare de la dispozițiile legilor speciale care reglementează răspunderea disciplinară, sancțiunea poate fi aplicată în termen de cel mult 6 luni de la data rămânerii definitive a raportului de evaluare, potrivit prevederilor legale.
În cauză, raportul de evaluare a rămas definitiv la data pronunțării ÎCCJ asupra recursului și soluția a fost pronunțată pe 03.07.2014, astfel încât putea și trebuia să fie aplicată până la 03.01.2015.
În drept, a invocat prevederile menționate.
În dovedirea celor arătate, a solicitat proba cu înscrisuri, anexând actul de sancționare (f.9), adresa nr._/23.09.2014 (f.10), Hotărârea Senatului Universității nr.9/26.09.2014 (f.11 și urm.).
2. Intimatul a formulat întâmpinare, înregistrată la 03.12.2014 (f.17 și urm.), prin care a solicitat respingerea plângerii, apreciind că actul a fost legal și temeinic întocmit, reiterând descrierea faptei și încadrarea juridică și arătând următoarele:
Rapoartele în discuție au rămas definitive pe 03.07.2014, iar Senatului Universitar i s-a solicitat la 24.07.2014 să aplice sancțiunea disciplinară a demiterii, astfel încât Senatul și petenta aveau aceste obligații.
Fapta are caracter instantaneu, putând fi constatată și sancționată oricând după data rămânerii definitive a raportului de evaluare, iar vinovăția rezultă din omisiunea îndeplinirii obligației.
Se impune respingerea excepției nulității procesului-verbal.
Nu ne aflăm în situația specială avută în vedere de art.314 alin.1 din Legea 1/2011, deoarece procedura privind sesizarea, cercetarea și stabilirea unui conflict de interese de natura celui în care se găsește rectorul în discuție este prevăzută de legea 176/2010, care stabilește la art.8 rolul A.N.I., aceasta fiind singura instituție ce are competență legală în domeniu, ținând cont și de dispozițiile art.12 din lege. Astfel, inspectorii de integritate sunt cei care audiază persoana vizată și susținerile acesteia, conform art.20 din lege, respectiva putând contesta raportul, potrivit art.22, ceea ce s-a și întâmplat.
Aplicarea art.314 alin.1 din Legea 1/2011 ar reprezenta o imixtiune a Senatului în constatarea conflictului de interese, obligația acestuia nefiind de a cerceta și a stabili printr-o comisie de analiză dacă rectorul se afla sau nu în conflict de interese, ci de a aplica sancțiunea demiterii.
În ceea ce privește argumentele ce țin de neconvocarea Senatului, acestea pot fi cel mult circumstanțe agravante, deoarece dovedesc atitudinea pasivă a membrilor Senatului în raport de obligația de aplicare a sancțiunii.
Art.26 alin.3 din legea 176/2010 folosește expresia “cel mult 6 luni”, dar acesta este un termen în beneficiul instituției, pentru ca aceasta să poată urma pașii legali pentru sancționare, pe parcursul lui ea trebuind să dea dovadă de bună-credință și să își manifeste intenția de a respecta legea, ceea ce nu a fost cazul în speță, Senatul nedeclanșând nicio procedură.
Dimpotrivă, Senatul nu a făcut altceva decât să emită o decizie prin care să ia act doar de măsura suspendării calității de ordonator de credite. De asemenea, printr-o adresă trimisă către ANI a informat instituția că Senatul nu are atribuția de a lua această măsură.
În drept, a invocat prevederile menționate.
A propus proba cu înscrisuri și a anexat mai multe acte, printre care adresa nr._/II/17.09.2014 (f.30), adresa nr._/26.09.2014 (f.31-32), Ordinul nr.513/11.09.2014 (f.33-34), Deciza nr.880/22.09.2014 (f.35), copie contestație în anulare (f.36 și urm.), adresa nr._/22.09.2014 (f.43-44).
3. Petenta a depus răspuns la întâmpinare la 12.01.2015 (f.53 și urm.), prin care a reiterat argumentele inițiale.
II. Aspecte procesuale
Plângerea a fost legal timbrată.
Prin încheierea de la ultimul termen, instanța a încuviințat proba cu înscrisurile de la dosarul cauzei.
III. Situația de fapt
Prin procesul-verbal . nr.330 din 08.10.2014, agentul intimatei a sancționat petenta cu amendă contravențională în cuantum de 2000 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art.25 și 26 din legea 176/2010 și sancționate de art.29 alin.3 din aceeași lege.
La secțiunea privind descrierea faptei, s-a reținut că urmare a rămânerii definitive și irevocabile (prin pronunțarea deciziei nr. 3118/03.07.2014 a ICCJ – Secția de C. Administrativ și Fiscal) a rapoartelor de evaluare nr._/G/II/14.12.2011 și nr._/G/II/19.12.2011 emise de către A.N.I. (prin care a fost constatată încălcarea regimului conflictelor de interese de către A. V., rector al Universității de Medicină și farmacie „G. T. P.” Iași), în calitate de membru al Senatului universitar din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „G. T. P.” (entitate cu atribuții în sensul demiterii), nu a aplicat (în baza solicitării nr.8808MD/24.07.2014 emisă de Ministerul Educației Naționale) sancțiunea disciplinară respectivă.
Petenta nu a semnat procesul-verbal, nefiind de față la întocmirea acestuia.
În urma rămânerii definitive și irevocabile a rapoartelor de evaluare nr._/G/II/14.12.2011 și nr._/G/II/19.12.2011 emise de către A.N.I., prin pronunțarea deciziei nr. 3118/03.07.2014 a ICCJ – Secția de C. Administrativ și Fiscal, Ministerul Educației Naționale a emis adresa nr.8808MD/24.07.2014, prin care a pretins Universității de Medicină și Farmacie Gr.T. P. luarea măsurilor ce se impuneau, iar A.N.I. a emis cu același scop adresa nr._/II/17.09.2014 (f.30).
Prin adresa nr._/26.09.2014 (f.31-32), trimisă de această instituție către A.N.I., Universitatea recunoștea primirea acestei ultime adrese și arăta că Senatul nu are atribuția de a lua această măsură a demiterii Rectorului, indicând dispozițiile art.52 alin.4 și art.82 alin.3 din Carta universitară și Regulamentul Senatului. Totodată, Universitatea informa ANI că s-a depus o contestație în anulare împotriva soluției Înalte Curți de Casație și Justiție, și făcea referire la Ordinul MEN nr.513/11.09.2014 (f.33-34), prin care s-a dispus măsura suspendării calității de ordonator de credite a rectorului, Universitatea luând act de aceasta prin Decizia nr.880/22.09.2014 (f.35).
Prin adresa nr._/22.09.2014 (f.43-44) emisă de Universitate către Minister, se atrăgea atenția și asupra relei-credințe a intimatei în inițierea demersului demiterii rectorului, cu indicarea OUG 49/2014. De asemenea, atrăgea atenția cu privire la termenul de 6 luni în care poate fi aplicată sancțiunea.
Prin Hotărârea Senatului Universității nr.9/26.09.2014 (f.11 și urm.), s-a decis (la punctul 12, având nota marginală „Diverse”) aplicarea prevederilor legii 176/2010 în sensul de a trimite cazul profesorului V. A. în fața Comisiei de Etică, în vederea sancționării acestuia.
Petenta nu a dovedit efectuarea niciunui alt demers în vederea aplicării respectivei sancțiuni până la momentul sancționării sale sau ulterior acestuia.
IV. Analiza fondului
Verificând, potrivit art.34 al. 1 din O.G. nr.2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale imperative incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută enumerate de art.17 din O.G. 2/2001.
În ceea ce privește argumentul petentei potrivit căruia nu ar rezulta data săvârșirii faptei, instanța nu îl poate reține. Astfel, contravenția este într-adevăr susceptibilă de desfășurare continuă, iar consemnarea datelor rămânerii irevocabile a celor două rapoarte, plus a momentului la care instituțiile abilitate au pretins Universității luarea măsurilor legale apare ca suficientă, fiind evident că, cel puțin teoretic, obligația legală respectivă devine exigibilă imediat după hotărârea Înaltei Curți de Casație și Justiție menționată în descrierea situației de fapt.
Conform art.29 alin.3 din legea 176/2010, neaplicarea sancțiunii disciplinare sau neconstatarea încetării funcției publice, după caz, atunci când actul de constatare a rămas definitiv, constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 50 lei la 2.000 lei, dacă fapta nu constituie infracțiune.
Conform art.26 alin.1 lit.k din lege, Agenția va comunica raportul de evaluare, pentru celelalte persoane prevăzute de prezenta lege - comisiilor de disciplină, autorității ori instituției competente, care vor aplica o sancțiune disciplinară, potrivit legii.
Aplicând aceste dispoziții legale la situația de fapt reținută de intimată, rezultă că încadrarea juridică dată faptei este corectă, iar sancțiunea aplicată este legală, pentru aceasta aplicându-i-se petentei amenda legală maximă.
Sub aspectul temeiniciei, au fost ridicate mai multe obiecțiuni din partea petentei, pe care instanța urmează să le analizeze.
În primul rând, este adevărat că aplicarea unei sancțiuni disciplinare în general presupune urmarea unei proceduri disciplinare potrivit art.313 din Legea 1/2011, însă petenta nu poate să invoce în apărarea sa această chestiune, deoarece sunt aproape inexistente demersurile făcute de ea și de Senatul Universității în general pentru respectarea măsurii impuse de lege și intimată.
Chiar dacă această procedură disciplinară ar trebui urmată (aspect pe care intimata l-a contestat, dar asupra căruia nu este necesar ca instanța să se pronunțe, dat fiind contextul), ea trebuie parcursă cu celeritate. Or, nu există niciun element care să indice vreo intenție reală din partea Senatului Universității de a urma procedura respectivă, dincolo de masura luată prin Hotărârea Senatului Universității nr.9/26.09.2014, în care s-a dispus trimiterea cazul profesorului V. A. în fața Comisiei de Etică, în vederea sancționării acestuia.
Dimpotrivă, corespodența inițială cu instituțiile abilitate relevă o atitudine de rezistență împotriva obligației de a lua măsurile legale în discuție, date fiind referirile la reaua-credință a A.N.I. precum și la presupusa lipsă de competență a Senatului Universității de a lua măsura demiterii (asupra căreia petenta nu a mai insistat și în plângere, recunoscând contrariul).
Prin urmare, chiar dacă ar fi acceptat argumentul potrivit căruia procedura respectivă trebuie urmată și în această situație, petenta ar trebui să demonstreze cel puțin până la acest moment că măsura a fost deja luată, ceea ce nu a făcut.
În plus, petenta a pretins că dacă Ministerul Educației a fost sesizat de ANI cu privire la starea de conflict de interese, atunci Ministerul trebuia să numească cel puțin acea Comisie de cercetare, deoarece în lipsa raportului acesteia nu se putea aplica o sancțiune, însă nu a dovedit faptul că ea sau vreun alt membru al Senatului ar fi făcut vreun demers pe lângă respectiva instituție pentru luarea măsurilor intermediare la care a făcut referire.
În al doilea rând, art.26 alin.3 stabilește într-adevăr că „prin derogare de la dispozițiile legilor speciale care reglementează răspunderea disciplinară, sancțiunea poate fi aplicată în termen de cel mult 6 luni de la data rămânerii definitive a raportului de evaluare, potrivit prevederilor legale. În cazul în care cauza de incompatibilitate a încetat înainte de sesizarea Agenției, sancțiunea disciplinară poate fi aplicată în termen de 3 ani de la încetarea cauzei de incompatibilitate, dacă legea nu dispune altfel”.
Reglementarea unui termen special de aplicare a sancțiunii contravenționale nu echivalează însă cu acordarea unui beneficiu membrilor Senatului Universității. Dimpotrivă, stabilirea unui astfel de termen presupune urmarea cu celeritate a procedurii ce se impune, altfel membrii Senatului putându-se pune singuri în situația de a nu mai putea aplica sancțiunea tocmai din cauza întârzierii, dacă duc respectivele demersuri până aproape de limita celor 6 luni.
Prin urmare, sub acest aspect, instanța nu poate să rețină decât că membrii Senatului aveau obligația să ia orice măsuri necesare pentru punerea în aplicare a sancțiunii cel mai târziu de la momentul la care li s-a comunicat că au datoria demiterii rectorului.
Sub acest aspect, petenta nu se poate prevala de faptul că nu ar fi știut de respectiva măsură, ea trebuind să fie în permanență la curent cu obligațiile care îi revin, dată fiind calitate de membru al Senatului, fără a putea invoca o eventuală problemă de comunicare între diferite entități din cadrul Universității (mai exact, ea a pretins că membrii Senatului nu l-au convocat pentru că nu aveau cunoștință despre adresa ANI, care a fost trimisă Universității).
Prin urmare, instanța va reține că procesul-verbal a fost și temeinic întocmit, petenta fiind una dintre persoanele vinovate de neaplicarea sancțiunii demiterii rectorului universității.
Sub aspectul individualizării sancțiunii, aplicând criteriile generale prevăzute de art.21 alin.3 din OG 2/2001, instanța consideră că intimata nu a justificat în niciun fel aplicarea sancțiunii maxime.
Astfel, fără a nega gravitatea abstractă, dar și concretă a contravenției, care se manifestă prin atitudinea de opoziție la aplicarea unor măsuri legale din partea celor abilitați să le ia, instanța nu consideră că situația de fapt relevă cea mai gravă dintre faptele posibile cu această încadrare sau, în orice caz, reține că intimata nu a explicat de ce gravitatea concretă a acesteia ar fi extremă. Or, astfel de explicații ar trebui să se regăsească inclusiv în cuprinsul procesului-verbal, fiind reținute explicit sau implicit cu acest titlu.
Din cealaltă perspectivă, instanța reține că în atitudinea petentei anterioară sancționării nu poate fi reperată nicio circumstanță atenuantă, ea fiind practic responsabilă pentru atitudinea de ansamblu a Senatului, care s-a opus la luarea măsurii. Totodată, după sancționare, aceasta a continuat să nege responsabilitatea sa în chestiune și să argumenteze în sensul inexistenței obligației sau cel puțin a prorogării justificate a îndeplinirii acesteia, fără a demonstra că ar fi făcut vreun demers măcar ulterior amendării în sensul respectării dispozițiilor legale.
Pentru toate aceste motive, instanța consideră că apare ca echitabilă aplicarea unei sancțiuni cu amenda în cuantum de 1000 lei, situată aproximativ la jumătatea distanței între cea minimă și cea maximă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte plângerea contravențională formulată de petenta F. G.-L. (cu sediul în Iași, ..12, jud.Iași) în contradictoriu cu intimata Agenția Națională de Integritate.
Dispune înlocuirea sancțiunii contravenționale a amenzii în cuantum de 2000 lei, aplicată prin procesul-verbal . nr.330 din 08.10.2014, întocmit de intimată, cu sancțiunea contravențională a amenzii în cuantum de 1000 lei.
Cu apel la Tribunalul Iași (care se depune la Judecătoria Iași), în 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 07.04.2015.
Președinte Grefier
Z.L.F.M. N.Z.
Red/ Tehnored Z.L.F.M.
4 ex./19.06.2015
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 4892/2015.... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 5036/2015. Judecătoria... → |
|---|
